Enzima in ajutorul celor care nu pot manca proteine

Imaginati-va ca ati fost obligati sa respectati o dieta care va interzice sa mancati carne, branza, oua sau orice alte alimente bogate in proteine, caci exista o boala rara de metabolism, numita fenilcetonurie, in care, daca se consuma proteine, bolnavul prezinta leziuni ale creierului.

Toate proteinele sunt alcatuite dintr-o serie de compusi produsi in mod natural in organism, numiti aminoacizi. Exista 20 de asemenea aminoacizi. Unul dintre ei se numeste fenilalanina. La majoritatea oamenilor, acest aminoacid este metabolizat intr-o substanta numita tirozina. Transformarea fenilalaninei in torozina este guvernata de prezenta unei enzime, un catalizator chimic numit hidroxilaza de fenilamina. Celor ce sufera de fenilcetonurie le lipseste aceasta enzima si, ca rezultat, nivelul fenilalaninei creste atat de mult in sange, incat atinge niveluri toxice, provocand leziuni in creier. Boala se mosteneste, fiind provocata de un defect genetic. Fenilcetunoria apare in aproximativ 1 caz la 12.000, putand fi descoperit printr-o simpla analiza a sangelui. Este de importanta capitala ca boala sa fie descoperita imediat, deoarece si proteinele din laptele mamelor pot fi vatamatoare. Oamenii de stiiinta au descoperit o cale de a compensa lipsa acelei enzime produse natural, administrandu-i bolnavului o enzima similara pe cale bucala. Enzima se numeste fenilalanina amonioliaza. Aceasta se gaseste in mod natural in plante, precum si intr-un microorganism numit redotorula glutinis.

Oamenii de stiinta au descoperit ca aceasta enzima rezista nealterata in intestine un timp destul de lung pentru a putea actiona asupra fenilalaninei continute de proteinele din alimente. Dificultaea cercetatorilor consta in obtinerea unei cantitati suficiente de enzima pentru a putea incepe experientele. Activitatea specialistilor a fost indreptata spre producerea unor mari cantitati de enzime, folosind procese standard pentru cultivarea rodotorulei glutinis pe scara destul de mare. Dar, dupa obtinerea enzimei, se pune intrebarea cum poate fi administrata bolnavilor in conditii optime. Aceasta trebuie luata pe cale orala, ceea ce inseamna ca enzima trebuie sa reziste in conditiile acide din stomac inainte de a junge in mediul relativ alcalin din intestine, unde urmeaza sa-si exercite actiunea. In prezent se experimenteaza diferite forme de acoperire a enzimei cu anumite straturi protectoare, rezistente la acizi. Se spera ca, daca se va reusi, pacientii suferinti de fenilcetonurie vor lua o tableta, dupa care vor putea manca fara grija o fleica in sange.