INTEGRAREA ELEMENTELOR DE GEOGRAFIE A TURISMULUI

ȊN ACTIVITATEA DIDACTICĂ

Prof. Moise Iuliana Daniela,

Liceul cu Program Sportiv „I. B. Şoter”

Turismul îmbracă de cele mai multe ori forma excursiei şcolare deoarece este o cale optimă prin care profesorul îi poate face pe elevi să înţeleagă anumite procese sau fenomene geografice. De aceea, turismul are un rol important în educarea elevului în spiritul protecţiei mediului înconjurător şi poate deveni o activitate interdisciplinară dacă valorifică o tematică stabilită anterior.

Simion Mehedinţi (1966) afirma că „metodica predării geografiei este firul certitudunii practice, adică mijlocul de a alege cel mai nimerit şir de fapte şi de idei pentru a transmite minţii, încă minore a copiilor şi a tinerilor, partea esenţială din adevărurile de care e vorba”. Prin această afirmaţie S. Mehedinţi stabileşte legătura între didactică şi geografie, şi implicit de turism, ca disciplină. Importanţa turismului a crescut o dată cu dezvoltarea societăţii, acesta căpătând valenţe economice şi instructiv-educative, deoarece dispune de activitate practică, de posibilitatea de a dezvălui omului de azi, universul cunoaşterii într-un mod dinamic. Utilizarea turismului ca modalitate de abordare didactică are în vedere desfăşurarea de activităţi cu caracter educativ, activ, mobilizator şi atractiv.

Turismul este un instrument de cunoaştere, de instruire şi educaţie. Adresându-se moştenirii cultural-istorice a fiecărui popor, turismul contribuie la dinamica valorilor şi culturii acestuia. Turismul contribuie la transpunerea informaţiilor pe înţelesul tuturor, trezind şi stimulând admiraţia şi interesul faţă de ştiinţă şi de perspectivele pe care aceasta le deschide omenirii. Valorificarea potenţialului turistic generează în societatea actuală o trecere de la concepte la practică. Turismul este perceput ca o disciplină tot mai aplicată. Parte a economiei unui stat, turismul are şi funcţie educativă: implicarea unor instituţii organizatoare de turism în procesul educaţional au permis dezvoltarea caracterului educativ al turismului. Scoţându-l pe elev din sala de clasă şi punându-l în contact cu lumea reală şi explicându-i importanţa conţinuturilor care îi sunt predate la şcoală, acesta nu se va mai întreba la ce îi sunt de folos geografia sau biologia. Organizarea excursiilor şcolare reprezintă un mod prin care toţi elevii clasei pot beneficia de un tip aparte de cunoştinţe care sunt mult mai uşor de reţinut şi reproduse ulterior cu un grad mare de fidelitate. Cunoştinţele dobândesc relevanţă didactică dacă se acordă credibilitatea validităţii unor astfel de acţiuni cu rol instructiv-educativ. Sunt însă multe cadre didactice care consideră că activităţile didactice desfăşurate în sala de clasă au eficienţă mai mare, iar ieşirea în natură impune anumite responsabilităţi, dar şi riscuri. Când se iau măsuri de precauţie şi când se utilizează metode didactice diferite, finalităţile acestora sunt percepute ca modalităţi de distracţie şi recompensare a elevului pentru efortul depus şi pentru rezultatele obţinute şi nu ca pe o îmbogăţire culturală.

Turismul didactic reprezintă o modalitate de asumare pragmatică a unui conţinut educaţional deoarece pe parcursul desfăşurării lor , se pot acumula sau aprofunda cunoştinţe din mai multe domenii de activitate, construindu-se şi cadrul potrivit pentru schimbul de idei, păreri, impresii între participanţi.

Turismului şcolar îi este proprie şi specifică latura sa formativă, prin necesitatea de a-i deprinde pe elevi cu practicarea lui, având un rol distinctiv şi caracteristici proprii. Scopul instructiv se realizează prin lărgirea orizontului de cunoaştere a unor fenomene naturale sau social-economice din orizontul local sau din afara lui, prin activităţi de observare, de cercetare şi aplicaţie. Rolul educativ al activităţilor turistice şcolare este concretizat prin conturarea în profunzime a spiritului de investigare, de formare morală, de folosire reconfortantă a timpului liber, de cunoaştere a altor realităţi decât cele obişnuite. Activităţile turistice sunt forme de activităţi practice, un mijloc de predare a unor lecţii în afara clasei, de recapitulare şi de verificare, de pregătire a unor lecţii noi, cultivând în acelaşi timp deprinderile de a înţelege mai bine, fenomenele din natură în toată complexitatea lor, într-o strânsă intercondiţionare. Activităţile turistice sunt considerate adevărate ,,lecţii vii” desfăşurate în mijlocul naturii şi a creaţiilor umane. Aceste „lecţii vii” au mai mare forţă de asimilare, fiind mai lesne şi mai temeinic percepute de elevi, trezindu-le curiozitatea, pasiunea ştiinţifică, deprinderea cercetării proprii, de descoperire a unor elemente noi. De aici şi constatarea că procesul instructiv-educativ nu poate fi împlinit numai teoretic, prin lecţiile de clasă , ci şi prin activităţi turistice în ambianţa concretă a naturii. Acesta este, după autorii multor studii privind activităţile turistice ca metodă de învăţământ, sensul integrării turismului în şcoală. Specialiştii afirmă că turismul poate deveni o „disciplină universală”, potrivită aproape pentru majoritatea obiectivelor pedagogice din învăţământ, oferind posibilitatea elevilor de a percepe natura într-o viziune a întregului. Natura, este o „vastă grădină în care omul caută să găsească un adevăr în însuşi făptura multiplă a peisajului, în toată complexitatea ei”.

Activităţile turistice şcolare constituie o metodă complexă de învăţământ, nu numai pentru că în cadrul ei se folosesc aproape toate celelalte metode de învăţământ, dar şi pentru că prin intermediul acestor activităţi se realizează: educaţia intelectuală, morală, ecologică, estetică şi fizică.

Bibliografie:

Dulamă, Maria Eliza, Formarea competenţelor elevilor prin studierea localităţii de domiciliu. Teorii şi aplicaţii, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2010

Giurcăneanu, C., Vodă, C., Ȋndrumător metodic pentru organizarea activităţii turistice cu elevii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983