EDUCATIA MORALA

Importanta conceptelor de morala si educatie morala

Nu este posibila formarea personalitatii fara a tine seama de aspectul care ar trebui sa domine intreaga noastra viata sufleteasca: aspectul moral.

Specificul educatiei morale este determinat, pe de o parte, de particularitatile moralei, ca fenomen social, care-i confera continutul, iar pe de alta parte, de conditiile sociopsihice ce sunt implicate in realizarea lor.

Educatia morala  este o componenta a educatiei prin care se realizeaza formarea si  dezvoltarea constiintei si a conduitei morale, formarea profilului moral al personalitatii, elaborarea comportamentului social-moral.

Esenta educatiei morale consta in „crearea unui cadru adecvat interiorizarii componentelor moralei sociale in structura personalitatii morale a copilului, elaborarea si stabilizarea, pe aceasta baza, a profilului moral al acestuia in concordanta cu imperativele societatii noastre".

Obiectivele educatiei morale

Formarea morala a personalitalii trebuie privita din punctul de vedere al unitatii dintre constiinta si conduita elevului.

In esenta, educatia morala urmareste realizarea urmatoarelor obiective fundamentale:

1. formarea constiintei

2. formarea conduitei morale.

1.Formarea constiintei morale

Din punct de vedere psihologic, formarea constiintei morale include doua componente: cognitiva si afectiva.

Dimensiunea cognitiva a constiintei se refera la informarea elevului cu continutul si cerintele valorilor, normelor si regulilor morale.

Cunoasterea de catre elevi a sensului normelor si regulilor morale, a aspectelor concrete pe care le incumba acestea se concretizeaza in:

-    formarea repre­zentarilor morale;

-     insusirea notiunilor morale;

-    formarea convingerilor morale;

-    structurarea judecatilor morale

2.Formarea conduitei morale

Personalitatea umana se exprima mai ales prin comportare. Conduita morala este obiectivarea constiintei morale in fapte si actiuni cu valoare de rasunsuri pentru situatiile concrete in care este pusa persoana umana si care imbraca , forma de deprinderi si obisnuinte morale.

Deprinderile sunt componente automatizate ale conduitei ce se formeaza ca raspuns la anumite cerinte care se repeta in conditii relativ identice.Scoala are obligatia de a forma la elevi un numar de deprinderi morale: venirea la timp la scoala, pregatirea constiincioasa a lectiilor. Tot atat de necesara este si formarea unor, obisnuinte morale. Obisnuintele se formeza ca si deprinderile, in urma repetarii unei dar ele implica trebuinta de a efectua acea actiune in anumite conditii.

Deprinderile si obisnuinlele se formeaza in cadrul activitatii. Primele deprinderi insusite de copil se datoresc imitarii persoanelor din jur; mai tarziu imitatiei se adauga treptat si stimuli verbali: ordine, interdictii, sfaturi, rugaminti in legatura cu efectuarea unei activitati si cu rezolvarea ei. Indrumarile date de parinti, cadrele didactice, asociate cu controlul si aprecierea, contribuie la consolidarea  deprinderilor.

Formarea obisnuintelor morale conduce mai departe la formarea unor trasaturi de vointa si caracter. Trasaturile de vointa ca perseverenta, stapanirea de sine, rabdarea, spiritul de independenta nu se formeaza de la sine, in mod spontan, ci presupun o indelungata munca educativa.

Prin caracter, ca obiectiv al educatiei morale, se intelege consecventa vointei,perseverenta vointei, unitatea ei;

Metode de educatie morala

Succesul activitatii de educatie morala este conditionat si de alegerea si folosirea cu pricepere a metodelor si procedeelor de educatie morala. Prin metodele de educatie morala se intelege ,,... calea urmata in mod constient si sistematic intr-o activitate indreptata spre realizarea profilului moral al personalitatii, in conformitate cu normele si idealul etic al societatii noastre". Metoda este deci calea formarii personalitatii morale.

Folosirea oricarei metode de invatamant poate avea si efecte morale. Povestirea, explicatia, prelegerea, observatia, conversatia sau dezbaterea, studiul de caz, problematizarea, indeplinesc si scopuri ale educatiei morale.

Educatia morala insa dispune de un set de metode si procedee cu eficienta deosebita in formarea trasaturilor morale ale personalitatii. Prezentam, pe scurt cateva dintre cele mai importante metode de educatie morala:

 Exemplul are o mare eficienta in determinarea executarii faptei morale. Forta educationala a exemplului se explica prin faptul ca:

- da posibilitatea unei intuitii directe, vii a faptelor, iar intuitia vie a faptelor traite influenteaza mult mai puternic decat ideile abstracte pe care le dau normele morale sau decat reprezentarile pe care elevul le poate avea din povestirile morale.

- intuitia directa este insotita de o traire afectiv-emotionala mult mai accentuata decat imaginile reproduse de pe urma povestirilor.

- tendinta spre imitatie este foarte puternica la copil. Forma superioara de imitatie este imitatia modelului uman.

 Exercitiul moral reprezinta o metoda cu mari resurse in formarea deprinderilor  de comportare morala, in desavarsirea activitatilor practice de conformare cu modelul ales. El consta in executarea sistematica si organizata a unor fapte si actiuni, in conditii relativ identice, cu scopul formarii deprinderilor si obisnuintelor de comportare morala, al constituirii si fixarii trasaturilor volitionale si de caracter implicate in atitudinea si conduita morala a individului.

Aceasta metoda presupune doua momente principale: formularea cerintelor si exersarea propriu-zisa.

- Formularea cerintelor; profesorul utilizeaza in activitatea sa urmatoarele forme : ordinul, dispozitia, indemnul si sugestia, lamurirea, rugamintea.

-Exersarea propriu-zisa. Antrenarea elevilor in diverse activitati si actiuni face posibila interiorizarea exigentelor externe cuprinse in normele, principiile si regulile moralei si transformarea lor in mobiluri interne, concomitent cu formarea deprinderilor si obisnuintelor de comportare, a trasaturilor de vointa si caracter.

 Supravegherea este metoda de observare atenta de catre educator a comportarii in devenire a copilului, a tanarului sau adultului. Ea consta in grija cotinua, din partea educatorului, pentru a opri, pe de o parte, pe elevi de la executarea repetata a unor acte daunatoare care duc la deprinderi rele, iar pe de alta parte, pentru a provoca pe elevi la executarea repetata a unor acte care, din contra, conduc, la formarea unor deprinderi bune.

Invatatorii, profesorii trebuie sa actioneze in asa fel incat sa provoace pt elevi sa repete acele actiuni care prin deprinderi sa prezinte mai tarziu un teren favorabil moralitatii.

Sanctiunea, ca metoda, imbraca doua forme: in cazul in care elevul nu respecta normele de conduita morala, disciplina scolara, indrumarile si ordinea fireasca pentru o viata corecta, intervine pedeapsa — sanctiunea punitiva, de regula, intr-o succesiune a gravitatii abaterilor prevazute de regulamentul scolar.

Cand elevul realizeaza succese in comportamentul sau il stimulam prin recompense sau sanctiuni premiale.

Pedeapsa este o sanctionare a nerespectarii regulilor de comportare, a indrumarilor si ordinelor date, a indatoririlor si obligatiilor scolare.

Recompensa este fata pozitiva a sanctiunii, in sensul ca prin ea incurajam anumite fapte care, prin repetare, duc la deprinderi si obisnuinte bune.

Si in cazul recompensei, si in cazul pedepsei, baza psihologica consta in asocierea dintre ideea actului comis si sentimentul care urmeaza acelui act in urma masurii luata de educatori: in cazul pedepsei, sentimentul neplacerii, suferinta durerii, sentiment care va fi o piedica ca in viitor sa mai savarseasca actul respectiv; iar in cazul recompensei,  sentimentul de placere care se asociaza cu actul comis. Recompensa este un mijloc puternic de stimulare a elevului spre savarsire de acte morale; pedeapsa este mijloc puternic de frana spre acte imorale; ambele sunt necesare pentru formarea de deprinderi morale.