EVOLUŢIA FENOMENULUI TURISTIC PE LITORALUL ROMÂNESC

Carmen Camelia Rădulescu, profesor,

Grup Şcolar ,,C. A. Rosetti” Constanţa

Rezumat: Litoralul românesc al Mării Negre reprezintă o zonă de importanţă majoră pentru turismul din România. Primele stabilimente apar pe litoral încă de la sfârşitul secolului XIX şi sunt rodul unor acţiuni particulare. Cele mai ample lucrări de amenajare, cu individualizarea staţiunilor turistice, se realizează după anii 1960-1970.

Cuvinte cheie: litoral, turism, amenajare, staţiuni.

Unul din punctele forte ale turismului în România îl constituie litoralul Mării Negre, zonă cu vocaţie turistică deosebită, conferită în egală măsură de situarea sa geografică şi de profilul cultural-istoric al regiunii. Din punct de vedere al valorificării turistice, exceptând zonele din Delta Dunării, litoralul românesc este amenajat şi exploatat în scopuri turistice doar pe o distanţă de circa 82 km, de la Capul Midia şi până la frontiera cu Bulgaria.

Calităţile apei mării, ale soarelui, dar şi ale izvoarelor şi lacurilor cu ape dulci sau sărate din lungul litoralului au fost remarcate şi folosite încă din antichitate. O dovadă materială o constituie mărturia în piatră a unui guvernator din timpul lui Antonius Pius, care a înălţat la Tomis un altar de marmură prin care invoca divinitatea pentru ca ,,băile să-i aducă sănătate”. Izvoarele minerale sulfuroase de la Mangalia au fost de asemenea cunoscute şi apreciate din vremuri străvechi, fapt certificat de diferitele inscripţii epigrafice, altare votive dedicate lui Esculap, zeul tămăduirii sau Hygicii, zeiţa sănătăţii.

 În evoluţia fenomenului turistic şi a amenajărilor turistice în acest areal geografic se pot identifica trei faze distincte:

 ● faza de pionierat (având ca punct terminal anul 1930 – caracterizată prin apariţia de construcţii relativ mici, izolate, care ulterior s-au constituit în nucleele primelor staţiuni destinate exclusiv elitei societăţii, persoanelor cu posibilităţi financiare mari)

 ● faza de urbanizare a litoralului (între anii 1930-1960/1970 – fază în care au apărut amenajări similare cu cele ale spaţiilor urbane, iar fenomenul turistic a înregistrat o puternică extindere peste barierele sociale, punându-se bazele turismului de masă)

 ● faza amenajărilor de mare amploare (declanşată în anii 1960-1970 şi caracterizată prin individualizarea staţiunilor de pe litoral cu capacităţi de cazare ridicate şi dotate cu echipamentele necesare unui turism de recreere, odihnă şi tratament).

 Primele stabilimente realizate în scop balnear au fost amenajate pe litoral la sfârşitul secolului al XIX-lea. După 1960 la baza dezvoltării litoralului a stat un plan general de sistematizare, care a împletit dezvoltarea turistică cu cea economică şi socială. Organizarea fiecărei staţiuni a fost influenţată de relieful specific, de configuraţia ţărmului, de dimensiunea plajelor naturale sau a celor nou create, de microclimatul local, de infrastructura de circulaţie.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, băile de mare se făceau la Constanţa pe plaja ,,La Vii” (fig.1), amplasată pe faleza sudică a oraşului, plajă la care se ajungea cu trenul ce pleca din gara situată în dreptul fostului sediu al Tribunalului. Turiştii au început să apară prima dată la Constanţa după plecarea turcilor din 1878 şi inaugurarea podului de la Cernavodă în 1895, de către societatea britanică Danube and Black Sea Railway Co. Ltd.

Fig.1. Plaja ,,La Vii”

(prelucrare după o carte poştală din 1895; sursa: www.skyscrapercity.com)

O a doua plajă a fost amenajată lângă hotelul Carol (actualul sediul al Amiralităţii) astăzi cunoscută drept plaja ,,Modern”. Instalaţiile erau improvizate, fiind reprezentate de două barăci de lemn (fig.2), ridicate pe şine de fier fixate pe fundul mării.

Fig.2. Plaja amenajată lângă hotelul Carol (actuala plajă Modern)

(prelucrare după o carte poştală din 1895; Sursa: www.skyscrapercity.com)

Barăcile includeau 21 de cabine în pavilionul bărbaţilor şi 10 cabine în cel al femeilor. Coborârea în apă se făcea prin intermediul scărilor. Edilii oraşului s-au preocupat şi de asigurarea mijloacelor de divertisment, astfel încât din 1892 a fost amenajat un casino, numit Cazin sau Kursaal (pe amplasamentul actualului Cazinou), o construcţie de paiantă căptuşită la exterior cu scândură. Aici se desfăşurau piese de teatru, concerte şi baluri de binefacere.

La acea epocă Constanţa primise statutul de staţiune şi era vizitată de diferite personalităţi politice, economice şi culturale ale vremii (M. Kogălniceanu, M. Şutzu, Gr. Cantacuzino, M. Eminescu etc.).

Din anul 1899 începe pe faleza sudică construcţia portului maritim, fapt care a impus găsirea unui nou amplasament pentru o plajă a oraşului. Ca urmare se hotărăşte amenajarea plajei din nordul oraşului, actuala staţiune Mamaia, care a apărut deci din necesitatea ca oraşul Constanţa să aibă o plajă modernă. La vremea respectivă, Mamaia era un perisip pustiu, cu dune ce atingeau chiar şi înălţimi de 5-7 m, la capătul căruia se aflau casele rare ale satului Mamaia, o modestă aşezare de pescari.

Din 1906, începe configurarea construcţiilor ce vor individualiza Mamaia, în principal prin înălţarea stabilimentului pentru băi. Acesta era ridicat din lemn, avea aspectul unei case de munte şi cuprindea două pavilioane lungi, prevăzute cu câte un foişor; fiecare aripă adăpostea câte 56 de cabine. De asemenea, staţiunea mai avea în dotare 45 de gherete mobile pentru bărbaţi şi 35 pentru femei. Inaugurarea oficială a staţiunii a avut loc la 28 august 1906, când două trenuri au străbătut drumul de la Constanţa până la Mamaia într-o oră şi jumătate (se construise şi o cale ferată ce lega oraşul de Mamaia, gara fiind situată în zona complexului Tic-Tac). Planurile de parcelare a plajei şi de sistematizare a terenului sunt încredinţate arhitectului Ed Redon, dar până la primul război mondial nu apar decât câteva vile şi Pavilionul de Băi (distrus de un incendiu în 1920), conceput de arhitectul Petre Antonescu, la care se adaugă în 1913 un mic parc amenajat.

 Fig.3. Plaja ,,Băilor” Mamaia

(prelucrare după o carte poştală din 1908; sursa: www.skyscrapercity.com)

În perioada 1925-1938 se construiesc cele mai multe clădiri. Iniţial au fost înălţate în jurul Pavilionului Regal şi al Cazinoului (construit în 1935) circa 35 de vile. În 1934 este înălţată prima vilă cu regim de hotel, vila ,,Albatros”, iar între 1936-1938 se construieşte primul hotel - „Grand Hotel Rex”. După al doilea război mondial şi mai ales după 1960, staţiunea Mamaia începe, treptat, să capete înfăţişarea de astăzi, rămânând mereu cea mai mare staţiune, ,,perla litoralului românesc”.

În paralel cu dezvoltarea staţiunii Mamaia, Techirghiol devine o destinaţie a oamenilor din lumea bună, interesaţi de calităţile terapeutice ale lacului.

Techirghiol, cea mai veche staţiune de pe litoralul românesc, datează ca loc de tratament încă din secolul al XIX-lea. Denumirea localităţii provine de la cuvântul turcesc ,,techir” care înseamnă ,,amar” sau ,,sărat”. Primele amenajări (un hotel şi un stabiliment de ,,băi reci”) au fost construite în 1891 (fig.4), de către Hagi Pandele, proprietarul terenurilor. În 1894 Ministerul Agriculturii şi Domeniilor vinde Societăţii de binefacere ,,Eforia Spitalelor Civile” din Bucureşti 100 ha de teren la marginea lacului. În 1899 această societate inaugurează clădirea primului spital de recuperare balneară. În acelaşi an, datorită faimei nămolului şi a avalanşei de turişti, localitatea este declarată oficial staţiune, prin inaugurarea ,,Azilului maritim Techir-Ghiol”. În 1973 este inaugurat sanatoriul balnear.

Fig.4. Primul hotel şi stabiliment de băi reci din Techirghiol (1891)

(sursa: www.techirghiol.com)

Existenţa staţiunii Eforie Sud este legată tot de acţiunile unui întreprinzător particular. Urmând exemplul lui Hagi Pandele, Ion Movilă, un alt proprietar de terenuri, inaugurează, în 1899, în partea de sud a lacului Techirghiol, primul său hotel cu 40 de camere şi o anexă de 50 de cabine pentru băi (fig.5).

Fig.5. Hotelul şi Băile Movilă

(sursa: www.techirghiol.com)

Ulterior mai construieşte trei hoteluri şi un stabiliment de băi, cu 90 de cabine la parter şi 50 de camere la etaj. Construcţiile realizate de Ion Movilă marchează vatra staţiunii Eforie Sud. Aceasta s-a numit iniţial Movilă, pentru ca în 1928 să fie declarată oficial staţiune cu numele de Carmen Sylva.

Şi apariţia staţiunii Eforie Nord este strâns legată de construcţia Băilor Movilă. Numele staţiunii provine de la ,,Eforia Spitalelor Civile”, Societatea de binefacere din Bucureşti care a amenajat aici în 1901 primul stabiliment de băi de nămol. Extinderea staţiunii are loc după 1920, când personalităţi ale vremii îşi construiesc aici vile. Accesul în zonă este favorizat şi de construirea liniei ferate Constanţa - Eforie Sud (în 1927). Dar majoritatea hotelurilor sunt construite după 1958. În 1972 este inaugurat sanatoriul balnear şi complexul Meduza, Delfinul şi Steaua de Mare. În 1966 cele două aşezări (Eforie Nord şi Eforie Sud) au fost reunite administrativ în oraşul Eforie, ca staţiuni funcţionând însă separat. La începutul sezonului 1978 staţiunea Eforie Nord avea o capacitate de circa 15.000 de locuri din care 12.381 locuri în spaţii construite, iar Eforie Sud dispunea de 12.655 de locuri, din care în spaţii construite 8.840 locuri.

Numele staţiunii Costineşti provine de la generalul Emil Costinescu care a cumpărat de la Vasile Kogălniceanu (fiul lui Mihail Kogălniceanu) o suprafaţă de teren foarte aproape de ţărmul Mării Negre. Nucleul staţiunii a fost construit în 1949 când a fost amenajată în jurul Lacului Costineşti prima tabără de vacanţă pentru elevi cu o capacitate de 310 locuri. Începând cu 1956 se dezvoltă aici o tabără naţională şi internaţională a studenţilor, căreia i s-au adăugat ulterior o tabără de copii, căsuţe, un teatru în aer liber şi alte spaţii de cazare şi agrement. În sezonul 1978 staţiunea dispunea de 4.043 de locuri în spaţii construite, 500 de locuri în căsuţe şi circa 1.000 de locuri în popasuri turistice.

Cele şase staţiuni înşirate de-a lungul unui ţărm dantelat, pe o distanţă de 8 km, între Lacul Tatlageac şi Mangalia, au fost amenajate în perioada 1965-1973, formând un ansamblu cunoscut sub numele de Mangalia-Nord:

Neptun şi Olimp sunt cele mai elegante şi mai luxoase staţiuni din sudul litoralului românesc. Staţiunea Neptun a fost inaugurată în 1967, în zona unde se afla pădurea şi mlaştina Comorova. Staţiunea Olimp este considerată cartierul nordic al staţiunii Neptun. Construcţia staţiunii a fost finalizată în 1972.

Jupiter intră în circuitul turistic în iulie 1968, când sunt date în folosinţă primele hoteluri împreună cu primele căsuţe ale Satului de vacanţă ,,Zodiac”.

Cap Aurora este cea mai mică staţiune din salba de staţiuni Mangalia-Nord, fiind inaugurată la 1 iulie 1973.

Staţiunea Venus, cu numele inspirat de zeiţa frumuseţii, a fost inaugurată în 1972.

Saturn este cea mai sudică staţiune sezonieră a litoralului, aflată în prelungirea oraşului Mangalia. Este intrată în circuitul turistic din vara anului 1971.

Mangalia este o staţiune balneoclimaterică permanentă. Oraşul a fost întemeiat la începutul secolului VI î.Hr. sub numele de Callatis, de către coloniştii greci veniţi din Heracleea Pontica, pe locul unei aşezări autohtone mai vechi, Cerbatis. Sub denumirea de Mangalia (Pangalia), localitatea este menţionată în secolul al XII-lea într-o hartă realizată la Pisa. Ca staţiune se dezvoltă după al doilea război mondial, dar mai ales odată cu construirea salbei de staţiuni de pe litoralul românesc. Este cea mai sudică staţiune, situată la 44 km de Constanţa, la aceeaşi latitudine ca oraşul francez Nisa.

Bibliografie

1. Cocean, P., Geografia turismului, Editura Carro, Bucureşti, 1996

2. Erdeli, G., Gheorghilaş, A., Amenajări turistice, Editura Universitară, Bucureşti, 2006

3. Ielenicz, M., Comănescu, L., România potenţial turistic, Editura Universitară, Bucureşti, 2006

4. Lăpuşan A., Lăpuşan, Ş., Constanţa, Memoria oraşului, vol.I 1878-1940, Editura Muntenia, Constanţa, 1997

5. Pompei, C., Vlăsceanu, G., Negoescu, B., Geografia generală a turismului, Editura Meteor Press, Bucureşti,

2005

6. Zotta, B., Geografia municipiului Constanţa, Editura Muntenia, Constanţa, 1995

7. *** www.skyscrapercity.com

8. *** www.techirghiol.com