STRATEGII DE ADAPTARE CURRICULARĂ

PENTRU COPIII CU ADHD

Prof. consilier Petric Anamaria

Şcoala cu clasele I-VIII Săsciori

ADHD nu este o problemă doar pentru cei care suferă de această tulburare ci şi pentru persoanele importante din anturajul lor (mai ales pentru părinţi, profesori) datarită caracterului cronic şi implicaţiilor în funcţionarea cognitivă şi socială. Adaptarea curriculară în cazul elevilor cu ADHD este deosebit de importantă deoarece ignorarea dificultăţilor prezentate de aceşti copii în plan academic, social şi al integrării pot conduce la abandon şcolar, inadaptare socială sau tulburări emoţionale.

Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie (THDA sau ADHD ) este o tulburare de comportament care se manifestă prin deficit de atenţie şi dificultăţi în desfăşurarea unei sarcini. ADHD este frecvent întâlnită, debutează în copilarie, dar poate persista şi la vârsta adultă.

Conform Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV-TR), simptomele ADHD se împart în trei categorii: inatenţie , hiperactivitate şi impulsivitate, putând surveni şi în formă combinată, iar diagnosticul se bazează pe numărul, persistenţa şi istoricul simptomelor ADHD şi totodată pe măsura în care acestea produc modificări ale comportamentului copilului, în mai mult decât un singur context.

În afara simptomatologiei specifice, copiii cu ADHD, de multe ori, prezintă şi alte probleme asociate: dificultăţì de învăţare, tulburări de limbaj, anxietate, tulburări emoţionale, tulburări ale controlului motor şi perceptiv-vizual, ticuri etc.

Deşi ADHD nu interferează cu capacitatea de învăţare, copiii cu acest sindrom prezintă de multe ori dificultăti legate de randamentul şcolar, deoarece atenţia şi controlul impulsurilor sunt cerinţe importante pentru succesul şcolar.

Cerinţele educative speciale ale copiilor cu ADHD:

1. Necesitatea exersării deprinderilor de a-şi concentra şi menţine antenţia;

2. Necesitatea dezvoltării deprinderilor de rezolvare de probleme plecând de la următoarele premize:

- prezentarea problemei într-o formă clară şi structurată;

- încurajarea elevului să citească de mai multe ori cerinţa, înainte să înceapă rezolvarea ei, pentru a fi sigur că a înţeles bine;

- i se cere elevului să citească cu voce tare cerinţa, pentru a ne asigura că este concentrat şi ca urmează corect paşii;

- încurajarea să se amuze de propriile erori şi să înveţe să se autocorecteze fără a se demoraliza.

3. Necesitatea antrenării deprinderilor de competenţe sociale;

4. Stimularea comportamentului asertiv pentru a-i creşte autostima;

5. Necesitatea dezvoltăii autoinstruirii (prin tehnici cognitiv-comportametale) pentru creşterea capacităţii de autocontrol;

6. Necesitatea stabilirii unor contracte sau acorduri între copii sau adolescenţi şi părinţi şi profesori cu scopul de a îmbunătăţi atmosfera în familie şi în clasă.

Adaptări metodologice generale

1. Aşezarea elevului în prima bacă din rând, departe de fereastră sau de alte elemente care-i pot distrage atenţia.

Acest lucru va reduce posibilitatea ca alţi stimuli să-i distragă atenţia vizual sau auditiv de la activitatea pe care o realizează în fiecare moment. Dacă elevul este plasat în rândurile din spate vor fi în câmpul său viziual colegii săi, a căror comportament sau comentarii îi pot distrage atenţia de la profesor sau sarcină. La fel se întâmplă dacă este aşezat în apropierea unei ferestre sau culoar, datorită zgomotelor sau stimulilor vizuali .

Atât elevul hiperactiv cât şi cel inatent are dificultăţi să îşi menţină sau să îşi concentreze atenţia asupra sarcinii sau stimulilor relevanţi în comparaţie cu colegii săi . De aceea prin aşezarea lui aproape de profesor poate ajutat mai uşor

2. Asigurarea înţelegerii explicaţiilor sau instrucţiunilor pentru a îndeplini sarcinile. Amintiţi-vă că elevul cu ADHD nu este neapărat un elev cu deficit intelectual. Abilitatea lui de raţionament este bună, cu excepţia cazurilor specifice. Prin urmare, dacă nu înţelege o explicaţie sau nu urmează o instrucţiune va fi din cauza dificultăţilor de a acorda atenţia necesară expunerii profesorului.

Pentru a rezolva aceste probleme, cadrele didactice pot stabili ca rutină următoarele:

§ Explicaţiile la clasă trebuie să conţină termeni adecvaţi pentru nivelul lor. Încercaţi să folosiţi propoziţii scurte, iar în cazurile în care expunerea este mai lungă, repetaţi de mai multe ori aspectele fundamentale ale acesteia;

§ În timpul explicaţìilor sau instrucţiunilor stabiliţì de multe ori contactul vizual cu elevul, acest lucru va facilita să-şi păstreze atenţia asupra dumneavoastră sau la ceea ce spuneţi;

§ După terminarea explicaţiilor sau instrucţiunilor, rugaţi elevul să repete ceea ce a înţeles. Ajutaţì-l să formuleze acele aspecte pe care nu le poate repetata, fie pentru că nu a înţeles, fie pentru că nu a fost suficient de atent.

§ Faceţi acest lucru de fiecare dată când explicaţi sau daţi instrucţiuni elevilor. Procedând aşa, după câteva ori, elevul va anticipa că trebuie să repete şi acest lucru va acţiona ca un factor care va contribui la susţinerea şi concentrarea atenţiei direct asupra explicaţiilor sau instrucţiunilor.

§ Odată ce i-aţi consolidat obiceiul de a participa cu atenţie la explicaţiile dumneavoastră, puteţì reduce solitările de a repeta/ reformula cerinţele; acest lucru trebuie făcut intermitent, fără a urma un model specific pe care elevii l-ar putea identifica.

3. Permiteţi elevului hiperactiv să se deplaseze prin clasă la intervale regulate; Nu trebuie să uităm faptul că aceşti elevi au dificultăţì în a sta liniştiţi sau în a lucra în linişte. Elevul poate fi numit "elev de serviciu” sau „asistent" şi i se încredinţează anumite sarcini, care să-i permită mobilitatea în sala de clasă. Trebuie să fim atenţi  atunci când elevul arată agitaţie, nervozitate, momente în care fie îi punem intrebari, fie îi dăm o sarcină care implică necesitatea de a vorbi cu alţii sau să se mişte.

II. Adaptări metodologice ale obiectivelor educaţionale

§ Elevii cu ADHD prezintă dificultăti în învăţarea şi consolidarea cunoştinţelor corespunzătoare fiecărui nivel curricular faţă de restul colegilor lor. Astfel, de multe ori acumulează întârzieri importante, făcând dificil / imposibil pentru ei să urmeze programa de cursuri mai târziu. Pentru a sprijini progresul academic al acestor elevi, se recomandă ca profesorul să stabilească obiectivele-cheie pe care elevul trebuie să le realizeze progresiv dobândind cunoştinţele necesare pentru nivelul următor. Performanţa lor va fi direcţionată spre atingerea acestor obiective fundamentale şi mai apoi a celor considerate „secundare”;

§ Planifacarea obiectilor de atins, trebuie şi ea diferenţiată pentru copiii cu ADHD, prevăzându-se mai mult timp pentru realizarea lor;

§ Obiectivele sabilite trebuie să fie simplificate (atunci când este posibil), reducându-se din complexitate; în funcţie de natura obiectivelor, se recomandă şi dividirea lor pe părţi.

III. Adaptări metodologice pentru realizarea sarcinilor

§ Adaptarea timpului necesar îndeplinirii sarcinilor în clasă. În cazul elevului hiperactiv se ţine cont de caracteristicile sale, el având nevoie să i se permită distragerea de la sarcină la intervale scurte de timp. Dacă elevul are dezvoltate abilităţile de reglare a atenţiei, aceste distrageri vor fi scurte, dar dacă nu, distragerile tind să fie destul de lungi încât fac imposibilă executarea sarcinilor în timpul alocat pentru elevii nehiperactivi. Pe de altă parte, elevul inatent este lent atât în realizarea sarcinilor cognitive cât şi a celor motorii şi, prin urmare, are nevoie de mai mult timp decât ceilalţi elevi pentru a îndeplini aceleaşi sarcini. Astfel, luând în considerare această situaţie, ţineţi seama de timpul disponibil pentru a efectua sarcinile şi de importanţa extinderii timpului pentru elevii cu tulburări de deficit de atenţie. Puteţi face acest lucru în moduri diferite în funcţie de nivelul curriculum-ului şi caracteristicile elevilor.

§ Adaptarea numărului de sarcini atât în clasă cât şi la domiciliu. Având în vedere consideraţiile de la punctul precedent, se impune elevilor cu deficit de atenţie un număr inferior de sarcini faţă`de cel considerat adecvat pentru restul elevilor. Puteţi utiliza, de asemenea, o strategie diferită: propuneţi un număr minim de sarcini pentru tot grupul, exprimându-vă satisfacţia în cazul în care numărul de sarcini a fost îndeplinit, şi apoi propuneţi sarcini suplimentare opţionale a căror finalizare este voluntară şi care le poate îmbunătăţi calificativul. Pentru că sunt opţionale, elevii cu deficit de atenţie nu se vor simţi incapabili să o facă şi, în funcţie de abilităţile lor, le vor realiza pe cele posibile;

§ Adaptaţì criteriile de calitate de executare a sarcinilor. Elevii hiperactivi şi inactivi au presipoziţia de a face greşeli foarte uşor în executarea sarcinilor, din cauza lipsei de atenţie susţinută. Prin urmare, pentru a încuraja motivarea realizări sarcinii şi calitatea rezultatului, propuneţi pentru fiecare tip de activitate un standard de calitate minim, pe care să-l consideraţi mulţumitor, şi apoi alte criterii progresive de calitate, cu care îşi poate îmbunătăţi scorul. Puteţi face acelaşi lucru cu alţi elevi din clasă dacă credeţi că acest lucru i-ar putea influenţa în mod negativ pe ceilalţi;

§ Utilizaţi strategii atenţionale în timpul realizării sarcinii. Deseori, elevii hiperactivi şi inatenţi încep executarea sarcinilor, fără suficientă atenţie şi cu dificultăţi în selectarea elementelor relevante ceea ce conduce la greşeli, deşi au competenţele cognitive necesare pentru a îndeplini cu succes sarcina. Pentru a face faţă acestei eventualităţi, pe lângă instrucţiuni, ajutaţi-l în realizarea sarcinii prin atenţionări de genul: „ fii atent aici”, „observă că ceea ce tebuie să faci este să...”, „nu trebuie să faci ...” etc. În orice caz, ajutorul oferit elevului trebuie să fie exclusiv atenţional.

IV. Adaptarea procesului de evaluare

§ Realizarea unei evaluări diferenţiate implică folosirea unor metode şi materiale adecvate problemelor manifestate de elevi, ceea ce nu înseamnă că elevul respectiv este tratat diferenţial (de ex. dacă în cazul unui elev cu deficienţe vizuale sunt folosite metode diferite de evaluare, şi în cazul celui cu ADHD se impun metode diferenţiate).;

§ Necesitatea reducerii timpului de evaluare. La un elev hiperactiv curba de oboseala atenţională este mult mai scurtă decât la cel non-hiperactiv, şi, prin urmare, în cadrul sesiunilor de evaluare mai mari de 30 de minute, atenţia este redusă în mod semnificativ şi astfel şi performanţa. Durata evaluării poate fi adaptată astfel:

a) proiectarea a două sesiuni în momente ale zile diferite sau

b) se propune o evaluare de sesiuni mai scurte, pentru întregul grup;

c) evaluarea orală, într-un cadru privat;

d) evitarea evaluării acestor elevi printr-o evaluare formală, preferându-se proceduri de evaluare continuă;

§ Reduceţi numărul de întrebări sau exerciţii; acesta este un alt mod de a reduce timpul de evaluare. În cazul în care numărul cerinţelor este mai mic, timpul necesar pentru a le efectua este scurtat. Astfel, copiii inatenţi vor avea timp să le rezolve în 50 de minute.

Rolul important al profesorilor influenţează în mod direct procesul de formare a elevilor, el nu joacă doar un rol de mediator în procesul de învăţare, ci contribuie şi la normalizarea vieţii elevilor în şcoală, prin ajustarea procesului de învăţare la nevoile lor. Deasemena prin demersurile de adaptare a procesului educaţional la cerinţele elevilor, este facilitată integrarea lor, atât în şcoală şi în clasă cât şi în mediul lor social.

Bibliografie:

Christopher Green şi Kit Chee, Să înţelegem ADHD, Editura Aramis, Bucureşti, 2009;

E. Manuel GARCÍA PÉREZ, Adaptaciones curriculares para alumnado con diagnostico de trastorno por deficit de atención con o sin hiperactividad, Merida, 2007;

Asociacion Cordobesa de Deficit de Atencion e Hipeactividad, Estrategias de intervención en el aula para alumnos con TDAH;

www. f-adana.org;

Moreno Garcia Y., Hiperactividad, prevención, evaluación y tratamiento, Ed. Pirámide, Madrid.