Curiozitatea la copiii mici si prima manifestare a curiozitatii

In primele zile dupa nastere copilul doarme o buna parte din timp: 4/5 din 24 de ore. Aceasta se datoreste atat excitabilitatii scazute a scoartei, cat si “öboselii” cu care nu s-a obisnuit, precum si “obiceiului” cu care a venit din viata prenatala. Treptat raportul dintre orele de somn si cele de veghe se va modifica in beneficiul celor de veghe.

Odata venit pe lume, copilul incepe sa duca o viata “activa”, caci, incetand dependenta sa absoluta de mama, el este obligat acum sa-si “rezolve singur” problemele vitale: respiratia, circulatia, digestia, excretia, etc. Zestrea sa de reflexe il va ajuta sa-si duca noua viata, aeriana, in care pentru a trai trebuie sa respire, sa suga, sa sughita, sa digereze, sa excreteze, sa tuseasca etc. Aceste mecanisme biologice asigura mentinerea vietii noului nascut, bineinteles sub ingrijirea atenta a adultilor, a mamei in primul rand.

Privit din aceasta perspectiva, “puiul de om” ar putea fi considerat o fiinta eminamente biologica. Lucrurile nu stau insa chiar asa, fiindca inca din primele saptamani el incepe sa manifeste un comportament specigic uman. Asa, de exemplu, pe la 3-4 saptamani isi exprima o functie psihoafectiva specific umana. Este vorba de trebuinta de a fi informat asupra mediului ambiant, trebuinta care are la baza “instinctul curiozitatii” (Claparede) si care se exprima prin intermediul “reflexului de orientare” sau “ce se intampla” (Pavlov). Asadar, copilul intorce ochii, iar mai tarziu capul, in directia din care se aude vocea mamei sale sau de unde actioneaza stimul mai puternici (zgomot, lumina etc.). Astfel, copilul realizeaza prima relatie sociala, pe care se vor construi, apoi, toate achizitiile sale, caci, dupa varsta de doua luni, copilul va acorda din ce in ce mai multa atentie lumii din jurul sau si in special celor apropiati lui. De altfel, intreaga viata sufleteasca a copilului, in dezvoltarea ei, este conditionata de acest “reflex de orientare”, de la primele reactii emotionale (“reflexul de inviorare”, care se manifesta la vederea mamei), pana la cunoasterea mediului ambiant prin explorare motorie sau, ami tarziu, prin investigatii epistemologice.

Cat de puternic este acest reflex la copil ne-o demonstreaza un experiment a lui Bruner, cu copii de 6 luni pe care i-a asezat in fata unui ecran pe care a proiectat diverse imagini. Prin inregistrari electrice a constatat ca, in momentele proiectarii imaginilor pe ecran, copiii incetau sa mai suga (concomitent erau alaptati cu biberonul).

Trebuinta de explorare, exprimata rudimentar la inceputul vietii prin acest reflex de orientare, va evolua si se va perfectiona odata cu inaintarea copilului in varsta. Astfel, pe la sase luni va folosi mainile pentru a apuca si a-si apropia obiectele si pentru a le “examina” cu minutiozitate. Dupa aceasta varsta copilul face distinctie intre mimica (vesela sau trista) a adultilor apropiati si chiar participa afectiv la jocul pe care acestia il “organizeaza”, ascunzandu-si si descoperindu-si fata cu o haina (“cucu-bau”). Dupa depasirea varstei de un an, cand copilul incepe sa umble in picioare, isi va folosi din plin aparatul locomotor in vederea explorarii spatiului, trebuinta pe care si-o satisface “colindand” camera in care sta si chiar “imprejurimile”, daca are acces (daca sunt usile deschise), apucand tot ce-i cade in mana, desfacand sau spargand (ceea ce nu se poate desface), spre disperarea adultilor. Curiozitatea este atat de mare, la aceasta varsta, incat acolo unde nu ajunge (de exemplu, sus pe masa) trage obiectele jos (cu fata de masa cu tot).

Mai tarziu, cand copilul va putea folosi limbajul verbal ca mijloc de comunicare, nevoia de cunoastere va dobandi noi forme de exprimare. Este perioada in care copilul isi satisface aceasta trebuinta punand intrebari adultilor.

Toate aceste mecanisme si instrumente de exprimare a trebuintei de cunoastere servesc, pe de o parte, adaptarii copilului la conditiile de viata pentru a supravietui, iar pe de alta parte, faciliteaza insasi dezvoltarea sa psihica si in special dezvoltarea inteligentei sale, care se produce sub influenta activitatii pe care o desfasoara, singur sau sub supravegherea si indrumarea adultilor.

Asa, de exemplu, in primul an de viata se dezvolta inteligenta manipulatorie (practica), pentru ca, dupa insusirea limbajului verbal, cand gandirea se elibereaza de actiunea concreta, sa inceapa dezvoltarea inteligentei teoretice. Oricare ar fi natura acestei inteligente, “motorul” ei (“primum movens”) este si ramane curiozitatea.

Dar, cum am spus mai sus, intreaga viata psihica, in dezvoltarea ei, este conditionata de acest impuls – curiozitatea – care actioneaza si stimuleaza dezvoltarea acuitatii simturilor, a spiritului de observatie, a memoriei, a reprezentarilor, a atentiei, a imaginatiei, etc.