Univers de copil

Alchimisti moderni in fabricarea de aur pe cai artificiale

Dorinta avida a oamenilor de a fabrica aur pe cai artificiale dateaza din vremuri foarte indepartate.

Printii Evului Mediu si cei ai unor timpuri mai apropiate aveau mai toti la curtea lor cate un alchimist care trebuia sa descopere formula magica a aurului, atat de necesar tezaurelor neintrerupt secatuite.

Sarlatani si chiar savanti au fost vesnic tentati de a descoperi calea mistificatoare sau stiintifica prin care metalele ordinare au putea fi transformate in cel mai nobil dintre metale.

Desi banii devin din ce in ce mai necesari, totusi odata cu progresul culturii alchimistii sunt din ce in ce mai rari.

Cu toate acestea ravna aurului l-a facut pe genialul Strinnberg la un moment dat, sa renunte la vocatia sa de scriitor si sa se proclame un modern elev al lui Aristotel. La Paris, in 1896 s-a lansat cu furie in alchimia teoretica si practica, sacrificandu-si toata averea si suferind o arsura extreme de grava la maini. Strindberg a crezut la un moment dat ca a fabricat aur din sulfat de fier. Solzisorii stralucitori descoperiti nu erau decat niste simpli hidrati de fier … Strindberg a fost totusi primit ca membru de onoare in Societatea alchimistilor francezi, al carei presedinte era Jollinet de Castellot.

Acest Jollinet de Castellot a incercat, cu ajutorul celor mai modern aparate de chimie, sa faca aur. A crezut chiar la un moment dat, ca reusise sa faca aur din argint si alte materii chimice, amestecate la o temperatura de … o mie de grade. Dar si aceasta experienta a fost dovedita ca gresita de catre oamenii de stiinta.

O serie intreaga de alchimisti de buna credinta, printre care si japonezul Nagao, au incercat neobositi sa creeze, cu ajutorul rezelor X, sau gratie curentilor de inalta frecventa, macar au atom de aur …

Mai originali decat acestia, o alta serie de “alchimisti moderni” au creat aur pe cai mai comode, dar de multe ori si ceva mai periculoase, “alchimisti” care, de cele mai multe ori, s-au oprit la portile temnitelor.

“Facatorul de aur” german Tausend si-a facut pana la varsta de 40 de ani o mare faima pe terenul chimiei industrial din Germania, in calitate de conducator al “Societatii de studii chimice”. Se povesteau minuni despre experientele sale de distrugere a atomilor, prin care prefaceau elemente inferioare in aur. Curand, Tausend a reusit sa castige pentru interesele sale admiratia si increderea unui mare numar de financiari si industriasi, care i-au varsat peste un million de marci pentru perfectionarea sistemului sau alchimist.

In urma catorva experiente ale sale, pe care a trebuit sa le execute in fata unei comisii de savant, cand Tausend a trebuit sa prefaca plumb in aur, cei inselati si-au recunoscut naivitatea si l-au chema pe Tausend in fata justitiei. Acesta a platit aurul pe care l-a strecurat in laboratorul sau in tuburi de tigarete si pe care le prezenta clientilor sau ca fabricatie proprie, cu vreo 5 ani inchisoare …

Cam pe baza aceluiasi sistem – adica reusind sa intereseze cu capitaluri mari – care-i ramaneau ca un beneficiu curat – diferiti financiari dornici de o si mai mare imbogatire – a lucrat alchimistul Dunikowski. In niste laboratoare extreme de complicate, Dunikowski a pretins ca a scos aur din piatra de stanca. Dar si acest factor de aur a fost demascat intr-un final ca un sarlaan si arestat pe Riviera, unde a dus impreuna cu familia sa o viata de mare bogatas. El a avut cinismul ca si dupa condamnarea sa, sa mai ceara facerea unei ultime experiente – care binenteles nu a reusit.

Acesti facatori de aur trec cateodata cu multa usurinta de-a dreptul la fabricarea monedelor si de aici la aceea a bancnotelor. “Bransele” merg mana in mana …

Numai politia marilor centre ar putea sa ne faca cunoscut cat le dau de lucru acesti alchimisti ai lumii moderne!