TEMELE DE ACASĂ – PIEDICĂ SAU SPRIJIN ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ

Prof. ȋnv. primar Andrei Alexandra,

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Corbeni

Rezumat: Pornind de la ideea că, fiecare cadru didactic trebuie să cunoască efortul intelectual al elevului, prin dozarea temelor date acestora; articolul de faţă prezintă câteva aspecte de care profesorul trebuie să ţină cont, atunci când, oferă elevilor diferite exerciţii de rezolvare acasă.

Cuvinte cheie: teme diferenţiate, teme facultative, elevi de excepţie

Ȋn condiţiile ȋn care societatea românească devine din ce ȋn ce mai pretenţioasă, selectând din ce ȋn ce mai riguros valorile, eforturile elevilor de a face faţă competiţiei se măreşte. Prin structura anului şcolar, prin desemnarea clară a unor perioade de evaluare, consolidare şi sistematizare a cunoştinţelor, elevii au posibilitatea să-şi ȋnsuşească noi cunoştinţe ȋn cadrul orelor de curs şi să le consolideze totodată ȋn acelaşi cadru, acordând cât mai puţin timp temelor pentru acasă.

Ȋn ceea ce-i priveşte pe micii şcolari (clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a), se tot vehiculează ideea conform căreia este mai bine să nu primească teme pentru acasă. Fiecare cadru didactic doreşte să consolideze cunoştinţele predate ȋn clasă prin temele pentru acasă, dar trebuie să ţinem cont şi de efortul pe care-l depune şcolarul mic ȋn efectuarea temelor. Sunt elevi care ȋşi ȋnsuşesc foarte bine noţiunile predate ȋncă din clasă. Pentru aceştia o temă compusă din exerciţii de rutină este inutilă. Se cunoaşte şi faptul că mulţi elevi au nevoie de mai mult timp pentru ȋnsuşirea şi consolidarea cunoştinţelor predate ȋn clasă. Ȋn cazul lor, se recomandă teme uşoare care să nu depăşească baremele minime ale programei. De aceea se poate ȋnţelege că elevii foarte buni nu au nevoie de teme pentru acasă, iar elevii cu oarecare deficienţe ȋn activitatea de ȋnvăţare, necesită efectuarea mai multor teme. Ȋn ciuda acestui fapt este greu de aplicat, deoarece şcolarii care primesc teme se vor simţi frustraţi faţă de cei care nu primesc teme.

Toţi elevii vor primi teme, ȋnsă vor fi diferenţiate. Acest lucru va permite tuturor elevilor să lucreze ȋn ritmul lor, ȋn funcţie de capacităţile lor intelectuale. Un elev mai slab nu va putea face faţă temelor cu un grad sporit de dificultate, iar elevul foarte bun se va plictisi rezolvând numai cerinţe simple.

Temele de acasă trebuie să ȋndeplinească mai multe condiţii:

• să conţină lucruri folositoare pentru elevi (prin care să se consolideze cunoştinţele predate), dar şi atractive, interesante, cu caracter de joc (pe cât posibil);
• subiectele propuse spre rezolvare să fi avut deja un echivalent lucrat ȋn clasă. Niciodată tema pentru acasă nu trebuie să conţină cerinţe mai dificile decât exemplele rezolvate ȋn clasă sau sarcini despre care elevii n-au auzit ȋn clasă;
• nu cantitatea temelor contează, ci calitatea lor. Cu cât elevii au mai mult de scris pentru acasă, cu atât randamentul lor scade, la fel şi interesul pentru ȋnvăţătură. De multe ori temele se dovedesc a fi ineficiente, deoarece ȋn multe cazuri părinţii contribuie la efectuarea lor (datorită volumului mare de teme), lucru foarte uşor identificabil pentru cadrele didactice;
• să nu solicite mai mult de aproximativ o oră din timpul elevului de clasa a II-a;
• să fie corectate cât mai curând după efectuarea acestora. Astfel elevul va afla unde a greşit, pentru a se corecta. El va avea astfel sentimentul muncii implinite. Ȋnvăţătorul trebuie să ştie unde a greşit majoritatea elevilor pentru a lua măsuri
• după ce sunt corectate temele, ȋnvăţătorul face aprecieri generale, individuale, precum observaţii asupra conţinutului, aşezării ȋn pagină, a scrisului.
• dacă tema a ridicat probleme la nivel de clasă, se reia ȋn clasă, rezolvând şi explicând modul de rezolvare al tuturor cerinţelor.

Ţinând cont de toate aceste considerente, temele pentru acasă pot fi clasificate ȋn: teme de perfecţionare (pentru elevii foarte buni), teme de consolidare (pentru elevii buni), teme de recuperare (pentru elevii care ȋntâmpină dificultăţi ȋn asimilarea cunoştinţelor) şi teme facultative.

Oriunde şi oricând elevi de excepţie pot ridica probleme cu mult deasupra manualului. Aceşti elevi sunt dornici de a şti mai mult, de a cunoaşte, de a descoperi. Pentru aceştia trebuie să fim oricând pregătiţi, dar trebuie să-i ȋnvăţăm şi cum să descopere singuri, să cerceteze.

Bibliografie:

1. Ioan Cerghit (coord.), Perfeţionarea lecţiei ȋn şcoala modernă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983
2. Andrei Cosmovici, Luminiţa Iacob, Psihologie şcolară , Editura Polirom, Iaşi, 2005