ROLUL COMPETENŢELOR ÎN CONTEXTUL DEZVOLTĂRII

STRATEGIILOR ŞI POLITICILOR

COMUNITARE ÎN DOMENIUL EDUCAŢIEI

Prof. Comănescu Marghioala

Colegiul Agricol ,,Dr. C. Angelescu” Buzău

Intr-o societate bazată pe cunoaştere, competenţele sub formă de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini adecvate fiecărui context au un rol fundamental în cazul fiecărui individ deoarece acestea asigură o valoare adaugată pentru piaţa muncii, coeziunea socială şi cetăţenia activă, oferind flexibilitate şi adaptabilitate, satisfacţie şi motivaţie. Aceste competenţe reprezintă, de asemenea, un factor major în inovaţie, competitivitate şi contribuie la motivaţia şi satisfacţia elevilor.

Definind competenţele ca fiind ansambluri structurate de cunoştinţe şi deprinderi dobândite prin învăţare, care permit identificarea şi rezolvarea în contexte diverse a unor probleme caracteristice unui anumit domeniu, putem avea:

- competenţele generale ce se definesc pe obiect de studiu şi se formează pe durata învăţământului liceal şi au un grad ridicat de generalitate şi complexitate;

- competenţele specifice care se definesc pentru fiecare obiect de studiu şi se formează pe durata unui an şcolar, fiind deduse din competenţele generale şi constituie etape în dobândirea acestora.

Competenţa este strâns legată de procese de reflecţie şi decizionale (implică apelul la cunoştinţe strategice), susţinute de elaborarea unei intenţii sau de o implicare în readaptarea şi coordonarea resurselor elevului. Astfel, proiectarea curriculumului pe competenţe vine în întâmpinarea achiziţiilor cercetărilor din psihologia cognitivă, conform cărora prin competenţă se realizează în mod exemplar transferul şi mobilizarea cunoştintelor şi a deprinderilor în situaţii/contexte noi şi dinamice.

Modelul de proiectare curriculară centrat pe competenţe simplifică structura curriculumului şi asigură o mai mare eficienţă a proceselor de predare – învăţare – evaluare. Acest fapt permite operarea la toate nivelurile cu aceeaşi unitate de competenţă astfel încât să orienteze demersurile tuturor agenţilor implicaţi în procesul de educaţie.

Pentru a asigura o marjă cât mai largă de acoperire a obiectului de studiu, în construcţia modului de derivare a competenţelor s-a pornit de la o diferenţiere cât mai fină a secvenţelor unui proces de învăţare.

Astfel, s-au avut în vedere următoarele şase secvenţe care vizează structurarea operaţiilor mentale: percepţie, interiorizare primară, construire de structuri mentale, transpunere în limbaj, acomodare internă şi adaptare externă.

Categoriilor de secvenţe prezentate anterior le corespund categorii de competenţe organizate în jurul câtorva nume definitorii, ce se regăsesc la modulele tehnologice şi nu numai.

1. Receptarea, care poate fi concretizată prin următoarele concepte operaţionale: identificarea de termeni, relaţii, procese; observarea unor fenomene, procese; perceperea unor relaţii, conexiuni; nominalizarea unor concepte, relaţii, procese; culegerea de date din surse variate; definirea unor concepte.

2. Prelucrarea primară (a datelor), care poate fi concretizată prin următoarele concepte operaţionale: compararea unor date, stabilirea unor relaţii; calcularea unor rezultate parţiale; clasificări de date; reprezentarea unor date; sortarea-discriminarea; investigarea, explorarea; experimentarea.

3. Algoritmizarea, care poate fi concretizată prin următoarele concepte operaţionale: reducerea la o schemă sau model; anticiparea unor rezultate; reprezentarea datelor; remarcarea unor invarianţii; rezolvarea de probleme prin modelare ţi algoritmizare.

4. Exprimarea, care poate fi concretizată prin următoarele concepte operaţionale: descrierea unor stări, sisteme, procese, fenomene; generarea de idei, concepte, soluţii; argumentarea unor enunţuri; demonstrarea.

5. Prelucrarea secundară (a rezultatelor), care poate fi concretizată prin următoarele concepte operaţionale: compararea unor rezultate, date de ieşire, concluzii; calcularea, evaluarea unor rezultate; interpretarea rezultatelor; analiza de situatii; elaborarea de strategii; relaţionări între diferite tipuri de reprezentări, între reprezentare şi obiect.

6. Transferul, care poate fi concretizat prin următoarele concepte operaţionale: aplicarea; generalizarea şi particularizarea; integrarea; verificarea; optimizarea; transpunerea; negocierea; realizarea de conexiuni complexe; adaptarea şi adecvarea la context.

Competenţele dobândite de către elevi pe parcursul şcolii au rolul de ai pregăti pe aceştia pentru viaţa adultă, în special pentru câmpul muncii dar constituie şi o bază pentru continuarea învăţării. Astfel, profilul de formare al absolventului din învăţământul profesional şi tehnic pe lângă competenţele care-l definesc, cuprinde şi un ansamblu de rezultate ale învăţării, cu relevanţă directă pentru calificarea dobândită. Aceste rezultate ale învăţării sunt descrise prin standardul de pregătire profesională specific fiecărei calificări profesionale şi se corelează cu descriptorii de nivel ai Cadrului naţional al calificărilor. Unităţile de rezultate ale învăţării sunt tehnice generale şi specializate iar rezultatele învăţării fac explicit referire la selectarea, combinarea şi utilizarea adecvată de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini pentru rezolvarea cu succes a unei anumite situaţii de muncă sau de învăţare, precum şi pentru dezvoltarea profesională şi personală.

Bibliografie:

Ardelean, A., Mândruţ, O., Didactica formării competenţelor, Arad, „Vasile Goldiş” University Press, 2012

Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1995