EDUCAŢIA SOCIO-EMOŢIONALĂ LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ

Prof. înv. preşc DAN FLORINA,

Grădiniţa cu PP nr 26 Braşov

Conceptul de educaţie socială şi emoţională în contextul actual

Etimologic, cuvântul „educaţie” provine din latinescul educo, educere, termen care în limbajul uzual are două semnificaţii deopotrivă. În primul rând, el desemnează acţiunea de „a scoate din”, „a ridica”, „a înălţa”, de unde semnificaţia actului educaţional ca modificare, transformare, susţinere a trecerii de la o stare (primară, ereditară sau dobândită pe parcurs) la alta, nou-formată, în lanţul dezvoltării; imprimarea unei direcţii de acţiune dinspre interior în vederea armonizării conduitei individuale cu normele sociale, ale comunităţii. În planul al doilea, acelaşi termen indică acţiunea de „a creşte”, „a îngriji”, „a hrăni” (plante, animale, oameni), iar de aici educaţia a fost înţeleasă ca activitate de creare a condiţiilor necesare creşterii (fizice, biologice), dar şi îngrijirii, dezvoltării psihice, morale şi spirituale.

Educaţia este un ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării şi dezvoltării însuşirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor şi ale tineretului sau ale oamenilor, ale societăţii etc (Dicţionarul explicativ al limbii române, 2012).

Într-o accepţiune generală, educaţia este procesul (acţiunea) prin care se realizează formarea şi dezvoltarea personalităţii umane (http://www.dexonline.news20.ro/cuvant /educatie. html).

Emoţia (în franceză émotion, italiană emozione, engleză emotion) este definită ca o reacţie afectivă de intensitate mijlocie şi de durată relativ scurtă, însoţită adesea de modificări în activităţile organismului, oglindind atitudinea individului faţă de realitate (http://ro.wikipedia.org/ wiki/Emo%C8%9Bie - cite_note-dex-0). Emoţia poate fi clasificată ca un sistem de apărare, întrucât psihologic, emoţia afectează atenţia, capacitatea şi viteza de reacţie a individului, dar şi comportamentul general. Fiziologic vorbind, emoţiile controlează răspunsurile la anumite situaţii, incluzând expresia facială, tonul vocal, dar şi sistemul endocrin, pentru a pregăti organismul pentru anumite urmări.

Educaţia socială constituie un ansamblu de acţiuni/demersuri proiectate şi desfăşurate pe baza unor principii coroborate cu totalitatea influenţelor exercitate de societate, care au ca scop realizarea integrării sociale a copiilor şi tinerilor, având ca finalităţi formarea competenţelor de viaţă. (Ştefan Boncu, Ion Dafinoiu, 2014, p.12).

În nenumărate studii se prezintă legătura indestructibilă între educaţia socială şi cea emoţională, între dezvoltarea socială şi cea emoţională a copilului. Cel mai adesea la baza unui comportament social se află o emoţie, la baza unui comportament dezirabil se află o emoţie pozitivă, cât timp o emoţie negativă poate provoca comportamente nedorite, precum agresivitatea sau chiar violenţa.

Sintetizând cele prezentate mai sus, şi evidenţiind faptul că există o relaţie de interdependenţă între dezvoltarea socială şi emoţională, pledăm pentru sintagma educaţie socio-emoţională.

Educaţia socio-emoţională cuprinde totalitatea activităţilor de învăţare (conceptul de învăţare este înţeles, evident, în sens larg) care conduc la dobândirea experienţei individuale de comportare socială şi emoţională, la formarea competenţelor emoţionale şi sociale ale indiviului. Ne referim aici la dobândirea abilităţilor emoţionale (de a înţelege, a exprima şi a-şi regla emoţiile) şi a celor sociale, precum cele de iniţierea şi menţinerea unei relaţii şi integrarea într-un grup (social, profesional, comunitar etc.). (Ştefan Boncu, Ion Dafinoiu, 2014, p.14).

Educaţia socio-emoţională – parte componentă a procesului educaţional din grădiniţă

Reperele Fundamentale în Învăţarea şi Dezvoltarea Timpurie a copilului de la naştere la 7 ani reprezintă un document important de politică educaţională, care oferă puncte de referinţă adulţilor care interacţionează cu copilul în acest interval de vârstă (cadru didactic, părinte/susţinător legal) în vederea sprijinirii creşterii şi dezvoltării normale şi depline a acestuia.

Documentul este structurat pe domenii de dezvoltare, respectiv (Reperele Fundamentale în Învăţarea şi Dezvoltarea Timpurie a copilului de la naştere la 7 ani, pag 13)

- Dezvotarea fizică, sănătatea şi igiena personală,

- Dezvoltarea socio-emoţională,

- Capacităţi şi atitudini în învăţare,

- Dezvoltarea limbajului, a comunicării şi premisele citirii-scrierii,

- Dezvoltarea cognitivă şi cunoaşterea lumii.

Curriculumul pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare globală a copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii. Perspectiva dezvoltării globale a copilului accentuează importanţa domeniilor de dezvoltare a copilului conturate în Reperele fundamentale privind învăţarea şi dezvoltarea timpurie a copilului între naştere şi 7 ani ilustrând, totodată, şi legăturile acestora cu conţinutul domeniilor experienţiale din structura curriculumului. Pentru prima dată putem vorbi despre DOMENIUL Dezvoltarea socio-emoţională cu dimensiunile lui (Curriculum pentru învăţământul preşcolar. Bucureşti. pg 8)

- Dezvoltare socială: dezvoltarea abilităţilor de interacţiune cu adulţii, dezvoltarea abilităţilor de interacţiune cu copiii de vârstă apropiată, acceptarea şi respectarea diversităţii, dezvoltarea comportamentelor prosociale.

- Dezvoltare emoţională: dezvoltarea conceptului de sine, dezvoltarea controlului emoţional, dezvoltarea expresivităţii emoţionale.

În ceea ce priveşte dezvoltarea socio-emoţională putem spune că aceasta vizează debutul vieţii sociale a copilului, capacitatea lui de a stabili şi menţine interacţiuni cu adulţii şi copiii. În plus, interacţiunile sociale mediază modul în care copiii se privesc pe ei înşişi şi lumea din jurul lor.

Pentru a asigura dezvoltarea socio-emoţională a copiilor, este necesar ca toate demersurile instructiv-educative să se focalizeze pe:

- formarea şi dezvoltarea la copii a abilităţilor de interacţiune cu adulţii, cu copiii de vârste apropiate;

- acceptarea şi respectarea diversităţii;

- formarea comportamentelor prosociale;

- recunoaşterea, exprimarea şi autocontrolul emoţiilor, a expresivităţii emoţionale;

- dezvoltarea conceptului de sine.

Conţinutul educaţiei socio-emoţionale – parte integrantă a conţinutului învăţământului preşcolar

Educaţia socio-emoţională are un conţinut preponderent social, determinat în mod special de raportarea fiecăruia dintre noi la sine şi la societate. Prezentăm mai jos câteva caracteristici ale conţinuturilor educaţiei socio-emoţionale:

- La nivel macrostructural depinde şi derivă din finalităţile educaţiei: ideal educaţional, scopuri şi obiective educaţionale, regăsindu-se în planurile de învăţământ, programe şcolare etc.;

- La nivel microstructural se regăseşte în conţinuturile învăţării, obiectivele de referinţă, operaţionale, competenţe generale şi specifice;

- Se află în interrelaţie şi interdependenţă cu celelalte componente structurale ale curriculumului educaţional ceea ce ne permite să spunem (conform lui M. Ionescu, 2007) că poate fi o componentă a curricululm-ului educaţional;

- Depinde de nivelul de dezvoltare socială al unei ţări, culturi etc.;

- Include acţiuni educative formale, nonformale și informale, fiind astfel parte a conținuturilor geneale ale educației;

- Cuprinde valori autentice afective şi sociale specifice unui tip de cultură;

- Se dezvoltă funcţie de dinamica societăţii şi de progresul ştiinţelor, în special al ştiinţelor educaţiei;

- Rezultatele obţinute în cadrul educaţiei socio-emoţionale nu coincid în totalitate cu rezultatele obţinute în procesul de educaţie, dar au influenţă asupra rezultatelor academice;

- Are influenţă majoră asupra formării şi modelării personalităţii copilului.

Principiile şi obiectivele educaţiei socio-emoţionale

Analiza studiilor din literatura de specialitate privind educaţia socială, morală, civică, afectivă, cetăţenească, pentru democraţie, educaţia pentru dezvoltare durabilă, ne-a permis formalizarea următoarelor principii şi obiective specifice educaţiei socio-emoţionale.

Principiile educaţiei socio-emoţionale:

1. Principiul valorificării şi valorizării resurselor pozitive ale educabilului în vederea înlăturării aspectelor negative;

2. Principiul individualizării educaţiei socio-emoţionale în funcţie de structura personalităţii fiecărui copil şi de particularităţile de vârstă, context educaţional şi domeniu socioprofesional;

3. Principiul interdisciplinarităţii şi al învăţării integrate;

4. Principiul corelării între nevoile de educaţie la nivelul grupului şi cel al ofertei educaţionale a profesorului;

5. Principiul asigurării calitaţii în educaţie.

Obiectivele educaţiei socio-emoţionale:

1. Recunoaşterea, acceptarea şi autoreglarea emoţională ca fundament al formării unei abilităţi sociale;

2. Creşterea capacităţii de adaptare la cerinţele grădiniţei şi ale societăţii;

3. Dezvoltarea unor abilităţi intra- şi interpersonale care să faciliteze reuşita în viaţă;

4. Dobândirea capacităţii de aplicare a unor strategii adecvate în situaţii critice şi/sau stresante;

5. Creşterea sănătăţii mentale şi reducerea riscului apariţiei devianţelor comportamentale.

Formarea şi dezvoltarea comportamentelor şi abilităţilor socio-emoţionale la preşcolari

Abilităţile emoţionale

Dezvoltarea abilităţilor emoţionale ale copiilor este importantă pentru că ajută la formarea şi menţinerea relaţiilor cu ceilalţi, pentru că ajută copiii să se adapteze la grădiniţă şi la şcoală, pentru că previne apariţia problemelor emoţionale şi de comportament, în copilăria timpurie şi în cea mijlocie.

Prezentăm mai jos care sunt competenţele emoţionale specifice şi comportamentele pe care copiii preşcolari le dezvoltă la această vârstă, comportamenţe care prezintă relevanţă specială în contextul cercetării noastre.

Tabel nr.1. Competenţe emoţionale dezvoltate în perioada preşcolară

Multe dintre problemele de comportament se datorează unei emoţionalităţi negative şi lipsei de reglare emoţională. Ca urmare, putem afirma că reglarea emoţională este asociată cu o competenţă socială sporită, operaţionalizată astfel: comportament adecvat din punct de vedere social, popularitate, comportament prosocial şi puţine probleme de comportament sau comportament agresiv.

Există trei tipuri de strategii de reglare/autoreglare emoţională care pot fi utilizate în

grădiniţă: strategiile de rezolvare a problemelor, strategii emoționale, strategii cognitive.

Abilităţile sociale

Studiile indică faptul că acei copii care au dezvoltate abilităţile sociale se vor adapta mai bine la mediul şcolar, vor avea rezultate mai bune. Pentru copiii cu abilităţi sociale slab dezvoltate există o probabilitate mai mare de a fi respinşi de ceilalţi şi de a dezvolta probleme de comportament; astfel, copiii care sunt izolaţi de grup au un risc crescut pentru abandon şcolar, delicvenţă juvenilă, probleme emoţionale – anxietate, depresie.

Competenţele sociale de bază descrise în literatura de specialitate sunt: iniţierea şi menţinerea unei relaţii şi integrarea într-un grup. În cele ce urmează vom realiza o descriere amănunţită a fiecărei abilităţi împreună cu sugestii de dezvoltare a acestora.

Tabel nr.2. Competenţe sociale dezvoltate în perioada preşcolară

Modalităţi de realizare a educaţiei socio-emoţionale în practica didactică din grădiniţă

În vederea realizării obiectivelor educaţiei socio-emoţionale, a formării abilităţilor şi educării unui comportament corect din punct de vedere socio-emoţional, educatoarele de la grupele de copii preşcolari pot opta pentru una sau mai multe dintre variantele următoare:

1. Integrarea conţinuturilor educaţiei socio-emoţionale în toate categoriile de activităţi de învăţare ce se desfăşoară în grădiniţă. Predarea/învăţarea integrată în grădiniţele din România, susţinută de toate documentele curriculare în vigoare, poate constitui o oportunitate pentru realizarea obiectivelor propuse de educaţia socio-emoţională.

2. Implementarea unui program la nivel naţional de educaţie socio-emoţională a copiilor preşcolari, program structurat pe trei dimensiuni, una de formare, alta de intervenţie şi a treia de evaluare, a cărui grup ţintă să fie copiii preşcolari, părinţii şi educatoarele.

3. Elaborarea şi desfăşurarea unor activităţi opţionale la nivelul grupelor, specific domeniului de educaţie socio-emoţională, având conţinuturi specifice.

4. Derularea unor proiecte complementare activităților curriculare, cu accent pe activitățile extraşcolare şi de voluntariat, cu accentuat caracter socio-emoţional, în parteneriat cu şcoala, părinţii şi comunitatea.

5. Marcarea unor evenimente din viaţa copiilor în care sunt introduse elemente ale educaţiei socio-emoţionale. Întrucât evenimentele în viaţa fiecărui copil nu se desfăşoară după o planificare anterioră, această strategie poate fi adoptată ocazional.

Importanţa educaţiei socio-emoţionale la vârsta preşcolară

De-a lungul timpului oamenii de ştiinţă au observat că principalul predictor care asigură adaptarea la viaţa adultă nu sunt notele şcolare sau un potenţial cognitiv ridicat ci abilitatea copiilor de a stabili relaţii cu cei din jur. Aceste observaţii contravin credinţei majorităţii că un copil „deştept” va reuşi în viaţă.

Prietenii sunt resurse emoţionale pentru petrecerea într-un mod plăcut a timpului liber. Cercetătorii arată că perioada de timp în care o persoană râde, zâmbeşte, vorbeşte cu cei din jur este mult mai mare între prieteni decât între persoane care se cunosc mai puţin. În aceste momente de relaxare se descarcă în organism anumite substanţe chimice „endorfine„ care întăresc sistemul imunitar. De asemenea, prietenii reprezintă o resursă tampon faţă de efectele negative a unor evenimente precum conflicte în familie, divort, probleme scolare. În aceste situaţii, copiii se distanţeaza putin de familie şi apelează la prieteni pentru a obţine suportul emoţional necesar. Astfel, ei sunt o resursă de învăţare în situaţii pe care un copil nu ştie cum să le rezolve. Copiii pot imita comportamentul prietenului atunci când el nu ştie ce să facă sau pot cere în mod direct ajutorul (ex. Cum să construiesc castelul?). Studiile arată că schimbul de informaţii şi deprinderi se face mult mai eficient între prieteni decât între copiii care nu se cunosc, deoarece au mult mai multă încredere unul în celalalt şi se simt mai puţin vulnerabili atunci când îşi exprimă dificultăţile într-un domeniu.

Deoarece abilităţile emoţionale şi sociale au un rol atât de important în viaţa noastră, părinţii şi celelalte persoane implicate în educarea copiilor trebuie să fie informaţi despre problematica diferenţelor de gen şi despre necesitatea valorificării sau compensării acestor diferente în perioada preşcolară, perioadă care este optimă din punctul de vedere al achizitiilor socio-emoţionale. Părinţii şi educatorii, prin activităţile pe care le desfăşoară, pot sprijini şi oferi copiilor oportunităţi care să ajute dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale în mod adecvat, fără ca ea să fie limitată de stereotipurile de gen.

Vârsta preşcolară constituie o perioadă destul de lungă în care se produc însemnate schimbări în viaţa afectivă a copilului. Emoţiile şi sentimentele preşcolarului însoţesc toate manifestările lui, fie că este vorba de jocuri, de cântece, de activităţi educative, fie de îndeplinirea sarcinilor primite de la adulţi. Ele ocupă un loc important în viaţa copilului şi exercită o puternică influenţă asupra conduitei lui. Emoţia este o trăire a unei persoane faţă de un eveniment important pentru aceasta.

Pentru a favoriza o bună adaptare socială şi menţinerea unei bune sănătăţi mentale, copiii trebuie să înveţe să recunoască ce simt pentru a putea vorbi despre emoţia pe care o au, trebuie să înveţe cum să facă deosebire între sentimentele interne şi exprimarea externă şi nu în ultimul rând să înveţe să identifice emoţia unei persoane din expresia ei exterioară pentru a putea, în felul acesta, să răspundă corespunzător.

Dezvoltarea emoţională şi socială a copilului sunt aspecte esenţiale în evoluţia sa şi în special în procesualitatea învăţării, de aceea atât educatorii, cât şi părinţii trebuie să acorde o importanţă deosebită şi acestul segment de educaţie.

Îmbrăţişăm de asemenea ideea că promovarea educaţiei emoţionale şi sociale trebuie să vizeze orice vârstă, urmând principiul învăţării permanente, pe tot parcursul vieţii, întrucât niciodată nu e prea târziu să devenim conştienţi de propriile emoţii şi sentimente (devenind capabili de autocontrol), precum şi de cele ale celor din jur.

BIBLIOGRAFIE

1. Boncu, Ş., Dafinoiu I (2014) Psihologie socială şi clinică, Editura Polirom.

2. Chelcea, S coord.,(2013) Psihologie socială. Studiul interacțiunilor umane. Bucureşti, Editura  Comunicare.ro.

3. Eisenberg, N., & Mussen, P. (1989). The roots of prosocial behavior in children. Cambridge: Cambridge University Press.

4. Lievegoed, B. (2011), Fazele de dezvoltare a copilului, Editura Univers Enciclopedic Gold Triade, Bucureşti.

5. Macaulay J. si Berkowitz L.(1970),  Altruism and helping behaviour, New York, Academic Press,