METODE ŞI FORME DE ORGANIZARE A EDUCAŢIEI ESTETICE

Înv. Marc Aurica

Şcoala Gimnazială Câmpeni

Educaţia estetică este o componentă a educaţiei integrale şi armonioase cu ajutorul căreia realizăm formarea personalităţii omului prin frumosul existent în natură, artă şi societate, pentru a deveni consumator şi creator de frumos. Omul societăţii contemporane este preocupat de crearea în jurul său a unui mediu estetic care să- i înnobileze viaţa, deoarece frumosul pătrunde în zonele cele mai adânci ale vieţii sufelteşti, răscoleşte emotivitatea, sensibilizează, înviorează, transformă şi determină la meditaţie.

Unii specialişti văd în educaţia estetică un mijloc de umanizare mai ales a tineretului, copleşit de tehnicizarea excesivă din zilele noastre, precum şi posibilitatea dezvoltării spirituale şi a destinderii în timpul liber.

În formarea educaţiei estetice exită mai multe niveluri şi anume: nivelul informativ teoretic în care se realizează instruirea estetică a elevilor prin familiarizarea lor cu cunoştinţe estetice din domeniul diferitelor arte, cât şi cunoştinţe tehnice, priceperi şi deprinderi necesare în procesul de creaţie, a exersării artistice. Funcţia principală a acestor cunoştinţe este cea explicativă, ele ajutând la contemplarea şi înţelegerea valorilor estetice.

 Un alt nivel al educaţiei estetice este cel formativ- aplicativ, care se realizează prin contactul nemijlocit cu opera de artă asigurându-se astfel condiţiile necesare pentru receptarea mesajului estetic. În acest fel se stabileşte comunicarea psihică între receptor şi opera de artă, dintre structurile conştiente şi inconştiente ale personalităţii umane şi  mesajul estetic.

Cele două niveluri se află într- un raport de reciprocitate, completându- se unul pe celălalt, căci instruirea asigură o mai bună receptare, în timp ce contemplarea propriu- zisă valorifică virtuţile isntruirii şi asigură realizarea scopului fundamental al educaţiei estetice. Instruirea este un mijloc şi o condiţie a educaţiei estetice, iar formarea  scopul ei. Şi de aici temeiul educaţiei estetice din şcoală căreia îi sunt subordonate toate formele şi modalităţile pe care le avem la îndemână.

Educaţia estetică se cere a fi realizată de la vârste fragede, chiar în familie, apoi în grădiniţă, şcoala primară şi aşa mai departe. Chiar dacă sunt mici, copiii ştiu şi pot să sesizeze „frumosul” prezentat sub diferite forme, sub îndrumarea cadrului didactic, purtându-se discuţii cu elevii, făcându-se diferite comparaţii.

Frumosul din artă- această podoabă a inteligenţei şi sensibilităţii umane, prin imagini strălucitoare de viaţă, armonizează raţiunea cu sensibilitatea şi îi dezvăluie omului, mereu în căutarea destinului său, sensurile superioare ale vieţii. Arta răscoleşte emotivitatea şi conştiinţa omului, dezvăluie idei şi sentimente, atitudini, pasiuni la care poate să adere. Balzac considera arta ca fiind istoria „inimii omenenşti” iar filozoful englez Fr. Bacon afirma că arta este omul adăugat naturii.

Educaţia estetică este o componentă a educaţiei integrale şi armonioase cu ajutorul căreia realizăm formarea personalităţii omului prin frumosul existent în natură, artă şi societate, pentru a deveni consumator şi creator de frumos. Omul societăţii contemporane este preocupat de crearea în jurul său a unui mediu estetic care să- i înnobileze viaţa, deoarece frumosul pătrunde în zonele cele mai adânci ale vieţii sufelteşti, răscoleşte emotivitatea, sensibilizează, înviorează, transformă şi determină la meditaţie.

Unii specialişti văd în educaţia estetică un mijloc de umanizare mai ales a tineretului, copleşit de tehnicizarea excesivă din zilele noastre, precum şi posibilitatea dezvoltării spirituale şi a destinderii în timpul liber.

În formarea educaţiei estetice exită mai multe niveluri şi anume: nivelul informativ teoretic în care se realizează instruirea estetică a elevilor prin familiarizarea lor cu cunoştinţe estetice din domeniul diferitelor arte, cât şi cunoştinţe tehnice, priceperi şi deprinderi necesare în procesul de creaţie, a exersării artistice. Funcţia principală a acestor cunoştinţe este cea explicativă, ele ajutând la contemplarea şi înţelegerea valorilor estetice.

 Un alt nivel al educaţiei estetice este cel formativ- aplicativ, care se realizează prin contactul nemijlocit cu opera de artă asigurându-se astfel condiţiile necesare pentru receptarea mesajului estetic. În acest fel se stabileşte comunicarea psihică între receptor şi opera de artă, dintre structurile conştiente şi inconştiente ale personalităţii umane şi  mesajul estetic.

Cele două niveluri se află într- un raport de reciprocitate, completându- se unul pe celălalt, căci instruirea asigură o mai bună receptare, în timp ce contemplarea propriu- zisă valorifică virtuţile isntruirii şi asigură realizarea scopului fundamental al educaţiei estetice. Instruirea este un mijloc şi o condiţie a educaţiei estetice, iar formarea  scopul ei. Şi de aici temeiul educaţiei estetice din şcoală căreia îi sunt subordonate toate formele şi modalităţile pe care le avem la îndemână.

Educaţia estetică se cere a fi realizată de la vârste fragede, chiar în familie, apoi în grădiniţă, şcoala primară şi aşa mai departe. Chiar dacă sunt mici, copiii ştiu şi pot să sesizeze „frumosul” prezentat sub diferite forme, sub îndrumarea cadrului didactic, purtându-se discuţii cu elevii, făcându-se diferite comparaţii.

Frumosul din artă- această podoabă a inteligenţei şi sensibilităţii umane, prin imagini strălucitoare de viaţă, armonizează raţiunea cu sensibilitatea şi îi dezvăluie omului, mereu în căutarea destinului său, sensurile superioare ale vieţii. Arta răscoleşte emotivitatea şi conştiinţa omului, dezvăluie idei şi sentimente, atitudini, pasiuni la care poate să adere. Balzac considera arta ca fiind istoria „inimii omenenşti” iar filozoful englez Fr. Bacon afirma că arta este omul adăugat naturii.

La grădiniţă dar şi în şcoală, promovarea valorilor estetice poate fi realizată în cadrul activităţilor opţionale de muzică, pictură, dans şi activităţi practice dar şi în orele efective de curs la aceste discipline. Acest lucru le va permite elevilor să devină oameni cu sufletul deschis spre frumos, buni, cinstiţi, în spiritul moralei creştine pentru că cine ne poate încânta auzul decât muzica bună sau delecta privirea, dacă nu coloritul picturilor făcându-ne pe fiecare dintre noi mai buni, mai înţelepţi, mai înţelegători şi nu în ultimul rând mai frumoşi.

Obiectul limba şi literatura română cumulează elemente interdisciplinare menite a introduce elevul în universul cunoaşterii sub diferite aspecte. Dacă în general lecţiile de limba română pot avea şi conţinut istoric, geografic, ştiinţific, nu trebuie neglijat nici elementul estetic, de deschidere spre culoare, formă, inteepretare.

Elevii pot fi conduşi să sesizeze valorile artistice ale textului, prin procedee didactice corespunzătoare. De exemplu după înţelegerea conţinutului unui text în care sunt mai multe cuvinte care exprimă însuşiri ale obiectelor, le-am grupat în însuşiri obişnuite şi neobişnuite. Acest lucru îi va ajuta pe elevi în înţelegerea epitetului, („viforniţa păgână”, „trestia bolnavă”, „soarele palid”, „raze vii”, „june flori”, „fulgi nehotărâţi”, „copaci tăcuţi”, „înfiorarea caldă”, „cerul posomorât”). I-am ajutat pe elevi să înţeleagă că în anumite situaţii, lucrurile, fiinţele, fenomenele capătă însuişiri omeneşti. Autorul foloseşte aceste personificări pentru a le apropia mai mult de cititor, pentru a le da viaţă ca să participe activ la acţiune („soarele –soarbe roa dimineţii”, „soarele –cu raze vii sărută june flori de primăvară”, „pâraiele curgeau cântând şi scânteind”, „muscele dorm sub zăpada de trei palme”).

Pe parcursul studierii textelor de limba română îi îndrumăm pe elevi să recunoască comparaţia, prin care sunt scoase în evidenţă însuşiri specifice ale unui obiect. La fel pot fi sesizate şi metaforele („Cerul e ca leşia”, „amurgul serii se întinde ca un zăbranic sur”, „dealurile ca nişte uriaşi dorm sub zăpadă”, „luna ca o crăiasă a nopţii”, „lacrimi ca nişte mărgăritare”).

Elevii vor fi îndrumaţi să sesizeze imaginile vizuale şi cele auditive din textele literare: „drumul...poleit de soarele lucitor”, „nemărginirea albă de ninsoare”, „munţii se înalţă trufaş în văzduh”, „auzi cântecul cocorilor”, „buciumul sună cu jale”, „zvonul turmelor care se întorc în amurgul zilei de la păşune”, etc.

În acest context, ora de limba română oferă posibilităţi multiple de a descoperi frumosul, de a face ca aceasta să fie „dulce ca un fagure de miere”.

Îmbinând cu pricepere toate aceste mijloace, forme şi metode prin care se poate realiza educaţia estetică în şcoală, cadrul didactic îi va ajuta pe elevi să priceapă multele implicaţii ale fenomenului artistic în viaţa omului, să- şi dezvotle latura creativă în funcţie de vocaţia pe care o vor sesiza la un moment dat, împlinindu- se atât la nivel individual cât şi social.

Cultura estetică lărgeşte sfera culturii generale şi deschizând orizonturi noi, înaripează gândirea şi imaginaţia cratoare, contribuind la formarea idealului estetic.

Bibliografie

Paul Constantin, Culoare, artă, ambient, Ed. Meridian, Bucureşti, (1979).

I. D. Ştefănescu, Samson Teodor, Nathan Knobler, Dialogul vizual, Editura Meridian, Bucureşti, (1982).

Revista „Învăţământul primar”, Ed. Miniped Bucureşti, nr. 1/2004.

Revista „Învăţământul primar”, Ed. Miniped Bucureşti, nr. 2-3/2004.