PERFECŢIONARE

ÎN ELABOARAREA MATERIALELOR DIDACTICE

Profesor Pilat Elena Mihaela

Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, Judeţul Constanţa

“Creativitatea se poate defini ca fiind acel proces psihic al cărui rezultat îl constituie obţinerea unor reacţii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor.”

“Pe tărâmul pedagogiei se aşteaptă mult ca şi de pe tărâmul psihologiei experimentale. De ce se practică în zilele noastre psihologie experimentală? Pentru că s-a pierdut darul observării nemijlocite a omului. De aceea se vrea să se afle pe căi exterioare, prin experimente exterioare, ce trebuie să facem cu copilul în dezvoltare.”

 Noi dorim să instruim tineri, noi toţi profesorii, avem un plan de „bătaie” (sau proiect de lecţie). Doresc să vorbesc despre un curs elaborat şi gândit personal. Este vorba despre un curs care are destul de mare succes ţinând cont că elevii urmează acest curs pentru a învăţa şi nu pentru că ar obţine vreo diplomă. Evident, domeniul este de mare interes dar chiar şi aşa dacă nu ar fi elaborat corespunzător probabil că s-ar pierde undeva în monotonia sălilor de curs. Acest curs urmăreşte un scop şi anume acela de a avea o finalitate.

Am citit o carte care mi-a marcat cumva formarea pedagogică. Dincolo de faptul că această carte se referă la predarea unor „ştiinţe spirituale” fiind scrisă de un pastor mi s-au părut foarte importanţi paşii pe care i-am reţinut. Recunosc că o parte dintre ei îi parcurgeam de fiecare dată dar „uitam” mereu finalitatea. Finalitatea nu o reprezintă un examen ci dobândirea unei deprinderi pe care o foloseşti la ceva.

Se spune că atunci când deprinderea este perfectă, atunci când încerci să-ţi atingi nivelul maxim de performanţă examenul este doar o sărbătoare. Este momentul măreţ în care te pregăteşti să te confrunţi cu tine.

Cursul elaborat poartă numele de „Utilizarea tehnologiilor Web pentru editarea materialelor didactice” iar în construcţia sa am urmărit paşii descrişi în cartea lui Bruce Wilkinson.

Paşii:

Instruirea

Prima etapă în formarea unei deprinderi este de a-i „instrui" pe elevi dându-le informaţiile şi elementele de bază privitoare la acea deprindere.

Profesorul trebuie să-i educe pe elevi şi să-i pregătească cu noţiunile fundamentale pe care se bazează acea deprindere.

„Până la sfârşitul acestei prime etape, elevii ar trebui să aibă cunoştinţele elementare despre domeniul în care îi pregătim. Până în acest punct, cunoaşterea ar trebui să fie teoretică.”. La acest moment elevii învaţă limbajul de marcare HTML, Editoare de imagini.

Exemplificarea

Exemplificaţi, Exemplificaţi, Exemplificaţi ... realizarea a foarte multor exemple de exersare a tuturor elementelor învăţate doar cu iz teoretic.

„A doua etapă a predării unei deprinderi cere „să exemplificaţi" arătându-le ce înseamnă practic acea deprindere. Prezentaţi-le modul de punere în practică a informaţiei acumulate în prima etapă. Faceţi-le o demonstraţie, încât ceea ce le-aţi spus în prima etapă să devină, în această etapă, o imagine vie. Trebuie ajutaţi să treacă de la „a înţelege" la „a vizualiza".”

Din păcate, majoritatea proceselor de instruire nu depăşesc prima fază, prezentarea teoretică, pur verbală a deprinderii. Majoritatea profesorilor cred că au instruit o persoană să facă ceva când persoana cunoaşte teoria care stă în spatele respectivei deprinderi.

Nu trebuie să definim instruirea ca aptitudinea de a repeta informaţia din memorie. A şti teoretic cum să facem ceva nu este acelaşi lucru cu a-1 înfăptui în realitate.

Implicarea

„A treia etapă a formării unei deprinderi este „implicarea" elevilor, cerându-le să folosească respectiva deprindere. În acest moment elevii trebuie, în primul rând, să experimenteze. Acordaţi-le o perioadă ca să exerseze, astfel încât să treacă de la „a înţelege" şi „a vizualiza" la „a face".”

Până la această fază, elevii sunt pasivi. În prima etapă, aud despre informaţii, în a doua aud despre îndemânare, o văd. Apoi exersează ei înşişi.

Aceasta este momentul în care visele pot deveni reale. Cunoştinţele de la şcoală devin cunoştinţe în viaţa reală. Responsabilitatea noastră, ca profesor, este să facem împreună cu elevii ceea ce îi învăţam. Trebuie să fim aproape de ei, încurajându-i întotdeauna la fiecare efort pe care-1 fac (ca exemplu de atingere a acestui target ar fi realizarea unei mici pagini web în care fiecare elev îşi va exersa talentul).

Piatra de încercare este aceea a implicării elevilor în realizarea unor site-uri. Cei mai mulţi renunţă chiar dacă sunt mânaţi de un scop precis, acela de a absolvi cursul şi de a obţine în final o diplomă.

Această etapă de mijloc este deci foarte  importantă, este esenţa metodei de instruire. Ea determină în mare măsură gradul de succes de care se vor bucura, în cele din urmă, elevii. Deci, mai mult decât în oricare altă etapă, trebuie să fim foarte atenţi la progresul şi stabilitatea emoţională a studenţilor în timpul etapei practicării. Dacă încercarea lor este un adevărat dezastru şi se simt penibil şi dezamăgiţi, putem fi siguri că rezultatul nu va fi foarte eficace. Dar, dacă le putem asigura o experienţă deosebit de plăcută, astfel încât să fie mulţumiţi de ei şi de realizările lor, atunci partea care a mai rămas din acest proces va fi o plăcere.

Trebuie să ne asigurăm că elevii reuşesc! Elevii sunt, de obicei, foarte nesiguri şi anxioşi, aşa că trebuie să fie încurajaţi la fiecare pas. Succesul acestei etape constă în înlăturarea riscului oricărui eşec sau situaţii penibile. Nu trebuie sa aruncăm niciodată elevii în apă adâncă pentru a alege între a merge la fund şi a înota. La sfârşitul acestei etape, trebuie să le placă procesul şi să îşi dorească mai mult.

Îmbunătăţirea

A patra etapă a formării unei deprinderi este „îmbunătăţirea" deprinderii de curând dobândite. În acest moment, elevii trebuie să se dezvolte şi să devină mai eficace pe măsură ce pun în practică deprinderea dobândită, în repetate rânduri. Trebuie să-i facem să treacă de la „a înţelege", „a vizualiza" şi „a face" la „vreau să o fac mai bine".

„Pentru toţi cei care vor să devină campioni, procesul de îmbunătăţire nu are sfârşit, astfel încât etapa aceasta poate fi privită ca una fără sfârşit. Dobândirea unei abilităţi ne cere să trecem de la stadiul de novice la cel de cunoscător, apoi la expert şi campion. Putem numi acest proces „preocuparea necontenită pentru perfecţionare".

În calitate de instructor, vrem să scoatem la iveală cele mai bune şi mai importante talente şi daruri înnăscute ale elevilor noştri. Chemarea noastră este să-i stârnim pe elevi să-şi atingă potenţialul maxim.”

Nevoile elevilor noştri sunt diferite. Unii au nevoie să fie împinşi afară din cuib, în timp ce alţii au nevoie să fie ţinuţi în cuib până le mai cresc câteva pene. Ca profesori, trebuie să fim conştienţi de nevoile fiecărui student şi să riscăm să-l supărăm pe moment, dacă trebuie să-l ţinem pe loc ori să-1 împingem înainte, deşi el crede că nu este pregătit.

Scopul acestei etape este ca studenţii să ajungă atât de competenţi încât, fără îndrumarea sau chiar în absenţa noastră, ei să poată să-şi folosească abilitatea cu succes.

„Când instruim pe cineva, îl pregătim până atinge nivelul de competenţă.”

Dezvoltarea ulterioară ar trebui să cuprindă echiparea cu deprinderi specifice, precum şi strategiile corespunzătoare care sunt necesare pentru a deveni utilizatorul respectivei deprinderi. Cu cât elevii sunt mai avansaţi, cu atât mai mult trebuie să-i ajutăm să-şi perfecţioneze tehnicile şi stilul personal.

Informaţiile de specialitate nu trebuie împărtăşite din prima etapă (instruire), deoarece adevărata lor valoare se evidenţiază numai când persoana a atins nivelul în care poate să le folosească în mod efectiv. Pe măsură ce persoana progresează, trebuie sa continuăm să îi dăm din ce în ce mai multe informaţii, tehnici şi strategii care să o încurajeze să meargă mai departe specializându-se în domeniul ales.

După ce au realizat proiectele, urmează discuţii aprinse legate de principiile design-ului, modalităţi de îmbunătăţire a expresivităţii ideii transmise. Urmărirea unor site-uri tematice deja publicate.

Impulsionarea

Participarea în competiţii naţionale şi internaţionale în care să-şi  pună în valoare aptitudinile este o etapă de finalizare a ideii de învăţare în acest caz. Realizarea unor lecţii (în format Web) la diferite materii în locul vestitelor „referate”.

Etapa finală a formării unei deprinderi este de a-i „impulsiona” pe elevi să o folosească în continuare. Cu timpul, influenţa voastră devine indirectă, iar rolul vostru va fi de a încuraja un stil de viaţă care nu numai că foloseşte deprinderea, dar o şi transmite altora.

Trebuie să faceţi ca elevii să treacă de la faza de înţelegere la cea de vizualizare, aplicare, îmbunătăţire şi practicare continuă.

„Profesorii care predau la acest din urmă nivel sunt adevăraţii instructori — campionii cauzei lor. Ei au viziunea pe care pot s-o transmită mai departe. Ei îşi îndrumă cu îndemânare elevi de la a fi doar spectatori, la a studia pentru a deveni profesori şi, în cele din urmă, instructori ai altor profesori. Ei înţeleg că impactul este incomparabil mai mare dacă îi învaţă şi pe alţii să facă ceea ce ştiu ei, decât să aplice singuri ceea ce ştiu. Ei fac orice şi tot ce ţine de ei pentru a continua specializarea constantă a elevilor lor. Nu îi vor lăsa pe elevi să plece când ar vrea să renunţe. Ei continuă să-i educe, să-i încurajeze, să-i linguşească şi să facă orice le stă în putinţă pentru a duce o echipă la cele mai înalte realizări.”

Este un lucru natural să gândim în felul acesta, să-i pregătim şi pe alţii să îndeplinească lucrarea, în loc să o facem singuri?

Răspunsul este evident DA.

Sugestii:

Elevii trebuiesc instruiţi până când ajung să folosească cu succes şi independent respectiva deprindere.

În activitatea de predare trebuie să ne concentrăm asupra deprinderii elevului, nu asupra stilului nostru.

Trebuie să modificăm echiparea în funcţie de caracteristicile şi situaţiile elevilor.

Sporiţi motivaţia elevilor prin relaţii, pedeapsă şi răsplată.

Înainte de a le forma deprinderi avansate, daţi-le elementele de bază.

Încurajaţi-i mai des pe elevi la începutul pregătirii.

Afirmaţi în repetate rânduri valoarea elevilor independent de nivelul performanţelor.

Multă vreme creaţia era socotită un privilegiu dobândit ereditar de o oarecare minoritate. Multă vreme creativitatea în învăţare era însuşire aparte. Astăzi însă toate muncile monotone care se repetă în acelaşi tipar sunt realizate de către calculatoare aşa că omului i se cere să fie creativ. Şi este. A ajuns o obişnuinţă să creezi sau chiar să recrezi ceva fără ca acel lucru să îl fi ştiut dinainte. Din aceasta cauză perfecţionarea continuă pe toate planurile este clar necesară. Cultivarea gândirii de acest tip inovator ar trebui să fie cea mai importantă sarcină a şcolii româneşti dar până atunci trebuie să urmărim în procesul de educaţie „paşii” de mai sus şi să nu uitam că finalitatea este dobândirea  unei deprinderi pe care trebuie să o folosim şi nu un examen oarecare.

Bibliografie

1. „The 7 Laws of the Learner” (Cele 7 legi ale învăţării) de Bruce Wilkinson

2. „Arta educaţiei” de Rudolf Steiner

3. www.scribd.com/doc/8020792/Imaginatia_si_creativitatea