Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Roluri animate de educatori
Luni, 08 Noiembrie 2010 17:34

ROLURI ANIMATE DE EDUCATORI

 

Educator Stan Luminiţa-Simona

Grădiniţa cu program normal Bălăbăneşti, Galaţi

 

 

Noul Curriculum accentuează rolul educatorului în raport cu libertatea în planificarea activităţii zilnice, iar aria comportamentelor fundamentale ale cadrului didactic în interacţiune cu copilul s-a extins.

Astfel educatorul planifică activităţile pe domenii experienţiale, determină obiectivele pe nivele de vârstă, îşi selectează şi structurează conţinuturile şi întocmeşte programul zilei, organizează activităţile din sala de grupă, comunică informaţii ştiinţifice, are dialog deschis şi constructiv cu copiii,, conduce şi coordonează activităţile, evaluează măsura în care obiectivele au fost atinse de către fiecare copil.

 

 

Pe măsura valorii noastre profesionale, ne raportăm la cei pe care îi educăm. Realizăm prin fiecare contact relaţional o intervenţie subtilă şi continuă, o modelare a personalitaţii copiilor. În acest proces complex, educatorul îşi asumă roluri din ce în ce mai diverse:

Manager/Organizator

- asigură un mediu educaţional după nevoile copilului;

- marchează, delimitează eficient spaţiul clasei;

- dotează Centrele cu mobilier şi materiale/jucării adecvate;

- oferă situaţii de învăţare orientate spre trebuinţele şi interesele copiilor, dar şi către îndeplinirea  obiectivelor propuse;

- asigură materialele necesare pentru a împrospăta oferta fiecarui Centru, în permanenţă;

- acţiuni educaţionale corespunzatoare nivelului de vârstă şi particularităţilor individuale;

- organizează parteneriate între grădiniţă, familie şi comunitate, având ca obiectiv central prosperitatea copiilor;

- gestionează situaţii de criză educaţională prin negociere sau soluţionarea conflictelor;

- stimulează lucrul în echipă pentru a ajuta copiii să socializeze mai bine;

- selectează/ pregăteşte materialul didactic necesar atât activităţilor pe domenii experienţiale, cât şi jocurilor şi activităţilor alese, astfel încât să se realizeze cu uşurinţă învăţarea;

- asigură condiţii pentru o frecvenţă optimă a copiilor în grădiniţă;

- organizează acţiuni extracurriculare împreună cu familia şi comunitatea.

Observator/Evaluator

- observă comportamentele şi atitudinile copiilor în funcţie de context;

- ascultă, înţelege, respectă preferinţele copiilor şi le ia în considerare în proiectarea activităţilor; 

- culege date despre copil de la membrii familiei sau ai grupului în care se joacă;

- identifică interese, aptitudini, motivaţii, cunoştinţe, abilităţi, competenţe, stări emoţionale, afinităţi ale celor mici;

- consemnează sistematic observaţiile;

- interpretează datele factuale acceptând diferenţele dintre copii;

- evaluează/diagnostichează obiectiv, realist progresele copiilor;

- încurajează fiecare copil şi îl susţine în procesul lui specific de dezvoltare, prin raportarea la  propriile lui progrese;

- propune soluţii pentru optimizarea învăţării, corectarea comportamentelor indezirabile.

Mediator/Facilitator

- respectă ritmul de dezvoltare şi stilul propriu de învăţare al copiilor;

- informează familia despre activitatea copilului din grădiniţă, din cercul lui de prieteni;

- extinde experienţele de învăţare, imaginând situaţii provocatoare, incitând copilul să înveţe prin descoperire;

- participă la discuţii, stimulează jocul şi învăţarea;

- acordă încredere, ajutând la construirea unei imagini de sine pozitive;

- oferă susţinere în alegeri, selecţii, luarea deciziilor;

- stabileşte reguli împreună cu copiii, în vederea asigurării unui climat pozitiv;

- stimuleză posibilităţile de exprimare verbală, artistică;

- încurajează copiii arătându-le progresele pe care le-au înregistrat;

- oferă alternative în soluţionarea unor situaţii-problemă, dând copilului posibilitatea de a face o alegere cât mai justă;

- favorizează realizarea obiectivelor prin selectarea şi prelucrarea conţinuturilor la nivelul înţelegerii copiilor;

- încurajează exprimarea emoţiilor, sentimentelor.

Regizor

- oferă un scenariu adecvat nevoilor copilului prin atenta selectare a temelor şi mijloacelor de învăţământ;

- creează oportunităţi de învăţare individualizate, pentru fiecare copil sau grup de copii;

- promovează strategii şi tehnici interactive, atractive pentru obţinerea performanţei în învăţare;

- modifică programul prevăzut, planificat când apar alte prioritaţi sau ocazii de învăţare, dovedind flexibilitate şi adaptabilitate;

- oferă posibilitaţi de exprimare creatoare, inovatoare ce dovedesc independenţă în gândirea  copiilor.

Exemple ale rolului echipei de educatori în centrele de activitate:

Arte

- să introducă în mod gradat culorile şi să-i încurajeze pe copii să obţină amestecuri de culori şi culori pastelate;

- să-i înveţe pe copii tehnici diferite de pictură, desen şi modelaj;

- să vină cu idei noi (de exemplu, schimbarea formei hârtiei, pictura pe foi mari sau pictură pe podea, desenul în are liber, modelaj din argilă sau cocă).

Construcţii

- să observe copiii şi să-i încurajeze să lucreze în grup implicând şi fetele;

- să-i ajute prin întrebări pentru a rezolva problemele ridicate de proiectul construcţiei;

- să citească cărţi care tratează subiecte legate de construcţia pe care o realizează copiii;

- să refacă stocul de materiale;

- să organizeze excursii, vizite, pentru a oferi copiilor mai multe informaţii despre construcţia pe care doresc s-o realizeze;

- să-i încurajeze pe copiii mari, să scrie tăbliţe şi afişe pentru a le aşeza pe construcţii;

-să asigure în funcţie de spaţiul disponibil, păstrarea construcţiilor de la o zi la alta.

Colţul Căsuţei/Joc de rol

- să amenajeze spaţiul disponibil, să selecteze materialele şi să le pună la dispoziţia copiilor;

- să încurajeze alegerea temelor şi rolurilor;

- să supravegheze îndeaproape jocul pentru a rezolva situaţiile conflictuale şi a restabili ordinea;

- să introducă copiii care doresc să se joace dar nu sunt acceptaţi în joc sau pe cei timizi, ruşinoşi;

- să identifice căi prin care se poate întreţine jocul de rol (excursii, prezenţa unor invitaţi care le  povestesc despre munca lor, introducerea unor cărţi sau fotografii, discuţiile pe baza unor evenimente cotidiene);

- să încurajeze jocul cu diferite truse de jucărie, dar şi cu materiale reale (materiale pentru bucătărie,  pentru piaţă, pentru restaurant, pentru curăţenie, echipament pentru spital, pentru costumare) pentru a le stimula interesul pentru anumite sfere de activitate.

Bibliotecă

- să sprijine copilul în explorarea limbajului, în alegerea cărţilor;

- să noteze poveştile dictate de copii şi să-i ajute să-şi realizeze cărţi;

- să satisfacă curiozitatea copilului în legătură cu cititul şi scrisul;

- să citească frecvent din cărţile care-i interesează şi să le explice cuvintele noi;

- să stimuleze repovestirea poveştilor prin interpretare de roluri cu păpuşi pe degete, marionete şi  prin dramatizări.

Ştiinţe

- să se asigure că spaţiul sălii de grupă este dotat cu materiale care oferă o varietate de ocazii pentru  dezvoltarea capacităţilor de bază ale gândirii matematice;

- să observe jocul iniţiat de copil şi să se folosească de el pentru a introduce sau discuta un concept  matematic;

- să introducă limbajul matematic şi să formuleze întrebări cu un conţinut matematic;

- să sprijine copilul în învăţarea conceptelor matematice de bază: numeraţia, ordonarea, calculul,  clasificarea, măsurarea, compararea, timpul, proprietăţile formelor geometrice;

- să-l ajute pe copil să observe obiectele şi întâmplările obişnuite;

- să aducă materiale interesante pentru a-i stimula pe copii să exploreze, să experimenteze, să pună  întrebări şi să găsească răspunsuri la aceste întrebări;

- să ajute copiii să înţeleagă fenomenele cercetate, legăturile cauzale, temporale, spaţiale şi să  promoveze un limbaj ştiinţific.

Nisip şi apă

- să aducă materiale treptat şi să le schimbe în funcţie de interesul copiilor;

- să-i încurajeze pe copii să studieze caracteristicile materialelor pe care le folosesc;

- să extindă jocul din anumite Centre, de exemplu, cuva poate deveni un lac, iar copiii pescuiesc cu  undiţa şi apoi numără peştii; sau Centrul poate fi o fabrică de îmbuteliere a sucurilor, pe care le obţin prin dizolvarea coloranţilor alimentari şi le toarnă în sticle de volume diferite;

- să supravegheze cu atenţie pentru a înlătura problemele care se pot ivi (nisip şi apă pe jos,  murdăritul şi udatul hainelor, conflictele dintre copii), astfel încât copiii să nu se simtă vinovaţi.

 

Bibliografie

1. Dima S., Şchiopu U., Taiban M., Lovinescu A., Butucaru E., Creşa-mediu educativ pentru integrarea copilului în grădiniţă, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980;

2. Mateiaş, Alexandra, Copiii preşcolari, educatoarele şi părinţii. Ghid de parteneriat şi consiliere, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003;

3. Vrăsmaş, Ecaterina, Educaţia copilului preşcolar. Elemente de pedagogie la vârsta timpurie, Ed.  Pro Humanitate, Bucureşti, 1999;

4. Vrăsmaş, Traian, Şcoala şi educaţia pentru toţi, Ed. Miniped, Bucureşti, 2004.

 


Articole asemanatoare mai vechi:

 

Revista cu ISSN

Metoda proiectului in invatamantul presc…

METODA PROIECTULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR Înv. Gajdo Eszter Şcoala Gimnazială „Orbán Balázs” Acest articol îşi propune să prezinte rolul, importanţa şi etapele proiectului în procesul instructiv-educativ desfăşurat la nivelul învăţământului...

Read more

Cunoasterea profilului psihopedagogic si…

CUNOAŞTEREA PROFILULUI PSIHOPEDAGOGIC ŞI FIZIC AL ŞCOLARULUI MIC         Prof. înv. primar: DOBREA MONICA, Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă” Oneşti, jud. Bacău   Moto: „Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la om. Aşa, bazinul se...

Read more

Managementul prin obiective

MANAGEMENTUL PRIN OBIECTIVE   Prof. ec. Gr.I. Cîrcotă Roxana Liceul Tehnologic de Marină Galați   Rezumat Managementul prin obiective reprezintă cel mai larg utilizat sistem de planificare, luare de decizii şi control. Pentru ca managementul prin obiectve...

Read more

Les methodes expositives dans la langue …

LES METHODES EXPOSITIVES DANS LA LANGUE ET LA LITTERATURE FRANCAISE   Andone Crenguța - profesor Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov   Les méthodes expositives dans la langue et la littérature francaise sont: la description,...

Read more

BLACKNESS VS. WHITENESS IN THE EARLY FIL…

BLACKNESS VS. WHITENESS IN THE EARLY FILM INDUSTRY Burghiu Iuliana-Florina, Grup Şcolar “Sfânta Maria”, Galaţi               This article is a theoretical attempt to present the background of the early film industry, which...

Read more

Dezvoltarea abilitatilor de scriere la l…

DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR DE SCRIERE LA LIMBA ENGLEZĂ   Prof. Gâbu Maria Lorena Școala “Alexandru Moruzi”, comuna Pechea, jud. Galaţi   Dezvoltarea abilităţilor de scriere în limba engleză constituie o parte importantă a muncii profesorului la...

Read more

ROLUL LECTURII

ROLUL LECTURII ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITÃŢII COPILULUI CÃLÃTORIE SPRE INIMÃ ŞI MINTE ...   Prof. Popescu Ileana - Alina (limba si literatura românã) Şcoala”Arhitect T. T. Socolescu”, com. Pãulesti, Judetul Prahova     Literatura – „scop absolut...

Read more

Modalitati de realizare a site+urilor

MODALITĂȚI DE REALIZARE A SITE-URILOR Prof. Lepădatu Daniel Ionuț Colegiul Economic „Ion Ghica”, Brăila Un website este un instrument online cu ajutorul căruia îți poti expune ideile, dezvolta afacerile,...

Read more