METODA PROIECTULUI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

Înv. Gajdo Eszter

Şcoala Gimnazială „Orbán Balázs”

Acest articol îşi propune să prezinte rolul, importanţa şi etapele proiectului în procesul instructiv-educativ desfăşurat la nivelul învăţământului preşcolar. Necesitatea acestui studiu este dată atât de folosirea tot mai intensă a acestei metode de către cadrele didactice, la nivelul învăţământului preşcolar şi la nivelul învăţământului şcolar, cât şi de rolul pe care această metodă îl are în dezvoltarea competenţelor transversale.

Din punct de vedere pedagogic, considerând că personalitatea copilului continuă să reprezinte pivotul întregii activităţi didactice, folosind la nivelul grupei, în activitatea de predare, metoda proiectului, gândirea copiilor se va dezvolta într-o mai mare măsură, în comparaţie cu folosirea preponderentă în predare a metodelor clasice, tradiţionale. Angajarea copilului în activitate poate ajunge la cote optimale şi se va concretiza în randament sporit, în performanţe şcolare calitativ superioare, în atingerea obiectivelor urmărite în cadrul activităților educative la grupa de copii/elevi.

În contextul reformei învăţământului preuniversitar românesc, un loc aparte îl ocupă perioada preşcolarităţii care, conform datelor şi concluziilor formulate de specialişti în pedagogie şi psihologie, este decisivă pentru formarea tânărului şi pentru perfecţionarea specialistului de mâine. Programa activităţilor instructiv- educative în grădiniţa de copii prefigurează două mari tendinţe de schimbare în interiorul sistemului preşcolar. Acestea vizează crearea unui mediu educaţional adecvat, în vederea stimulării continue a învăţării spontane a copilului şi pentru introducerea acestuia în ambianţa culturală a spaţiului căruia îi aparţine.

Noua programă a accentuat ideea de folosire a contextului ludic şi a învăţării active în stimularea rutei individuale a învăţării, fapt care presupune şi propune o altă abordare educaţională. Această orientare se bazează pe folosirea metodei proiectelor tematice de grup, selectate, proiectate şi elaborate cu ajutorul copilului şi în care brainstorming-ul, lucrul în echipă şi acţiunea directă a copilului cu mediul sunt mijloacele de bază ale procesului de predare – învăţare – evaluare.

Teoriile privind învăţarea sau dezvoltarea copilului la vârstele timpurii promovează conceptul de profesor cu rol de ghid (Preda, Viorica, coordonator, Metoda proiectelor la vârstele timpurii, p. 7). În acest context, metoda proiectelor stimulează şi satisface curiozitatea copiilor, implicându-i în propriul proces de dezvoltare, în care educatoarea nu este decât un ghid atent, o persoană resursă care sprijină respectarea rutei individuale a învăţării, a copilului şi a ritmului propriu al acestuia.

Metoda proiectelor este o strategie de învăţare şi evaluare a cărei caracteristică se concentrează pe efortul deliberat de cercetare, pe căutarea şi găsirea răspunsurilor legate de tema propusă.

Această metodă a fost iniţiată de John Dewey, care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, bazându-se pe teoria interesului, a elaborat o programă fundamentată pe necesităţile şi posibilităţile copilului. În al doilea deceniu al secolului XX, W. Kilpatrick popularizează ideile lui Dewey – aplicând în şcolile americane metoda proiectelor, al cărei scop principal era armonizarea şcolii cu societatea. Metoda răspundea cerinţelor educaţiei pragmatice americane, punând accent pe acţiune, eficienţă şi independenţă în gândire. Ulterior, metoda a fost adaptată şi vârstelor timpurii, în Europa ajungând varianta propusă de S. Chard şi L. Katz. Aşadar, planificarea activităţii pe teme sau metoda proiectelor la copiii preşcolari este un concept prezent şi înainte de 1960, popularizat în anii 1960 şi 1970 şi care cunoaşte acum o revenire (Preda, Viorica, idem).

În ceea ce priveşte învăţământul românesc, metoda proiectului s-a generalizat la nivelul învăţământului preşcolar începând cu anii 2001-2002. Cert este faptul că actualele orientări atribuie noi semnificaţii şi conţinuturi metodei proiectelor, precum şi un loc aparte în cadrul procesului educaţional. Argumentele care pot sta la alegerea folosirii metodei proiectelor în procesul instructiv – educativ desfăşurat cu copiii preşcolari sunt următoarele:

• Proiectul poate fi încorporat în curriculum preşcolar din oricare parte a lumii;
• Un proiect are o structură temporală care ajută educatoarea să-şi organizeze progresiv activitatea cu copiii, în funcţie de dezvoltarea acestora, de interesul manifestat şi de gradul de cunoaştere a subiectului luat în discuţie;
• Proiectul le oferă copiilor contexte în care ei pot aplica o foarte mare varietate de cunoştinţe şi deprinderi sociale şi intelectuale, pe lângă cele de bază date de curriculum (Preda, Viorica, op. cit., p. 8).

Metoda proiectului, aşa cum este cunoscută şi în literatura de la noi, presupune implicarea activă a copiilor pe tot parcursul activităţilor desfăşurate, care se finalizează, în principiu, cu un produs tangibil: un dosar tematic, un portofoliu, o propunere de rezolvare a unei probleme, o expoziţie sau o colecţie, etc. Activităţile de învăţare specifice temelor cross – curriculare se derulează de cele mai multe ori după regulile unui proiect. Dintre diferenţele semnificative între instruirea sistematică, specifică în general modelului disciplinar, şi lucrul pe proiecte amintim următoarele (Ciolan, Lucian, Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, p.216):

Dacă în plan teoretic, proiectul este văzut ca o metodă globală, cu un puternic caracter interdisciplinar, ca o metodă care stimulează şi dezvoltă multilateral personalitatea în curs de formare a copilului, în plan practic, proiectul se defineşte ca un efort deliberat de cercetare al copiilor, concentrat pe depistarea detaliilor şi înţelegerea subiectului în întreaga sa amploare şi nu pe găsirea de răspunsuri corecte la întrebările puse de adult.

Aşadar, un proiect este o extindere, o investigare a unui subiect din sfera idealului sau practicului către care copilul îşi îndreaptă întreaga atenţie şi energie. Proiectul îi implică pe copii în conducerea investigaţie în mediul imediat, asupra fenomenelor şi evenimentelor despre care doresc să înveţe mai mult. Şi, ceea ce este absolut deosebit, din punctul de vedere al respectării rutei individuale a învăţării şi a ritmului propriu, proiectul poate fi dus la bun sfârşit de un grup mic de copii, de întreaga grupă sau, ocazional, de un singur copil.

S-a constatat că organizarea învăţării pe criteriul disciplinelor formale clasice a devenit insuficientă într-o lume dinamică şi complexă, caracterizată de explozia informaţională şi de dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor. O învăţare dincolo de discipline, de rigiditatea canoanelor academice tradiţionale poate fi mai profitabilă din perspectiva nevoilor omului contemporan. La nivel preşcolar, proiectul educaţional constituie o modalitate oportună de organizare şi desfăşurare a învăţării şi educaţiei dincolo de discipline. Prin activităţile propuse, care nu se încadrează într-o anume disciplină, ci reprezintă o fuziune favorabilă a mai multor domenii şi categorii de activităţi, copiii sunt dirijaţi pentru propria formare într-un mod flexibil, dinamic şi plăcut, accesibil vârstei (Şerban, Carmen, Proiectul educaţional – modalitate de organizare şi desfăşurare a educaţiei dincolo de discipline, în Învăţământul preşcolar în mileniul III, p. 182).

Important este că proiectele pornesc de la teme de interes sau de la întrebări relevante pentru copii şi presupun un demers integrat în care fiecare poate contribui şi poate experimenta succesul deoarece acestea:

· Oferă oportunităţi valoroase pentru abordări interdisciplinare ale unor teme sau probleme;

· Facilitează lucrul în grup şi învăţarea prin cooperare;

· Dezvoltă capacităţile de investigare şi sistematizare a informaţiilor;

· Sporesc motivaţia pentru învăţare prin apelul la situaţii din viaţa cotidiană şi prin implicarea copiilor;

· Facilitează utilizarea metodelor alternative de evaluare;

· Permit identificarea şi valorificarea unor surse de informare şi documentare;

· Stimulează autonomia copiilor în învăţare şi creativitatea acestora;

· Oferă fiecărui copil posibilitatea de a se implica şi de a contribui la realizarea activităţilor şi a produsului final.

În cadrul instruirii bazate pe proiect, copiii / elevii pot observa natura interdisciplinară a sarcinilor şi pot vedea că o problemă poate avea mai mult decât o singură soluţie. Elevii care au posibilitatea de a alege diferite strategii şi abordări pot deveni mult mai angajaţi în procesul de învăţare şi va exista o probabilitate mai mare ca ei să abordeze alte probleme cu deschidere (http://pblchecklist.4teachers.org/more.shtml).

Dintre limitele cu care se poate întâlni orice cadru didactic ce abordează această metodă a proiectului tematic amintim următoarele (Ciolan, Lucian, op. cit., p. 219):

· Orientarea pronunţată către viitor poate duce la o anumită incapacitate de a gestiona cerinţele imediate;

· Idealizarea obiectivului urmărit poate implica o anumită deziluzie la confruntarea cu faptele (disproporţia dintre intenţiile generoase de la început şi posibilităţile modeste de concretizare);

· Costurile derulării unui proiect pot fi uneori mult mai mari în raport cu beneficiile oferite;

· Centrarea pe activitatea de cercetare şi pe cea de colectare a unui ansamblu bogat de informaţii poate duce la pierderea din vedere a obiectivului sau la incapacitatea de prelucrare şi sintetizare a unor informaţii mult prea diverse.

Din perspectiva curriculum-ului integrat şi a temelor cross – curriculare, putem afirma că proiectele se pot centra pe o temă sau pe un ansamblu de teme integrate, iar prin încercarea de a răspunde la anumite întrebări semnificative, copiii / elevii sunt puşi în situaţia de a traversa, prin investigare şi explorare, graniţele disciplinare tradiţionale.

Etapele proiectului

Există diverse modele referitoare la paşii ce trebuie urmaţi în cadrul activităţilor de învăţare bazate pe proiect. Redăm două dintre acestea, pentru a oferi o imagine cu privire la proiectarea demersului didactic (Ciolan, Lucian, op. cit., p.217 – 218):

1) B. Campbell (1994) identifică următoarele etape:

a) stabilirea scopului;

b) formularea scopului în forma unei întrebări;

c) identificarea a cel puţin trei surse de informare care vor fi folosite pentru a răspunde la întrebare;

d) descrierea paşilor care vor fi întreprinşi pentru atingerea scopului;

e) identificarea a cel puţin 5 concepte majore care vor fi folosite pentru prezentarea proiectului;

f) identificarea a cel puţin trei metode ce vor fi folosite pentru prezentarea proiectului;

g) organizarea şi prezentarea proiectului în timp;

h) stabilirea modului în care va fi evaluat proiectul.

2) Cătălina Ulrich (1999) propune următoarele secvenţe:

a) alegerea temei;

b) stabilirea obiectivelor;

c) planificarea activităţilor:

· distribuirea responsabilităţilor în cadrul grupului (în cazul proiectelor de grup);

· identificarea surselor de informare (părinţi, profesori, manuale, enciclopedii, mass – media, rezultatele unor proiecte mai vechi) şi a resurselor necesare;

· stabilirea unui calendar al desfăşurării acţiunilor (analiza realistă a timpului necesar);

· clarificarea metodelor ce vor i folosite;

d) cercetarea / investigarea propriu – zisă (are loc pe o perioadă mai lungă de timp);

e) realizarea produselor finale (rapoarte, postere, albume, portofolii, etc.);

f) prezentarea rezultatelor / transmiterea acestora către alţi colegi sau alte persoane (elevi din şcoală, profesori, membri ai comunităţii;

g) evaluarea cercetării / activităţii desfăşurate (individual sau în grup, de către cadrul didactic sau de către potenţialii beneficiari ai proiectului / produselor realizate).

Pornind de la cele două modele, la nivelul învăţământului preşcolar putem distinge trei faze / etape succesive în derularea unui proiect tematic:

A. Faza I

Este faza în care are loc alegerea subiectului şi planificarea întregului demers didactic necesar realizării proiectului. Aceasta este o etapă preparatorie, de iniţiere atât pentru educatoare, cât şi pentru copil. În acest moment se stabilesc obiectivele, se analizează resursele materiale, umane şi de timp disponibile, se aleg conţinuturile, strategiile didactice necesare asigurării coerenţei, în vederea derulării cu succes a proiectului. În stabilirea scenariului planificării derulării unui proiect este neapărat necesar să respectăm cronologia secvenţială logică. Prin urmare, după alegerea subiectului vor fi stabilite obiectivele de referinţă şi comportamentele pe care dorim să le urmărim pe parcursul întregului proces. Aceste obiective sunt în strânsă corelaţie cu vârsta copiilor, cu anumite caracteristici ale mediului cultural în care trăiesc şi cu bagajul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi pe care aceştia le deţin.

Tot în această fază are loc şi analiza resurselor materiale, umane şi de timp. Se vor stabili categoriile de materiale necesare derulării proiectului, precum şi modalităţile prin care acestea vor fi procurate. Referitor la resursele umane implicate, educatoarea va stabili care vor fi persoanele implicate în derularea proiectului respectiv (copii, părinţi, cadre didactice, specialişti) şi care sunt rolurile şi responsabilităţile fiecărei persoane. Planificarea şi gestionarea timpului în cadrul proiectului sunt aspecte care ţin de analiza resurselor de timp. Astfel, având în vedere faptul că proiectul este o parte integrantă a curriculum-ului, timpul va trebui planificat şi gestionat de aşa manieră încât să finalizăm obiectivele propuse într-o perioadă de timp care să corespundă aşteptărilor copiilor.

Un alt pas în această etapă a proiectului îl constituie stabilirea direcţiilor principale de dezvoltare a proiectului, conform cărora se va stabili un inventar de activităţi şi un inventar de strategii.
Tema derulată de educatoare este de fapt, aleasă de către copii. Educatoarea descoperă despre ceea ce doresc copiii să afle mai multe pe o perioadă de timp prin discuțiile libere care au loc în prima parte a dimineții sau prin jocurile lor desfăşurate în centrele de interes din sala de grupă (centrul joc de rol, biblioteca, artă, știință, construcții).

A. 1. Alegerea subiectului

Pentru copil, mediul înconjurător oferă ocazii numeroase de explorare şi experiment, satisfăcându-i curiozitatea şi nevoia de acţiune insaţiabile. Educatoarea este aceea care creează un mediu favorabil învăţării, neuitând că ea însăşi face parte din el. Aşadar, orice lucru, fiinţă sau eveniment din clasă sau de acasă poate constitui subiectul unui eventual proiect. Important este interesul pe care acesta îl poate trezi copiilor. Sursa alegerii subiectului poate fi una din trei:

• Copiii – atunci când aceştia sunt deja familiarizaţi cu rutina derulării unui proiect. De regulă subiectele care pornesc de la interesele copiilor sunt cele care asigură motivaţia, care oferă mai multe satisfacţii şi care valorifică mai bine cunoştinţele acumulate. De aceea este recomandată o atenţie sporită din partea educatoarei la jocurile şi discuţiile spontane dintre copii, pentru a depista preponderenţa unui subiect. Trebuie avut în vedere că proiectul se bazează pe experienţa anterioară a copilului, iar subiectul său nu trebuie să fie unul abstract, care ar necesita multă informaţie şi mult timp, în raport cu particularităţile psihologice ale vârstei preşcolare;
• Educatoarea – de regulă în perioada iniţială a aplicării metodei proiectelor;
• Educatoarea împreună cu copiii.

Pentru a trezi interesul copiilor este bine să apelăm la imaginaţia şi fantezia noastră creatoare. Povestioare imaginare sau mici întâmplări, trucate chiar, ne ajută să motivăm copiii pentru alegerea unui subiect. În schimb, nu orice interes pasager, sau dimpotrivă, obsedant pentru un subiect se poate transforma într-un proiect.

Pornind de la cele menţionate se desprind câteva aspecte importante despre subiectul proiectului. Acesta trebuie (Preda, Viorica, op. cit., p. 13):

• Să fie destul de vast pentru a putea permite o investigaţie de cel puţin o săptămână;
• Să fie strâns legat de experienţa de zi cu zi (cel puţin câţiva copii trebuie să aibă cunoştinţe despre acesta, pentru a putea pune întrebări relevante despre el);
• Să permită o abordare integrată şi atingerea unor domenii cum ar fi: ştiinţă, artă, mişcare, educaţie pentru societate;
• Să fie potrivit pentru a putea fi analizat la nivelul grupei de copii.

Bineînţeles că un rol important îl alegerea justă a subiectului proiectului îl are şi profunzimea cu care educatoare îşi cunoaşte copiii, evenimentele importante din viaţa acestora şi a grupei în general, precum şi dacă aceasta ţine cont de dorinţa lor de cunoaştere.

1. 2. Stabilirea direcţiilor de dezvoltare

Pe lângă rolul de ghid şi mentor, educatoarea mai are şi rolul de manager, astfel încât orice activitate care urmează a fi desfăşurată cu copiii va trebui gândită, motivată şi proiectată cu multă grijă şi atenţie. Astfel, după alegerea subiectului, educatoarea va alcătui o hartă cu principalele aspecte ale conţinuturilor ce vor fi abordate în cadrul proiectului. Harta va fi realizată cu copiii creându-le impresia că ei dictează direcţiile de desfăşurare ale proiectului. E bine să existe cât mai multe ilustraţii despre subiectul propus sau să se solicite copiilor executarea de astfel de imagini folositoare la marcarea principalelor teme sau subteme ale subiectului luat în discuţie în cadrul proiectului.

În timpul discuţiei cu copiii, purtate cu ocazia întocmirii hărţii, aceştia îşi vor exprima dorinţa de a afla şi de a realiza cât mai multe lucruri, aşa încât harta poate ajunge destul de stufoasă la final. Trebuie însă să ţinem cont de faptul că ea ghidează derularea proiectului, că ea rămâne deschisă adăugirilor şi modificărilor pe tot parcursul derulării proiectului, că ea va fi „citită” pe parcurs de către copii pentru a o înţelege, pentru a marca pe ea punctele realizate şi, de aceea, este bine să rămână cât mai clară, fără adăugiri inutile, fără aglomerări de imagini sau cuvinte.

În acelaşi timp cu întocmirea hărţii, educatoarea poate solicita copiilor să alcătuiască împreună un inventar al lucrurilor pe care le ştiu şi al celor pe care nu le ştiu şi doresc să le afle despre subiectul ales, un inventar de probleme. Acest inventar, ca şi harta de altfel, poate fi afişat într-un loc unde părinţii şi copiii au acces cu uşurinţă. Pe măsură ce se derulează proiectul, educatoarea şi copiii vor reveni la locul unde este afişat inventarul de probleme şi vor urmări şi bifa problemele elucidate. La rândul lor, copiii le vor arăta părinţilor modul în care progresează ei în demersul iniţiat şi cum lista cu probleme se reduce o dată cu aflarea răspunsurilor la întrebările pe care şi le-au pus iniţial.

Harta şi inventarul de probleme vor fi însoţite şi de un poster sau mic afiş pentru părinţi, în care aceştia sunt informaţi cu privire la intenţia copiilor şi a educatoarei de a studia împreună un anumit subiect.

Trebuie reţinut că stabilirea direcţiilor de dezvoltare va fi eficientă dacă (Preda, Viorica, op. cit., p. 15):

• Harta nu este una complicată în mod inutil. Cu cât este mai simplă cu atât este mai bine înţeleasă de către copii;
• Inventarul de probleme trebuie realizat împreună cu copiii, iar copiii, cât şi părinţii trebuie implicaţi în monitorizarea acestuia;
• Posterul afişat la intrare sau pe hol să fie realizat cu multă fantezie;
• Conţinuturile şi obiectivele planificate să fie în raport cu particularităţile de vârstă ale copiilor.

Pornind de la toate datele și informațiile teoretice se întreprind la nivelul grupei următoarele acțiuni:

Părinţilor li se comunică decizia de a derula acest proiect printr-o scrisoare de intenţie:

Dragi părinţi,

În săptămâna care urmează, vom derula proiectul tematic “Paştele la creştini”. Vă rugăm, să participaţi şi să ne sprijiniţi cu orice fel de material pe care îl aveţi la îndemână, legat de tema noastră, cum ar fi: afişe, reviste, albume, cărţi religioase, cărţi de poveşti, ouă ş.a. De asemenea, v-am fi recunoscători dacă aţi purta scurte discuţii cu copiii pe această temă.

Vă invităm să ne fiţi alături în realizarea demersurilor necesare.

Mulţumim pentru sprijinul acordat,

Copiii şi educatoarea grupei

Pentru a asigura materialele necesare desfășurării proiectului se poate apela la copii şi părinţi pentru materiale (imagini, cărţi cu datini şi obiceiuri, iconiţe, cruciuliţe, vederi, ouă din lemn, plastic, etc.) şi informaţii utile. Totodată, se pot contacta, telefonic sau prin scrisori de intenţie, specialişti (preot, profesor de religie, profesor de arte plastice), cărora li se comunică intenţiile: vizită la biserică, picturi pe lemn sau sticlă, încondeiat ouă. În urma discuţiilor avute cu copiii, se întocmeşte inventarul de probleme:

Discuţiile în grup duc la punctarea unor aspecte principale de analizat. Acestea pot fi cuantificate cu ajutorul ilustraţiilor şi desenelor făcute de copii, întocmindu-se astfel harta proiectului nostru.

A. 3. Crearea centrului tematic şi procurarea materialelor pentru proiect

În general, asigurarea materialelor necesare derulării unui proiect nu este costisitoare. Educatoarele pot dispune de materiale, iar dacă lipsesc, educatoarea şi copiii vor contribui la procurarea lor. De aceea, din moment de a fost aleasă tema proiectului, se vor lansa propuneri către:

• Familiile copiilor;
• Copii;
• Comunitate – aceasta poate fi aproape de educatoare şi de copii dând dovadă de receptivitate şi interes la solicitările primite.

Centrul tematic este locul unde se expun materialele legate de tema proiectului, astfel încât copiii să le poată privi şi mânui, să se poată juca cu ele, să vorbească, să „citească” şi să li se citească despre ele.

Materialele de care este nevoie în cadrul proiectului vor fi trecute pe afişul de anunţare a temei proiectului, după stabilirea direcţiilor de dezvoltare, deci după elaborarea hărţii proiectului şi a inventarului de probleme. Pentru diferiţii colaboratori din comunitate sau parteneri educaţionali, care pot sprijini derularea proiectului prin furnizarea de materiale specifice, educatoarea va putea gândi, împreună cu copiii, mici scrisori de intenţie, prin care să-şi facă cunoscute dorinţele. Alături de materialele procurate pot fi folosite şi materialele existente deja în grădiniţă cum ar fi: mulaje, planşe, cărţi de colorat, cărţi ilustrate, cărţi de poveşti etc. Anumite materiale pot fi confecţionate chiar de către copii în unele etape premergătoare derulării proiectului sau chiar în perioada derulării acestuia. Este bine ca produsele rezultate în urma derulării proiectelor să fie clasificate, etichetate şi depozitate corespunzător, pentru a putea fi oricând la îndemâna copiilor şi a educatoarelor.

Pentru ca obţinerea de materiale, necesare derulării proiectului, să fie un succes, trebuie să se ţină cont de următoarele (Preda, Viorica, op. cit., p.18):

· Este absolut necesară cunoaşterea îndeaproape a copiilor şi a părinţilor acestora;

· Este indicată încheierea de parteneriate educaţionale;

· Folosirea adecvată a materialelor obţinute;

· Utilizarea în mod creativ a tuturor materialelor în diferite situaţii de învăţare.

În această etapă a fazei I, în ceea ce privește proiectul tematic se creează centrul tematic, unde copiii se pot juca oricând cu materialele existente. Se folosesc materiale din dotarea grupei, materiale aduse de parteneri, materiale din natură, dar şi obiecte confecţionate chiar de copii.

A. 4. Discuţii cu persoanele implicate

Orice proiect are nevoie şi de persoane resursă şi resurse umane. Adesea educatoarea va apela la părinţi, bunici, fraţi, specialişti din diferite domenii pentru a deveni persoane resursă în derularea proiectului. De multe ori se impune implicarea unor parteneri educaţionali, a unor instituţii sau persoane fizice. Astfel se asigură participarea tuturor factorilor necesari unei educaţii sociale moderne şi eficiente, valorizând optim personalitatea copiilor.

Principalele mijloace prin care putem atrage parteneri educaţionali în derularea proiectelor sunt următoarele:

• Prezentarea de portofolii ale grupei sau grădiniţei;
• Realizarea de reclame sau afişe publicitare de către copii;
• Prezentarea de serbări cu copiii;
• Conceperea unor scrisori de intenţie pentru expunerea obiectivelor proiectului;
• Organizarea de expoziţii sau tombole cu lucrări ale copiilor în diferite spaţii din comunitatea locală;
• Realizarea de filme şi albume cu poze din timpul derulării unor proiecte anterioare.

Pentru ca discuţiile cu persoanele implicate să fie încununate de succes, trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte;

· Intenţia de a discuta să fie anunţată anterior telefonic sau în scris;

· Informarea acestora în legătură cu obiectivele proiectului, verbal sau printr-un pliant;

· Motivarea acestora pentru acţiunea pe care urmează să o întreprindă şi stabilirea, de comun acord, a drepturilor şi obligaţiilor fiecărei părţi implicate (Preda, Viorica, op. cit., p. 19).

În această etapă, comunicarea și colaborarea cu persoanele implicate nu se limitează doar la convorbiri telefonice și scrisori de intenție. Acestea sunt invitate la grădiniță, să participe la activități și dezbateri pe tema abordată. Mai mult decât atât, se colaborează și cu elevi din învățământul primar, care aparțin aceluiași centru financiar. Aceștia îi ajută pe cei mici, le dau explicații, le citesc povești și confecționează cu ei împreună tablouri și alte simboluri.

B. Faza a II-a

A doua fază a proiectului este intervalul în care are loc activitatea practică a copiilor, respectiv documentarea şi investigarea. Aceasta este inima proiectului. Acum copiii fac cercetări, desenează, construiesc modele, înregistrează date şi fapte, explorează, fac predicţii, discută şi chiar dramatizează aspecte legate de noile achiziţii.

Este faza care constă în activitățile practice ale copiilor (documentare, investigare), aranjarea centrelor de interes, conceperea unui inventar de probleme (ceea ce știu copiii deja și ceea ce nu știu și ar trebui să afle despre această temă), strategiile didactice utilizate în derularea proiectului (resurse materiale, umane și de timp, metode modern și tradiționale), conceperea planificărilor săptămânale.

B. 1. Activitatea de documentare şi investigare

Unul dintre obiectivele majore ale educaţiei este îmbunătăţirea puterii de înţelegere a copilului şi cultivarea dorinţei acestuia de a învăţa. Activităţile practice şi experimentele care înlesnesc contactul cu lumea înconjurătoare sunt necesare pentru evoluţia şi dezvoltarea ulterioară a copilului. La vârstele mici, experimentele produc acţiuni şi reacţii imediat observabile. Atunci când copilul experimentează pe cont propriu, nu avem garanţia că va reuşi să treacă la un nivel superior de înţelegere a unui concept. Este mult mai important ce se petrece în mintea copilului, decât ceea ce rezultă din propriile mâini. De aceea este necesar să vedem experimentul ca pe un proiect integrat în curriculum, iniţiat fie de educatoare, fie de copil. Educatoarea, în colaborare cu copilul, va avea în vedere coordonarea activităţii în cadrul proiectului.

În acest sens, li se recomandă educatorilor să recurgă la un program flexibil, care să le permită copiilor să-şi urmărească interesul, şi să creeze în sala de grupă un spaţiu educaţional stimulativ, care să favorizeze experimentul, interacţiunea şi creativitatea

Metoda proiectelor le oferă copiilor ocazii reale de a lua decizii şi de a-şi asuma responsabilităţi. Astfel, pe măsură ce copiii câştigă experienţă, ei devin mai stăpâni pe puterile lor şi mai încrezători în forţele proprii.

Un rol important îl are spaţiul educaţional, acesta trebuie să fie unul stimulativ, astfel, împărţirea sălii de grupă în arii de stimulare, centre de interes, zone sau colţuri favorizează lucrul în grupuri mici, asumarea de roluri şi experimentul.

În această etapă are loc investigarea directă a subiectului unui proiect. Acum copiii fac observări şi înregistrează rezultate, măsoară, compară, explorează, fac predicţii, discută, sintetizează sub diferite forme rezultatele acestor demersuri ale lor.

Când educatoarea va cunoaşte foarte bine copiii, va şti pe cine poate antrena într-o activitate de grup, cum şi când. Va şti exact care sunt copiii care au nevoie de o atenţie deosebită în timpul unei activităţi. De aceea, în cadrul activităţilor pe grupuri mici este bine să se stabilească de la început o modalitate eficientă şi disciplinată de comunicare educatoare – copil.

În concluzie se poate menţiona că activitatea de învăţare se face prin joc, că ea se bazează pe inter-relaţionare şi că se realizează într-o manieră integrat, iar educatoarea are rolul decisiv în influenţarea şi sprijinirea copilului în procesul de asumare de roluri şi responsabilităţi în această etapă.

În timpul desfăşurării acestor activităţi, educatoarea se va preocupa să creeze copiilor numeroase posibilităţi de acţiune, acordându-le sprijin să (Preda, Viorica, op. cit., p. 23.):

• Manifeste interes şi curiozitate pentru lucruri;
• Să înţeleagă informaţia primită;
• Să lucreze independent, fiind capabili să experimenteze, pe măsura posibilităţilor proprii, ce-i interesează în mod deosebit din tema dată;
• Să analizeze datele primite şi să formuleze predicţii;
• Să exprime independent opinii, stări sufleteşti şi să le motiveze.

B. 2. Activităţile din cadrul proiectului ca activităţi integrate

În cadrul proiectului activităţile se vor planifica ţinând cont de planul de învăţământ. Educatoarea va respecta atât orarul stabilit, cât şi numărul de activităţi propus de planul de învăţământ pentru grupa la care îşi desfăşoară activitatea.

În contextul în care educatoarea reuşeşte să se desprindă treptat de stilul de lucru fragmentat, în care activităţile se desfăşoară una după alta, dar cu distincţii clare între ele, ca şi cum nu ar face parte din acelaşi proces, educatoarea va putea desfăşura activităţi integrate, în care accentul va cădea pe activităţile de grup şi nu pe cele cu întreaga clasă şi în care o idee transcende graniţelor diferitelor discipline şi organizează cunoaşterea în funcţie de noua perspectivă, respectiv tema de interes. În cadrul activităţilor integrate abordarea realităţii se face printr-un demers global, graniţele dintre categoriile şi tipurile de activităţi dispar, se topesc într-un scenariu unitar, şi, de cele mai multe ori, ciclic, în cadrul căruia tema se lasă investigată cu mijloacele diferitelor ştiinţe (Preda, Viorica, op. cit., p. 24). Activităţile integrate prezintă o serie de avantaje şi pentru faptul că lasă mai multă libertate de exprimare şi acţiune atât pentru copil, cât şi pentru educatoare.

Pentru buna desfăşurare a activităţilor în această fază a proiectului trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte (Preda, Viorica, op. cit., p. 28):

• Planificarea săptămânală va cuprinde jocuri şi activităţi alese şi activităţi comune. Numărul lor va respecta prevederile planurilor de învăţământ, iar obiectivele acestora vor fi în acord cu tema săptămânii;
• Prin activităţile integrate educatoarele vor încerca să aducă un plus de lejeritate şi mai multă coerenţă procesului de predare – învăţare – evaluare, punând un accent deosebit pe joc, ca metodă de bază a acestui proces;
• Integrarea se va face prin alipirea, într-un scenariu bine închegat, a unor conţinuturi de învăţare – evaluare, aparţinând unor domenii diferite. Evident, conţinuturile propuse au un subiect comun, care urmează a fi elucidat în urma parcurgerii acestora şi a atingerii obiectivelor propuse.

În ceea ce privește activitatea aleasă, în această etapă se planifică activitățile pentru întreaga săptămână. În cazul unui proiect - Paştele la creştini, activităţile trebuie să vizeze atingerea următoarelor obiective:

- Să distingă o zi obișnuită de o zi de sărbătoare;

- Să respecte regulile de comportare și exprimare în societate;

- Să interpreteze corect cântecele propuse;

- Să recite corect poeziile învăţate;

- Să-şi însuşească obiceiurile şi tradiţiile poporului român;

- Să exerseze tehnici de pictură noi;

- Să conştientizeze semnificaţiile simbolurilor creştineşti;

- Să-şi asume rolurile primate;

- Să-şi manifeste dragostea faţă de ceilalţi, prin cadouri;

- Să lucreze în echipă, colaborând cu membrii grupului;

- Să efectueze corect mişcările indicate;

- Să reproducă legendele povestite;

- Să participe activ şi afectiv la activităţi.

Activitățile din această săptămână presupun activități ca:

- Jocuri și cântece;

- Puzzle-uri tematice;

- Activități cu conținut științific (Cum întâmpinăm sărbătoarea de Paște?, De ce încondeiem ouăle? etc.)

- Activități practice și plastic (încondeierea ouălor, felicitări de Paște etc.).

C. Faza a III-a

Ultima fază a proiectului este cea a sintezei şi a concluziilor. Ea include pregătirea şi prezentarea rapoartelor şi a rezultatelor sub formă de jocuri, discuţii, dramatizări. Tot acum se stabilesc finalităţile proiectului, ce funcţionalităţi ar putea primi acestea şi cum vor fi integrate modalităţile de evaluare în partea finală a proiectului.

Această fază constă în evaluarea propriu - zisă a temei abordate pe o perioadă de timp bine delimitată. Evaluarea poate fi făcută sub diferite forme: convorbiri, dramatizări, portofolii cu lucrările copiilor, machete, lucrări colective, fișe individuale etc.

Această metodă nouă are o viziune mai amplă asupra dezvoltării armonioase a personalității copilului, pune un accent deosebit pe colaborarea dintre copii - educatoare și părinți. Printr-un proiect tematic, părintele se transformă într-un adevărat partener de lucru al propriului copil, având posibilitatea de a participa activ cu acesta, în activități ce se desfășoară la grupă. Părintele nu mai este un simplu spectator la activitățile demonstrative susținute de educatoare, ci un “membru “ al grupei din care face parte copilul lui.

C. 1. Adăugarea de detalii şi atribuirea unor funcţionalităţi

Construirea unui proiect educativ care tinde către atingerea unor scopuri dinainte propuse este imposibilă în absenţa unor cunoştinţe minime cu caracter psihologic despre dezvoltarea copilului. Numai cunoscându-l îi putem fi aproape, îl putem sprijini în demersurile pe care le face şi îl putem stimula corespunzător în timpul propriului proces de dezvoltare.

O observare a tentă şi permanentă a manifestărilor copilului şi o cunoaştere reală a particularităţilor psihofizice şi individuale ale acestuia vor fi instrumentele de lucru ale educatoarei atât în timpul derulării proiectului, cât şi în ultima fază, aceea a adăugării de detalii şi a atribuirii unor funcţionalităţi rezultatelor proiectului. Atribuirea de funcţionalităţi proiectului este absolut necesară pentru a crea copiilor o motivaţie mai puternică şi a-i implica afectiv, cunoscută fiind puterea acestei componente psihice în procesul învăţării.

Apogeul evenimentelor din această fază include prepararea şi prezentarea rezultatelor sub o formă concretă. Acum se poate observa dorinţa copiilor de a completa oarecum proiectul iniţial, adăugându-i şi mai multe detalii, dar mai ales de a-i da un rol, o semnificaţie în cadrul programului lor de grădiniţă.

O dramatizare poate constitui un număr artistic prezentat colegilor sau părinţilor cu diverse ocazii, o machetă poate fi folosită ca suport material la activitatea unei alte grupe, jucăriile confecţionate pot fi oferite de ziua de naştere a unui coleg, la fel şi unele prăjituri sau mini-preparate (Preda, Viorica, op. cit., p. 29).

Ținând cont de faptul că, pe lângă interesul pentru joc, copiii își manifestă curiozitatea pentru ceea ce îi înconjoară arătându-și deschis atitudinea de explorare, am recurs la adăugarea de detalii și atribuirea de funcționalități proiectului. Acestea sunt necesare pentru a crea copiilor o motivație mai puternică, știind că, la această vârstă, ei dau prioritate nu numai trebuințelor biologice, ci și celor sociale și spiritual.

B. 2. Evaluarea

Evaluarea întregului proces derulat se produce în momentul în care copiii nu mai sunt extrem de interesaţi de finalizarea pe care a îmbrăcat-o proiectul şi sunt mai mult interesaţi de a trece la o altă temă.

Evaluarea nu se reduce la o simplă privire de ansamblu, ci se referă la activitatea actorilor principali: educatoarea, copiii, cât şi la produsele muncii lor (finalităţile proiectului).

În evaluarea activităţii copiilor se va urmări:

• Modul în care au fost folosite şi valorificate de către copii conexiunile şi perspectivele interdisciplinare, competenţele şi abilităţile de ordin teoretic şi practic;
• Care sunt competenţele dobândite de copii şi capacitatea acestora de a realiza transferul în alte domenii, în alte contexte, în alte situaţii;
• Gradul de originalitate în căutarea unor soluţii pentru rezolvarea optimă a unor probleme;
• Capacitatea copiilor de a descoperi şi fructifica valenţe ale proiectului, în vederea iniţierii şi dezvoltării altuia nou.

Această evaluare se face în funcţie de natura proiectului şi de posibilităţile reale ale copiilor astfel:

• Sub forma unui album de fotografii întocmit în perioada derulării proiectului;
• Prin prezentarea unui film video cu momente din desfăşurarea proiectului;
• Sub forma unei „cărţi” în care copiii şi-au adunat lucrările proprii, impresiile şi părerile dictate educatoarei. Această carte va putea fi citită şi de ei şi de către părinţi;
• Printr-un spectacol literar – muzical prezentat părinţilor sau colegilor de la alte grupe;
• Sub forma unei expoziţii cu lucrări executate pe parcurs;
• Prin prezentarea unor raportări grafice, elaborate cu ajutorul educatoarei;
• Prin realizarea unor monografii sau a unor puncte de documentare cu tot felul de informaţii pe care ei le-au aflat în timpul derulării proiectului;
• Sub forma unor înregistrări sonore a impresiilor si lucrurilor noi şi interesante pe care le-au aflat (Preda, Viorica, op. cit., p. 30 – 31).

Evaluarea întregului proces desfășurat în cadrul proiectului tematic se realizează prin imortalizarea activităților în albume foto, CD-uri cu poze și filmulețe, însă punctul culminant al evaluării a fost reprezentat de expoziția organizată în holul mare al grădiniței. Aici am expus toate lucrările copiilor din această săptămână, aranjate în standul grădiniței.

II.1.3. Valoarea pedagogică a proiectului

Calitatea procesului educaţional la vârsta preşcolară trebuie privită ca o condiţie de bază pentru realizarea „societăţii educaţionale de mâine”. Despre această societate nu se poate vorbi decât dacă se acordă educaţiei timpurii şi mijloacelor potrivite, atenţia cuvenită.

În acest sens, noua abordare educaţională se distinge ca o metodă globală cu caracter interdisciplinar, susceptibilă să stimuleze şi să dezvolte pe multiple planuri personalitatea în curs de formare a copilului.

Este evident că asistăm la o abordare educaţională a cărei valoare pedagogică se poate prezenta în câteva cuvinte:

• Curriculum nu este în opoziţie cu cultura, interesele şi nevoile copilului;
• Oferă copiilor oportunitatea de a se exprima pe ei înşişi;
• Învăţarea este activă şi se extinde până la limita pe care copilul o stabileşte;
• Este un instrument de apreciere prognostică, întrucât indică în ce măsură copiii prezintă sau nu în mod real anumite aptitudini;
• Are valoare diagnostică, fiind un bun prilej de testare şi de verificare a capacităţilor intelectuale şi a aptitudinilor creatoare ale copiilor.

Prezentând valoarea pedagogică a proiectului, este interesantă prezentarea unei analize comparative între proiectarea modulară de până acum şi proiectarea tematică, propusă de noua abordare educaţională (Preda, Viorica, op. cit., p. 32 – 33):

Bibliografie:

1. Bocoş, Muşata, Teoria şi metodologia curriculum-ului. Suport de curs pentru anul I, specializările „Pedagogie” şi „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar”, Universitatea „Babes – Bolyai”, Cluj Napoca;

2. Bocoş, M., Curriculumul şcolar. Conţinutul învăţământului, în „Pedagogie. Suporturi pentru formarea profesorilor ”,M.Ionescu, V.Chiş, (coord.), Editura Presa Universitarã Clujeanã, Cluj-Napoca, 2001;

3. Ciolan, Lucian, Învăţarea integrată;fundamente pentru un curriculum transdiciplinar, Editura Polirom, Bucureşti, 2008;

4. http://ec.europa.eu/education/more-information/doc/keyreport_en.pdf;

5. http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11090_ro.htm;

6. http://pblchecklist.4teachers.org/more.shtml;

7. Preda, Viorica, coordonator, Metoda proiectelor la vârstele timpurii, Editura Miniped, Bucureşti, 2002;#.