ROLUL SPECIILOR GALIGENE ÎN ECONOMIA NATURII

Profesor - Mocanu Cristina Maria

Şcoala Gimnazială Nr. 2, Tg. Ocna, Jud. Bacău

Rezumat - După Malpighi (1968) gala ia naștere prin fermentul din lichidul pe care îl injectează viespea la depunerea oului. Galele au fost considerate mult timp ca fiind o reacție de apărare a plantei contra speciei parazite. Galele, fără excepție, nu aduc prejudicii organismelor parazite care le crează, ci din contra le asigură atât hrana cât și protecția necesară. Pentru menținerea echilibrului dinamic în biocenoza forestieră atacată de insectele galicole este necesară existența unei biocenoze parazitare.

Cinipidele galicole au fost privite întotdeauna ca insecte dăunatoare plantelor, dar mulți cecidologi au considerat daunele produse de către aceste insecte ca fiind neînsemnate. Aceste aprecieri se datoresc în mare parte studiilor incomplete asupra biologiei cinipidelor ca și asupra răspândirii lor geografice.

Atacul produs de aceste specii poate fi apreciat ca fiind nesemnificativ în cazul foioaselor care pot suporta defolieri totale deoarece au rezerve mai mari, înfrunzesc în același an, a doua oară, dupa defolieri și în mod regulat își leapădă frunzele toamna pentru a înfrunzi din nou primăvara din mugurii formați.

Aceste insecte galicole produc deformări vegetative numite gale ce afectează anumite organe ale plantei. Galele sunt definite de Kuster ca fiind: “formațiunile de creșteri anormale la orice plantă, sub influența unui parazit animal sau vegetal și care reprezintă locul de hrană al acestora”. Astfel, gala reprezintă un parazitism de tip special ce provoacă o creștere anormală a organului afectat. Alți autori au considerat galele ca tumori, arătând ca ele ar îndeplini condițiile de apariție și de prezentare a tumorilor.

Prin deformarea tuturor organelor plantelor, a mugurilor, a florilor, a frunzelor, a fruntelor, a rădăcinilor, cinipidele provoacă daune foarte însemnate.

Insectele galicole produc vătămari în mugurii terminali și laterali ai arborilor, provocând o creștere dezordonată a plantei atacate. Acestă acțiune este foarte puternică mai ales asupra plantelor tinere. Planta nu este distrusă total, în sensul că nu se usucă și nu moare, însă ea nu se mai poate dezvolta într-un arbore, creșterea devenind dezordonată, tufoasă fiind astfel mult încetinită. Astfel de efecte sunt produse în mod obișnuit de Adleria kollari, Adleria conglomerata, Biorhiza pallida.

În Rezervația Naturală - Dealul Perchiu un număr mare de exemplare tinere de Quercus situate la marginea padurii unde lumina este puternică au fost afectate de cinipidele care au găsit condiții prielnice atacând mugurii și generând gale de Andricus lignicola, Biorhiza pallida.

În urma acestui atac mugurii nu-și mai pot îndeplini funcția de producători de frunze, ramuri, și flori, astfel încât stejarul afectat are un aspect diferit față de stejarii din jurul său, fiind mai mic, cu ramuri mai puține și având o creștere lentă.

Galele se dezvoltă în număr mare și pe frunze, ele absorbind din corpul plantei o cantitate mare de substanțe, ceea ce are ca rezultat o pronunțată slabire a puterii de vegetație a plantei. Atacul se produce mai ales la arborii tineri și la arborii din luminișuri, adică pe arborii plantați pentru a acoperi diferite suprafețe sau pentru a crea o perdea forestieră de protecție, de aceea pagubele produse sunt mai mari.

Atacul provocat asupra frunzelor stejarului tânăr este cu atât mai mare cu cât acestea sunt afectate de un complex de specii de cinipide, așa cum este cazul frunzelor atacate de complexul Cynips quercusfolii – Neuroterus quercusbaccarum sau Cynips quercusfolii – Neuroterus numismalis, Neuroterus quercusbaccarum – Neuroterus laevisculus.

Nu numai arborii tineri sunt afectați de atacul insectelor galicole ci și cei bătrâni. Aceștia suferă daune importante, ei se dezvoltă normal însă în mod constant producția de fructe ( ghinde ) este direct atinsă. Speciile de cinipide care dăunează fructelor, dezvoltând gala pe fruct, fac ca procentul de ghindă distrusă să treacă de multe ori peste 50. Astfel de daune produc mai ales Adleria calicis, Adleria caput – medusae.

Zoocecidiile ca Adleria kollari și Adleria conglomerata se întâlnesc deseori în perdelele de protecție ale pădurilor. Aceste zoocecidii sunt dăunătoare mai ales plantelor tinere. Zoocecidiile ca Adleria conglomerate cresc totdeauna în grup, aglomerate la vârfurile ramurilor pe socoteala mugurilor terminali, încetinind creșterea plantei și producând dezvoltarea ramurilor laterale.

Răspândirea speciilor de cinipide galicole pe suprafețe din ce în ce mai mari și pătrunderea lor în locuri noi precum și apariția în masă a unor specii în anumiți ani sunt fenomene legate de factorul de zbor al insectelor dar și de alți factori. Un factor important ce contribuie la răspândirea acestor insecte îl constituie modul de reproducere. În această privință speciile așa- numite agame cum sunt speciile de Adleria sunt specii sedentare, deși au aripi foarte bine dezvoltate. Asemenea insecte, odată ieșite din gale, depun ouăle pe același arbore, repetând aceasta de la an la an. În acest mod sedentarismul lor nu le dă posibilitatea unei răspândiri rapide și active, a unei colonizări de terenuri noi. Ele apar regulat în aceleași locuri și cu aceeași frecvență în anii consecutivi. Din această categorie fac parte Adleria kollari, Adleria lignicola, Adleria hungarica, Adleria caput – medusae.. Adesea, în pădure, un arbore este puternic colonizat de una din aceste specii, pe când arborii vecini pot fi total lipsiți de specia respectivă de gală.

Speciile de cinipide care se reproduc prin generații sexuate au în ciclul lor de dezvoltare și generația sexuată cum sunt speciile de Andricus, Neuroterus, Trigonopsis sunt specii mai mobile, mai active și se răspândesc mai ușor, uneori putând produce adevarate invazii, cum sunt mai ales speciile de Neuroterus.

Speciile aparținând acestor genuri trec din pădure în perdelele forestiere încă din primii ani ai plantării acestora.

Pentru menținerea echilibrului dinamic în biocenoza forestieră atacată de insectele galicole este necesară existența unei biocenoze parazitare. Această biocenoză parazitară cuprinde atât specii parazitoide de ordinal I, care limitează atacul insectei galigene, cât și specii parazitoide de ordinal II, care țin sub control paraziții de ordinal II pe care limitandu-i exercită un efect negativ asupra plantei deoarece permit dezvoltarea insectelor galigene.

Astfel, aplicarea unor măsuri de protecție sau combatere necesită cunoașterea tuturor relațiilor complexe care se formează în cadrul biocenozei parazitare, prin prezența parazitoizilor și a speciilor comensale, pentru a nu distruge echilibrul dinamic existent în biocenoză.

Combaterea viespelor de gale se face foarte greu. Tratamentele chimice nu au dat rezultate până în prezent. De altfel, aplicarea substanțelor chimice nu este recomandată pentru că poate rupe echilibrul dinamic existent în cadrul biocenozei, prin ruperea lanțurilor trofice dintre parazitoizii primari și cei terțiari, atunci atacul consumatorilor primari reprezentat de insectele galigene nu mai poate fi ținut sub control. Este de preferat utilizarea unor metode biologice de combatere.

Recoltarea unor gale în vederea folosirii lor duce indirect și la o reducere a numărului indivizilor speciei respective. Protejarea ciocănitorilor și a viespilor părăsite este o măsură bună de combatere a atacurilor insectelor galigene.

Viespele de gale au mulți dușmani naturali. Cei mai numeroși sunt reprezentați de viespile părăsite, cam 170 de specii din diferite familii ( ichneumonide, branconide, calcidide, proctotrupidae ) și păsări. S-a constatat că ichneumonidele pot reduce cu 8% dezvoltarea insectelor galigene.

Insectele părăsite atacă aproape toate tipurile de gale, mari sau mici, tari sau îmbrăcate într-o pătură de fire dese, cum sunt cele de Diplolepis rosae sau Andricus caput medusae, pătrunzând în gale și parazitând larvele.

Galele prin formele lor variate și structura lor protejează larvele și pupele din interior de inamicii din afară, paraziți și răpitori. Aceștia însă găsesc întotdeauna mijloace prin care să poată ataca larvele din gale, pe care le distrug adesea masiv.

Galele mari, groase, destul de tari ca cele de Andricus hungaricus, Andricus quercustozae, Andricus kollari și altele, sunt uneori găurite de păsări, care le înțepenesc între crengile copacilor sau în crăpăturile scoarței arborilor groși, le ciocănesc și spărgându-le sau găurindu-le mănâncă larvele. Cireșarul ( Coccthrauster coccthrauster ) sparge galele de Mikiola fagi și se hrănește cu larvele din ele.

Cunoașterea insectelor galigene, a biologiei lor în cadrul zonei investigate lărgește zona de cunoaștere a tuturor factorilor de mediu, biotici și abiotici precum și întregul complex de paraziți și prădători.

Studiile cecidologice și ale cinipidelor galicole, făcute comparativ asupra perdelelor forestiere de protecție în creștere și asupra pădurilor din vecinătate pot aduce contribuții la problema răspândirii insectelor, probleme legate de mai mulți factori , care privesc întreaga biologie a insectei.

Galele prin compoziția lor chimică și a compușilor din structura lor prezintă și o valoare economică importantă. Ele au fost folosite încă din timpuri străvechi în Egipt pentru colorarea țesăturilor, fabricarea cernelii, taninurilor și medicamentelor astringente.

Cele mai bune gale pentru fabricarea cernelii erau folosite la începutul secolului XX pentru cerneala bancnotelor.

Galele de stejar generate de cinipide, împreună cu coaja de stejar și câteva cupe de ghinzi ( valonia ) au fost sursa unor taninuri speciale valoroase.

Galele Aleppo erau cele mai utilizate în Europa. Aceste gale sunt cauzate de Andricus gallaetinctoriae pe Quercus infectoria. Aceste gale sunt cele mai bogate în taninuri.

Galele de Mecca cauzate de Cynips insane au fost un alt produs important al Mediteranei Estice. Aceste gale sunt de bună calitate înainte de a ieși adulții din ele și au fost utilizate în special în fabricarea taninurilor. Și galele de marmură, Andricus kollari, au o anumită valoare în fabricarea taninurilor și vopselei.

După galele de stejar cele mai importante gale utilizate în Nordul Europei au fost galele chinezești, cauzate de afidul Schlectendalia chinensis Bell. Pe pețiolul de Rhus semialata. Acestea se folosesc și în prezent în medicină, în fabricarea taninurilor și a vopselei.

Galele de Alep conțin peste 60% taninuri, galele Knoppers 50% și galele chinezești 60%. Tipul de tanin este și el important. Cantitatea de tanin din gală variază în funcție de stadiul de dezvoltare al acesteia.

Totuși, aceste mici avantaje economice sunt depășite cu mult de pierderile provocate de gale prin perturbarea proceselor fiziologice și încetinirea creșterii arborilor mai ales a celor tineri. De aceea, se impune folosirea unor metode integrate ce cuprind un întreg complex de măsuri de protecție a plantelor, chimice, biologie, mecanice și culturale diferențiate după natura dăunătorului. Această metodă se bazează pe trei principii:

Dăunătorul trebuie privit ca făcând parte dintr-un complex unitar și nu izolat, împreună cu antagoniștii săi;

Metodele de combatere să asigure nu distrugerea în întregime a dăunătorului ci aducerea lui la parametri care nu provoacă pagube economice;

Evitarea perturbării biocenozei.

BIBLIOGRAFIE

Borcea, I., 1912 - Zoocecidii din România, Academia Română, Publ. Fond. V. Adamache, Tom5, 31

Borza, Al., Ghiuță, M., 1938 – Contribuții la studiul și răspândirea cecidiilor din România, Bul. Grăd. Bot., 17, Muz. Bot. Univ. Cluj, 1-4

Ene, M., 1971 – Entomologie forestieră, Edit. Ceres, București

Folliot, R., 1964 – Contribution à l’etude de la biologie des cynipides gallicoles (Hym. Cynipoidea), These, Paris

Ionescu, A.M. , Lăcătușu, Matilda, 1971 – Entomologie, Ed. Didactică și Pedagogică, București

Ionescu, A.M. , 1973 – Biologia galelor – Monografie cecidologică, Edit. Acad. R.P.R., București

Mustață, Gh., Pălălău, I., 1985 – Aspecte privind cunoașterea unor cinipide galigene și a dușmanilor lor naturali, An. Muz. Jud., Suceava, Fasc. Șt. Nat., 8