Univers de copil

A+ R A-


Activitatea onirica si interpretarea viselor III

Valoarea profetica

Din timpuri imemoriabile s-a admis ca visele oamenilor pot reprezenta adevarate “informari” din partea unor forte supranaturale asupra viitorului unor oameni, grupuri, actiuni.

Si de ce sa nu recunoastem, chiar si astazi numarul celor care cred in capacitatea de prevenire a viselor in general este cu mult mai mare decat al celor care afirma cu toata taria ca, indiferent de fenomenul visat si apoi intamplat, acesta ar reprezenta doar o coincidenta.

Existenta certa a unor vise cu valoare profetica este de fapt de netagaduit. Istoria ne-a pastrat celebrul vis al Calpurniei, sotia lui Cezar. Aceasta a avut o adevarata viziune panoramica asupra unui viitor sfarsit al lui Cezar. A incercat din rasputeri sa-l convinga de temeinicia visului ei si deci de pericolul real care il pandea si de care fusese informata de zei. Dar faptele au dovedit ca Cezar – ca si alte zeci si zeci de generatii ulterioare – nu a dat crezare profetiilor visului.

La nivelul cunostintelor noastre actuale, nu se poate da nici o explicatie pe deplin satisfacatoare viselor cu caracter profetic. Totalitatea publicatiilor care au abordat aceasta tema oscileaza in jurul a trei pozitii:

§         prima, cea mai materialista, respinge ideea oricarei valori profetice a viselor, considerand ca faptele confirmate ulterior unor vise reprezinta pura coincidenta;

§         a doua, mai putin riguroasa, admite rolul prevenitor al viselor, nefiind insa in stare sa asigure un minimum de explicatii stiintifice;

§         cea de-a treia modalitate de incadrare a viselor profetice vizeaza, in principal, o serie de aspecte paranormale ale visului, incadrabile in fenomenele parapsihologiei.

Explicatii stiintifice satisfacatoare au fost date numai unor vise legate de o boala proprie. In aceste cazuri, indivizii respectivi au “viziuni” cu mult inaintea instalarii unor semne clinice, dar, probabil, cand fenomenele au fost deja declansate (la nivelul unor infrastructuri celulare, enzimatice, biochimice). Se admite ca anumite stimulari interne ar influenta in perioada somnului paradoxal anumite structuri cerebrale si, in ultima instanta, in cadrul activitatii onirice ar aparea anumite imagini perfect traductibile cu starea de boala clinica, care se va stabili mai mult sau mai putin.

Interferente parapsihologice

In prezent se strang o serie de date privind stiintele parapsihologice, se instituie laboratoare de cercetare, a caror activitate generala este in stadiul acumularilor cantitative. Studiul acestor fenomene ce ies din sfera perceptiilor noastre senzoriale obisnuite constituie, in mare, obiectul parapsihologiei. Aceste perceptii extrasenzoriale sunt caracteristice unui grup aparte de oameni, care cuprinde un amestec foarte eterogen: de la marii profeti din trecut, mult discutati in cartile religioase, la sarlatanii de duzina ai zilelor noastre.

Persoanele cu fenomene paranormale de perceptie ar putea avea mult mai usor astfel de vise premonitorii. Dar si oamenii aparent normali, fara nici o modificare decelabila prin mijloacele noastre de investigare actuala, pot avea astfel de vise cu caracter pronuntat anticipativ.

Clarificarea acestor probleme ramane insa in sarcina studiilor viitoare.

O interesanta ipoteza ni se pare cea legata de fenomene de hipnoza, considerate totalitar ca o posibila placa turnanta a cercetarilor parapsihologice. Studiile psihologice au admis in mod unanim hipnoza, aceasta presupunand inducerea unei stari extrem de asemanatoare cu somnul natural. Dar aceasta “inducere” presupune, fara indoiala, o influenta din afara, o exprimare printr-o forta deosebita a gandirii, a vointei unui om asupra altui om, deci existenta unui plin proces parapsihologic.

Astfel, somnul hipnotic, asemanator intrucatva cu cel fiziologic, reprezinta un efect psihofiziologic pur, indus pe cale parapsihologica.

Astfel, am putea considera ca ne aflam in pragul descifrarii primelor elemente cert stiintifice ale unor fenomene cu incadrare parapsihologica.

Concluzii

Aceste cateva idei referitoare la activitatea onirica atesta, credem, intr-un mod pregnant, relativa insuficienta a cunostintelor noastre despre somn si vis.

Ne-am axat pe cele mai noi, si in special, mai interesante date privind somnul normal si patologic, cu coloralul sau – visul – de care se leaga cele mai multe necunoscute ale activitatii cerebrale.

Am cautat sa dezvaluim nu numai lipsa de cunostinte, dar sa punem in evidenta si spectacularul magic, incercand sa vedem pana unde a reusit stiinta actuala sa explice fenomenele discutate. Explicatiile se afla, in mod cert, in urma celor privitoare la alte domenii, nu numai datorita unor inerente greutati de conceptie si cercetare, dar si aspectul interdisciplinar complex al tematicii abordate. Aspectele clinice pur psihiatrice si neurologice se bazeaza pe ample date de fiziopatalogie, sociologie, psihologie si chiar parapsihologie.

Incercarile de demitizare a zeitatilor somnului pivoteaza, desigur, in jurul cercetarilor electroencefalografice, cu ample si frecvente inregistrari facute in timpul somnului, cu si fara vise. Ele au deja la primele clarificari, de natura bioelectrica, ale intimitatii mecanismelor somnului.

Iar maine, poate, noi date de ordin biochimic, histioenzimalogic etc., vor adanci si mai mult acest amplu si nesfarsit proces al dezvoltarii psihofiziologiei, fiecare nou element, intuit si confirmat, constituind o parte din marele adevar al cunoasterii, dupa care omenirea alearga de milenii.

Dr. Mihai Pascu

Activitatea onirica si interpretarea viselor I

Activitatea onirica si interpretarea viselor II

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Dragostea pentru ochi si exame…

Dragostea pentru ochi si examenul ochilor la oftalmolog

Dragostea pentru ochi si examenul ochilor la oftalmolog Proverbele batranesti sunt pline de intelepciune. Cand spui ca iubesti pe cineva ca pe “ochii din cap” e semn de apreciere suprema. Dar...

Ochelarii

Ochelarii

Ochelarii Va oferim spre lectura anecdota in versuri “Ochelarii” scrisa de O. Horea Pascanu. Micul Gheorghe vine-n graba De la scoala intr-un rand Si il roaga pe-al sau tata Cam asa incet...

Balbaiala la copii

Balbaiala la copii

Balbaiala la copii Ideea curenta printre specialisti este aceea ca balbaiala nu exista, ca reprezinta adesea doar incercarea disperata de a nu ne balbai. Aceasta opinie capata azi o circulatie foarte...

Mesaje de Craciun si urari de …

Mesaje de Craciun si urari de Craciun

Mesaje de Craciun si urari de Craciun  Vezi mesaje de Craciun si urari de Craciun pentru prieteni. De sfintele Sarbatori sa deschidem usa pentru oaspeti dragi si inima pentru speranta si bucurie....

Salutul primul semn al politet…

Salutul primul semn al politetii si codul bunelor maniere

Salutul, primul semn al politetii si codul bunelor maniere Aveti o singura ocazie sa faceti o prima impresie! Sa salutati pe cineva, sa faceti prezentarile sau sa va prezentati...