CREATIVITATEA – TRĂSĂTURĂ COMPLEXĂ DE PERSONALITATE
înv. Marc Aurica
Şcoala Gimnazială Cîmpeni
E necesară cunoaşterea valenţelor creatoare ale fiecărui individ fiind impusă de practica orientării şcolare, de necesitatea plasării lui în condiţii de dezvoltare ( şcolarizare ) adecvate fondului său aptitudinal.
Creativitatea este un termen foarte generos care de-a lungul timpului a fost definit multe feluri. În principal, când vorbim despre creativitate ne referim la trei aspecte: la produsele creative, la trăsăturile de personalitate ale persoanelor creative şi la gândirea creativă. Produsele creative sunt roadele actului de creaţie. Pentru ca o lucrare sau idee să fie considerate o creaţie, este necesar să îndeplinească mai multe condiţii şi anume să fie originală, valoroasă, să aducă ceva nou, să fie utilă. Când evaluăm creaţiile copiilor trebuie să aplicăm condiţiile de mai sus nu produselor în sine, cât mai ales ideii care a stat la baza producerii acestora.
Creativitatea poate fi văzută ca o trăsătură pe care fiecare o are mai mult sau mai puţin dezvoltată. Chiar dacă nu produc opere de artă sau nu fac invenţii, mulţi oameni dau dovadă de creativitate în viaţa de zi cu zi. Copiii îşi manifestă din plin creativitatea în activităţile pe care le fac. Interesul, curiozitatea, spontaneitatea, deschiderea la nou, tendinţa de a îmbina realul cu fantasticul, toate aceste ingrediente necesare creativităţii se manifestă în copilărie. Pentru a-şi folosi potenţialul creativ adulţii trebuie să aibă dezvoltate şi alte trăsături de personalitate: independenţă, încredere în sine, deschidere la nou, tolerarea ambiguităţii, simţ critic.
Văzută prin prisma personalităţii, creativitatea capătă sensul de potenţial creativ, de sumă de însuşiri sau factori psihologici ai unor viitoare performanţe creatoare. Toate condiţiile virtuale existente în om, dar nu neapărat utilizate, care ar putea contribui la succesul actului creativ, alcătuiesc creativitatea potenţială a persoanei, spre deosebire de facultatea creativă, care presupune posibilitatea reală, ,,actualizată“ de a crea. În termeni mai practici, creativitatea potenţială este performanta de a obţine un produs.
Creativitatea este educabilă. Creativitatea se învaţă, chiar dacă nu ca oricare altă disciplină, ci ar fi mai nimerit să spunem că se descătuşează sau se dezvoltă.
Cunoaşterea elevului constituie o condiţie a organizării eficiente a procesului de învăţământ , a acţiunilor de instruire si educaţie. Acest aspect modern este o consecinţă a acceptării ideii că persoana reprezintă o entitate, structurată specific, care exprimă relaţia particulară dintre individ şi mediul în care s-a dezvoltat şi, indirect, necesitatea integrării funcţionale a actului pedagogic în ansamblul factorilor cu rol determinant.
E necesară şi cunoaşterea valenţelor creatoare ale fiecărui individ fiind impusă de practica orientării şcolare, de necesitatea plasării lui în condiţii de dezvoltare ( şcolarizare ) adecvate fondului său aptitudinal.
Creativitatea este un termen foarte generos care de-a lungul timpului a fost definit multe feluri. În principal, când vorbim despre creativitate ne referim la trei aspecte: la produsele creative, la trăsăturile de personalitate ale persoanelor creative şi la gândirea creativă. Produsele creative sunt roadele actului de creaţie. Pentru ca o lucrare sau idee să fie considerate o creaţie, este necesar să îndeplinească mai multe condiţii şi anume să fie originală, valoroasă, să aducă ceva nou, să fie utilă. Când evaluăm creaţiile copiilor trebuie să aplicăm condiţiile de mai sus nu produselor în sine, cât mai ales ideii care a stat la baza producerii acestora.
Creativitatea poate fi văzută ca o trăsătură pe care fiecare o are mai mult sau mai puţin dezvoltată. Chiar dacă nu produc opere de artă sau nu fac invenţii, mulţi oameni dau dovadă de creativitate în viaţa de zi cu zi. Copiii îşi manifestă din plin creativitatea în activităţile pe care le fac. Interesul, curiozitatea, spontaneitatea, deschiderea la nou, tendinţa de a îmbina realul cu fantasticul, toate aceste ingrediente necesare creativităţii se manifestă în copilărie. Pentru a-şi folosi potenţialul creativ adulţii trebuie să aibă dezvoltate şi alte trăsături de personalitate: independenţă, încredere în sine, deschidere la nou, tolerarea ambiguităţii, simţ critic.
Creativitatea poate fi văzută nu numai ca o trăsătură de personalitate ci şi ca un mod de a gândi. Avem nevoie de creativitate mai ales în situaţiile ambigue, incerte, în care nu există o soluţie uşor de găsit, ci trebuie să descoperim singuri ce e cel mai bine să facem. În aceste situaţii este important să ne putem gândi la un număr cât mai mare de idei, din care să le putem selecta pe cele mai potrivite. Pentru ca un proces creativ să înceapă trebuie mai întâi să trecem în revistă soluţiile familiare sau deja încercate la respectiva problemă. Dacă acestea nu se pot aplica în situaţia prezentă începe un proces de căutare a unor idei noi, cele deja încercate fiind ignorate. După ce apare o idee nouă, se evaluează cât este de aplicabilă şi convenabilă. Dacă nu este destul de satisfăcătoare începe căutarea unei noi idei. Aşadar, în momentele în care dăm dovadă de creativitate nu apelăm numai la imaginaţie şi la emoţii, ci şi la gândire. Deşi este important să producem un număr cât mai mare de idei, este la fel de important şi să le judecăm critic şi să găsim modalităţile cele mai potrivite de a le pune în practică.
Fiecare persoană creatoare vine de fapt cu nota sa proprie, având o dominantă specifică în funcţie de înzestrarea sa , de experienţa acumulată, nivelul creativităţii, domeniul de manifestare şi multe alte condiţii. Există o infinită varietate a formelor particulare de structură psihică pe care le pot căpăta persoanele creatoare : nu se poate vorbi de un tip al creatorului, ci de diferite tipuri, ba mai mult încă, de individualităţi specifice ale creatorilor. Aşa se explică de ce unii cercetători au găsit ca definitorie prezenţa categorică a unui factor, în timp ce alţii au găsit semnificativă tocmai absenţa aceluiaşi factor.
Văzută prin prisma personalităţii, creativitatea capătă sensul de potenţial creativ, de sumă de însuşiri sau factori psihologici ai unor viitoare performanţe creatoare. Toate condiţiile virtuale existente în om, dar nu neapărat utilizate, care ar putea contribui la succesul actului creativ, alcătuiesc creativitatea potenţială a persoanei, spre deosebire de facultatea creativă, care presupune posibilitatea reală, ,,actualizată “de a crea. În termeni mai practici, creativitatea potenţială este performanta de a obţine un produs.
În fapt, creativitatea poate însemna fie o facultate sau o capacitate de a produce idei sau lucruri originale şi utile , fie mişcarea sau procesul care duce la produsul original.
Factorii psihici ai creativităţii se pot repartiza în trei grupe.
- factori intelectuali ( imaginaţie, gândire, inteligenţă, memorie, stil cognitiv, etc.)
- factori aptitudinali
- factori nonintelectuali si nonaptitudinali sau de personalitate ( motivaţii, atitudini, caracter, temperament, interese, aspiraţii, voinţă.)
La capitolul ,, ordinea de importanţă” a factorilor în complexul fenomen numit creativitate, autori de prestigiu răspund diferit, punând pe primul loc fie imaginaţia fie jocul liber al fanteziei, fie
sentimentele ori ,dimpotrivă, factorul raţional, logic.
Nu trebuie însă subestimată experienţa bogată şi informaţia complexă căci inteligenţa şi imaginaţia nu pot opera în gol. Cu cât cunoştinţele sunt mai diverse cu atât persoana are material pentru stabilirea unor raporturi mai neuzuale între elemente care în mod curent nu sunt asociate. Ori, o operaţie de bază în creaţie este sesizarea de legături între entităţi aparent incompatibile între ele.
Fără pasiune, perseverenţă, încredere în sine etc., toate calităţile intelectuale rămân în stare potenţială. Cu tot aportul ei în actul creaţiei, inteligenţa nu poate asigura producţia creatoare dacă nu se înscrie într-o structură dinamică specifică, alături de anumite variabile aptitudinale aparţinând altor funcţii intelectuale: memorie, imaginaţie, stil cognitiv şi chiar precepţie.
Un rol esenţial în producţia creatoare revine aptitudinilor speciale. Caracterul diferenţiat al aptitudinilor specifice diferitelor sectoare de manifestare rezultă atât din varietatea aptitudinilor simple care intră în sistem, cât si din diferenţa de interese şi calităţi operaţionale ale acestor componente.
Factorii intelectuali şi aptitudinile speciale constituie latura sine qua non a creativităţii. Totuşi, o presoană nu va atinge niciodată nivelurile de care ar fi în stare , dacă aptitudinile sale nu sunt dinamizate şi susţinute la un tonus corespunzător, de o curiozitate vie, de dorinţa de a realiza ceva , de tenacitate.
În procesul de creaţie se pot distinge patru faze: pregătirea, incubatia, iluminarea si elaborarea ( împreună cu verificarea ). Prima si ultima fază (pregătirea si verificarea ) sunt organizate în mod raţional şi se desfăsoară conştient, fiind proprii creaţiei ştiinţifice şi tehnice. Celelalte două (incubaţia si iluminarea ) sunt nelipsite în orice proces creator, indiferent de domeniu. Acestea sunt momentele cruciale, nucleele procesului creator.
Produsul creaţiei este criteriul cel mai cunoscut si palpabil de apreciere a creativităţii. El se exprimă fie în ceva material ( un produs, un proiect, o invenţie, un obiect de artă) fie în ceva spiritual ( o formulă, o teorie , un principiu ). Dacă produsul îndeplineşte anumite condiţii pentru a fi socotit ,, creativ” atunci se merge pe drumul invers, de la produs la proces şi de la acesta la autor, etichetându-se toate ca fiind ,, creative “. Putem defini astfel creaţia, ca fiind forma superioară de manifestare comportamentală a personalităţii creatoare.
Prin însăsi trăsătura ei definitorie – originalitatea - fiind ceva nou şi imprevizibil, care sparge şabloanele şi care nu a fost prescris, creativitatea parte a fi incompatibilă cu ideea de educare deliberată.
Creativitatea este însă educabilă. Creativitatea se învaţă, chiar dacă nu ca oricare altă disciplină, ci ar fi mai nimerit să spunem că se descătuşează sau se dezvoltă.
Un astfel de proces se întâmplă dacă sunt create condiţiile propice prin :
a.stimularea factorilor care contribuie la educarea creativităţii (inteligenţă, imaginaţie, motivaţie, temperament, procese emotionale, sentimente, atitudini.)
b.prin inhibarea, neutralizarea, celor care blochează manifestările creative (conformismul, rigiditatea metodologică, critica prematură, uzitarea exagerat de mare a factorului raţional)
Luând în considerare particularităţile specifice vârstei dar modalităţile de exprimare specifice copilului de vârstă scolară mică, elevului creator nu-i pot fi atribuite gama de insuşiri şi conduite ce se atribuie adultului. E.P. Torrance enumeră următoarele conduite drept indicatori ai creativităţii şcolarului:
- îşi poate ocupa timpul fără a fi stimulat;
- merge dincolo de sarcinile trasate;
- întreabă insistent ,,de ce” si ,,cum”;
- îi place să organizaze jocuri în curtea şcolii;
- îi place să povestească despre descoperirile si ,,invenţiile “ proprii;
- găseşte utilizări neobişnuite jucăriilor;
- nu se teme să încerce ceva nou;
- desenează în caietul său în timp ce profesorul dă indicaţii sau ţine lecţia.
Totodată autorul citat prezintă o listă de categorii de conduită, utilă în identificarea copiilor creativi:
- curiozitate investigatoare, întrebări profunde
- originalitate în gândire si acţiune, soluţii neobişnuite
- independenţă în gândire şi conduită, individualist, plin de sine
- imaginativ, fantezist, povestitor de istorii
- nonconformist
- plin de idei , fluenţă verbală sau conversaţională
- experimentator, încearcă idei noi, produse noi
- flexibilitatea ideilor şi a gândirii
- persistent, perseverent.
Actul de creaţie este condiţionat de o flexibilitate deosebită a gândirii, de însuşiri motivaţionale, de curiozitate, sensibilitate deosebită pentru anumite domenii de probleme, de dorinţa de a reuşi, de capacitateta de a duce munca până la capăt. Gândirea creatoare se formează şi se dezvoltă prin educaţie, prin punerea elevilor în condiţii care să solicite şi să ajute exercitarea gândirii proprii, independente în soluţionarea problemelor ale vieţii şcolare şi sociale.
Ce alt cadru poate fi mai prielnic decât activităţile desfăşurate în cadrul proiectelor educaţionale, derulate pe perioade de timp mai lungi sau mai scurte. Editarea unei reviste a clasei sau poate punerea în scenă a unor scenete , piese de teatru, interpretarea rolurilor şi creerea costumelor şi a decorurilor, sunt ocazii foarte bune de exersare şi exprimare a primelor manifestări, eliberate de constrângerile lecţiilor de la clasă, ale creativităţii fiecăruia. Creativitatea copiilor se manifestă în mai toate activităţile lor: în jocurile pe care le desfăşoară, în lucrărie practice pe care le efectuează, în felul în care formulează uneori răspunsurile la întrebările puse sau în modul în care realizează un dialog pe o temă dată.
Practic, fiecare arie curriculară, activităţile extracurriculare ca şi cele extraşcolare oferă oportunităţi în acest sens. Important este ca educatorul să aibă încredere în elevi, să le ofere ocazia de a-şi exprima punctul de vedere, să-şi asume responsabilităţi, să încurajeze si să creadă în capacitatea de autorealizare a fiecăruia, să aprecieze în mod deosebit individualitatea, să încurajeze şi să recompenseze creativitatea, să insiste pe dezvoltarea motivaţei intrinseci. Şi, dacă educatorul alternează metodele tradiţionale cu cele moderne, interactive, brainstorming-ul (metoda de eliberare a creativităţii) problematizarea, sinectica, colajul, metafora şi alte metode ce conduc la dezvoltarea gândirii divergente, cu siguranţă rezultatele vor fi evidente. Important este să nu ne fie teamă să experimentăm, să acceptăm noul şi să fim în primul rând noi înşine creativi.
Bibliografie:
1. Miclea, M., Psihologie cognitivă, Ed. Polirom, Iasi, 1999
2. Amabile T., ,,Creativitatea ca mod de viaţă”, Ed. Ştiinţifică şi Tehnică, Bucureşti, 1997;
3. Aurel,Clinciu, ,,Creativitatea”, Ed.Universităţii Transilvania, Braşov, 2001;
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:
|