Decembrie

“Isi scutura Sfantul Nicolae barba!” E o vorba pastrata din vechime. Asa zic taranii, cand pe la inceputul lui decembrie, ninge puternic. Si, intr-adevar, ninge cu fulgi mari si zapada se asterne groasa, ca un vesmant cald, pe pamantul care adaposteste atatea vieti.

Si, cu toate ca de acum, de la sarbatoarea sfintei Ana, incepe cu adevarat  si sporeste frigul, soarele ia drumul inapoi, spre miazanoapte. De aceea zilele sunt mai scurte, iar noptile mai lungi.

Decembrie, cand e cu zapada mult, aduce liniste si multa bucurie atat pentru tineri, cat si pentru batrani. Dupa atata ploaie si vremea urata din noiembrie, haina alba a zapezii proaspete inveseleste inimile si umple de nadejde pe taranul care si-a incredintat graul sau pamantului, care le hraneste pe toate. Zapada apara de inghet radacinile plantelor si semintele aruncate pe camp.

“Soarele e cu dinti!” E o alta vorba din popor. Totusi, ne bucuram atunci cand soarele luceste pe cerul senin, deoarece umple cerul si pamantul de frumusete si de bucurie. De ger nu ne pasa, daca ne imbracam bine. Si gerul e o binecuvantare a lui Dumnezeu, caci el ucide in aer vietatile cele mici, aducatoare de boli, si omoara atatea oua din care ar iesi la primavara omizi stricatoare si insecte ce ne aduc paguba.

Acum raurile sunt inghetate, iar gheata e si ea o adapostire pentru pestii si vietatile din apa, caci prin ea nu mai patrunde gerul asa de cumplit la ele. O face Dumnezeu pentru pesti, tot cu aceeasi bunatate si intelepciune, cum lasa zapada pentru semintele din pamant!

Decembrie se sfarseste cu marea sarbatoare a Nasterii Domnului Iisus Hristos.