IMAGINARUL ALTERITÃŢII ŞI CYBER-CONŞTIINŢA.

DE LA BINOMUL IDENTITATE/ALTERITATE LA BINOMUL EU/CEILALŢI

Monica Matei,

Preperator univ.,

SNSPA, Facultatea de Comunicare si Relatii Publice

Aparent antagonice, conceptele de identitate si alteritate sunt interdependente, reprezentând polii teoretici între care se formeazã constiinta umanã. În contextul noii paradigme a deschiderii, imperativul globalizãrii realizeazã în plan real ceea ce Web-ul face în plan virtual. Cu analogii si contrarii, cele douã lumi se intersecteazã în final într-un punct sensibil: constiinta individului. În contextul acestui macerat cultural si existential, cum si cu ce consecinte se construieste identitatea individului?

Cuvinte cheie: identitate, celãlalt, identitate nationalã, identitate virtualã, alteritate, cyber-constiintã.

„Grija pentru sine umbreste curiozitatea fatã de sine.” (Michel Foucault)

Intensele dezbateri din mediile intelectuale si culturale privind raportul dintre identitatea nationalã si integrarea europeanã au redeschis dosarul vechilor opozitii: europenistii „democratici” si intelectualitatea autohtonistã atasatã de idealurile nationale (Georgiu, 2002). S-au creat astfel disensiuni între cele douã paradigme: identitatea nationalã si universalitatea. Consolidarea unor politici publice capabile sã rãspundã acestor exigente aparent contrastant într-o Europã aflatã sub imperativul evitãrii „ciocnirii dintre civilizatii” reprezintã o dublã provocare pentru valorile ce se aflã sub semnul „globalismului” si „ localismului”.

Capacitatea de sintezã si de împrumut a culturilor nationale relevã existenta unei „culturi de centru” având ca reper echilibrul axiologic între valori (Marino, 1995). Istoria culturalã europeanã, prin sinteza particularã a unor valori comune, constituie o pledoarie pentru modelul cultural ce poate neutraliza extremele. Desi fiecare culturã nationalã este unicã, specificitate ei se traduce prin integrarea normelor de culturã si civilizatie a celorlalte natiuni în propriile structuri sociale si mentale. Dacã în perioada anterioarã, discursurile ideologiilor comuniste încercau excluderea din memeoria colectivã a fundamentelor comune în slujba unor sisteme publice bazate pe religia unicitãtii, prezentul ne favorizeazã dialogul spre celelalte culturi. Aceastã coexistentã a natiunilor este posibilã în conditiile respectului reciproc al valorilor autonomiei si alteritãtii.

Totusi, disensiunile privind problema diversitãtii culturale continuã. Acest lucru demonstreazã neîntelegerea corectã si prin urmare, neasimilarea integralã a ideii de alteritate culturalã. Imaginea „strãinului” are functia pregnantã de a polariza atitudinile. Relatia de disjunctie între opinia celor care militeazã pentru identitatea culturalã si opinia celor care resping orice internalizare a „celuilalt” pe motivul pierderii esentei culturale nationale (re)pune în discutie binomul identitate/alteritate. Misterul care rãmâne a fi decoperit este în ce proportie identitatea integreaza alteritatea si în ce mãsurã alteritatea caracterizeazã identitatea. La o prima întelegere, fiecare dintre notiuni pare sã fie negatia celeilalte. Aceastã strategie atomisticã a dictionarelor, de a descrie fiecare termen separat, devine uneori o piedicã în încercarea de a întelege conceptele si, prin ele paradigmele culturale, lumea. Dar cei doi termeni capãtã semnificatie tocmai prin aceastã pozitionare fatã în fatã, prin contrast, analogie sau contiguitate.

În extraordinarul sãu studiu „Identitatea si alteritatea sunt de nedespãrtit”, Solomon Marcus elogiazã o propedeuticã a alteritãtii din perspectiva afirmãrii identitãtii sinelui. Aceasta implicã parcurgerea unui traseu special, de la definirea notiunii de „eu” la orizontul de exprimare a „celuilat”. Astfel, cuplul identitate/alteritate ia forma binomului eu/ceilalti. Raportul antagonic eu/ceilalti este cel mai semnificativ în ceea ce priveste întelegerea diversitãtii culturale.

Fãcând elogiul deosebitorului, Emmanuel Levinas a problematizat pentru prima datã în filosofie relatia dintre eu si celãlalt. Apelul cãtre Celãlalt desemneazã pentru Levinas adevãratul act de identificare a sinelui. „Ceilalti” reprezintã aici deosebitorul, acel „altul” diferit de noi, cu care numai fatã în fatã ne putem afirma sinele. Însã nu numai simpla existentã a celuilalt mã identificã, ci pozitionarea acestuia în opozitie cu mine este conditia constientizãrii existentei mele. Trecerea de la „alteritate” la „celãlalt” conduce la un discurs teoretic mai amplu, cu o puternicã orientare psiho-socialã (Levinas, 1999).

În contextul speculatiilor despre identitate, nu am cum sã nu aduc în discutie si identitatea virtualã a sinelui. În acest câmp virtual competitia este mult mai dificilã pentru cã miza este pluralitatea identitãtilor asumate prin rolurile multiple în care ne proiecteaza Web-ul. Nu de putine ori iesim în afara noastrã pentru a ne proiecta din universul sinelui în cel al virtualitãtii. Aceastã pozitie exterioarã prin cartacterul sãu virtual ne pune în pericolul pierderii constiintei de sine (Mihalache, 2002).

Mediu simbolic creat prin interconectarea calculatoarelor la o retea universalã, Internetul, înseamnã expunerea cea mai mare la cunoasterea si manipularea semnalelor multimedia. Studiile fãcute în acest sens aratã cum constiinta de sine a cybernautului se vulnerabilizeazã.

Dacã în prima parte a discutiei privind relatia eu/celãlalt se problematiza pierderea identitãtii sinelui în raport cu alteritatea, orizontul virtual ne plaseazã în aria unei alte prolematici, aceea de fragilizarea a constiintei de sine. Cybernautul poate face parte concomitent din mai multe comunitãti decât în cazul cetãteanului „implantat” în real. Mai mult decât atât, cyber-cetãteanul îsi poate multiplica identitatea prin rolurile conventionale pe care i le oferã spatiul virtual. Poate adopta pe rând sau concomitent identitãtile: cyber-surfer, cyber-comunicator, cyber-constructor etc.

Sherry Turkle a studiat fenomenul identitãtilor multiple 1995. Cercetãrile sale au demostrat cã sinele îsi poate pierde cosistenta sub presiunea paletei de valori si jocuri de rol. Exista riscul ca identitatea virtualã sã nu mai coincidã sub nici un punct cu identitatea realã. Acesta caz ar fi unul al alteritãtii patologice. În absenta unui reper fix, constiinta de sine se risipeste, cybernautul dizolvându-se în cyberspatiu. (Mihalache, 2002)

Pe de altã parte însã, practica discursurilor eterogene, miscarea contrariilor sustin relativismul cultural, postulând principiul diversitãtii în unitate (Goffman, 1958). Multiplele identitãti virtuale pe care individul le adopta în mod natural pot fi gestionate prin creatie culturalã. Conventiile culurale, practicile discursive devin esentiale în lumea virtualã pentru cã participã la crearea procesului de interpelare. Identitatea ti se transformã (devii ceea ce esti) prin modul cum ti se adreseazã ceilalti, prin modul în care esti provocat sã rãspunzi celorlalti, prin interpelare. (Luis Althusser, cf. Mihalache, 2002)

Atfel, dinamica construirii identitãtilor virtuale are ca motor al actiunii transformatoare principiul interpelãrii. Ceilalati prin interpelare îti formeazã identitatea. Tu prin interpelare formezi identitatea celorlalti. A apartine mai multor cybercomunitãti înseamnã a te supune mai multor interpelãri. Se naste o surprinzãtoare dialecticã între interpelãrile de oponentã si interpelãrile de adeziune (între acceptarea eului virtual si respingerea stilisticii discursive a celuilat). Consecinta acestei expuneri este constientizarea unei lumi virtuale permisive în comparatie cu lumea realã încorsetatã de reguli si legi mai putin permisive, greu de tolerat prin presiunile exercitate de societate. Izolarea în independenta virtualã pare a fi singura sansã a cybernautului. Totusi, în studiul „Reflexii asupra comunitãtilor virtuale”, D. Costandache ajunge la concluzia ca trãirea în virtual dezvoltã capacitatea de rezistentã la real, spatiul virtual fiind o propedeuticã pentru spatiul real.

Desi si în aceastã problematicã pãrerile sunt împãrtite, un lucru este cert: traiul a cybernaut schimbã raportarea la sine prin interpelare. Nu în cele din urma, tehnologia informatiei se adreseazã constiintei prin diferitele ipostaze ale alteritãtii. Proiectarea sinelui în alte ipostaze sporeste pluralitatea individului. „Managerierea” diverselor personalitãti ale sinelui este posibilã prin relativismul care nu permite stagnarea într-o anumitã identitate. Conditia ce bareazã trecerea de la o situatie virtualã creatoare la postura patologicã a alteritãtii este însãsi functia creatoare a individului ce permite distantarea si diferentierea de spatiul Web-ului prin actiunile sale simbolice proiectate spre real.

Într-un final, Alteritatea, fie ea de natura virtualului sau realului, presupune în primul rând renuntarea la confortul singurãtãtii cu speranta vagã de a lua în posesie imaginea celuilalt. Altul este integrat în mine însumi nu ca “altul”, ci ca „eu”, devenind parte din substanta mea. (Levinas, 1999)

Bibliografie:

BOIA, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2002

CONSTANDACHE, G., MIHALACHE, A., Com-unitate si co-munitate. Reflexii asupra comunitãtilor virtuale, articol publicat în revista Informatica Economicã, nr. 3 (19), 2001

FERREAL, Gilles, Dictionarul alteritãtii si al relatiilor inter-culturale, Ed. Polirom, Iasi,2005

GEORGIU, Grigore, Istoria culturii române moderne, Ed. comunicare.ro, Bucuresti, 2002

LEVINAS, Emmanuel, Totalitate si infinit, Iasi, Ed. Polirom, 1999

MARINO, Adrian, Pentru Europa. Aspecte idelogice si culturale, Ed. Polirom, Iasi,1995

MIHALACHE, Adrian, Ciber-constiinta: O identitate fãrã trup, articol publicat în Noema, Vol. I, nr. 1, 2002