METODE ŞI TEHNICI DE EVALUARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR

Prof. înv. primar Doamna Nicoleta-Ionela,

Clasa pregătitoare C Step by step, Şcoala Gimnazială „Diaconu Coresi” Fieni 

Prof. înv. Primar Istrate Elena,

Clasa pregătitoare C Step by step, Şcoala Gimnazială „Diaconu Coresi” Fieni 

            Articolul se vrea o sinteza a principalelor metode si tehnici de evaluare in invatamantul primar, cu o aplecare particulara asupra invatamantului primar step by step.

            Când vorbim de evaluare în învăţământul primar, în special în învăţământul primar step by step, putem spune, făra frica de a greşi, că aceasta nu există cu adevarat în lipsa unei interacţiuni, a unei relaţii interpersonale dascăl-şcolar, care să permită fiecăruia dintre actorii acestui proces să raspundă în cunoştinţă de cauză la cerinţe şi aşteptări reciproce. 

            Evaluarea este o noţiune generică şi frecventă, fiind folosită cu multiple semnificaţii în diverse domenii. Cuvântul “a evalua”  îndrumă spre multe alte cuvinte cu un rost asemănător: a estima, a aprecia, a judeca, a măsura, a examina, a considera, a constata, a cântări,  a nota, a observa, a valida (sau invalida), a valoriza (sau devaloriza), a expertiza.

            Cu cât o îndeletnicire este mai complexă şi se urmăreşte atingerea unor scopuri, a unor obiective, cu atât sunt mai necesare acţiunile de evaluare. Evaluarea în învăţământul primar stă la baza modelarii şcolarului, a direcţionării acestuia spre atingerea scopurilor propuse şi este mai mult decât o acţiune sau un procedeu, este o operaţie complexă, un tot unitar format din intervenţii, acţiuni, atitudini, stări afective care conduc spre identificarea unor aspecte variate:

 a) conţinuturile şi obiectivele ce trebuie evaluate;

 b) care este menirea şi din ce perspectivă se efectuează evaluarea;

 c) momentul propice pentru a realiza evaluarea  (la început, pe parcurs, la final

 d) modalitatea  concretă de înfăptuire a evaluării(cu ce instrumente, probe);

 e)  în ce fel se prelucrează datele şi cum se valorifică informațiile;

 f)  pe baza căror criterii se evaluează . 

            Stabilirea obiectivelor şi planificarea cursului acţiunilor de urmat în cadrul procesului de evaluare în învăţământul primar are valoare identică cu a determina când evaluezi, sub ce formă, cu ce metode şi mijloace, cum valorifici informaţiile obţinute. Bineînţeles, la final, în funcţie de concluziile rezultate, şcolarul îşi va modifica preferinţa de a folosi anumite stiluri şi strategii de învăţare (chiar dacă nu le conştientizează în permanenţă), iar învăţătorul îşi va schimba strategia de planificare, de programare, de organizare, de coordonare a predării. 

Deoarece este un proces ce implica o diversitate de acțiuni și procese, se pot identifica mai multe forme de evaluare: 

A. Evaluarea iniţială sau predictivă se realizează la începutul unei activităţi de instruire în scopul cunoaşterii capacităţilor de învăţare ale şcolarilor, a nivelului de pregătire de la care se porneşte, a gradului în care sunt stăpânite cunoştinţele şi în scopul verificarii existenței capacităţilor necesare asimilării conţinutului etapei ce urmează. 

B. Evaluarea continuă sau formativă se efectuează prin măsurarea şi aprecierea rezultatelor pe parcursul derulării unui proces, din momentul începerii şi până la încheierea acestuia. Evaluarea formativă este un tip de evaluare capital pentru învăţământul primar, întrucat răspunde funcţiilor și satisface cerinţele pe care trebuie să le aibă actul de evaluare: acela de ameliorare, de producere a unor schimbări imediate şi cu efecte pozitive în pregătirea şcolarilor. Evaluarea se realizează pe secvenţe mici, treptat şi se centrează pe elemente esenţiale, ceea ce face ca şcolarul să se afle în permanenţă „în priză”, fără să fie suprasolicitat prin acumularea de informatii fără valoare. Având scop de ameliorare, evaluarea continua nu priveşte cantitatea, ci calitatea şi nu conduce la ierarhizarea şcolarilor, ci la stimularea dezvoltării lor, fiind indeplinită astfel şi cerinţa step by step-ului, aceea de lipsă a concurenţei, a absenţei stabilirii unei ierarhizări între şcolari, pentru că pânâ la urmă ceea ce contează cu adevarat nu este stimularea concurenţei, ci a dorinţei de a învăţa în permanenţă, de a fii mai bun pentru tine, nu pentru a-l întrece pe  cel de lângă tine.

Principalele avantaje ale evaluării formative sunt:

a) verifică sistematic, pe secvenţe  mici, toţi şcolarii, din toată materia;

b) asigură ghidarea şcolarului în învăţare, corectarea oportună a  greşelilor, remedierea lor ori aprofundarea prin programe de îmbogăţire a cunoştinţelor;

c) evalueză nu numai rezultatul învăţării, ci şi procesul prin care s-a ajuns la un anumit rezultat, permiţând ameliorarea lui,  în viitor;

d) întăreşte cooperarea învăţător-şcolar şi capacitatea de autoeducare, pe baza cunoaşterii criteriilor de evaluare;

e) consumă mai puţin timp decât alte tipuri de evaluari.

            C. Evaluarea cumulativă sau sumativă reprezintă modul tradiţional de evaluare a rezultatelor şcolare şi constă în verificarea şi aprecierea periodică, încheiate prin control final asupra întregului produs al actului pedagogic. Evaluarea sumativă se poate realiza în faza finală prin aprecierea rezultatelor la sfârşitul unui semestru sau an şcolar, la sfârşitul unui ciclu de învăţământ.  Ea  se realizează prin verificări punctuale pe parcursul programului şi o evaluare globală, de bilanţ la sfârşitul unor perioade de activitate. Prin evaluarea sumativă se verifică nivelul unor capacităţi şi subcapacităţi a căror formare şi dezvoltare necesită o perioadă de timp mai mare. Rezultatele obţinute de şcolari la sfârşitul unui an sau ciclu de învăţământ constituie elemente de referinţă unice, deci criterii de clasificare şi promovare a lor, realizându-se astfel una din funcţiile evaluatorii.

            Sistemul metodic de evaluare cuprinde mai multe forme de verificare şi procedee de evidenţiere a performanţelor elevilor, după cum urmează:

            1. Metoda de evaluare orală este una din cele mai răspândite şi folosite metode, realizându-se printr-o alternanţă de întrebări şi răspunsuri, fiind folosită, cu precădere, ca verificare curentă, parţială şi pe parcursul procesului de instruire. Evaluarea orală este o acţiune proprie, particulară, specială situaţiilor în care performanţa trebuie manifestată, exprimată prin comunicare orală. Ea implică iscusinţa, priceperea  de a transmite verbal mesajele, de a le recepta, de a formula întrebări şi răspunsuri, de a dialoga, de a identifica sensul cuvintelor prin raportare la context, de a integra cuvinte noi învăţate în enunţuri proprii, de a povesti, de a avea o pronunţie clară şi corectă. Verificarea orală se realizeaza în multiple forme, utilizându-se diverse tehnici, cum ar fi: a) conversaţia de verificare (prin întrebări şi răspunsuri); b) cu suport vizual (repovestire după imagini); c) descrierea şi reconstituirea (prin piese de puzzle); e) completarea unor dialoguri incomplete.

            Avantajul probelor orale constă în aceea că feed-back-ul se realizează imediat.

            2. Metoda de evaluare scrisă este un mijloc de înfăptuire a verificării unui număr mare de şcolari într-un timp limitat, oferind acestora posibilitatea să gândească şi să lucreze în ritm propriu; asigurând în acelasi timp un grad mai mare de obiectivitate în notare. Evaluarea scrisă pune la îndemâna şcolarilor mai emotivi sau a celor care gândesc mai lent instrumentul care le permite să-şi prezinte toate cunoştinţele. În cadrul evaluării scrise toţi şcolarii sunt nevoiţi să răspundă unor întrebări cu acelaşi grad de dificultate, ce verifică acelaşi conţinut, fapt ce favorizează o mai bună comparare a rezultatelor. Metoda de evaluare scrisă este utilizată sub diferite forme, cum ar fi: a) extemporalul (lucrarea scrisă neanunţată); b) activitatea de muncă independentă în clasă; c) lucrarea de control (anunţată); d) tema pentru acasă; e) testul.

            3. Metoda de evaluare practică pune la dispoziţia şcolarilor şansa de a opera cu cunoştinţele teoretice însuşite, de a le aplica în diverse activităţi practice, realizând în acelaşi timp şi o evaluare a gradului de însuşire a priceperilor şi a deprinderilor pe care le presupun activităţile respective. Şi această metodă se realizează printr-o mare varietate de forme:

 a) confecţionarea unor obiecte;

b) executarea unor experienţe sau lucrări experimentale;

c) întocmirea unor desene, schiţe, grafice;

d) interpretarea unui anumit rol;

e) trecerea unor probe sportive.

            În învăţământul primar step by step, de o importanţă covârşitoare sunt şi metodele şi instrumentele complementare, cum ar fi:

a) observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilo

b) investigaţia;

c) proiectul;

d) portofoliul;

e) autoevaluarea.

Este clar că toate metodele şi tehnicile de verificare prezintă avantaje şi limite, plusuri şi minusuri şi că nu se poate vorbi de o verificare completă a realizării obiectivelor vizate decât  printr-o îmbinare a diferitelor tehnici.

Dupa această scurtă prezentare, fără a avea pretenţia ca ar fi exhaustivă şi cu valoare ştiintifică, putem conchide că procesul evaluativ îşi îndeplineşte pe deplin funcţia majoră de feed-back numai atunci când, atât dascălul, cât şi şcolarii reuşesc să colaboreze nu pentru că trebuie, ci pentru că îşi doresc acest lucru, fiecare îmbunătăţindu-şi comportamentul în funcţie de reacţiile celuilalt.

Bibliografie :

- Constantin Cucoş, “Pedagogie”, Editura “Polirom”, Bucureşti, 2006;

- Radu, I.T., Evaluarea în procesul didactic, EDP, Bucureşti, 2004.