FORMELE GENERALE ALE EDUCAŢIEI

Educator Stan Luminiţa-Simona 

Grădiniţa cu program normal Bălăbăneşti, Galaţi

Formele generale ale educaţiei reprezintă ansamblul acţiunilor şi al influenţelor pedagogice desfăşurate, succesiv sau simultan, în cadrul activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii umane.

Clasificarea formelor educaţiei angajează două categorii de criterii:

a) criteriul proiectării: educaţie instituţională / cu obiective specifice instituţionalizate educaţia formală-nonformală); educaţie noninstituţională / realizată implicit, fară obiective recifice instituţionalizate (educaţie informală);

b) criteriul organizării: educaţie realizată pe baza unor acţiuni explicite şi influenţe implicite (educaţia formală-nonformală); educaţie realizată doar pe baza unor influenţe implicite (educaţia informală).

Educaţia formală reprezintă ansamblul acţiunilor (şi al influenţelor) pedagogice proiectate instituţional prin structuri organizate sistemic, pe niveluri şi trepte de studii (şcoli, universităţi, centre de perfecţionare etc.) în cadrul unui proces de instruire realizat cu maximum de rigurozitate în timp şi spaţiu (plan, programe, manuale, cursuri, materiale de învăţare etc.).

Educaţia formală este organizată instituţional în cadrul sistemului de învăţământ, sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate, care asigură dirijarea conştientă a raporturilor funcţional-structurale dintre educator şi educat realizate într-un context metodologic de predare- învăţare-evaluare, favorabil reuşitei pedagogice.

Educaţia formală dezvoltă următoarele obiective generale, multiplicabile în conţinuturi specifice, operabile la nivel moral - intelectual - tehnologic - estetic - fizic:

a) dobândirea cunoştinţelor fundamentale în interdependenţa lor sistemică;

b) exersarea aptitudinilor şi a atitudinilor umane într-un cadru metodic stimulativ, deschis, perfectibil;

c) aplicarea instrumentelor de evaluare socială la diferite niveluri şi grade de integrare şcolară-postşcolară, universitară-postuniversitară, profesională.

Educaţia formală reflectă, în acelaşi timp, următoarele coordonate funcţionale, valabile la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ:

a) proiectarea pedagogică organizată pe bază de planuri, programe, manuale şcolare, cursuri niversitare, materiale de stimulare a învăţării etc.;

b) orientarea prioritară a "finalităţilor" spre parcurgerea "programei", pentru "asigurarea succesului unui număr cât mai mare de elevi şi studenţi"

c) învăţarea şcolară / universitară sistematică, realizată prin corelarea activităţii cadrelor didactice de diferite specialităţi la nivelul metodologic al unei "echipe pedagogice";

d) evaluarea pe criterii socio-pedagogice riguroase, realizată prin: note, calificative, aprecieri, caracterizări etc.

Educaţia nonformală completează educaţia formală într-un cadru instituţionalizat situat în afara sistemului de învăţământ dar şi în interiorul acestuia, activat prin "organisme şcolare conexe", extradidactice sau extraşcolare.

Educaţia nonformală sprijină, direct şi indirect, acţiunile şi influenţele sistemului de învăţământ, pe două circuite pedagogice principale:

a) un circuit pedagogic situat în afara clasei: cercuri pe discipline de învăţământ, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice / transdisciplinare; ansambluri sportive, artistice, culturale etc.: întreceri, competiţii, concursuri, olimpiade şcolare / universitare;

b) un circuit pedagogic situat în afara şcolii:

-activităţi perişcolare, organizate pentru valorificarea educativă a timpului liber, cu resurse tradiţionale: excursii, vizite, tabere, cluburi, universităţi populare, vizionări de spectacole (teatru, cinema etc.) şi de expoziţii etc.; cu resurse moderne: videotecă, mediatecă, discotecă; radio, televiziune şcolară; instruire asistată pe calculator, cu reţele de programe nonformale etc.;

- activităţi paraşcolare, organizate în mediul socioprofesional, ca "soluţii alternative" de perfecţionare, reciclare, instruire permanentă, instituţionalizate special la nivel de: prespedagogică, radio-televiziune şcolară; cursuri, conferinţe tematice - cu programe speciale de educaţie permanentă etc.

Activităţile de educaţie nonformală au un caracter instituţional. Ele probează - în comparaţie cu activităţile de educaţie formală - câteva note specifice:

- proiectarea pedagogică neformalizată, cu programe deschise spre interdisciplinaritate şi educaţie permanentă - la nivel general-uman, profesional, sportiv, estetic civic, etc.;

- organizarea facultativă, neformalizată, cu profilare dependentă de opţiunile elevilor şi ale comunităţilor şcolare şi locale, cu deschideri speciale spre experiment şi inovaţie;

Structura acţiunii educaţionale de tip nonformal are un plus de flexibilitate şi de deschidere în raport cu influenţele câmpului psihosocial care concentrează şi multiplică numeroase efecte centrale şi secundare, dependente de stilul activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii proiectat şi realizat în timp şi spaţiu.

Această structură parcurge două coordonate funcţionale specifice educaţiei nonformale, coordonate prezentate uneori ca obiective generale "de vocaţie": sprijinirea elevilor şi chiar a adulţilor cu şanse reduse de acces la o şcolaritate normală; stimularea dezvoltării socioeconomice şi culturale a personalităţii umane şi a comunităţilor locale.

Evoluţia sistemelor moderne şi postmoderne de învăţământ, înregistrată în ultimele decenii, confirmă la nivel de UNESCO tendinţa de articulare sau de integrare a formelor educaţiei şi instruirii, realizabilă din perspectiva instruirii permanente.

Bibliografie

Anca Dragu, Sorin Cristea, Psihologie şi pedagogie şcolară, Ed. Ovidius University Press, Constanţa 2003.