DIMENSIUNEA PSIHOPEDAGOGICĂ A TERAPIEI OCUPAŢIONALE

                                                                                                                                               Mureşan Chira Gabriel

Prof. Educator CRDEII, Cluj-Napoca

            Terapia ocupaţională se constituie intr-o disciplină complexă, o activitate vitală ce valorifică informaţii interdisciplinare cu scopul de a- i restabili, susţine şi spori performanţa, de a uşura învăţarea acelor abilităţi şi funcţii esenţiale pentru adaptare şi productivitate, de a diminua sau corecta aspecte patologice şi de a promova starea de sănătate mintală. Persoana beneficiază de servicii care urmăresc creşterea sentimentului propriei valori, dezvoltarea personalităţii şi o conducere la o sumă a calităţilor de adaptare la mediu. Terapia ocupaţională propune activităţi specifice atât pentru copiii cu cerinţe educative speciale cât şi pentru adulţii aflaţi implicaţi în forme diferite a activităţilor terapeutice.     

Cuvinte cheie: terapie educaţională complexă şi integrată, promovarea sănătăţii mintale, deprinderi adaptative

             Dovada faptului că anumite conţinuturi ştiinţifice sunt transferate dintr-o ştiinţă în alta, dintr-un conţinut în altul, ne este indicat de psihopedagogia specială, aceasta fiind o ştiinţă de sinteză ce transferă şi receptează informaţii ştiinţifice, pe fondul unui statut care, parcurge traseul de la general la particular, inclusiv în cazul terapiilor. Delimitată pe domenii de referinţă, terapiile fie că sunt vizual- plastice, fie prin mediere artistică, cognitiv- comportamentale sau ocupaţionale şi promovare a sănătăţii mintale, terapia sau actul terapeutic deţine calitatea de a se adapta nevoilor beneficiarilor, ca spre exemplu, transferul unor principii ale terapiei ocupaţionale- specifice instituţiilor cu profil medical- recuperator, spre sistemul de educaţie în completarea programului centrat pe predare- învăţare- evaluare, desfăşurat de profesorul psihopedagog şi având un caracter profund terapeutic, corectiv- compensator.

          Psihopedagogia specială a atras conţinuturi ştiinţifice valoroase pe care le- a adaptat trecându- le prin filtrul principiilor psihopedagogice de normalizare, educaţie pentru toţi, integrare, adaptare şi stimulare, implicând aplicaţii practice decupate din fonduri teoretice valoroase răspunzând solicitărilor societăţii moderne contemporane. Asistenţa psihopedagogică şi socială a persoanelor cu cerinţe educative speciale se constituie într-un ansamblu de măsuri inter şi transdisciplinare în vederea realizării şi îndeplinirii unor obiective în cadrul terapiei educaţionale complexe şi integrate, obiective transpuse ierarhic şi structural în arii, printre care şi terapia ocupaţională.

         Terapia ocupaţională se constituie atât intr-o disciplină ce valorifică informaţii complexe, interdisciplinare, cât şi într-o artă aşa cum este definită de Council of Standards, Adjot( 1972, apud Gherghuţ, 2001) „ Terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa de a dirija participarea omului spre îndeplinirea anumitor sarcini, cu scopul de a- i restabili, susţine şi spori performanţa, de a uşura învăţarea acelor abilităţi şi funcţii esenţiale pentru adaptare şi productivitate, de a diminua sau corecta aspecte patologice şi de a promova starea de sănătate mintală”.

         În cazul elevilor cu cerinţe educative speciale, terapia ocupaţională deţine o bază ştiinţifică centrată pe anumite dimensiuni nefăcând rabat de la principiile sănătăţii mintale aplicate în mediul psihopedagogic şcolar cuprinzând note definitorii ale activităţilor desfăşurate. Terapia ocupaţională dirijează modul de răspuns al individului cuprins în actul terapeutic înspre sănătate, stare de bine, încercând să împiedice anumite evoluţii spre dezechilibre psihosomatice, dezvoltând anumite potenţialităţi, capacităţi ale indivizilor de a face faţă solicitărilor zilnice, activităţi în vederea integrării profesionale ulterioare. Nu în ultimul rând, prin activităţi specifice, terapia ocupaţională pe de o parte realizează conexiuni puternice între educaţie şi expresie artistică, artă plastică, nu sub forma căutării performanţei ci, sub forma ameliorării unor stări emoţionale, educării capacităţii de reprezentare grafică, cultivarea autocontrolului, a deprinderilor de muncă, a capacităţilor cognitive şi de reacţie în anumite conjuncturi de viaţă, implicând caracterul socio- moral al educării şi terapiei ocupaţionale în general, iar,  pe de altă parte, dirijează un tip de curriculum pentru elevii cu cerinţe educative speciale

            În încheiere am putea spune că extinderea unei analize în domeniul terapiei ocupaţionale a trecut dincolo de practicile clasice, nuanţând activităţi caracterizate puternic de metode şi tehnici specifice acestui tip de terapie, bazate pe organizarea serviciilor atât pentru copii cu cerinţe educative speciale cât şi pentru adulţii aflaţi în diferite stadii a activităţilor terapeutice.     

Bibliografie:

1. Alois, Gherghuţ., Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Strategii de educaţie integrată, Editura Polirom, Iaşi, 2001.

2. Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5234/01.09.2008, Anexa 2.

3. Popovici, V.D.,  Introducere în terapia ocupaţională, Editura Pro- Humanitate, Bucureşti, 2000.