ROLUL EDUCAŢIEI ÎN COMBATEREA VIOLENŢEI

Prof. Saizescu Cristina-Alexandra

Colegiul Tehnic Energetic “Regele Ferdinand I” Timişoara

Scopul educaţiei este de a forma, contura, configura sau definitiva caracterul elevilor cărora li se adresează. Din punct de vedere etimologic, termenul „caracter” provine în limba greacă şi se referă la „imprimarea” pe care formatorul o face aplicând peste zestrea ereditară a fiecăruia a efectelor însuşirii diverselor informaţii, grupate în ulterior în competenţe, personalitatea umană fiind nu doar prin ceea ce el face, dar şi modul prin care el face diverse lucruri, acţionând în virtutea credinţelor şi valorilor imprimate individului de societatea sau mediul din care provine.

Profesorii au menirea de a contribui la formarea personalităţii elevilor, de aceea este util să ne reamintim cunoscuta zicală orientală: "Seamănă fapte, vei culege deprinderi, seamănă deprinderi - vei culege un caracter, seamănă caracter - vei culege soartă", reformulată deosebit de sugestiv de Mahatma Gandi astfel: „Menţine-ţi gândurile pozitive pentru că gândurile tale se transformă în cuvintele tale. Menţine-ţi cuvintele pozitive pentru că ele se transformă în acţiunile tale. Menţine-ţi acţiunile pozitive pentru că acţiunile se transformă în deprinderile tale. Menţine-ţi deprinderile pozitive pentru că ele se transformă în valorile tale. Menţine-ţi valorile pozitive pentru că valorile se transformă în destinul tău.”, dând o orientare clară în ceea ce priveşte registrul în care gândirea elevilor ar trebui canalizată.

Educaţia a reprezentat nucleul formării de bază a cetăţeanului menit a popula vechile cetăţi-state şi polis-uri încă din cele mai vechi timpuri, fiind considerat un nivel minimal de achiziţii de la care se va pleca atunci când va fi evaluat mediul macrosocial în care va evolua o populaţie. În acest sens au fost înfiinţate Akademia lui Platon, Lyceum-ul din afara zidurilor Atenei, unde Aristotel preda, celebrele şcoli romane de retorică şi alte forme de învăţământ organizat care au funcţionat încă din perioada antică, precum şi şcolile cu caracter umanist-religios care funcţionau pe lângă aproape toate bisericile, basilicile şi abaţiile din Evul Mediu.

Cele mai recente cercetări şi statistici realizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice indică o creştere dramatică a ratei violenţei şi a abuzului faţă de copii şi adolescenţi în mediile în care aceştia îşi petrec viaţa - familie, şcoală şi comunităţile locale din care fac parte. O repercursiune imediată, cu efecte ulterioare devastatoare, este amprenta negativă pusă astfel asupra formării sau definitivării personalităţii copiilor şi adolescenţilor, autogenerând în mod continuu comportamente şi atitudini violente şi pentru următoarele generaţii. Pentru o diminua impactul pe care un mediu violent îl are asupra elevilor putem acţiona prin mai multe pârghii: măsuri coercitive mai aspre pentru cei ostili, schimbarea atitudinii elevilor faţă de evenimentele negative din jur, încurajarea proiectelor europene şi a diferitelor programe de formare pe tot parcursul vieţii cu tematică antiviolentă şi educarea tuturor actorilor sociali, dar cu precădere a elevilor, astfel ca violenţa să nu mai fie implicată în comunicarea din societate, deoarece aşa după cum afirma Mahatma Gandi – “Victoria obţinută prin violenţă este echivalentul unei înfrângeri, pentru că este temporară.”

Impactul educaţiei asupra unui individ este covărşitor. O persoană educată îşi gestionează mai bine situaţiile cotidiene tensionate cu care se confruntă, fără a recurge la violenţă sau măcar o exclude din comportamentul să pe cea fizică, de aceea, prelungirea duratei obligatorii de şcolarizare în România reprezintă un demers salutar pentru reducerea violenţei în societatea contemporană. Astfel, de la implementarea măsurii oficiale de extindere a învăţământului obligatoriu de la 8 la 10 clase au trecut peste şase an, însă efectele se vor simţi în timp, iar până în acest moment nu a fost realizată încă o analiză sistematică la nivel naţional care să evidenţieze condiţiile, mecanismele şi rezultatele măsurii de prelungire a învăţământului obligatoriu din perspectiva participării la educaţie a diverselor categorii de tineri, inclusiv a celor mai defavorizate. Astfel, este concretizată asumarea de către România a Planului detaliat de lucru asupra obiectivelor sistemelor educaţionale şi de formare profesională din Europa, ratificat de Consiliul European de la Barcelona, în anul 2002, şi a Declaraţiei miniştrilor europeni ai educaţiei şi formării profesionale şi a Comisiei Europene cu privire la consolidarea cooperării europene în formarea profesională – „Declaraţia de la Copenhaga”, convenită la Copenhaga în anul 2002. O consecinţă a aplicării acestor norme legislative ale comunităţii europene printre competenţele-cheie pe care sistemul românesc de învăţământ îşi propune să îl cultive la elevi este “a învăţa să înveţi”, care presupune manifestarea autonomiei, a perseverenţei şi a disciplinei în procesul de învăţare, reflecţia critică asupra diferitelor aspecte ale învăţării, din perspectiva propriei identităţi, aprecierea pozitivă a învăţării şi a importanţei acesteia pentru dezvoltarea proprie, adaptabilitate şi flexibilitate în raportarea la cele învăţate, automotivaţie şi iniţiativă în procesul de învăţare, dar şi dorinţă de dezvoltare şi perfecţionare permanentă. Astfel, un absolvent al acestui sistem de învăţământ va fi o persoană competentă, care va respinge manifestările violente, deoarece, după cum afirma Isaac Asimov: “Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei”.

Introducerea religiei ca disciplină de sine-stătătoare în curricula elevilor din învăţământul preuniversitar le oferă acestora posibilitatea să îşi poată însuşi competenţe specifice unei adânci tradiţii în desăvârşirea naturii spiritual-umane. Obiectivul general al religiei constă în formarea personalităţii elevilor în concordanţă cu valorile creştine, prin integrarea cunoştinţelor religioase în structurarea de atitudini moral-creştine şi prin aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa proprie şi a comunităţii din care face parte. Prin cunoştinţele, atitudinile şi valorile promovate, religia contribuie la formarea competenţelor cheie stabilite la nivelul Comisiei Europene, cu precădere la formarea celor care vizează următoarele domenii de formare: a învăţa să înveţi, competenţe interpersonale, interculturale, sociale şi civice şi „sensibilitate la cultură”. Valorile şi atitudinile pe care religia le formează sunt conştientizarea rolului învăţăturilor creştine în viaţa personală şi a comunităţii, dezvoltarea respectului faţă de convingerile spiritual ale celor din jur, toleranţa, responsabilitate în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din apartenenţa la diferite identităţi spirituale - confesiuni, naţiună, comunităţi, culture şi altele, respect şi înţelegere faţă de semenii de alte credinţe şi convingeri, dar şi grija faţă de aproape.

În ceea ce priveşte persoanele private de libertate, în perioada ispăşirii pedepselor pe teritoriul României şi aflate în custodia penitenciarelor, există în vigoare prevederi legale privind posibilitatea scăderii pedepselor pentru cei care elaborează studii sau lucrări științifice în detenție - lege care datează încă din anul 1969, iar din anul 2010 deţinuţii pot opta pentru a-şi continua studiile în închisoare. Astfel, numeroşi deţinuţi au optat pentru parcurgerea studiilor liceale în regim seral în cadrul penitenciarelor, pentru susţinerea examenului de bacalaureat în detenţie, pentru continuarea studiilor superioare, dar şi pentru susţinerea examenului de licenţă având statut de deţinut. Iar această nouă realitate a avut repercursiuni şi asupra organigramelor penitenciarelor, care actualmente deţin departament educaţional, în a cărui sarcină revine constientizarea persoanelor private de libertate asupra beneficiilor pe care educaţia o are asupra formării individului. Deci şi acele persoane care au comis diferite infracţiuni au şansa de a-şi continua studiile şi de a se preocupa de propria educaţie, pentru ca ulterior, la revenirea în societate, să poată avea o atitudine paşnică, să fie schimbaţi în bine şi să nu mai recidiveze.

În sistemul de învăţământ preuniversitar colaborarea dintre şcoală şi familie are printre obiective şi reducerea, diminuarea şi/sau eradicarea violenţelor din mediul de viaţă al elevilor şi întreprinde demersuri concrete prin: organizarea periodică de lectorate cu părinţii, consilierea elevilor şi a membrilor familiilor acestora în situaţia cazurilor-limită depistate de profesorii-diriginţi – consiliere realizată în mod profesionist de către psihologii şcolari la cabinetele acestora, angrenarea elevilor în proiecte educaţionale cu tematică antiviolentă, promovarea de modele de viaţă care să favorizeze formare unei personalităţi non-violente, organizarea de activităţi extraşcolare formale şi/sau informale, dar mai ales extracurriculare care să încurajeze fair-play-ul, toleranţa faţă de semeni, valorizarea principiilor de respect şi colaborare, eventual între cei din şcoli diferite sau instituţii partenere, dezvoltarea spiritului de echipă – prin participarea la activităţi sportive prin care să fie delimitată clar atitudinea combativă de eventuala violenţă fizică de pe teren, formarea deprinderii de a utiliza în mod uzual comunicarea asertivă, descurajarea atitudinilor de tip discriminatoriu şi promovarea principiile educaţiei interculturale.

Toate aceste activităţi sunt sau pot fi coordonate de comisia de combaterea violenţei în mediul şcolar, a cărei activitate este organizată şi proiectată pentru un întreg an şolar, deci poate avea un caracter unitar, iar evenimentele pot fi corelate între ele astfel ca ele să aibe un efect sinergic şi un impact formativ maximizant asupra tuturor elevilor. Optim este ca activităţile derulate să fie făcute la propunerea elevilor, pentru a putea răspunde cât mai mult modului în care ei îşi doresc să inter-relaţioneze, minimizând astfel componenta de eveniment formator obligatoriu, deci perceperea mesajului pe care acesta îl poate transmite să fie cumva opturat.

Toate aceste demersuri sunt menite a combate violenţa şi a eradica acest fenomen malefic prin intermediul educaţiei, deoarece “violenţa generează violenţă”, după cum observase Eschil, “violenţa este replica incultului”, conform afirmaţiilor lui Alan Brien şi rămâne “arma celor slabi”, după cum considera Mahatma Gandi.

Bibliografie

Jigău Mihaela, Liiceanu Aurora, Preoteasa Liliana, “Violenţa în şcoală”, Editura Alpha MDN, Bucureşti, 2006

www.academia.edu/5145868/Prevenirea_si_combaterea_violentei_in_scoala_-_ghid_pentru_cadre_didactice

www.citatepedia.ro/despre.php?s=violen%FE%E3