TRANSMISII PRIN FRICŢIUNE
Profesor Jianu Camelia
Colegiul Tehnic Reșița, Caraș-Severin
Mecanismul reprezintă o verigă fundamentală indispensabilă construcţiilor maşinilor. Mecanismul este o parte constructivă a unei maşini sau a unui aparat având ca rol funcţional transmiterea sau transformarea mişcării, respectiv a forţelor şi a momentelor. În domeniul construcţiilor de maşini un rol deosebit îl au transmisiile prin curele, cablu, lanţ, roţi de fricţiune.
Transmisia este de fapt un mecanism care are ca scop transmiterea mişcării (privită sub aspect dinamic şi cinematic) de la o piesă conducătoare la una condusă. De regulă transmisiile se referă la mişcarea de rotaţie, spre deosebire de mecanismele de transformare, transmisiile nu modifică tipul mişcării ci numai parametrii lor.
Având în vedere simplitatea lor, costurile reduse de fabricaţie, reglaj şi întreţinere, transmisiile cu curele, cu lanţ, cu cablu,cu roţi de fricţiune au o largă utilizare în acţionarea sistemelor mecanice. Lucrarea de faţă prezintă transmisiile cu: roţi de fricţiune, sub aspectul rolului funcţional al tipo-dimensiunilor, al principiilor de funcţionare. Lucrarea cuprinde de asemenea şi aspecte legate de cinematica transmiterii dar şi de avantajele şi dezavantajele tehnice şi economice ale acestora.
The mechanism is a fundamental link indispensable to machine building. The mechanism is a constructive part of a machine or apparatus that functions as the transmission or transformation of movement, forces and moments, respectively. In the field of machine building, the transmissions through belts, cable, chain, friction wheels have a special role to play.
Transmission is actually a mechanism that aims to transmit the motion (viewed from a dynamic and cinematic point of view) from a leading part to a driven one. Transmissions usually refer to the rotation movement, unlike the transformation mechanisms, the transmissions do not change the type of movement but only their parameters.
In view of their simplicity, reduced manufacturing, adjustment and maintenance costs, chain drive, chain, cable, friction wheels have a wide use in actuating mechanical systems. This paper presents the transmissions with: friction wheels, in terms of the functional role of the type-dimensions, of the operating principles. The paper also includes aspects related to the transmission kinematics but also their technical and economic advantages and disadvantages.
Cuvinte cheie: roți de fricțiune, gripare, uzură abrazivă, oboseala de contact.
Transmisiile prin fricţiune sunt transmisii mecanice la care mişcarea de rotaţie şi momentul de torsiune se transmit, de la elementul conducător la cel condus, prin intermediul forţelor de frecare, ca urmare a apăsării reciproce a elementelor în contact.
Transmisiile prin fricţiune pot fi:
§ cu raport de transmitere constant, care realizează, la elementul condus, o turaţie constantă, în ipoteza absenţei alunecărilor;
§ cu raport de transmitere variabil (variatoare), care realizează, la elementul condus, o turaţie variabilă continuu, între anumite limite.
Principalele avantaje ale transmisiilor prin fricţiune sunt:
§ funcţionează la un nivel redus de zgomot şi vibraţii;
§ asigură protecţia transmisiei în cazul apariţiei unor suprasarcini în funcţionare;
§ realizează reglarea continuă a turaţiei la ieşire (variatoarele), în funcţie de cerinţele impuse de maşina de lucru;
§ soluţia constructivă este simplă şi costul relativ redus, în cazul unora dintre variatoare.
Cele mai importante dezavantaje ale transmisiilor prin fricţiune sunt:
§ nu asigură un raport de transmitere constant, ca urmare a alunecărilor dintre elementele în contact şi a erorilor de execuţie a acestora;
§ randamentul este mai redus decât al transmisiilor prin angrenaje, datorită alunecărilor dintre elementele în contact;
§ patinarea produce uzuri neuniforme a elementelor în contact, conducând la scoaterea din funcţiune a transmisiei;
§ durabilitatea este relativ scăzută; necesită forţe mari de apăsare, care încarcă arborii şi lagărele, determinând mărirea gabaritului transmisiei.
Transmisiile prin fricţiune se recomandă în următoarele cazuri:
§ la transmisii cu rol cinematic, puţin încărcate;
§ la transmisii încărcate cu sarcini mici, care funcţionează la viteze foarte mari sau la care se impune un nivel scăzut de zgomot şi vibraţii;
§ la transmisii încărcate cu sarcini mici-medii, care necesită reglarea continuă a turaţiei la ieşire, impusă de procesul tehnologic, dar care nu necesită un raport de transmitere riguros constant. Acestea se întâlnesc: în industria constructoare de maşini; în industria extractivă, uşoară şi alimentară; în transporturi; în agricultură.
PRINCIPALELE FORME DE DETERIORARE A TRANSMISIILOR PRIN FRICŢIUNE
Principalele forme de deteriorare a suprafeţelor active ale elementelor transmisiilor prin fricţiune sunt: oboseala de contact (pittingul) şi/sau griparea – în cazul transmisiilor care funcţionează cu ungere; uzarea abrazivă şi/sau griparea – în cazul transmisiilor care funcţionează fără ungere.
Oboseala de contact apare ca urmare a solicitării variabile – după un ciclu pulsator – a straturilor superficiale de pe suprafeţele funcţionale ale elementelor în contact. Această formă de distrugere este caracteristică variatoarelor prin fricţiune care funcţionează cu ungere şi la care uzura abrazivă este nesemnificativă. Primele semne de oboseală sunt microfisuri de suprafaţă, care se dezvoltă în timp, luând aspectul unor ciupituri, care micşorează suprafaţa funcţională.
Uzarea abrazivă este principala formă de deteriorare a transmisiilor prin fricţiune care funcţionează fără ungere. Aceasta este favorizată de vitezele mici de funcţionare şi de sarcinile mari de încărcare a transmisiei, fiind sensibil influenţată de existenţa alunecărilor geometrice şi a patinărilor.
Griparea poate apărea atât la transmisiile prin fricţiune fără ungere cât şi la cele cu ungere, în condiţiile întreruperii peliculei de lubrifiant dintre suprafeţele în contact. Această formă de deteriorare este specifică transmisiilor prin fricţiune care funcţionează la viteze mari.
MATERIALE UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA TRANSMISIILOR PRIN FRICŢIUNE
Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească materialele utilizate pentru construcţia elementelor active ale transmisiilor prin fricţiune sunt:
§ rezistenţa la solicitarea de contact;
§ rezistenţa la uzură;
§ coeficient de frecare cât mai mare – pentru a se evita forţe de apăsare mari – şi constant în timp.
Materialele caracterizate prin rezistenţă ridicată la solicitarea de contact şi uzură se grupează după cum urmează:
- oţel călit/oţel călit – pentru transmisiile puternic încărcate, la care se cere o durabilitate mare şi care funcţionează cu sau fără ungere – caracterizate prin gabarit minim şi randament ridicat; necesită precizii ridicate de execuţie şi montaj, concomitent cu reducerea alunecărilor geometrice, care ar putea duce la apariţia gripării;
- fontă/oţel călit – pentru transmisiile care funcţionează cu sau fără ungere, prezentând avantajul unei rezistenţe sporite la gripare;
- fontă/fontă – pentru transmisiile care funcţionează cu ungere.
Materialele care se caracterizează prin coeficienţi de frecare mari – şi, deci, asigură reducerea forţei de apăsare – şi elasticitate mărită – care permite reducerea preciziei de execuţie şi montaj – sunt materiale nemetalice (textolit, cauciuc, piele etc.) /oţel sau fontă. Acestea se recomandă pentru transmisii puţin încărcate, care funcţionează fără ungere şi se caracterizează prin dimensiuni de gabarit mari şi randament mai scăzut. Materialul nemetalic se foloseşte sub formă de căptuşeli, montate pe elementul conducător, pentru asigurarea unei uzări uniforme.
BIBLIOGRAFIE
1. Alexandru Ciocârlea Asamblarea, întreţinerea şi repararea maşinilor şi instalaţiilor, Editura All București, 2000
2. Vasile Drobota Rezistenţa materialelor şi organelor de maşini Editura Didactică și Pedagogică Bucureşti 1999
3. Gheorghe Ion Tehnologia asamblării şi montajului, Editura Didactică și Pedagogică Bucureşti, 1990
Articole asemanatoare mai vechi:
|