|
|
Studiul comparativ al eficientei utilizarii energiilor regenerabile in spatiul Subcarpatilor de curbura |
Scris de mihaiela lazar
|
Marţi, 08 Aprilie 2014 20:20 |
STUDIUL COMPARATIV AL EFICIENŢEI UTILIZĂRII ENERGIILOR
REGENERABILE ÎN SPAŢIUL SUBCARPAŢILOR DE CURBURĂ
Prof. Comănescu Marghioala
Colegiul Agricol „Dr. C. Angelescu” Buzău
Cererea de electricitate a crescut permanent în ultimii ani iar principiile dezvoltării industriale au condus la concentrarea producerii acesteia în unităţi mari, centralele electrice de astăzi. Chiar dacă în ultimele decenii nu au mai apărut descoperiri care să schimbe radical tehnologiile energetice, germenii unor noi transformări există, iar avantajele acestora, intuite sau demonstrate parţial până acum, vor putea conduce la schimbări masive în viitorul mediu sau mai îndepărtat. Seria acestor progrese cuprinde reactoarele nucleare, conversia fotoelectrică a radiaţiei solare, captatoarele eoliene, utilizarea energiei valurilor, a mareelor, a curenţilor oceanici, redescoperirea biomasei ca sursă de energie etc. Având în vedere montarea unor centrale eoliene în apropierea localiăţii Rm. Sărat mi-am pus următoarele întrebări ,,De ce s-a ales aceasta zonă? De ce această sursă de energie şi nu energie solară?”.
Citeste mai departe ...
Articole asemanatoare mai vechi:
|
|
CERCUL DE BIOLOGIE-SURSĂ DE STIMULARE A CAPACITĂŢII CREATOARE ŞI MIJLOC DE INIŢIERE A ELEVILOR
ÎN ACTIVITATEA DE CERCETARE
Cosma Camelia Veronica
Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău
Sub impulsul... Read more
Casa Corpului Didactic este unitate conexa a Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, care functioneaza in fiecare judet, respectiv in municipiul Bucuresti, in baza prevederilor art. 99 alin. (1) din... Read more
GENEZA UNOR FRAZEOLOGISME ROMÂNEŞTI
Lorincz Cristina
profesor Liceul de Arte Plastice, Braşov
Rezumat: Articolul prezintă geneza unor frazeologisme româneşti, pornind de la explicarea termenului, etimologie şi ajungând la exemplificarea unora. Articolul subliniază de... Read more
TIPURI DE TURISM DIN COMUNA
NĂNEŞTI - JUDEŢUL VRANCEA
Prof. Ciobotaru Ana-Maria
Şcoala Gimnazială Măicăneşti
Rezumat: Comuna Năneşti este situată în partea de sud-est a judeţului Vrancea pe malul drept al Siretului în plină... Read more
LA TRADUCTION – ÉCOLE DE TOLÉRANCE
Prof. Cipriana-Manuela NICHITA,
Colegiul Economic "Ion Ghica" Brăila
"La traduction est, au mieux, un écho."George Borrow
Avant-propos
Abstract
La traduction ne peut pas se réduire au... Read more
CONTRACTE LA TERMEN PE INDICI BURSIERI ÎN ROMÂNIA
Cîrcotă Roxana - prof. ec.
Liceul Tehnologic de Marină Galați
Rezumat
Bursa de valori din România a fost reînfiinţată în anul 1995, în baza Deciziei nr.... Read more
DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR CHEIE CITIT - SCRIS PRIN DISCIPLINELE DE STUDIU DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR LA FIECARE CLASĂ
Profesor Rodica Stan,
Şcoala Viile, jud. Galaţi
Pornind de la citatul "Elevul trebuie învăţat să citească... Read more
Partea II
Introducere în Ştiinţifico-fantastic şi subgenurile lui
Ce este ştiinţifico-fantasticul?
O caracteristică definitorie a modului SF este fascinaţia pe care o reprezintă referitor la ştiinţă şi tehnologie. Literatura şi ştiinţa, sau ştiinţa... Read more
POSTMODERNISMUL
Georgeta-Irina Rusu,
Şcoala Gimnazială ,,Ion Creangă"Bacău
Un curent controversat apărut ca o reacţie la modernism, postmodernismul s-a manifestat cu precădere după cel De-al Doilea Război Mondial, în toate domeniile: filosofie,…
BUNĂTATEA TE FACE MAI PUTERNIC
Profesor, Camelia Butnărașu,
Liceul Teoretic Emil Racoviţa, Galați
O persoană bună! ?
„Bună ziua! Vă scriu în speranţa că sunt gospodari care pot…
Ordin privind organizarea si desfasurarea evaluarii nationale
pentru absolventii clasei a VIII-a in anul scolar 2012-2013
Vezi Ordinul privind organizarea si desfasurarea evaluarii nationale pentru absolventii clasei a VIII-a in anul… ŞCOALA INCLUZIVĂ
Institutor Herczeg Monica,
Şcoala cu Clasele I-VIII Dudeştii Noi
Dreptul de incluziune şcolară se poate defini prin acceptarea de către instituţiile de învăţământ a tuturor copiilor, indiferent de sex,…
IMPORTANŢA STUDIERII ORTOGRAFIEI ŞI PUNCTUAŢIEI ÎN ŞCOALĂ
înv. Marc Aurica
Școala Gimnazială Cîmpeni
A învăța elevii să vorbească corect și să scrie corect în limba română este o datorie de onoare… LITERATURA PENTRU COPII
Prof. Octavian Horia Minda
Şcoala cu clasele I-VIII Sânandrei, jud. Timiş
Literatura pentru copii îi introduce pe elevi într-un alt univers, cel al ficţiunii. Cărţile pentru copii sunt obiecte culturale…
ÉTUDE CONCERNANT L’AMBIGUÏTE D’INTERPRETATION DES TEXTES
prof. Drăgian Ana-Elena
Colegiul Tehnic ,,Constantin Brâncuşi’’ Oradea
La langue du droit est pleine d’ambiguïtés, cela ne fait pas de doute. Citons…
Graficul desfasurarii concursului
pentru acordarea gradatiilor de merit 2014
Vezi graficul desfasurarii concursului pentru acordarea gradatiilor de merit - sesiunea 2014, anexa nr. 1 la metodologie.
COMPONENTE ALE COMUNICĂRII NONVERBALE
Raluca-Nicoleta Iancău, profesor limba română
Şcoala Generală nr. 6 Iacob Mureşianu, Braşov
Teoriile contemporane ale comunicării, influenţate de discipline atât de diverse ca lingvistica enunţării, psihologia, sociologia,…
|
|