STRESUL ŞI STRATEGII DE REZOLVARE A CONFLICTELOR LA ADOLESCENŢI

-studiu de specialitate-

prof. psih. Nițu Elena Monica

Colegiul Național ”Dinicu Golescu”, Câmpulung Muscel

Rezumat:

Studiul realizat de către noi are şi menirea de a aduce un plus de cunoaştere în ceea ce priveşte fenomenul conflictual caracteristic adolescentului. În analiza efectuată vom putea realiza un tablou mai complet al relaţionării adolescentului cu mediul său. Nu putem vorbi despre felul în care un individ reacţionează la un mediu problematic sau ce strategii de adaptare foloseşte în acest context dacă nu cunoaştem semnificaţia respectivei dificultăţi.

Obiective

- Evaluarea nivelului de stres la adolescenţi având indicatorii fiziologici, psiho-emoţionali şi sociali.

- Stabilirea strategiilor de adaptare a acestora la situaţiile dificile, în special conflictuale caracteristice perioadei lor de vârstă.

- Găsirea unor modalităţi eficiente de abordare pentru o educaţie optimă, în acord cu schimbările specifice vârstei dar şi ale mediului social.

- Promovarea şi întărirea valorilor elevilor, încurajarea lor şi mai ales orientarea acestora către o mai bună creştere şi dezvoltare personală.

Eșantion

La studiu au participat 90 de elevii din trei clase a X- a. Nu s-a luat în calcul decât criteriul vârstei pentru a pute face diferenţieri pe celelalte categorii de indicatori: nivelul de stres, strategii de adaptare în situaţii conflictuale, maniera personală de internalizare a valorilor deziderate social, nivelul de adaptare la cerinţele şcolare atât în învăţare cât şi în comportament.

Instrumente de lucru

- eseul structurat pe trei teme principale: ideea de  afirmare,  putere şi libertate, faţă de care subiectul se va raporta în funcţie de sistemul său axiologic.

- chestionar de evaluare al nivelului de stres având indicatori: fiziologici, psiho-emoţionali şi sociali

- chestionar pentru stabilirea strategiilor de rezolvare a situaţiilor conflictuale: retragerea, confruntarea, aplanarea, compromisul şi colaborarea.

Pentru un plus de informaţie, extrem de semnificativă dealtfel, am apelat şi la catalog în vederea constatării situaţiei şcolare şi a absenteismului.

Conținut

Lumea liberă vestică trăieşte astăzi o criză a educaţiei. În fiecare zi creşte numărul rapoartelor cu privire la violenţa copiilor şi adolescenţilor, la puţina preţuire a acestora, la Boala Deficitului de Atenţie, la folosirea drogurilor, la apariţia sarcinilor la adolescente şi la sinucideri.  Aproape toţi părinţii pun sub semnul întrebării atât vechile metode de instruire cât şi pe cele noi. Nimic nu mai pare să meargă şi problemele copiilor noştri sunt în creştere.

Cei mai mulţi dintre adulţi consideră că societatea şi modul în care  aceasta ne influenţează  constituie cauza principală a crizei educaţionale. Acest fapt este unul cât se poate de evident dar nu trebuie să uităm nici cuvintele lui Hans Selye: ”Nu contează ce ţi se întâmplă, ci cum reacţionezi la ce ţi se întâmplă!” Putem spune astfel că factorii subiectivi sunt cei mai importanţi în determinarea cauzalităţii şi mai ales în  favorizarea menţinerii sau modificării unui fenomen psiho-social.

Afirmarea excesivă şi demonstrativitatea, intoleranţa, fanatismul şi impulsurile distructive, mândria, tendinţa de a opera cu extremele şi lipsa de respect pentru ceilalţi sunt aspecte intolerabile şi dezavantajoase ale vârstei. În contrast cu acestea, îndrăzneala şi curajul, idealismul şi disponibilitatea de sacrificiu pentru o cauză nobilă, receptivitatea pentru estetic şi aprecierea dreptăţii sunt calităţi sublime, prezente în activităţile şi comportamentele acestui contingent de vârstă.

Ştim foarte bine cu toţii că stadiul adolescentului este unul marcat de contraste, tensiuni şi conflicte. Apariţia în plan concret şi formal a noilor posibilităţi de operare permite reflexia critică iar teoriile, normele şi valorile nu mai pot fi acceptate fără problematizare şi îndoială. În plan emoţional se produce o amplificare şi o diversificare fără precedent a trăirilor, însoţite de explozia uneori bruscă a unor pulsiuni şi sentimente.

Chiar şi în această sumară descriere este lesne de înţeles de ce o astfel de vârstă , atât de zbuciumată şi contradictorie, ridică multiple dificultăţi celor ce o trăiesc dar şi celor care alcătuiesc mediul relaţional.

Pentru că adolescenţa este vârsta cu cele mai pregnante schimbări- atât în plan fiziologic cât şi în plan personal şi social, dezechilibrul dintre solicitări şi capacitatea de a le răspunde adecvat poate provoca apariţia stresului psihic.

Dincolo de eseurile structurate pe tema celor trei valori dezirabile pentru adolescenţi am aplicat un chestionar de evaluare al nivelului de stres având indicatori: fiziologici, psiho-emoţionali şi sociali şi unul pentru stabilirea strategiilor de rezolvare a situaţiilor conflictuale: retragerea, confruntarea, aplanarea, compromisul şi colaborarea.  Pentru un plus de informaţie, extrem de semnificativă dealtfel, am apelat şi la catalog în vederea constatării situaţiei şcolare şi a absenteismului.

Din cei 90 de elevi testaţi, în majoritatea cazurilor, adică 73%, se evidenţiază un nivel moderat de stres. Indicatorii stresului sunt puşi în evidenţă pe trei paliere: indicatorii fiziologici, indicatorii psiho-emoţionali şi indicatorii sociali. 7% dintre elevi se află în situaţia unui stres minor iar restul  elevilor (20%) sunt stresaţi într-o măsură accentuată.

Făcând o paralelă între rezultatele la chestionar şi rezultatele din catalog, am observat că trei sferturi dintre cei cu stres accentuat au o situaţie bună şi foarte bună la învăţătură. Încercarea de a face faţă provocărilor şi de ce să nu o spunem, suprasolicitărilor este un factor de distres, mai ales atunci când aşteptările depăşesc pragul limitelor elevului sau când ignoră interesele şcolare şi profesionale ale acestora . În acest context ne referim la ambiţiile părinţilor de a scoate copii fidele din odraslele lor sau oamenii care nu au reuşit ei să ajungă. „Sugrumarea” personalităţii unice a copilului nu duce decât la robotizare, mecanicism şi crearea unor tensiuni interioare ce se pot manifesta chiar la nivel organic. Ca strategii de rezolvare a situaţiilor dificile am remarcat în acest caz scoruri ridicate pentru confruntare. Dorinţa de afirmare într-un cadru concurenţial şi lipsa de coerenţă în educaţia valorică  determină o premisă a exprimării agresive, necontrolate împotriva confuziei şi pierderii de repere. Scopul a devenit pentru adolescent o ţintă imediată, obligatorie pentru succes, cu preţul dezinteresului pentru mijloacele şi instrumentele de atingere a finalităţii. Foarte puţini sunt adolescenţii care s-au adaptat optim la ritmul solicitărilor din viaţa lor şi care reuşesc să înveţe bine având ca fundament o motivaţie puternică intrinsecă şi o deschidere către colaborare şi cooperare.

Cealaltă categorie (un sfert)  a elevilor cu înalt nivel de stres dar cu rezultate satisfăcătoare sau slabe, este cea care preferă ca strategie de adaptare lupta dar nu reuşesc să găsească o formulă eficientă, ei punând alte interese pe primul plan decât pe cele personale. Aceştia aleg să aplaneze conflictele sau să facă diverse compromisuri ceea ce nu îi favorizează de cele mai multe ori. O mică parte dintre cei cu  multe absenţe şi cu un nivel de stres crescut sunt elevii agresivi, în general certaţi cu regulamentul şcolar şi care nu au parte de educaţie pozitivă în familie. Aceştia au o acerbă nevoie de afirmare în sensul sfidării legităţii şi în a demonstra că pot respinge orice formă de autoritate. Ca şi în cazul de mai sus interesele personale sunt puse în slujba revoltei şi al reacţiilor impulsive.

La fel de evidentă este şi corelaţia nivelului scăzut al stresului cu rata crescută a absenteismului. Elevii încadraţi în această categorie sunt cei ce nu se stresează prea tare pentru că aleg să abandoneze fără luptă, să se deresponsabilizeze şi dacă există un „ţap ispăşitor”, cu siguranţă nu este cel în cauză! Retragerea este o manieră de abordare învăţată, din păcate de la adulţii care promovează submisivitatea în detrimentul iniţiativei şi divergenţelor de opinie.

Pentru itemii semnificativi fiziologic s-au stabilit rezultate caracteristice unui stres minor în general, (69%) şi restul un nivel moderat. Acest rezultat semnifică o reactivitate deocamdată nesomatizată care probabil se explică datorită  vârstei timpurii şi nu a lipsei stării de stres.

Indicatorii psiho-emoţionali reliefează un nivel moderat al stresului evidenţiând o tendinţă către nesiguranţă, neâncredere, iritabilitate (11, 20) şi mai ales spre un sentiment de vinovăţie în raport cu eşecurile personale sau ale celor apropiaţi.(itemii 16, 17, 19 ) În acest caz este vorba despre o incapacitate de asumare a eşecului într-o lume în care se promovează doar imagini ideale, nerealiste ale „produsului perfect”

De cele mai multe ori se  vorbeşte despre datoria şi răspunderea pe care o are adultul în creşterea si dezvoltarea copilului său. Se vorbeşte despre nevoia de dragoste, siguranţă şi suport a acestuia, despre modelele cu care se va identifica în drumul său către maturizare.

Normele sociale şi familiale îşi unesc în situaţia de faţă eforturile pentru a construi adânc în conştiinţa individului, modelul de elev, părinte, profesor altruist, bun şi iubitor. In consecinţă, pentru a nu distruge această formidabilă şi neverosimilă inagine de sine, individul pretinde că nu există conflict, sau este suficient de minor pentru a-l trece cu vederea. Fobia de agresivitate, incapacitatea de a mobiliza resursele individuale în direcţia unor schimbări dorite şi investiţiile psiho-emoţionale nerealiste trasează regula conform căreia o relaţie punctată uneori de conflicte deschise este o relaţie disfuncţională, instabilă şi nefericită.

Pentru că personalitatea individului se formează în planul relaţionării cu semenii lui, putem lesne constata dificultăţile de adaptare socială. În general s-a evidenţiat un scor uşor superior la aria indicilor sociali faţă de celelalte categorii ceea ce semnifică şi o dificultate mărită în a face faţă problemelor de relaţie. Sunt atât dificultăţi de exprimare, de împărtăşire a părerilor şi emoţiilor (23, 24, 25) dar mai ales de gestionare a situaţiilor conflictuale în cazul cărora s-a obţinut cel mai mare scor (itemii 27, 28, 29)

Dacă părintele este cel care oferă iar copilul cel ce primeşte, atunci se presupune desigur, educarea copiilor în a fi ascultători şi necritici la sfaturile, sugestiile şi chiar cerinţele  stricte ale celor mai în vârstă. Copilul neascultator, ermetic la mesajele din exterior, mai mult decât atât, opozant şi chiar agresiv în maniera de a se revolta induce în “mentorul” său sentimentul inutilităţii, al eşecului, al iresponsabilităţii şi mai ales al lipsei controlului.

Un copil care nu se supune este des calificat ca fiind încăpăţânat. În astfel de situaţii, există tendinţa de a recăpăta controlul şi dreptul de decizie asupra copilului prin dominare, frică şi culpabilitate. (“Dacă tu nu mă vrei, eu te vreau!”)

Pedepsele sunt o modalitate la îndemână pentru părinţi. Aceştia o cunosc pe propria lor piele, din vremurile în care teama de a nu pierde iubirea şi privilegiile era un puternic mijloc de a fi supuşi. Chiar dacă această strategie nu mai funcţionează, aceştia nu cunosc alte metote de abordare a educaţiei. Ei se feresc să mai pedepsească, dar nici aşa nu merge. Părinţii care permit prea multe ajung rapid la zicala: “Dacă întinzi un deget, ei îţi iau toată mâna!” Copiii învaţă lesne să folosească libertatea de care dispun, ajungând să-şi domine şi să-şi manipuleze părinţii, ajungând ca ei să deţină controlul în familie sau la şcoală.

Pentru a acepta şi alt punc de vedere copilul trebuie să înveţe să iasă din închisoarea eului şi a universului hedonist În acest sens familia şi şcoala trebuie să aibă în centrul atenţiei problemele fundamentale ale identităţii iar acest fapt să se realizeze într-o manieră unitară şi unidirecţională.

Bibliografie

MANEA M. – Psihologie medicală – Note de curs, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000

Iamandescu I. B. -  Stresul psihic şi bolile interne, Editura All, Bucureşti, 1993

Iamandescu I. B. - Stresul psihic, Editura Infomedica, Bucureşti, 2002

Iamandescu I. B. -  Elemente de psihosomatică generală şi aplicată, Editura Infomedica, Bucureşti, 1999

Holdevici I . -  Autosugestie si relaxare, Editura Ceres, Bucureşti, 1995

Holdevici I . -  Gândirea pozitivă, Editura Ştiinţă si Tehnică, Bucureşti, 1999