STUDIU DE CAZ PRIVIND PRINCIPALELE TIPURI DE OPERAŢIUNI
BURSIERE ŞI INDICI BURSIERI
Prof. economist Cîrcotă Roxana
Colegiul Economic Virgil Madgearu Galaţi
Resumed
The term fellowship means an institution of the market economy which enjoys interest in the business world, insofar as it provides an organized framework for the transactions and a system of principles and rules to ensure completion and execution of contracts openly, in accordance with a regulation known. This organization involves centralizing stock trading activity through a mechanism that ensures continuous direct access to market information of clients and operations, except in this mechanism.
Current stock are the result of long historical developments and reflect the regional or national peculiarities, the general model of the free market. Amsterdam and London were the first stock market representative mechanism.
The stock exchange is an institution of secondary market capital that are traded securities (securities) securities. In its object of activity include securities, currencies and precious metal.
Commodity exchange is a market where goods are traded with certain characteristics: they are generic goods is distinguished by measuring, weighing, counting, are fungible, have standardized data, goods may be împărţirte in homogeneous groups, must have a low processing - wheat, corn, rice, soybeans, food products, metals, copper, aluminum, oil and petroleum products. There are stock for services (insurance).
Rezumat
Termenul de bursă desemnează o instituţie a economiei de piaţă care se bucură de interes în lumea afacerilor, în măsura în care asigură un cadru organizat pentru realizarea tranzacţiilor şi un sistem de principii şi norme care să garanteze încheierea şi executarea contractelor în mod deschis, în conformitate cu un regulament cunoscut. Acest mod de organizare a activităţii bursiere presupune centralizarea tranzacţiilor prin intermediul unui mecanism care asigură accesul direct şi continuu al clienţilor la informaţiile de piaţă şi la efectuarea operaţiunilor, exclusiv în cadrul acestui mecanism.
Bursele actuale sunt rezultatul unei evoluţii istorice îndelungate şi reflectă, cu particularităţi zonale sau naţionale, modelul general al pieţei libere. Amsterdam si Londra au fost primele pieţe reprezentative pentru mecanismul bursier.
Bursa de valori este o instituţie a pieţei secundare de capital la care se tranzacţionează titluri (valori) mobiliare. În obiectul ei de activitate se includ hârtiile de valoare, valutele şi metalul preţios.
Bursa de mărfuri este o piaţă unde se tranzacţionează bunuri care au anumite caracteristici: sunt bunuri generice care se individualizează prin măsurare, cântărire, numărare; sunt fungibile; au caracter standardizabil, mărfurile pot fi împărţirte în loturi omogene; trebuie să aibă un grad redus de prelucrare – grâu, porumb, orez, soia, produse agroalimentare, metale, cupru, aluminiu, petrol şi produse petroliere.
Există şi burse pentru servicii (asigurări).
Denumirea de “bursă” provine din oraşul belgian Brugges, de la un hotel ce aparţinea unui senior din vechea şi nobila familie Van Der Boerse care îl construise şi pe care îl împodobise cu un frontispiciu ce reprezenta un scut purtând armele sale, încărcat cu trei pungi (bourses). În acest hotel se întâlneau bancherii şi negustorii importanţi pentru a negocia bani, metale preţioase, valori mobiliare şi mărfuri.
Prima bursă în accepţiunea modernă se pare că a fost cea din Anvers, înfiinţată în anul 1531, care dispunea de o clădire proprie unde se încheiau tranzacţii cu mărfuri coloniale. În anul 1554, a fost înregistrată la Londra bursa “Royal Exchange”, care din anul 1773 s-a reprofilat numai pe schimbul de efecte comerciale. În anul 1639, funcţionau deja la Paris o serie de agenţii de schimb în domeniul negocierii titlurilor de valoare; urmează Lyon, Touluse, Rouen iar pe la sfârşitul secolului al XVII-lea, o bursă la Montpellier.
Burse de mărfuri apar la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Milano (1833), Roma (1831), Geneva (1850), Tokio (1855).
Bursele de valori au debutat în secolul al XIV-lea la Bruges (Belgia) şi sau cristalizat ca instituţii perene la Anvers (Belgia, 1531), Londra (1564), Paris (1724), New York (1817), Bucureşti (1881) etc. Astăzi, cele mai mari burse de valori sunt New York Stock Exchange (peste 3000 de societăţi cotate), London Stock Exchange (circa 2900 de societăţi cotate), Kabuto Cho Tokio (114 societăţi cotate). Primele 24 de burse din lume (incluzând pe lângă cele menţionate şi pe cele din Paris, Milano, Zürich, Frankfurt, Amsterdam, Bruxelles, Sydney, Madrid, Lisabona, Viena, Buenos Aires, Singapore, Stockholm, Berlin) cotează peste 1000
dintre cele mai mari societăţi comerciale din lume.
I. Caracteristicile principale ale bursei sunt:
Ø Piaţă de mărfuri şi valori
Bursele sunt locuri de concentrare a cererii şi ofertei pentru mărfuri, precum şi pentru diferite tipuri de hârtii de valoare.
Bursele de mărfuri sunt pieţe unde se tranzacţionează bunuri produse agroalimentare (grâu, porumb, orez, soia etc.), metale (cupru, aluminiu, zinc etc.), produse tropicale (cafea, cacao, zahăr etc.), produse de origine minerală (petrol); sunt însă mărfuri de bursă şi unele produse cu un grad mai mare de perisabilitate (ouă, carne). Pe de altă parte, există şi burse organizate pentru servicii, respectiv pentru închirieri de nave (navlosire) sau asigurări.
Bursele de valori sunt centre ale vieţii financiare unde se fac vânzări/cumpărări de hârtii de valoare (acţiuni, bonuri de tezaur etc.); totodată, la bursele de valori se pot realiza şi operaţiuni cu valute, metale preţioase sau efecte de comerţ. Bursele de valori îndeplinesc funcţii majore în circuitul capitalurilor în economie, constituind un indicator general al climatului de afaceri din spaţiul economic, naţional şi internaţional, în care îşi exercită influenţa.
Ø Piaţă "simbolică"
Bursa este o piaţă dematerializată unde se încheie contractul dintre părţi, identificarea şi circulaţia mărfurilor realizându-se în afara acestei pieţe. La bursele de mărfuri nu se negociază asupra unor bunuri fizice, individualizate şi prezente ca atare la locul contractării, ca în cazul licitaţiilor clasice, ci pe baza unor documente reprezentative numite "hârtii”, care consacră dreptul de proprietate asupra mărfii şi constituie imaginea comercială a acesteia (o anumită cantitate de marfă de o anumită calitate).
Caracterul de piaţă simbolică este şi mai bine pus în evidenţă de noile tipuri de tranzacţii bursiere cum ar fi la contractele futures pe indici de bursă, în acest caz obiectul tranzacţiei fiind o sumă de bani determinată prin calcul, iar executarea acesteia presupune exclusiv plata/încasarea unei diferenţe băneşti.
Ø Piaţă liberă
Bursele sunt pieţe libere, deoarece asigură confruntarea directă şi deschisă a cererii şi ofertei care se manifestă în mod real în economie. La bursă nu pot fi tranzacţionate decît acele mărfuri sau valori pentru care există o concurenţă liberă, un număr suficient de mare de ofertanţi şi cumpărători astfel încât să nu apară posibilitatea manipulării preţului; bursa este opusă, prin esenţa sa, ideii de monopol.
Ø Piaţă organizată
Bursa este o piaţă organizată, deoarece tranzacţiile se realizează conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi acceptate de participanţi. Tranzacţiile bursiere se efectuează întotdeauna prin firme specializate numite societăţi de bursă şi prin intermediul unui personal specializat în acest scop respectiv agenţii de bursă, care asigură stabilirea contactului între cererea şi oferta ce se manifestă pe piaţă.
Ø Piaţă reprezentativă
Funcţia centrală a bursei este de a stabili zilnic nivelul pretului acel preţ care asigură volumul maxim de tranzacţii. La bursă se stabileşte preţul pentru mărfurile sau valorile negociate ‑ aşa‑numitul curs al bursei ‑ element esenţial pentru toate tranzacţiile comerciale sau operaţiunile financiare care se desfaşoară în ţara respectivă, iar în cazul marilor burse, în întreaga lume.
II. Operaţiuni de bursă
O operaţiune de bursă presupune de regulă trei participanţi: vânzătorul titlului, cumpărătorul titlului şi agentul de bursă (atât în sensul brockerului agent, cât şi al brockerului specialist). Dar în anumite condiţii agentul de bursă se poate afla pe poziţia de vânzător sau de cumpărător, adică acţionează în nume propriu.
Operaţiunile de bursă vizează, în principal, negocierea valorilor mobiliare (vânzări/cumpărări).
După termenul de negociere şi unele particularităţi ale convenţiei de vânzare/cumpărare, operaţiunile de bursă pot fi: la vedere şi la termen.
Tranzacţia la vedere este aceea în care emitentul ordinului îşi asumă obligaţia să transfere titlurile sau banii în 48 de ore din momentul încheierii tranzacţiei. Aceste tranzacţii se numesc spot. În aceste operaţiuni, de regulă, vânzătorul are un pachet de titluri pe care chiar doreşte să-l vândă, iar cumpărătorul chiar doreşte să-l achiziţioneze. Operaţiunea se finalizează prin transferul fizic de titluri şi bani între cei doi participanţi.
Tranzacţia la termen ferm este acea tranzacţie în care partenerii convin să-şi îndeplinească obligaţiile reciproce într-un anumit termen: o lună, două, trei, şase, nouă. Aceste tranzacţii se numesc forward şi se încheie şi ele, într-o anumită măsură, cu transferul fizic al titlurilor/banilor. Reglementarea acestor tranzacţii se face în perioada de lichidare – un interval de timp în care se fac decontările şi care acoperă penultimele şase şedinţe de bursă din luna care o precede pe cea în care se împlineşte termenul convenit de părţi.
În funcţie de scopul urmărit de cumpărător, aceste operaţiuni pot fi: pe bani gheaţă dar amânate, operaţiuni de un singur sens: fie vânzare, fie cumpărare de titluri; ele se aseamănă în multe privinţe cu cele la vedere; sau
speculaţii, operaţiuni „în dublu”, adică acelaşi agent şi vinde, şi cumpără. În cazul în care intuieşte bine evoluţia pieţei, el poate câştiga din ambele operaţiuni; în caz contrar el este „acoperit”, adică ceea ce pierde într-o operaţiune câştigă prin cealaltă.
III. Indici bursieri
Indicii bursieri sunt produse sintetice ce exprimă evoluţia cursului valorilor mobiliare pe o anumită piaţă, sau pentru o zonă geografică. Introducerea indicilor bursieri a fost determinată de necesitatea unui produs bursier prin care să se realizeze urmărirea în ansamblu a pieţei respective şi care să nu reflecte evoluţia unui singur titlu cotat. Rolul principal al unui indice este de a reflecta evoluţia de ansamblu a pieţei la care se referă.
Indiferent însă, de tipul bursei, sistemul include indicatori referitori la aceleaşi activităţi:
- indicatorul general al activităţii bursiere (indicele bursei);
- indicatori sintetici pentru sectoarele economiei naţionale (indicatori sectoriali: industrie, agricultura, alimentaţie publică, turism, servicii, finanţe, asigurări sociale);
- indicatori cantitativi, referitori la: numărul de titluri cotate, numărul de titluri cumparate/vândute, preţurile de vânzare/cumpărare, numarul de contracte încheiate, volumul tranzactiilor, nivelul capitalizarii bursiere;
- indicatori calitativi: rata rentabilitatii, riscul unui titlu imobiliar, volatilitatea unui titlu imobiliar.
Există mai multe criterii de clasificare a indicilor bursieri. Astfel:
1. După valorile mobiliare care îi compun: Indici bursieri pentru acţiuni, Indici bursieri pentru obligaţiuni, Indici bursieri pentru titlurile emise de fondurile mutuale şi alte instrumente de economisire
2. În funcţie de gradul de cuprindere: Indici bursieri generali ai pieţei, Indici bursieri sectoriali (industria automobilelor, extractivă, farmaceutică)
3. În funcţie de intervalul la care sunt calculaţi: Indici bursieri în timp real, Indici bursieri la sfârşitul zilei (pe baza preţurilor de închidere)
4. După apartenenţa geografică a valorilor mobiliare: Indici bursieri cuprinzând valori mobiliare cotate pe o singură piaţă, Indici bursieri zonali (Europa, Asia-Pacific, America de Nord), Indici bursieri mondiali (MSCI, Frank-Russell), etc.
În practica bursieră exista două categorii de indici:
- indici din prima generaţie, ca Dow Jones, Financial Times, Nikkei. (în componenţa acestor indici se includ valori mobiliare numai din ramuri ); - indici din a doua generaţie (compoziţi), cum sunt NISE, Composite Index, FinancialTimes, 100TOPIX.
Indicii oficiali ai Bursei de Valori Bucureşti sunt:
- indicele BET (Bucharest Exchange Trading), ( 19 septembrie 1997 – data de referinţă şi 22 septembrie 1997 – data de start) ce a fost creat pentru a reflecta tendinţa de ansamblu a preturilor celor mai lichide si mai solide 10 actiuni tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti.
- indicele BET-C, (data de referinţă 17 aprilie 1998 ) ce a fost creat datorita necesitatii unei reprezentari complete a evolutiei preturilor titlurilor tranzactionate la Bursa de Valori Bucureşti, fiind calculat pe baza tuturor societăţilor cotate la bursă;
- indicele BET-FI, (data de referinţă 1 noiembrie 2000) ce monitorizeaza evolutia celor 5 SIF-uri listate la bursa de valori. Indicii pieţei Rasdaq sunt:
- Indicele oficial al pietei, Rasdaq-C (data de refrinţă 3 august 1998), calculat pe baza evolutiei cursurilor tuturor societatilor listate pe piaţă;
- Indicele RAQ-I, calculat pe baza acţiunilor înscrise la categoria I a Rasdaq; - Indicele RAQ-II, calculat pe baza acţiunilor înscrise la categoria a II-a a pieţei.
Urmărirea evoluţiei valorilor acestor indici pe o anumită perioadă poate evidenţia tendinţa genarală de evoluţie a cursurilor pe piaţa bursieră.
IV Bursa de valori din România
Bursa de valori din România a fost reînfiinţată în anul 1995, în baza Deciziei nr. 20/21.04.1995 a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi a fost finanţata de la bugetul de stat.
O dată cu înfiinţarea bursei, cu sprijin din partea autorităţilor canadiene s-a hotărât ca specializarea personalului să se efectueze în instituţii similare din Canada, iar sistemul de tranzacţionare STEA (Sistemul de Tranzacţionare şi Execuţie Automată) să fie adoptat condiţiilor specifice României.
Începând cu luna octombrie 1999, sistemul STEA a fost treptat înlocuit cu sistemul de tranzacţie HORIZON TM. Sistemul de tranzacţionare HORIZOMTM înlocuieşte ringul de tranzacţionare cu strigare, conferind agenţilor de bursă posibilitatea să tranzacţioneze direct de la calculatorul propriu (staţia de lucru).
Astăzi se utilizează sistemul ARENA, care este un sistem electronic integrat şi asigură tranzacţionarea de instrumenete financiare pe piaţa spot şi futures. Pe lângă sistemul de tranzacţionare sunt integrate şi modulele de compensare-decontare şi registru, asigurând un flux complet de operaţiuni bursiere.
Astăzi BVB administrează pieţe pe care se tranzacţionează acţiunile unora dintre cele mai importante companii româneşti: OMV Petrom, BRD - Groupe Societe Generale, SNTGN Transgaz, CNTEE Transelectrica, Alro Slatina sau cele cinci Societăţi de Investiţii Financiare.
În concluzie bursa de valori trebuie să întreţină relaţii de colaborare cu celelalte burse, cu societăţile membre, mijloacele de informare în masă, publicul şi societăţile admise la tranzacţionare şi trebuie să asigure difuzarea în mass-media a datelor şi informaţiilor despre piaţa bursieră. Gestionarea activităţii de realizare a publicaţiilor care vor fi distribuite în străinătate este însoţită de stabilirea de contacte regulate, dinamice şi de calitate cu profesioniştii presei scrise şi vorbite, din ţară şi străinătate, prin asigurarea publicării rezultatelor şedinţelor de tranzacţionare.
Activitatea de educare a publicului se poate realiza prin asigurarea editării, revizuirii şi traducerii comunicatelor şi publicaţiilor (comunicarea de presă, informări, broşuri, pliante etc.) scrise şi audiovizuale destinate publicului şi prin organizarea logistică a prezentărilor în teritoriu ale bursei, participarea bursei la activităţile de promovare şi de explicare a pieţei bursiere (prezentări publice, simulări bursiere, târguri de investiţii etc.), prin realizarea unui program de vizitare a bursei şi actualizarea informaţiilor distribuite publicului cu prilejul acestor vizite.
Bibliografie:
1. Anghelache Gabriela, Dardac Nicolae, Stanciu Ion, Pieţe de capital şi burse de valori, Editura Economică, Bucureşti, 2003
2. Anghelache Gabriela, Bursa si piaţa extrabursieră, Ed. Economică, Bucuresti, 2000
3. Anghelache Gabriela , Piaţa de capital în context european, Ed. Economică, Bucureşti, 2009
4. Dragotă, M, Gestiunea portofoliului de valori mobiliare, Ed. Economică, Bucureşti, 2009
5. Dragotă, M, Pieţe financiare: structură, instituţii, instrumente, Editura ASE, Bucureşti, 2009
6. Victor Stoica, Adriana Irina Gruia Pieţe de capital şi produse bursiere, Ed. Universitară, Bucureşti, 2006
www.bvb.ro
www.kmarket.ro
BRAN, P. Relaţii financiare şi monetare internaţionale, Bucureşti, Editura Economică, 2007
Articole asemanatoare relatate:
|