INVENTAREA ȘI DEZVOLTAREA FOTOGRAFIEI

prof. Mihaela Butoi

Colegiul Tehnic “Petru Poni”, Onești

Fotografia a devenit astăzi unul dintre cele mai accesibile și pasionante mijloace de cunoaștere și înregistrare a realității. Chiar dacă sensul i-a fost oarecum alterat de mai noua obsesie pentru selfie-uri, fotografia deține un rol foarte important ca mediu informațional, ca o unealtă în slujba științei și industriei, ca o formă de artă sau ca un hobby foarte răspândit.

Fotografia este una dintre cele mai renumite ramuri a artelor din toată lumea, care se bazează pe principii fizice și chimice. Termenul de „fotografie” provine din limba greacă şi tradus înseamnă „a picta cu lumină”.

Dar oare cum a apărut fotografia, pentru ca, mai apoi, să evolueze în ceea ce este astăzi?

Prima formă de aparat de fotografiat a fost de fapt o cameră obscură. Principiul camerei obscure era cunoscut încă de pe vremea lui Aristotel (sec. IV î. Hr.). Picturile Renașterii s-au servit, pentru învățarea desenului sau pentru reproducerea obiectelor, de camera obscură asociată cu o lupă. Camera obscură este o cutie paralelipipedică ce are pe o față un mic orificiu, de ordinul milimetrilor, iar pe fața opusă un ecran translucid. La începutul sec. al XVIII-lea se cunoștea proprietatea corpurilor de a fi impresionate de lumină, asemenea clorurii de argint sau bitumului de Iudeea, substanță lichidă și galbenă sau solidă și neagră ce se găsește în interiorul pământului. Dezvoltarea proceselor fotografice a început cu recunoașterea faptului că anumite substanțe chimice își schimbă nuanța sau culoarea datorită expunerii la lumină.

Primul raport asupra unei “metode de pictare pe sticlă și de a face profile prin acțiunea luminii asupra azotatului de argint” a fost făcut de Thomas Wedgwood și de H. Davy în 1802.

Mai târziu, în 1816 a fost înregistrat un prim succes în înregistrarea unei imagini de către J. Nicephore Niepce. Acesta a introdus în planul imaginii unei camera obscure o hârtie sensibilizată la lumină cu clorură de argint și a obținut un negativ, pe care însă nu l-a putut fixa, necunoscând procesul de eliminare a părții neimpresionate. Niepce, după ce a efectuat cercetări în diferite domenii (motorul cu explozie, reproducerea desenelor prin metoda heliografică), a avut ideea genială să asocieze camera obscură și placa fotosensibilă acoperită cu o peliculă de bitum de Iudeea. Astfel a luat naștere, în 1822, fotografia.

În 1829, Niepce a colaborat cu Louis Daguerre, care era artist, la îmbunătățirea procedeului de înregistrare a unei imagini produse de lumină în camera obscură, și care a popularizat și comercializat procedeul fotografic sub numele de dagherotip.

În 1833, fizicianul francez Niepce moare. Acesta ca și alți inventatori, s-a ruinat, vrând să perfecționeze invenția sa (a avut ideea burdufului pentru aparatul fotografic și a diafragmei cu deschidere variabilă).

Fizicianul francez Arago, secretar pe viață al Academiei de Științe, entuziasmat de această descoperire chemată să bulverseze documentația grafică, obține de la guvern decizia de a propune Parlamentului să cumpere invenția pentru a o dărui lumii.

Termenul de fotografie este introdus în 1839 de fizicianul englez Herschel, care înseamnă scriere cu ajutorul luminii.

În aceeași perioadă, a anilor 1830, fizicianul britanic William Henry Fox Talbot făcea propriile sale experiențe. Primele succese includeau imprimarea imaginii frunzelor unei plante făcute cu aparatul său de fotografiat în miniatură, supranumit și aparatul “cursa de șoareci ". Acestea erau imagini negative imprimate pe hârtie, preparate cu soluții de săruri de argint, sensibile la lumină. Fiul lui Niepce a avut și el contribuții în fotografie. În 1847 acesta a produs prima emulsie de granule de argint într-o matrice de albumină și amidon.

Oamenii visau însă și la înregistrarea imaginii reale, colorate a lucrurilor. Dorința publicului de a se bucura de fotografii în culori este evidențiată de frecvența cu care coloratul de mână era folosit la primele fotografii. În special această metodă era folosită în cazul daguerreotipului. Daguerrotipistul londonez William Edward Kilburn a înregistrat cel mai mare succes în colorarea pozelor sale, dându-le o tentă naturală.

Prima fotografie în culori prin interferență a fost obținută de fizicianul francez Gabriel Lippman (1845-1921), care primește în anul 1908 Premiul Nobel în fizică pentru lucrarea sa asupra fotografiei în culori.

În 1855 fizicianul englez James Clerk Maxwell a definit baza teoretică a fotografiei în culori. El a înțeles principiul celor trei culori primare - roșu, verde și albastru (RGB), care sunt baza pentru toate culorile.
La începutul sec. XX au avut loc multe experimente, pentru ca în 1904 frații Auguste și Louis Lumicre au anunțat dezvoltarea unei tehnici. În 1907 și-au patentat descoperirea sub Autochrome plates.

În anul 1935, a apărut Kodachrome, care utiliza roll-filmul.

Ultima etapă în dezvoltarea recentă a științei fotografice o realizează fotografia digitală. Camerele cu roll-film sunt aproape date uitării de marea majoritate a consumatorilor, cu excepția profesioniștilor tradiționaliști. Camerele digitale înregistrează în memoria lor digitală fotografia, putând apoi să fie transferată pe alte suporturi magnetice (calculator) sau pe hârtie. Avantajele sunt nenumărate printre care poate cel mai important este spațiul incomparabil mai mare de păstrare a pozelor, nu mai depindem de cele 36 de poziții ale unui roll-film.

De departe, arta fotografiei nu este altceva decât o modalitate de a ne înfrumuseța viața, de a ne readuce în minte momente memorabile ale existenței proprii, de a cunoaște alte culturi și popoare, de a vizualiza locuri de rară frumuseţe.

Bibliografie:

1. Iacob Liliana – Scurt istoric al inventării fotografiei, Editura Evrika!, Brăila, 1996

2. Săseanu Daniela – Dezvoltarea fotografiei, Editura Evrika!, Brăila, 2000