STUDIU-MODALITĂŢI EFICIENTE DE INTEGRARE ÎN COLECTIVUL CLASEI

A ELEVILOR CU C.E.S.

înv. Gligor Dana

Şcoala Gimnazială Cîmpeni

Dezideratul actual al societăţii în care trăim este acela de a oferi posibilitatea fiecărui individ de a-şi găsi locul în care să se simtă util din punct de vedere personal , dar şi social.

Copiii cu cerinte educaţionale speciale au nevoie poate mai mult decât ceilalţi elevi de susţinerea grupului social. Pentru că au stima de sine scăzută, aceşti copii au nevoie de încurajare şi apreciere. Din păcate, au probleme cu ritmul de învăţare şi cu puterea de concentrare. Au rămas în urma colegilor lor şi de aceea nu au încredere în forţele proprii şi nici nu pricep bine cunoştinţele noi.Trebuie să ne străduim să le descoperim aptitudinile şi să le valorificăm pentru ca să îi ajutăm să se facă utili şi apreciaţi. Astfel, vom reuşi să le creăm motivaţie pentru învăţare şi să îi sprijinim în procesul de recuperare şcolară şi de adaptare socială.

Poate, cele mai eficiente căi de integrare a copiilor cu C.E.S. sunt activităţile extracurriculare. De la serbări şcolare, vizionări de spectacole, vizite, drumeţii, excursii şi organizare sau participare la expoziţii la concursuri şcolare, cercuri pe obiecte sau excursii de studii, toate activităţile extracurriculare favorizează interacţiunea grupului de elevi. creează premisele unor bune raporturi cu comunitatea, cu părinţii şi cu organizaţiile nonguvernamentale. Ele sunt componente educaţionale valoroase şi eficiente dacă se asigură conţinuturi şi forme de desfăşurare care să producă atractivitate, plăcere şi satisfacţie. Activităţile extracurriculare pot fi desfăşurate în şcoală sau în afara ei .

Din categoria activităţilor extracurriculare mă opresc asupra parteneriatelor educaţionale. Acestea, prin multitudinea activităţilor pe care le presupun, contribuie la îmbunătăţirea comportamentului elevilor, la respectarea normelor de convieţuire în grup, la stimularea încrederii în forţele proprii, la conturarea ideii că fiecare are rolul şi locul lui în cadrul grupului, că avem nevoie unii de alţii şi grupul poate evolua doar prin contribuţia comună. Parteneriatele educaţionale vin în sprijinul eforturilor noastre de integrare a copiilor cu C.E.S. şi reprezintă o alternativă de dezvoltare a personalităţii acestora.

Dezideratul actual al societăţii în care trăim este acela de a oferi posibilitatea fiecărui individ de a-şi găsi locul în care să se simtă util din punct de vedere personal , dar şi social.

Copiii cu cerinte educaţionale speciale au nevoie poate mai mult decât ceilalţi elevi de susţinerea grupului social. Pentru că au stima de sine scăzută, aceşti copii au nevoie de încurajare şi apreciere. Din păcate, au probleme cu ritmul de învăţare şi cu puterea de concentrare. Au rămas în urma colegilor lor şi de aceea nu au încredere în forţele proprii şi nici nu pricep bine cunoştinţele noi.Trebuie să ne străduim să le descoperim aptitudinile şi să le valorificăm pentru ca să îi ajutăm să se facă utili şi apreciaţi. Astfel, vom reuşi să le creăm motivaţie pentru învăţare şi să îi sprijinim în procesul de recuperare şcolară şi de adaptare socială.

Poate, cele mai eficiente căi de integrare a copiilor cu C.E.S. sunt activităţile extracurriculare. De la serbări şcolare, vizionări de spectacole, vizite, drumeţii, excursii şi organizare sau participare la expoziţii la concursuri şcolare, cercuri pe obiecte sau excursii de studii, toate activităţile extracurriculare favorizează interacţiunea grupului de elevi. creează premisele unor bune raporturi cu comunitatea, cu părinţii şi cu organizaţiile nonguvernamentale. Ele sunt componente educaţionale valoroase şi eficiente dacă se asigură conţinuturi şi forme de desfăşurare care să producă atractivitate, plăcere şi satisfacţie. Activităţile extracurriculare pot fi desfăşurate în şcoală sau în afara ei . Ele au două componente aflate în raporturi complementare:o componentă intelectuală care antrenează capacitatea de creaţie, dorinţa de autoafirmare şi o componentă distractivă, de loisir, destinată asigurării unei atmosfere destinse, precum şi captării interesului faţă de respectiva activitate.

Activităţile extracurriculare se bazează pe participarea benevolă a copiilor, în funcţie de modul în care le-a fost captat interesul pentru respectivele activităţi. În acelaşi timp, aceste activităţi punctează ideea că nu doar individul este important, ci contribuţia grupului, cu întregul său corolar de contribuţii socioculturale.

Din categoria activităţilor extracurriculare mă opresc asupra parteneriatelor educaţionale. Acestea, prin multitudinea activităţilor pe care le presupun, contribuie la îmbunătăţirea comportamentului elevilor, la respectarea normelor de convieţuire în grup, la stimularea încrederii în forţele proprii, la conturarea ideii că fiecare are rolul şi locul lui în cadrul grupului, că avem nevoie unii de alţii şi grupul poate evolua doar prin contribuţia comună.

La şcoala noastră am desfăşurat mai multe parteneriate educaţionale în care am fost direct implicaţi eu, elevii mei şi părinţii acestora. Un impact deosebit l-a avut parteneriatul „Şcoala părinţilor”. Scopul acestui parteneriat se referă la stabilirea unei bune relaţii de colaborare între cadrele didactice prin activităţi realizate în comun în beneficiul elevilor, părinţilor, profesorilor, comunităţii. Obiectivele stabilite vizează identificarea problemelor cu care se confruntă părinţii copiilor de la clasa pregătitoare, dezvoltarea abilităţilor de comunicare eficientă şcoală-părinţi, formarea unui grup de suport al părinţilor elevilor de la acelaşi nivel de vârstă, stabilirea unei legături pozitive învăţător-copil şi prin intermediul activităţilor ludice extraşcolare.

Parteneriatele educaţionale vin în sprijinul eforturilor noastre de integrare a copiilor cu C.E.S. şi reprezintă o alternativă de dezvoltare a personalităţii acestora. De fapt, dacă am face o analogie, educația integrată ar putea fi considerată tot o formă de învățământ alternativ, ca și alternativele step-by-step, Montesori sau Waldorf, evident cu specificul de rigoare. Partea comună cea mai ușor de sesizat este rolul și statusul profesorului în relația cu elevul, și modul de abordare dinamic și cooperant al sistemului de învățământ. Intra-devăr, există și foarte mari dificultăți în procesul de integrare, pornind de la mentalitate și ajungănd la dotările necesare dar, dupa cum am menționat, totul este posibil cu răbdare, bunăvoință și încredere în forțele nelimitate ale fiintei umane, în speță ale copiilor.

Bibliografie:

GHERGUŢ, ALOIS, Sinteze de psihopedagogie specială, Editura Polirom, Bucureşti, 2007

ŞCHIOPU, URSULA, Probleme psihologice ale jocului şi distracţiilor,Editura Didactica şi Pedagogică, Bucureşti, 1976