IMPORTANȚA TERAPIEI PRIN JOC PENTRU ELEVUL CU DEFICIENȚĂ MINTALĂ

Prof. Psihopedagog Martinconi Noemi,

Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională "Speranţa" Timişoara, Jud. Timiş

 Lumea contemporană este tot mai dinamică, influenţând politicul, economicul, socialul. Printre primele sectoare sociale afectate de aceste schimbări de durată a fost şi rămâne învăţământul, îndeosebi cel pentru copiii cu cerinţe educative special, o problemă cronică a sistemului educaţional, care nu poate răspunde exigenţelor speciale din motive obiective şi subiective. Cunoaşterea fiecărui elev este una din cele mai importante provocări pentru un cadru didactic. Ar fi ideal ca fiecare elev să fie tratat în mod special, ca o individualitate unică şi nu ca parte a unui grup. Cu atât mai mult, elevul cu cerinţe educaţionale speciale, are nevoie de asistarea în funcţie de tipul şi gradul deficientei, şi de încurajare, stima de sine a acestora fiind scăzut. Astfel, aria terapiei prin joc este special adaptată diferitelor nevoi ale copiilor, pentru a le da acestora siguranţă, sentimentul căminului şi posibilitatea unui contact normal cu cei din jur, terapeutul avand  nevoie de cunoştinţe vaste, nu doar privind reacţiile şi comportamentul normal al copiilor, ci, mai ales, privind stările emoţionale şi psihice în diferite condiţii speciale.

Terapia prin joc este o metodă psihoterapeutică ce utilizează mijlocul natural de exprimare al copiilor -jocul, pentru a asista pacientul în gestionarea stresului emoţional sau a traumei psihice. Jocul reprezintă pentru copii mijlocul prin care aceştia îşi pot exprima sentimente, explora  relaţii, descrie experienţe sau mărturisi dorinţe; astfel copiii se cunosc şi se accepta pe sine, dar şi pe cei din jur. În cadrul terapiei prin joc, terapeutul utilizează mecanismele interne de vindecare ale copilului, accesând în cadrul jocului experienţele trecute, prezente, conştiente sau inconştiente. 

  Copiii cu deficiență au şi ei aceleaşi trebuinţe de bază în creştere şi dezvoltare ca toţi copiii: nevoia de afectivitate şi securitate, de apreciere şi întărire pozitivă, de încredere în sine, de responsabilitate şi independență. Aceşti copii au în acelaşi timp şi anumite necesităţi particulare, specifice şi individualizate. Ei sunt la rândul lor diferiţi din punct de vedere al temperamentului, capacităţilor, motivaţiei, chiar dacă prezintă acelaşi tip de deficienţă. Dezvoltarea psiho-fizica a copilului se realizează prin interacţiune, prin schimbul cu mediul înconjurător. În acest schimb copilul se adaptează dar şi asimilează; nu exista adaptare fără asimilare. Cunoaşterea fiecărui elev este una din cele mai importante provocări pentru un cadru didactic. Ar fi ideal ca fiecare elev să fie tratat în mod special, ca o individualitate unică şi nu ca parte a unui grup. Cu atât mai mult, elevul cu cerinţe educaţionale speciale, are nevoie de asistarea în funcţie de tipul şi gradul deficienței, şi de încurajare, stima de sine a acestora fiind scăzută. Din păcate, de multe ori persoanele cu dizabilităţi sunt percepute de comunitate ca fiind persoane limitate, care nu îşi pot aduce aportul în învăţarea socială, şi prin urmare nu sunt utile. Din peisajul acestei lumi face parte şi el, copilul cu deficienţă, care conform societăţii se abate de la normă, este diferit. Prin deficiență se înțelege pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv său temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice și desemnează o stare de anormalitate funcțională, adesea cu semnificație patologică, stabilă sau de lungă durată, care afectează capacitatea și calitatea procesului de adaptare și integrare școlară sau profesională.

Un alt joc pe care îl realizăm  cu grupa de copii de 5 ani este jocul de rol ,,Mergem la cumpărături”, doi câte doi, unul este vânzătorul, celălalt cumpărătorul. În acest joc se cere că elevul să cunoască formulele de salut şi de politeţe, să ştie să numere până la 5, să identifice corect obiectele jocului. Cadru didactic în acest joc este observator şi intervine doar când i se solicită ajutorul. Prin acest joc, copilul deficient mental învaţă cum să intre în relaţii cu ceilalţi, cum să se comporte într-o anumită împrejurare, într-un anumit mediu (strada, parcul, cinematograful, cabinetul medical etc). Jocurile de socializare ocupa un rol deosebit în educaţia acestor copii şi contribuie direct la adaptarea şi inerţia lor în mediul social şi profesional.

Cu fiecare grupă avem un cântec special al grupului, şi înainte de a încheia activitatea îl cântam. Cântecul are un impact puternic asupra dezvoltării proceselor psihice ale copilului, prin intermediul lui se dezvoltă vocea, auzul muzical, se formează deprinderea de a cânta individual sau în grup.

 În urma terapiei prin joc se observa îmbunătăţiri ale vieţii sociale ale copiilor, copii din grupul de terapie prin joc devin aşa familiarizaţi unii cu ceilalţi, ca atunci când unul lipseşte ceilalţi manifesta interes să afle despre cel absent, se bucură atunci când se reîntâlnesc la terapie. De asemenea în cadrul activităţii realizăm şi colaje, abilitarea manuală prin care copii executa operaţii simple şi confecţionează diverse obiecte, rezultatul muncii lor fiind apreciat, copii realizează că ei au realizat acel ceva, aceasta stimulând sentimentul de încredere în sine. De asemenea cei mai mulţii tind să respecte regulile impuse în primele ore de terapie, recunosc autoritatea cadrului didactic şi îndeplinesc sarcinile care acesta le solicită, se observă de asemenea asimilări cognitive, şi dezvoltarea personalităţii elevului. Aria terapiei prin joc este special adaptată diferitelor nevoi ale copiilor, pentru a le da acestora siguranţă, sentimentul căminului şi posibilitatea unui contact normal cu cei din jur. Astfel, terapeutul are nevoie de cunoştinţe vaste, nu doar privind reacţiile şi comportamentul normal al copiilor, ci, mai ales, privind stările emoţionale şi psihice în diferite condiţii speciale.

Boala şi handicapul crează probleme terapeutice speciale. Fiecare caz cere mai mult timp şi implicare personală mai mare. Uneori, prin rezultatele obţinute în urma terapiei, copilul participând la mai multe forme de activităţi terapeutice (logopedia, ergoterapia, art terapia, etc), acesta este îndrumat spre includerea în şcoala de masă.