24 ianuarie - sarbatoarea unirii

Dupa revolutia tinerilor patrioti romani de la 1848, dupa glorioasele zile de la 17 martie, 11 iunie, 13 septembrie, dupa sangeroasa inabusire a revolutiei nationalistilor romani, atat Turcia, cat si Rusia si-au dat seama ca nu mai pot stapani nici oamenii, nici evenimentele din Tarile Romanesti. De aceea, pleniptentiarii celor doua mari puteri s-au intalnit la 1 mai 1849 la Balta Liman, incheind o conventie, prin care dispozitiile Regulamentului Kiseleff cu privire la alegerea domnului si la obsteasca aduna, au fost modificate.

De la conventia de la Balta Liman, timp de zece ani, in pofida tuturor impotrivirilor vrajmase, s-a lucrat la indeplinirea Unirii, care s-a infaptuit la 24 ianuarie 1859.

Pentru a intelege epoca aceasta de zece ani, de la conventia de la Balta Liman si pana la Unire, plina de lupte ascunse, de renuntari si de eroisme necunoscute, trebuie sa insemnam ca ultimii domni numiti prin conventie, Barbu Stirbei in Tara Romaneasca si Grigore Ghica in Moldova, erau niste autentici patriori romani.

Condusi de un patriotism luminat si renuntand de la inceput la ambitii personale, acesti doi domni au dus mai departe o seama de imbunatatiri in administratie, in organizarea militara si mai ales in invatamant.

Dar opera atat de frumoasa a acestor doi domni a fost intrerupta de neincetatele ocupatii straine.

Cu prilejul congresului de la Paris, tinut pentru incheierea pacii dupa razboiul Crimeei, cei doi domni romani, in memoriile adresate de ei cabinetului francez si congresului, cereau unirea celor doua tari sub un principe dintr-o dinastie europeana, ca cea mai de capetenie dorinta nationala si ca singur mijloc de a rezolva in mod satisfacator chestiunea principatelor. Plenipotentiarii Frantei propusesera deci ca sa admita Congresul si sa proclame totodata Unirea Principatelor. Propunerea aceasta a intampinat insa via opunere a reprezentantilor Turciei si Austriei si nu a fost acceptata. In cele din urma, ca o solutie care sa impace pe toata lumea, Congresul decise sa se convoace in fiecare din cele doua tari cate un Divan ad-hac, care sa se pronunte asupra organizarii definitive a Principatelor.

Tratatul de pace de la Paris (30 mai 1856) mai dispunea in privinta tarilor romanesti: desfiintarea protectoratului rusesc, punand principatele sub garantia colectiva a celor sapte puteri intrunite la Congres (Austria, Franta, Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia si Turcia), respectarea autonomiei lor, sub suzeranitatea Portii, libertatea navigatiei pe Dunare sub supravegherea unei comisii europene, cedarea de catre Rusia a partii de langa Dunare a Basarabiei (trei judete), care a fost reunita cu Moldova.

Imediat dupa terminarea sorocului de guvernare al celor doi domni, ei s-au retras si in locul lor au fost numiti caimacani (Alexandru D. Ghica, Teodor Bals si mai apoi Nicolae Vogoride), sub care urmau sa se intruneasca divanurile ad-hoc.

In septembrie 1857 s-au deschis ambele divanuri ad-hoc, care au votat, drept cele dintai dorinte nationale, urmatoarele puncte: respectarea drepturilor principatelor si a autonomiei lor, unirea principatelor intr-un singur stat sub urmele de Romania, print strain dintr-o casa domnitoare a Europei, guvern constitutional si o adunare obsteasca.

In conferinta puterilor gerante de la Paris, prin conventia de la 7 august 1858, s-a acordat celor doua tari numele de “Principatele Unite Moldova si Valahia”, fiecare cu guvernul si adunarea sa proprie. La Focsani urma sa se creeze o comisie mixta, pentru studiul legilor si o curte de casatie pentru ambele state. Iar cu privire la domnitor, de dispunea ca el sa fie ales pe viata de adunarea fiecarui principat, insa numai dintre pamanteni, fiind eligibil “un fiu de un tata nascut moldovean sau muntean”. Conventia nu prevedea daca domnitorul, pe care fiecare principat avea sa si-l aleaga, trebuie sa fie altul in fiecare tara. Pe baza acestei lipse de precizie s-a facut Unirea din 24 ianuarie 1859, alegandu-se in ambele principate (in Moldova la 5 ianuarie si in Valahia la 24 ianuarie) colonelul moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite.

Cu ajutorul lui Mihail Kogalniceanu s-a creat aceasta Unire intre Principate, care a fost sinteza dezvoltarii lor ca state deosebite, din care s-a format noul stat: ROMANIA.