ECHILIBRUL PSIHOSOMATIC ÎN VIAŢA COTIDIANĂ

                        Mureşan-Chira Gabriel

            Prof. Educator CRDEII, Cluj-Napoca

Tentaţiile lumii contemporane pot destabiliza echilibrul psihosomatic al unui individ în aşa fel încât defazarea triadei corp- psihic- viaţă spirituală să genereze boala? Putem fi propriul nostru guvernator în preajma atâtor tentaţii? Cum gestionăm reacţiile minţii, trupului şi sufletului în aşa fel încât să facem faţă agresorilor lumii contemporane? Boala însă poate surprinde, poate modifica conştiinţa, poate cauza suferinţe fizice dar mai ales psihice.

Cuvinte cheie: echilibru psihosomatic, conştiinţă, boală, terapeutică spirituală, perturbare globală.

     În mod paradoxal şi mai mult decât frecvent susţinem că avem şi suntem stăpâni, într-un fel sau altul, pe un echilibru dobândit fie prin introspecţie, fie suntem doar cu senzaţia că îl deţinem sau rareori surprindem sclipiri palide a ceea ce credem noi că este. De unde ştim când suntem echilibraţi? Suntem capabili să admirăm un peisaj frumos? Putem ignora cu nonşalanţă frumuseţile din ce în ce mai puţine ale lumii acesteia? Ne-am retras într-o carapace artificială blocată în virtualitate excesivă, comodă pentru noi? Am renunţat oare prea lejer de rolul nostru social? Avem zeci de prieteni…virtuali. Dar dacă sub acest aspect desigur - din punct de vedere al comunicării – bun - când suntem la o distanţă mare, se ascunde o stare de neputinţă în a ne exprima emoţiile, sentimentele, afilierea noastră la comun ? Unde este farmecul unei frumoase conversaţii inteligente? Ori preferăm simplitatea unor răspunsuri monosilabice? Să fie de vină tastatura tehnologiei? Sau NOI ? Trece timpul, sau NOI prin timp…trecem rapid, nebunesc, nu mai avem timp…trăim fast, nu slow. Dar viaţa de altfel nu este decât risipirea sinelui în alţii, nu o prescurtare ci o implicare.

„Toate imi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (1 Corinteni 6,12).

Presupunând că omul este parte integrantă a acestei implicări armonioase, câţi dintre noi simţim aceasta? Precum totul este armonie aşa ar trebui să fie viaţa noastră, un echilibru cît mai fidel între o exo anthropos şi o eso anthropos. Ceea ce ne interesează este însă legătura dintre latura sufletească şi experienţele trupului deoarece „latura sufletească a persoanei sunt experienţele sufleteşti” (cit. în Enăchescu, p.44, 2004) dar, ca şi în cazul experienţelor trupului există şi o experienţă a sufletului, deci ambele interconectate în dimensiunea ontologică a individului. „Τα Πάντα ῥεῖ ta panta rhei” – afirma Simplicius din Cilicia (Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat).

În acest sens vom propune o abordare şi o validare a ipotezelor care decurg din întrebările: 1. Este posibil a sesiza manifestările echilibrului psihosomatic în solicitările zilnice? şi 2. Cum face faţă acestor solicitări omul, fiinţă bio-psiho-socio-culturală şi spirituală?

Foarte multe scrieri consideră că omul poate fi definit - ceea ce este oarecum posibil însă, definiri subiective de altfel sunt şi parţiale: „măsură a tuturor lucrurilor” ( Protagoras, apud Enăchescu, 2004); un „Eu” - cu o identitate unică de care el (omul) este conştient doar aflându-se în raport personal cu lumea fizică şi/sau cu alţii. Desigur există şi alte puncte de vedere astfel, pentru Nietzsche „omul este animalul ce nu poate fi definit niciodată” (apud Enăchescu, p.43, 2004).

În general ştiinţele umaniste oferă definiri generale şi mai puţin precise dar, cine poate să definească omul decât hazardant. Omul este definit prin trăsăturile sale ca având inteligenţă manifestată diferit, deţine conştiinţă, se poate desprinde de grup prin individualitate, poate evolua sau involua sub aspect profesional sau mai degrabă spiritual, poate urî sau iubi, este interesat sau dezinteresat, poate distruge sau reconstrui totul, etc. Din punct de vedere structural lucrurile se complică mult deoarece omul este trup şi suflet, ca urmare el este studiat deseori separat ca trup, corp, fizic (de anatomie, medicină), de psihologie - ca psihic însă, nu ne vom putea rezuma aici deoarece, aşa cum corpul fizic este un corp însufleţit, aşa cum acesta este condus, ghidat, tot aşa, psihismul individului este condus de energii, impulsuri, emoţii. Aceste două realităţi sunt subsumate stărilor sufleteşti care sunt mult superioare psihicului. Sufletul îmbracă complet şi complex fizicul şi psihicul formând OMUL. Aşa se explică de ce emoţiile afectează trupul deci, se proiectează deţinând o corespondenţă în special în sistemul endocrin; funcţia sistemului imunitar şi capacitatea de autoreglare/autovindecare fiind grav afectată de concretizarea acestor energii de obicei negative. Capacitatea acestor stări emoţionale de a se modifica în intensitate, frecvenţă şi durată în timp, transferul în corpul fizic, determină dereglări lăuntrice psihofizice. Disconfortul creeat se propagă precum o piatră aruncată într-un lac. Nefiind deloc vorba despre un concept, ansamblul psihosomatic (gr. psyche=spirit; soma=corp) reprezintă un tip de manifestare a unei tulburări - anomalii psihice la nivelul sănătăţii psihice fără a stabili o altă cauză. Lucrările de specialitate evidenţiază efectele spiritului asupra corpului, spiritul evidenţiindu-se chiar şi la animale. Dezechilibrul triadei fizic-psihic-spiritual ar conduce la starea de boală ca manifestare proiectată într-unul din aceste corpuri. În corpul fizic pot apărea dureri, afecţiuni organice; în corpul psihic - psihotraume, simdroame; iar în corpul spiritual - vicii, patimi. Studiile de terapeutica bolilor spirituale şi mintale, psihoterapia ortodoxă actuală, nu fac altceva decât să privească dintr-o altă perspectivă integritatea umană, descriind situaţii concrete şi oferind soluţii practice. Nu mai departe, literatura orientală ne spune clar că, nu există boli ci numai bolnavi, boala fiind o defazare globală în dimensiunea corp – psihic - spiritual. Echilibrul ca armonie postulează spre un individ cât mai complet, nu numai sub aspect organicist. Echilibrul psihosomatic reprezintă totul adică, o unitate de trăiri cu pondere constantă ce deţine corespondent în ştiinţele medicale, în trăirea psihică şi spirituală. S-ar putea totuşi să existe o definire a sănătăţii totale citând un sfânt mai apropiat zilelor noastre:

“Experienţa arată că păcatele şi patimile distrug sănătatea sufletului şi trupului, iar biruinţa asupra păcatelor aduce în suflet linişte cerească şi sănătate trupească. Răpune hidra cea cu multe capete a păcatului şi vei fii sănătos. Păstrează-ţi liniştea sufletească, nu te agita, nu te tulbura de nimic din cele ce ţi-ar putea sta înpotrivă: necazuri, nedreptăţi, nereguli şi te vei bucura mereu de sănătate sufletească şi trupească. Neliniştile, tulburările, focul patimilor de tot felul nasc în noi mulţime de boli sufleteşti şi trupeşti” ( cit. în Sfântul Ioan de Kronstadt, p.114, 2005).

Referinţe bibliografice:

1. Constantin, Enăchescu., Tratat de igienă mintală, Editura Polirom, Iaşi, 2004

2. Sfântul Ioan de Kronstadt., Viaţa mea în Hristos, Editura Sofia, Bucureşti, 2005