RELAȚIA DINTRE STILUL PARENTAL ȘI COMPORTAMENTUL

INDEZIRABIL AL ȘCOLARULUI MIC

Marinescu Gabriela –prof. înv. primar și preșcolar,

Școala Gimnazială „Romulus Cioflec” Araci, jud.Covasna

Balint Camelia – prof. învățământ primar și preșcolar – învățământ privat, Brașov, jud. Brașov

Truscai Sorina – prof. învățământ școlar și preșcolar,

Școala Gimnazială nr. 27 „Anatol Ghermanschi” Brașov. Jud. Brașov

Comportamentul indezirabil al copilului se definește prin ceea ce contravine regulilor moral-civice impuse de societatea din care face parte acesta. Pe lângă temperamentul copilului, care este înnăscut și care poate determina astfel de comportamente (Karreman, 2010), stilul parental, de asemenea, contribuie la diminuarea sau accentuarea comportamentelor indezirabile. Într-o societate aflată într-o schimbare accelerată din punct de vedere tehnologic, copii având acces la informații de valențe diferite, negative sau pozitive, acesta transpunând în viața reală cele percepute, cu atât mai mult se impune implicarea părintelui în selectarea informațiilor la care copilul are acces. Prin urmare, prezenta cercetare este relevantă din punctul de vedere al problemelor cu care se confruntă realitatea școlară, obiectivul major al acesteia fiind identificarea relației dintre stilurile parentale și comportamentul indezirabil al copiilor. Astfel, au fost intervievați 10 școlari mici catalogați drept „copii problemă”, urmărindu-se a se determina relația cu familia a acestuia și influența modelelor parentale în comportamentul școlar al copilului, precum și în preferințele copilului în materie de jocuri și animații. Rezultatele cercetării indică faptul că stilurile parentale: autoritar, neimplicat și permisiv determină comportamentul indezirabil al copilului în mare măsură, observabil prin relaționarea cu mediul social școlar.

Cuvinte cheie: stil parental, relații sociale, comportament indezirabil social

Argument

O problemă a școlii contemporane o reprezintă creșterea numărului de copii ce prezintă comportamente indezirabile. Exemple de comportamente indezirabile ale școlarilor mici pot fi: sfidarea autorității, izolare socială, comportament impulsiv, ignorarea regulilor, violență

fizică/verbală, refuzul de a efectua sarcini etc. Această problematică a preocupat numeroși cercetători de-a lungul timpului, întrucât natura umană este vastă iar societatea se află în continuă schimbare, prin urmare, multe cercetări au demonstrat că temperamentul și stilul parental sunt factorii cei mai predictivi în ceea ce privește comportamentul problematic al copiilor (Rankin et al, 2009).

Stilul parental se definește prin climatul emoțional global al relației părinte – copil, un context afectiv care dă tonul reacțiilor părintelui. Literatura de specialitate identifică patru stiluri parentale în cadrul cărora controlul și afecțiunea capătă diverse valențe pozitive/negative: autoritar (control+, afecțiune - ), democratic (control +, afecțiune +), permisiv (control - , afecțiune +), neimplicat (control - , afecțiune -.). Emil Verza afirmă că rezultatele cele mai bune le obțin copiii ai căror părinți au o atitudine clară, caldă, manifestă atenție la autonomie, exercită un control echilibrat și constant, pe când părinții ostili pot determina la copii conformism, teamă, timiditate, încredere redusă în propriile forțe și facilitează instalarea la copii a agresivității, neglijenței, a durității, cu o evoluție spre delicvență juvenilă (Șchiopu & Verza, 1981). Din altă cercetare se desprind ideile conform cărora stilul parental democratic influențează dezvoltarea copiilor în mod pozitiv, aceștia având mai puține probleme comportamentale și înregistrând o rată de reușită școlară mai mare, pe când părinții permisivi oferă afecțiune dar nu impun cerințe copiilor, aceștia devenind pasivi, dependenți și iresponsabili din punct de vedere social (Alizadeh et al., 2011).

O variabilă introdusă în cercetarea noastră, este reprezentată de controlul părintelui asupra accesului la tehnologie al copilului. Cunoscând faptul că societatea românească a evoluat în mod accelerat în ultimii ani din punct de vedere tehnologic, mediul virtual oferind informații cât și acces la programe și jocuri nepotrivite pentru nivelul de vârstă al copiilor, se impune o atentă selectare din partea părintelui a materialelor la care copilul va avea acces, implicare care reiese din stilul parental. De multe ori însă, părinții sunt captați ei înșiși de dispozitivele tehnologice și neglijează valențele educative ale acestora sau sunt depășiți de situație, nu țin pasul cu schimbările, astfel nu reușesc să se impună în fața copilului iar sintagma „copilul e mai inteligent decât părintele”, subliniată chiar de către aceștia ducând la formarea credinței copilului că este superior părintelui său.

Prin urmare, prin prezenta cercetare dorim să analizăm legătura dintre stilurile parentale și co în cadrul grupului de egali, prin poziționarea acestuia față de regulile și activitățile școlare, precum și prin alegerile copilului în materie de activități recreative: jocuri, animații, filme.

Întrebări de cercetare

1. În ce măsură stilurile parentale autoritar, permisiv și neimplicat sunt corelate cu comportamentul indezirabil al școlarului mic?

2. Este comportamentul indezirabil al școlarului mic condiționat de stilurile parentale?

Descrierea instrumentului de cercetare

Instrumentul de cercetare folosit este ghidul de interviu. Ghidul de interviu cuprinde un număr de 19 întrebări grupate pe trei dimensiuni, elementele de tranziție făcând trecerea între dimensiuni.

Dimensiunile se referă la:

- relația copilului cu membrii familiei

- relația copilului cu grupul de egali și cu profesorul de la clasă

- tendințe interioare, analizate prin identificarea acestuia cu personaje animate, fantastice, care conduc spre comportamente nedorite

Întrebările sunt deschise și focalizate (open-ended) pe temă și acoperă dimensiunile acesteia, urmărind să îi stimulăm pe copii să ne vorbească pe larg despre experiențele lor, trăirile lor în cadrul familiei și la școală.

Interviul cuprinde întrebări neutre, singulare, univoce, clare cu scopul de a-l ajuta pe copil să înțeleagă despre ce anume vrem să ne vorbească.

Am folosit „deschiderea”, invocarea inițială – un discurs foarte scurt, prin care am comunicat tema generală despre care dorim să discutăm, un subiect cu elemente concrete ce se referă la viața copiilor în familie și la școală, dorind totodată să stimulăm interesul acestora pentru discuție prin conținutul temei și prin atitudinea noastră ce invită la relaxare și susținere.

În primele două secțiuni ce cuprind dimensiuni legate de relația cu familia, din care se vor desprinde caracteristici ale stilurilor parentale și comportamente nedorite ale copiilor se sumatizează și analizează într-o proporție mai mare fapte observate, manifestate de subiecți sau de cei din jur, dar și opinii și trăiri ale subiecților, urmând ca în ultima secțiune de întrebări să prevaleze cunoștințe, opinii și trăiri.

Lotul cercetării

Lotul cercetării este format dintr-un grup de 20 elevi cu vârsta de 6/7 ani din clasele pregătitoare de la Școala Gimnazială Nr. 27 „Anatol Ghermanschi”, Brașov. Am avut parte de înțelegerea și îngăduința cadrelor didactice cât și sprijinul acestora în aplicarea instrumentului cercetării.

Analiza datelor -Analiza descriptivă

Copiii cărora le lipsește afecțiunea în familie ca suport pentru o dezvoltare echilibrată, manifestă un comportament indezirabil, agresiv în raport cu lucrurile și în relațiile cu cei din jur. Modul de manifestare a personalității lor trădează frustrare, anxietate, sentimente de vinovăție, irascibilitate, lipsă de concentrare și răbdare etc. Existența controlului în lipsa suportului afectiv din partea părinților, conduce la aceleași rezultate nedorite ca și existența ambelor dimensiuni, dar dezechilibrat exercitate ca intensitate și frecvență.

Ex: C., provine dintr-o familie extinsă, este singurul copil printre adulți (părinți și bunici). Primește suport afectiv din partea familiei, dar singura persoană cu autoritate, care manifestă control, este tata. Intervențiile lui sunt sporadice și „aspre”. Din această cauză copilul este „debusolat”, ușor obraznic, dar foarte pozitiv (din cauza temperamentului)

Comportamentul agresiv al copiilor în toate cazurile, poate fi demonstrat prin faptul că aceștia recunosc că fac „prostii”, că sunt „răi”, că își supără părinții și aceștia îi pedepsesc. Părinții recurg la pedepse în urma efectelor comportamentelor copiilor, neavând timp efectiv să petreacă cu copilul, special pentru el, pentru a preveni comportamentele nedorite din partea acestuia. Copiii comunică verbal și nonverbal că o supără și pe doamna învățătoare, deoarece nu se comportă întotdeauna așa cum trebuie în timpul orelor de curs. Unii sunt rușinați de acest lucru, alții evită răspunsul, devenind neliniștiți. CB, însă, recunoaște cu nonșalanță că se ceartă și se bate cu colegii și că îi place acest lucru: „vreau să-i fac să se mai certe (pe colegi)…..uneori îmi place să mă cert”. Unul din personajele sale preferate din desene sau povești, pe lângă Pantera roz, Chip și Dale, este Dragonul „pentru că scuipă foc și frige un cârnăcior”. Nu are nici un personaj din povești sau din desene, care să nu îi placă „De toate îmi place”. GP, însă, îșidorește să se identifice cu personaje pozitive „vreau să fiu vânătorul din Scufița Roșie, pentru că are armă și o salvează pe Scufița Roșie”, „nu îmi place de lup, pentru că este rău”

Ei doresc afecțiunea părinților fie indirect, prin jucării sau „să mă ducă în parc”, sau în mod direct „doresc ca tata să mă iubească mai mult”. Unii se simt vinovăți pentru comportamentul lor( „trebuie să mă liniștesc”); alții nu își dau seama de comportamentul indezirabil, agresiv, sau nu-l recunosc, nu vor să se identifice cu el „mama se supără pe mine când se enervează”. În schimb CB este încântat de „prostiile” pe care le face, dar nu îi place să fie certat sau pedepsit.; povestește cu mare încântare cum a tăiat perdelele acasă.

VB are șapte ani. Comportamentul neadecvat este determinat de jocurile la care are acces și pe care le practică imaginativ(„Dar nu avem puști adevărate, zicem doar așa că avem”). Nu este ancorat în realitate, părinții neimplicându-se să-l redirecționeze spre activități ce subliniază partea umană/sensibilă. Nu înțelege consecințele faptelor; știe de la mama că e „prea mic” să meargă acasă la colegi să se joace, nu conștientizează pericolul de a se afla singur într-o casă cu un copil de vârsta lui, fără supraveghere din partea adulților. De asemenea am identificat aceeași stare în interviul cu DM, transpune în timp real ideile, influențele dobândite în urma jocurilor și desenelor la care are acces, depărtându-se lumea reală. După venirea pe lume a frățiorului, atenția mamei s-a îndreptat asupra acestuia(„mami stă cu Raul”), privându-l de afecțiunea maternă și călăuzirea spre înțelegerea faptului că rămâne copilul părinților săi și că cel mic are nevoi pe care nu și le poate satisface singur. În cazul lui SM (șase ani), comportamentul său este influențat, în special de deznodământul jocurilor, dacă pierde sau câștigă. Dacă pierde, acesta spune „mă enervez și trișez”, fapt pentru care colegii ar putea să-l respingă. Acasă, pentru comportamente, am putea spune, greșit catalogate ca incorecte(murdărirea pantalonilor) ținând cont de vârsta subiectului, este pedepsit. Lipsa simțului justiției și acțiunea ce derivă din aceasta, poate fi și din cauza că nu înțelege de ce este pedepsit de către mamă(„mă duce în camera mea”), iar nevoia de a împărtăși durata pedepsei subliniază acest lucru(„am dormit patru zile în cameră singur”), în contextul în care tatăl fiind plecat, acesta este obișnuit să doarmă cu mama lui.

Din interviul avut cu AU, reiese faptul că se „educă” singur. Nu are parte nici la școală, nici acasă de atenția colegilor sau a părinților, de aceea se joacă afară cu prietenii, iar la școală „alții îl împing în calorifere și în dulapuri”. Nu socializează în cadrul școlii, se retrage în activități de învățare(„nu mă joc, doar scriu și desenez”), este stăpân pe propriile alegeri, fie că acestea sunt pozitive sau negative. „Mă uit la filmulețe de groază; pe mine nu mă sperie”, ne-a spus la un

moment dat în timpul interviului, ceea ce poate dovedi neimplicare sau neglijența părinților asupra informațiilor vizuale pe care le primește acasă, a „educației” informale care devine astfel principala formă de educație. La fel ca și LB, care primește educația de la filme violente(„îmi plac filmele violente pentru că sunt cu împușcături și mor oameni”) și prin intermediul jocurilor. Din conversația avută cu acesta reiese că și-ar dori să aibă o ocupație(„să-mi dea niște bani să-i colecționez”), dar în lipsa acesteia, comportamentul său deviază și reacționează în consecință: „o supăr, fac prostii, sunt violent, vorbesc urât”. S-a învățat deja cu pedepsele primite, „mă pedepsește, fără telefon” și le ignoră: ”dar eu tot mă joc pe el”, iar din acest fapt putem observa că mama nu are o atitudine de control și de respectare a aplicării pedepsei date copilului. Ideea că „mama oricum mă iartă” nu face decât să invite copiii la manifestarea unui comportment neadecvat, chiar manipulare emoțională a părinților astfel încât copiii să fie lăsați să continue a-și apăra propriile interese.

Frecvența răspunsurilor

Concluzii

Din analiza interviurilor reies următoarele:

- Cei mai mulți dintre copii sunt neglijați de părinți din varii motive precum: distanța (părinți plecați), serviciu, atenție focusată spre alt copil din familie, lipsa timpului etc.

- Copiii nu sunt integrați în activitățile familiei, în discuțiile adulților și pierd contactul cu realitatea. Aceștia trăiesc sub influența jocurilor, informalul fiind principala cale spre educație.

- Pedepsele aplicate sunt convenabile pentru părinți (în general fără tehnologie), dar nu au legătură cu faptele copiilor, astfel ei nu înțeleg consecința faptelor negative.

- Părinții nu sunt consecvenți în aplicarea pedepselor.

- Părinții nu le oferă responsabilități copiilor, pentru ca mai apoi aceștia să își asume consecințele.

Iată că, prin răspunsurile copiilor identificăm trăsături ale stilurilor parentale neimplicat, autoritar și permisiv, stiluri care determină comportamente indezirabile la copii. Manifestările actuale ale copiilor atrag atenția asupra „imaturității” de care aceștia dau dovadă, neatingând nivelul de dezvoltare emoțională optimă pentru această vârstă, dovedită prin limbaj „îmi place când mor oameni” și prin acțiuni: jocuri cu împușcături, violență fizică/verbală, ceea ce subliniază încă o dată faptul că nu înțeleg consecințele gândirii și acțiunilor lor. De asemenea constatăm că stiilurile parentale nu condiționează, ele singure, comportamentul nefavorabil al școlarilor mici.

Limitele cercetării prezentate constau în neidentificarea stilurilor parentale printr-un chestionar standard, încadrarea părinților într-un anumit stil parental realizându-se prin analiza răspunsurilor copiilor cu privire la relațiile din cadrul familial, astfel stilul parental dominant nu a putut fi identificat ci doar caracteristici ale stilurilor prezente în comportamentul părinților subiecților. O altă limită este reprezentată de numărul minim de subiecți incluși în lotul de cercetare, ceea ce permite o analiză la nivel empiric. Ținând cont de alte variabile care influențează comportamentul indezirabil al copiilor precum: vârsta, temperamentul, venitul familial etc., se recomandă o analiză mai profundă, pe un lot mai mare de subiecți, în viitoarele cercetări a elementelor ce influențează comportamentul nepotrivit al școlarilor mici.

Bibliografie:

• Dimitri A., (2008), Nervozitatea la copii și adolescenți, Ed. Sophia, București

• Șchiopu U., Verza E., (1981), Psihologia vârstelor, București, Editura Didactică și Pedagogică.

• Annemiek Karreman, Stans de Haas, Cathy van Tuijl, Marcel A.G. van Aken, Maja Dekovic Relations among temperament, parenting and problem behavior in young children, în Infant Behavior &Developement, vol. 33 (2010), pg. 39-49 http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0163638309001003 bază de date la care este abonată Univ. Transilvania, accesat în 08.12.2014, ora 18:40

• Javier Herruzo Cabrera, Rosario Ruiz Olivares, Antonio Félix Raya Trenas, Relationship Between Parenting Style and Aggression in a Spanish Children Sample, în Procedia – Social and Behavioral Sciences 82 ( 2013 ) 529 – 536 http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1877042813013712 (accesat in data de 3.11.2014 ora 18:43, baza de date la care este abonată Univ. Transilvania)

• Lela Rankin Williams, Kathryn A. Degnan, Koraly E. Perez-Edgar, Impact of Behavioral Inhibition and Parenting Style on Internalizing and Externalizing Problems from Early Childhood through Adolescence, J Abnorm Child Psychol. 2009 Nov; 37(8): 1063–1075

  http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2791524/ accesat în 28.05.2015, ora 20:35

• Shahla Alizadeh, Mansun Abu Talib, Rohani Abdullah, Mariani Mansor, Relationship between Parenting Style and Children`s Behavior Problems, Asian Social Science, Vol.7, No.12, December 2011, www.ccsenet.org/ass, accesat în 30.05.2015, ora 21:17