PREMISE ŞI CERINŢE ÎN FORMAREA PERSONALITĂŢII ELEVULUI

Prof. înv. primar OLAR CAMELIA-MARIA

Şcoala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” Orăştie

Prima zi de şcoală din viaţa unui copil este un fapt social de o maximă importanţă: părinţi, bunici, fraţi şi surori mai mari, pacticipăm cu toţii afectiv şi efectiv la intrarea puiului de om într-o nouă „lume”!

Începerea şcolii este o schimbare majoră în viaţa copilului şi a familiei şi are o multiplă mutivaţie socială: trebuie să ofere copilului şanse de viitor, şcoala trebuie să răspundă cerinţelor de a asigura un tineret bine pregătit, trebuie să-i ofere cunoştinţele, deprinderile şi priceperile necesare de a se încadra într-o societate, în rapidă schimbare, trebuie să-i ofere fiecăruia şansa de a primi răspuns, sau de a-l pune în situaţia de a-şi răspunde singur, la multiplele întrebări pe care şi le pune.

Problema formării prin educaţie a personalităţii autonome şi creative este complexă şi a primit soluţii variate fără a se putea spune că este rezolvată satisfăcător teoretic, nicidecum în practica şcolară.

Sunt necesare noi investigaţii şi identificare a factorilor pe care trebuie să-i aibă în vedere educatorul când organizează situaţiile de învăţare, pentru a trece cu mai mult curaj de la un învaţământ dominant informativ la unul formativ-creativ, cu finalitate măsurabilă dinainte stabilită.

Personalitatea este definită ca ansamblul integral şi unitar de însuşiri, procese şi structuri psiho-fiziologice şi psiho-sociale care diferenţiază modul de conduită al unui om în raport cu alţii, asigurându-i o adaptare originală la mediu, vizând omul ca purtător al funcţiilor epestemice, pragmatice şi axiologice.

Personalitatea este condiţionată de prezenţa celor patru factori: ereditatea, mediu, educaţie, autoeducaţie.

În organizarea demersului pentru formarea şi perfecţionarea personalităţii umane nu se poate face abstracţie de fondul ereditar şi de zestrea nativă a „puiului” de om.

Factorul ereditar condiţionează dezvoltarea psihică prin dispoziţiile naturale sau predispoziţiile native ale copilului şi care constituie premisele naturale ale posibilei dezvoltări biopsihice.

Trebuie ştiut faptul că fiecare copil se naşte cu predispoziţii polivalente. Ele rămân latente sau se transformă în aptitudini. Predisoziţiile se dezvoltă numai prin solicitare, prin stare activă, prin exerciţiu şi învăţare.

Predispoziţiile constau în : o anumită inteligenţă înăscută; particularităţi înăscute ale sistemului nervos, ale activităţii nervoase superioare( excitaţia şi inhibiţia) care dau temperamentul( coleric: puternic, neechilibrat; sanguin: puternic, echilibrat, mobil; flegmatic: puternic, echilibrat, inert; melancolic: slab); particularităţi anatomofiziologice ale analizatorilor( o acuitate a vederii, un auz muzical sau fonematic; o anumită sensibilitate tactilă, gustativă, etc.)

Acestea nu determină prin ele însele, prin simpla maturizare, formarea personalităţii, ci dau numai suportul fiziologic al activităţii.Profilul personalităţii se obţine în procesul dezvoltării individuale prin însuşirea experienţei sociale şi prin dezvoltarea capacităţilor biopsihice şi a creativităţii.

Omul este înzestrat nu numai cu psihic, cu capacitatea de a reflecta lumea. El se naşte şi cu capacitatea de a-şi forma gândirea logică şi de a dobândi şi utiliza coduri psihice( imagini, simboluri, forme abstracte, operaţii mintale, idei, semnificaţii generalizate ale realităţii).

Gândirea abstractă, codul limbiişi conştiinţa de sine dau fiinţei umane posibilitatea de a câştiga nu numai experienţa individuală, ci şi pe cea socială. Numai omul dobândeşte, prin învăţare şi exerciţiu, capacitatea de condensare şi stocare în cuvinte a experienţei sociale şi, tot prin codul limbii şi existenţa gândirii logice, are capacitatea de a se detaşa psihic în spaţiu şi în timp faţă de stimulii interacţiunii sale.

Omul este singura fiinţă tridimensională: biologică, psihologică şi socială.

Mediul social este mod unic de existenţă umană. Fiecare individ poartă cu sine amprenta mediului social în care s-a născut şi s-a dezvoltat.

Personalitatea nu se formează spontan şi predestinat, ci este condiţionată de specificul modului de viaţă în care se dezvoltă, de conţinutul şi natura influenţelor social-culturale, de mediul educogen.

În procesul dezvoltării unui popor, se acumulează o anumită experienţă de viaţă, se structurează tradiţii, mentalităţi, obiceiuri care se transmit prin filosofia populară.

Fiecare popor are un tezaur material, un stil de viaţă propriu, o înţelepciune colectivă, o atitudine în faţa marilor probleme de viaţă.

Copiii, crescând în acest climat cultural-spiritual, îşi însuşesc o dată cu limba şi valorile spirituale care se alătură celor dobândite organizat în procesul de învâţământ.

Coordonatele formării personalităţii sunt diferite de la un popor la altul şi de la o epocă istorică la alta, deoarece conţinutul educativ este dependent de mulţi factori: nivelul atins în dezvoltarea ştiinţelor, tehnicii, artelor; idealul şi scopul educaţiei într-o perioadă istorică; posibilităţile materiale ale societăţii investite în educaţie; capacitatea de înţelegere a priorităţilor de către forul de decizie; competenţa şi atitudinea cadrelor didactice; tradiţiile şi mentalităţile culturale, spirituale specifice, etc.

E necesar să subliniem faptul că omul se naşte cu posibilitatea de a-şi dezvolta capacităţile intelectuale şi creative. Ele însă nu se dezvoltă spontan, de le sine, prin simpla maturizare.

Procesul învăţării se diferenţiază pe tipuri după gradul solicitării elevului în actul conştient al învăţării şi după măsura în care învăţarea se transformă în cunoaştere, competenţă, factor al dezvoltării psihice.

Prin diferitele tipuri de învăţare pe care le abordează, elevul dobândeşte spiritul ştiinţific, îşi formează propriul stil de lucru intelectual, capacitatea de a filtra informaţia, îşi însuşeşte metodologia cercetării ştiinţifice şi-şi dezvoltă capacităţile cognitive şi creatoare.

Bibliografie:

Popescu Mihăeşti, Alexandru. „Învăţarea şcolară în învăţământul primat”, nr. 1-2/1995

Bruner, J. „Procesul educaţiei intelectuale”, Buc., Ed. Ştiinţifică, 1979