IMPORTANŢA CUNOAŞTERII MODELELOR EXPLICATIV-INTERPRETATIVE ALE CULTURII PENTRU PREVENIREA ŞOCULUI CULTURAL

Prof. înv. primar Anca Pasca

Şcoala Gimnazială Ghimbav

În general dezvoltarea umană şi existenţa în societate presupun schimbul de informaţii dintre indivizi. Sub genericul extrem de simptomatic al comunicării interculturale se află comunicarea între reprezentanţi ai unor culturi distincte, interacţionând în diverse contexte şi din diferite motive. Pentru a putea preveni şi pentru a evita şocul cultural, este necesară cunoaşterea unor modele ale unor culturi ale comunităţii în care individul se va integra.

„Cultura înseamnă comunicare, iar comunicarea înseamnă cultură” (Edward Hall)

Cunoaşterea temeinică a modelelor explicativ-interpretative ale culturii facilitează prevenirea şocului cultural pentru o persoană plasată în afara cadrului cultural specific. Astfel, cunoaşterea modelului icebergului cultural devine extrem de importantă pentru înţelegerea modului în care poate reacţiona, de pildă, un şcolar musulman, proaspăt imigrat, împreună cu familia, într-o societate occidentală. Acesta va sesiza că în mediile frecventate (şcoală, anturaje de cartier ş.a.), o serie vastă de valori tradiţionale, cum ar fi religiozitatea, rolul social al femeii, sau mai multe cutume vestimentare sunt fie inexistente, fie cu totul altele decât cele pe care le cunoştea.

Pentru a se evita şocul cultural (extrem de plauzibil într-un asemenea context), este importantă reacţia celor cu care individul vine în contact şi cunoaşterea, fie şi minimală, a „bazei icebergului” celui ce încearcă să se integreze.

În acest caz, comunitatea (de elevi, de vecini sau colegi de serviciu etc) trebuie conştientizată asupra faptului că, deşi poate complet diferite pe alocuri sau chiar opuse, valorile celui proaspăt plasat în comunitate sunt cât se poate de corecte şi de rezonabile în cultura originară a celui imigrat.

Seturile de reguli circumscrise modelului privind „continuumul cultural” sunt, de cele mai multe ori, diferite, mai ales pe segmentul celor deprinse şi plasate în aşa-numita „a doua natură”.

Aceste aspecte, extinse pe arii vaste, de la convingeri religioase (cultura icoanelor în creştinism faţă de iconoclasmul musulman sau chiar persistenţa politeismului hindus) şi până la amănunte din viaţa privată (atitudinea fată de accesoriile vestimentare ale femeilor, consumarea sau nu a cărnii de porc, venerarea sau nu a unor animale), dacă nu sunt atent gestionate, pot da naştere la dispute sau altercaţii, în comunităţi multiculturale.

Pentru persoana plasată, singular, într-un mediu nou, străin şi care nu cunoaşte sau chiar nu tolerează convingeri sau comportamente specifice culturii celui nou-venit există premise suplimentare de a resimţi şocul cultural.

În cazul situaţiilor din instituţii de învăţământ, diferenţele de ordin cultural (manifeste în atitudini de tip social, religios sau din zona vieţii private şi a mentalităţilor colective) trebuie explicate grupului majoritar, trebuie relevate ca pe nişte aspecte care nu lezează majoritatea, dar care, dacă sunt discreditate, luate în râs sau chiar intolerate, vor îngreuna sau chiar vor face imposibilă integrarea noului-venit.

Cunoaşterea zonelor distincte, prin care Hofstede identifică modalităţile de comparare a culturilor, facilitează misiunea de a proteja, în instituţiile de învăţământ şi nu numai, persoanele expuse potenţial la experienţa traumatizantă a şocului cultural.

O parte din simbolurile culturii africane şi afroamericane (din zona Mării Caraibelor), cum ar fi dansuri rituale, cu accente mistice, sau chiar modul de manifestare din timpul unei manifestaţii publice de protest, pot părea ridicole unei persoane educate după criteriile culturii apusene.

În acelaşi timp, exacerbarea simţului proprietăţii şi dorinţa perpetuă de agonisire materială, specifică societăţii europene, par de neînţeles pentru membrii unor comunităţi din Oceania.

Percepţia eroilor din diverse culturi (aş licita importanţa personalităţilor în viaţă) capătă, în anumite cazuri dimensiuni antagonice. Modelul suprem al negrilor sud-africani, Nelson Mandela, a fost, pentru comunitatea albă locală întruchiparea terorismului şi a comunismului extremist.

Actualmente, personajul în cauză a fost stimat de ambele comunităţi, ceea ce relevă faptul că, într-un sistem ce caută să aplice reguli multiculturale şi să instituie principii de educaţie interculturală, se poate trece peste astfel de prejudecăţi.

Cunoaşterea acestui model facilitează o interpretare corectă a comportamentelor, reacţiilor sau chiar a modalităţilor de percepţie a actului educaţional ale unei persoane plasate într-o comunitate culturală nouă.

Cunoaşterea modelului „elementelor comportamentale ale culturii” optimizează procesul de prevenire a şocului cultural, din stadiu incipient.

Trebuie înţeleasă aplecarea culturală a reprezentantului culturilor orientale pe detalii, faţă de pragmatismul specific culturilor anglo-saxone (inclusiv nord-americane, australiene sau neo-zeelandeze).

În procesul de învăţare sau rezolvare a unor sarcini şcolare, trebuie avute în vedere reacţiile indivizilor din societăţi cu dimensiune monocronică (scandinavi, anglo-americani, germani etc), adică aceea în care activitatea în general se planifică riguros pe termen lung sau policronică (popoarele meridionale), în care inspiraţia de moment, creativitatea şi în mai mică măsură respectarea ad literam a regulilor sunt definitorii.

Buna deprindere a acestor concepte permite cadrului didactic să acţioneze pentru evitarea şocului cultural sub mai multe coordonate:

· Realizarea unei radiografii mentale prealabile a specificităţilor culturale ale celui nou-venit;

· Facilitarea integrării acestuia, prin prezentarea la nivelul comunităţii majoritare a unor aspecte specifice culturii persoanei proaspăt integrate;

· Adaptarea cerinţelor adresate persoanei plasate într-un mediu nou, pentru a obţine randamentul maxim, ţinând cont de tipare morale şi educaţionale ancestrale.

Bibliografie:

· Leanca, Gabriel, Cultură politică şi univers cultural în relatările călătorilor francezi prin spaţiul românesc. Cultură politică şi politici culturale în România modernă, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2005.

· Leclerc, Gerard, Mondializarea culturală: Civilizaţiile puse la încercare, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2003.

· Şerbănescu, Andra, Cum gândesc şi cum vorbesc ceilalţi. Prin labirintul culturilor, Editura Polirom, Iaşi, 2007.