JOCUL, ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ ÎN GRĂDINIŢĂ

Prof. Fătu Mihaela Corina

G.P.P Nr. 10 Buzău

Cerinţele mereu crescânde ale societăţii contemporane impun învăţământului actual sarcini importante care să determine creşterea calităţii lui.

Este necesar, pentru aceasta, să se utilizeze, în desfăşurarea procesului de învăţământ, cele mai eficiente cai, cele mai variate metode şi mijloace care să asigure şi să stimuleze în acelaşi timp, creşterea ritmului de însuşire a cunoştinţelor.

Aşadar, ca educatoare, am încercat să creez un proces de învăţare lejer, în care copilul să înveţe lucruri noi stabilindu-şi singur, în grup, dirijat din umbră de mine, temă, subiectul învăţării, pentru că aşa cum spunea F. Froebel, scopul educaţie şi instrucţiei este de a scoate din ce în ce mai multe informaţii de la individ, decât de a introduce din ce în ce mai mlte informaţii în mintea acestuia.

Este necesar ca în activitatea cu preşcolarii educatoarea să dea dovadă de flexibilitate şi creativitate  în  abordarea  situaţiilor   didactice, pentru a evita rutină şi a acţiona pentru transformarea învăţământului care încă se bazează pe informaţie, pe reproducerea ei, într-un învăţământ global,  integrat şi creativ, bazat pe educaţie pe formare.

Motivele care m-au determinat să aleg jocul şi învăţarea ca instrumente de instruire şi educare dominante în activitatea zilnică din grădiniţă sunt multiple. Cel   mai important dintre ele mi se pare a fi acela că ele corespund perfect particularităţilor de vârsta ale preşcolarilor.

Jocul stimulează interesul şi curiozitatea preşcolarului, favorizând acumularea unei mari cantităţi de cunoştinţe într-un timp redus şi aparent fără efort.

Prin joc copilul învaţa cu plăcere, devine interesat faţă de activitatea care se desfăşoară. Cu timpul, jocul schimba comportamentul unor copii timizi, nesiguri. El stimulează şi modelează procesele afectiv-emotionale, îmbogăţind viaţa afectivă a copiilor şi ajutându-i să-şi stăpânească emoţiile.

Prin joc copilul ne dăruieşte tot ce are el mai bun, atât că forţe fizice, cât şi că valori morale. El contribuie la formarea personalităţii copilului şi creează o ambiantă de cooperare.

Datorită conţinutului său practic, jocul didactic pare a fi cel mai eficient mijloc de activizare a întregii grupe de preşcolari, potrivit formării deprinderilor practice elementare şi de muncă organizată, dezvoltând spiritul de echipă, de întrajutorare.

Se poate considera că jocurile constituie o adevărată şcoală de educaţie a conduitei, a fanteziei şi  imaginaţiei. Ele formează atenţia, spiritul de observaţie şi redare (povestire), perseverenţă, îndemânarea, ordinea, abilitatea, perspicacitatea, promptitudinea, contribuind astfel la dezvoltarea şi antrenarea capacităţilor fizice şi intelectuale  şi a trăsăturilor de caracter.

Jocul reprezintă în acelaşi timp, o activitate în procesul căreia se modelaza dimensiunile etice ale conduitei. Cinstea, corectitudinea, onestitatea au în joc un caracter dominant.

Folosit cu pricepere şi cu tact pedagogic, jocul reuşeşte să înlăture şi să prevină rămânerea în urmă la învăţătură a preşcolarilor cu o înţelegere mai greoaie.

Toţi marii psihologi şi pedagogi au acordat o importanţă deosebită jocului în formarea  şi dezvoltarea copilului pentru viaţă.

J. Chateau spunea despre copilărie că aceasta este “ucenicia necesară vârstei mature şi nu putem ignora din această perioadă jocul - acest impuls irezistibil prin care copilul îşi modelează el singur propria statuie.”

A. J, Makarenko afirma că ,,jocul îl pregăteşte pe copil pentru munca de mai târziu”, Ed. Claparede spunea că ,,jocul pregăteşte viitorul, satisfăcând necesităţile prezente.” 

Toate acestea mi-au întărit convingerea că folosind jocul în procesul instructiv-educativ voi reuşi să cunosc mai uşor şi mai bine personalitatea copiilor încă de la grupa mică şi contribuţia pe care aceasta o aduce în instruirea şi educarea acestora, mă va ajuta să clădesc mai uşor întregul edificiu al cunoaşterii pe care preşcolarii să-l dobândească cu uşurinţă şi plăcere.

Deoarece grădiniţa este instituţia specializată în formarea fizică şi intelectuală a copiilor, ea trebuie să cultive jocul şi învăţarea ca forme dominante de organizare a activităţii, prin care se clasifica şi se lărgeşte orizontul vieţii copilului şi  nu ca simple momente recreative.

Copiii trebuie să înveţe jucându-se căci jocul este activitatea prin  care copilul cucereşte încredere în forţele sale. De aceea învăţarea apare frecvent în împletirea cu jocul la această vârstă. În programul zilnic al preşcolarilor intervin schimbări impuse de de ponderea pe care o are acum grădiniţă, schimbări care nu diminuează însă dorinţa de joc, jocul rămânând o problemă majoră a întregii copilării.

În familie, jocul se desfăşoară într-o manieră distractivă, devenind un mijloc plăcut de petrecere a timpului liber. La grădiniţă, acesta este înlocuit cu jocul didactic şi cu elemente de joc, favorizând astfel adaptarea cu uşurinţă a preşcolarilor la activitatea dominantă – învăţarea.

Am organizat jocuri didactice la toate activităţile, în orice moment al acestora, în funcţie de obiectivele urmărite, considerându-le mijloace preţioase de învăţare.

Ştiind că jocul este formă de organizare, metoda şi procedeu, am folosit des metodele interactive, considerându-le jocuri cu multiple valente formativ-informative ce se răsfrâng asupra minţii şi personalităţii copilului. Ele sunt mijloace prin care se formează şi se dezvolta priceperile, deprinderile, capacităţile copiilor de a folosi roadele cunoaşterii transformând exteriorul în facilitate interioare, formându-şi caracterul şi dezvoltându-şi personalitatea. Am constatat că preşcolarii s-au implicat mai mult în învăţare decât în abordările frontale sau individuale, au manifestat dorinţa de a împărtăşi şi celorlalţi ce au experimentat. Dacă copiilor nu li se acorda ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii, învăţarea nu are loc.

Relaţia între învăţarea sistematică şi joc constitue suportul pe care se sprijină întreaga munca instructiv-educativa din grădiniţă.

Mi-am propus în această lucrare să prezint factorii care participă la pregătirea copilului, la integrarea lui în activitatea şcolară - marele deziderat al învăţământului preşcolar şi să scot în evidenţă respectarea dreptului copilului la joc şi prin această activitate ludică la învăţare.

Bibliografie:

1. Colecţia ,,Cathedra”, „Cunoasterea copilului preşcolar, Revista de Pedagogie”, Bucureşti, 1992;

2. Cerghit I. „ Metode de învăţământ”, E. D. P., Bucureşti, 1976.                            

3. Cosmovici, Andrei şi Luminiţa Iacob, Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1999

4. Cucoş, Constantin şi colaboratorii, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi gradele didactice, Editura Polirom, Iaşi, 1998

5. Verza, Emil şi Mielu Zlate, Pantelimon Golu, Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998