Univers de copil

A+ R A-


Craciun modern

Petrecere frumoasa, domnilor! Petrecere frumoasa, doamnelor!

Sunteti in sarbatori acum, - si indreptam urarea noastra calda spre caminul vostru, pe care-l dorim, in zilele acestea, luminat de raze. Am raspuns invitatiei trimise de voi, prieteneste, si infasurati in blanuri in sania care gonea pe drumuri, in ritm de cai navalnici, cu sunete zglobii de clopotei, am strabatut orasul de la un capat la altul. Ningea, si se roteau fulgii deasupra noastra ca un roi de fluturi din luna lui April, iar strazile pareau tapisate cu vata, pentru ca pasii oamenilor si talp[ile saniilor si potcoavele cailor sa nu tulbure tihna Domnului, care ospateaza cu ingerii la masa.

Iar casele si strazile pareau un decor alb, rusesc, evocat de-ntinderi nesfarsite, evocator de stepe. Si oamenii capatau infatisari de eroi din romanele ruse, - mujici cu barbi inculte, burjui patriarhali, care ieiri si-au sangerat robii la scara si care astazi ii saruta, patrunsi de fiorul mistic al cucernicei zile.

Sania a tras cu noi la scara si usile s-au deschis largi. In prag a inflorit zambetul trandafiriu al doamnei si au luminat ochii blajini ai domnului:

La multi ani!

Urari spuse nu numai din varful buzelor, ci din adanc de inimi. Si o gluma care e cuminte si care trezeste un ras neprefacut.

In sala de mancare troneaza bunastarea si bunul gust. In jurul mesei, amfitrionii si musafirii. Tacamuri albe.

Domnii s-au descheiat la haina, doamnele isi fac, imbujorate, vant. O cucoana sentimentala s-a lasat invitata de doua ori si a inceput apoi cu un tremor usor:

Tu care esti pierduta

In neagra vesnicie,

Stea dulce si iubita

A sufletului meu …

Cand s-a intunecat? – ca n-am bagat de seama!

A trecut vremea pe nesimtite, cu vorbe, glume, cant. Paharele au fost umplute in multe randuri. A mai fost servita, odata, masa. Si-au mai fost aduse, de doua ori, cafele.

Focul duduie in camin. Afara ninge. S-au aprins felinarele. Si iata ca o luminita clipeste la un geam.

Steaua!

Steaua sus rase

Ca o taina mare …

Cantati, copii … Asa … S li se dea si lor un franc si-o bucata de cozonac … Sa se bucure si ei, ca astazi e Craciunul …

Petrecere frumoasa, domnilor! Petrecere frumoasa, doamnelor!

Am pornit pe drumul amintirilor. Astazi nu ninge, nu roiesc in aer fulgii de nea ca un stol de fluturi in luna lui April, nu sunt strazile vatuite pentru ca pasii oamenilor si talpile saniilor si potcoavele cailor sa nu tulbure tihna Domnului, care ospateaza cu ingerii la masa.

Ne-a poftit pentru asta-seara, la un restaurant din centru, familie Popescu. Am luat nasa dup ace am consultat menu-ul redactat frantuzeste. Am barfit si ne-am plictisit strasnic. Domnul Popescu a facut o scena doamnei, fiindca doamna se uitase alaturi la un maior.

Sampania ne-a produs dureri de cap.

Mai tarziu au fost departate vreo doua mese si, pe locul ramas liber, au charlestonat un tanar cu o matroana si un dom n gras cu o tanara cocota.

Faceam sfortari sa ne convingem ca azi e sarbatoare, ca in seara asta e Craciunul.

Pe urma, la geamul auburit, licari o lumina.

Steaua!

Steaua sus rasare

Ca o taina mare …

Un chelner ii alunga pe vestitorii celui ce s-a nascut la Betleem, in iesle. Si copiii se duc mai departe. Jazz-ul urla draceste. Ne plictisim de moarte.

Ne plictisim de moarte …

Asa cum nu ne plictiseam altadata. Asa cum n-am dori sa va plictisiti dumneavoastra …

Ion Pas


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Casuta de poveste confectionat…

Casuta de poveste confectionata din nuca

Casuta de poveste confectionata din nuca Casuta de poveste se confectioneaza dintr-o nuca intreaga, care va forma baza ei. Acoperisul il construim in felul urmator: taiem din carton subtire, rosu, un...

Deschiderea procedurii adoptie…

Deschiderea procedurii adoptiei interne

Legea adoptiei - Capitolul III - Procedura adoptiei interne     Sectiunea 2 - Deschiderea procedurii adoptiei interne   Art. 22   (1) Pe baza planului individualizat de protectie, astfel cum este acesta reglementat de Legea nr....

Ciudata viata a tiparilor

Ciudata viata a tiparilor

Ciudata viata a tiparilor Desigur ca cei care locuiesc la tara, in noptile cu roua, cand iarba e umeda, au intalnit, strecurandu-se cu o iuteala de fulger, un soi de serpi...

Martisor virtual animat

Martisor virtual animat

Martisor virtual animat Odata cu sosirea lunii martie, intreaga natura renaste, vine primavara. Un simbol al sosirii primaverii este martisorul, iar de 1 Martie oamenii ofera cu multa placere martisoare celor...

Libelula poezie

Libelula poezie

Libelula poezie   Vezi poezia “Libelula” scrisa de George Bera Aradeanu.   Trup de fluture subtire, Cu lungi aripi de alint, Stapanind intreaga fire, Peste lacul de argint,