MÂNĂSTIREA RECEA – ÎNTRE ISTORIE ŞI LEGENDĂ

Prof. Ciobotaru Ana-Maria

Şcoala Gimnazială Măicăneşti

Rezumat: Judeţul Vrancea are o mulţime de locuri bisericeşti care nu sunt cunoscute tuturor turiştilor. Unele dintre ele au parte de mai multă publicitate, altele au fost lăsate sub asediul timpului. Unul dintre aceste locuri bisericeşti este mânăstirea Recea din comuna Dumbrăveni, din judeţul Vrancea. Este locul de care fiecare turist ocupat al mediului modern are nevoie.

Abstract: Vrancea County has a lot of religious places that are not known to all tourists. Some of them are part of more publicity, others were left under siege time. One of these places is the Recea monastery from Dumbraveni, Vrancea County. It is the place that every tourist busy modern environmental needs.

Cuvinte cheie: mânăstirea Recea, judeţul Vrancea, biserică, turist, loc de vizitat.

Cele mai frumoase şi curate legende s-au născut în jurul mănăstirilor din codrii Vrancei. Fie că este vorba de legendele în care Maica Domnului se arată ciobanilor fie de icoanele făcătoare de minuni – toate reprezintă o mărturie de credinţă şi legendă, de implinire a voinţei divine. Din dorinţa de a umple circuitul de mănăstiri vrâncene cu dovezi de pioşenie şi devotament, mi-am abătut paşii către un drum prăfos, cam greu de urcat prin arşiţa verii, cel care duce la mănăstirea de maici Recea.

Situată la cca 20 km de municipiul Focşani, comuna Dumbrăveni, satul Cândeşti, pe valea pârâului Recea, de unde vine şi denumirea aşezământului monahal, mănăstirea Recea este un monument istoric şi de mare arhitectură religioasă. Este căptuşită între dealurile Subcarpaţilor Vrancei în bazinul superior al pârâului Recea, afluent al Râmnei.

Este o mănăstire brâncovenească de maici, având ca hram: Adormirea Maicii Domnului, Sfânta Treime şi Sfântul Nicolae. Chiar dacă nu l-a avut ctitor pe C. Brâncoveanu, biserica se numeşte brâncovenească după numele perioadei în care a domnit credinciosul şi bogatul Constatin Brâncoveanu. Chiar dacă frumuseţea mănăstirii şi a dealurilor este măgulitoare, nu trebuie să uităm şi dramele bisericii. Acestea s-au împământenit adânc în istoria celor trei secole de lupte şi dăinuire peste vremuri.

A fost înfiinţată în anul 1686 de clucerul Mănăilă şi a devenit apoi schit de călugări. Boierul buzoian, mai întâi căpitan de lefegii iar mai târziu clucer făcea parte din anturajul familiei Brâncoveanu. Nu a dorit să se lase mai prejos şi şi-a propus să devină ctitor de lăcaşuri bisericeşti.

Prin testamentul lăsat de clucerul Mănăilă, acesta a închinat biserica cu toate bunurile mobile şi imobile mănăstirii Vela din eparhia Ianina. Biserica agonisise o zestre frumoasă prin pământurile făcute danie de către locuitorii din Cândeşti, Bodeşti şi Dragosloveni. După 18 ani de la decesul clucerului Mănăilă, fiii acestuia, Constantin şi polcovnicul Şerban, au stricat testamentul tatălui lor şi au dat schitul Recea eparhiei Buzău. Acesta a fost primul pas prin care au început neînţelegerile între eparhiile Ianina şi Buzău.

Arhimandritul grec Ioanichintie al mănăstirii Vela s-a plâns domnitorului Alexandru Ipsilanti şi, apoi, domnitorul, prin hotărârea din 9 august 1778 retrocedează schitul Recea mănăstirii Vela. Este trimis ca stareţ egumenul Parthenie. După, între călugării de la Recea şi localnici încep aprinse dispute, aceştia din urmă jefuind şi furând bunurile schitului.

În anul 1864, Alexandru Ioan Cuza a secularizat toate averile mănăstirilor şi astfel a fost deposedat de terenuri şi schitul Recea iar calugarii au fost transferaţi la mănăstirea Nifon din Buzău. La schit au mai rămas numai trei călugări bolnavi şi bătrâni. După moartea călugărilor, biserica a fost pusă la dispoziţia sătenilor din Cândeşti. Datorită vitregiilor naturii şi malitiozităţii oamenilor, până în anul 1948, biserica a ajuns în cel mai avansat grad de deterioare.

Invazia ruşilor din 1944 a adus şi nenumărate rele prin faptul că ministrul de interne Alexandru Drăghici a impus distrugerea tuturor aşezămintelor monahale determinând călugării şi călugariţele să-şi lepede odăjdiile şi să se stabilească în domicilii obligatorii. Aşa s-a desfiinţat şi schitul de maici de la Rogozu din comuna Slobozia Bradului. Două măicuţe care nu şi-au lepădat credinţa şi învăţămintele divine au fugit, refugiindu-se la biserica Recea săpându-şi singure în mal un bordei în care au locuit mult timp.

Observând dăruirea faţă de credinţa, locuitorii satelor din împrejurimi le-au ajutat să-şi construiască primele chilii, să refacă gardurile, să renoveze biserica. Biserica a fost repictată în anul 1949 de pictorul Pascu Ştefan care n-a perceput plata decât contravaloarea vopselelor. Populaţia schitului a crescut de la două măicuţe la 14. După 1989 biserica a intrat în reparaţii capitale, a fost repictată, s-au construit chilii noi, s-a construit o clopotniţă, o trapeză şi un muzeu.

Acum, ca întotdeauna, clopotele ample cheamă credincioşii la utrenie şi toaca de lemn dă semnalul de începere a vecerniei. Acum, mănăstirea Recea, se ridică falnică cu o cupolă argintie ce se zăreşte din dealurile vecine, într-o linişte de la poale de deal cu păduri de foioase şi poieniţe vesele de flori sălbatice dar şi cu o speranţa în puterea viguroasă a credinţei.

Bibliografie:

Ielenicz M., Pătru-Stegariu I., Clius M. 2011. România. Subcarpaţii, volumul 4, Editura Universitară, Bucureşti.

Cândea M., Bran F., Cimpoeru I. 2006. Organizarea, amenajarea şi dezvoltarea durabilă a spaţiului geografic, Editura Universitară, Bucureşti.

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-recea-vrancea-137082.html

http://www.vrancea.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=815&lacas=true

http://www.europeana.eu/portal/record/2020716/061F11D82A02175E518129D9BB9687F15ACE742F.html?start=2