CREATIVITATEA MATEMATICĂ

Prof. Stancu Magdalena Ioana

Liceul Voievodul Mircea Târgovişte

Unul dintre scopurile sistemului de învăţămant este să identifice persoanele creative. Perspectivele secolului nostru presupun efectuarea automatizată a acţiunilor economice cu ajutorul calculatoarelor, aşa că oamenilor le revine misiunea de a produce în mod creativ. Creativitatea este o proprietate dinamică a minţii umane care trebuie îmbunătăţită şi preţuită corespunzător. În caz contrar, ea se diminuează sau deteriorează. De aceea, e important să studiem creativitatea şi să îi determinăm caracteristicile. Matematica în sine ne oferă o bază confortabilă pentru a ne dezvolta şi studia creativitatea.

Creativitatea este în mod tradiţional atribuită artei şi literaturii, dar în zilele noastre a face descoperiri ştiinţifice relevante poate fi considerat tot un act de creativitate. În domeniul artei şi literaturii e suficient să creezi o povestire extraordinară, dar în domeniul ştiinţific nu e suficient ca o idee să poată fi povestită, ci ea trebuie sa aibă aplicabilitate.

Câteva definiţii ale creativităţii matematice se regăsesc în literatură. Cu toate acestea, majoritatea definiţiilor sunt vagi şi evazive: Mann (2005), Sriraman (2005), Haylock (1987). Creativitatea matematică se consideră ca facând parte din domeniul matematicienilor profesionişti. Matematicianul francez Henry Poincare (1948, 1956) consideră că descoperirea în matematică este o combinaţie de idei şi date prestabilite ce pot forma o multitudine de combinaţii, dar puţine dintre acestea vor avea cu adevărat însemnătate. În procesul găsirii combinaţiilor folositoare se va rula un număr imens de combinaţii şi doar prin acest număr mare de rulări se vor distinge combinaţiile revelatoare de cele lipsite de însemnătate. Cu alte cuvinte, a crea în sens matematic poate fi definit ca a forma,a recunoaşte şi a alege combinaţii importante şi folositoare. De asemenea Boden (2004) consideră creativitatea modul de a combina idei obişnuite în moduri neobişnuite. În mod similar, Ervynck (1991) afirmă că a crea noi concepte matematice folositoare prin combinarea cunoştinţelor anterioare sau descoperirea unor relaţii noi matematice poate fi considerat un mod creativ de a face matematică. El accentuează rolul cheie al creativităţii în dezvoltarea ciclului complet al gândirii matematice , lucru ce ajută la punerea în ordine a ideilor astfel încât sa poată fi generate noi teorii şi cunoştinţe matematice. Chamberlin şi Moon (2005) consideră gândirea divergentă ca principalul descriptor al creativităţii matematice. Laycock (1970) descrie creativitatea ca o abilitate de a analiza o problemă dată din diferite perspective, a recunoaşte tipare, diferenţe şi similarităţi, a genera multiple idei şi a alege metoda potrivită pentru a rezolva situaţii matematice necunoscute.

Pentru că a defini creativitatea doar bazându-ne pe originalitate şi aplicabilitate nu este un mod practic de a identifica şi dezvolta creativitatea elevilor, câţiva cercetatori au încercat să delimiteze definirea creativităţii la elevi de cea la nivel profesional matematic. Astfel, la nivelul elevilor nu se aşteaptă o muncă de o creativitate extraordinară, ci mai degrabă creativitatea înseamnă oferirea de către elevi a mai multor perspective asupra unei probleme matematice. În schimb, la nivel profesional,Sriraman propune mai multe definiţii ale creativităţii matematice:

1. Abilitatea de a produce o cercetare originală care să extindă corpul cunoştiinţelor

2. Abilitatea de a deschide noi drumuri pentru formularea de întrebări de către alţi matematicieni.

La nivel şcolar, creativitatea este definită ca :

1. Procesul prin care rezultă o soluţie intrinsecă originală la o problemă dată sau la un anumit tip de probleme

2. Formularea unei noi întrebări sau posibilităţi care ne permite ca o problemă veche să poată fi privită dintr-un alt punct de vedere.

Posamentier, Smith and Stepelman, (2010) cred că a rezolva o problemă e ca şi cum ai inventa ceva nou.

De aceea elevii trebuie antrenaţi în probleme noi, provocatoare şi trebuie să experimenteze modelul rezolvării creative. Elevilor trebuie să li se furnizeze permanent oportunităţi de a cunoaşte şi rezolva probleme cu final deschis, aceasta încurajându-i permanent să reflecteze la propriile idei.

În opinia mea folosirea creativităţii în predarea matematicii reprezintă soluţia pentru abordarea creativă a învățării. Cu alte cuvinte abordăm dintr-o altă perspectivă ceea ce afirmau  J. G. Gowan şi G. D. Demos: “Copiii sunt creativi în mod natural şi doar aşteaptă atmosfera propice pentru a-şi manifesta creativitatea.”. Rolul profesorului în acest caz este de a crea o atmosferă de siguranţă şi încredere, astfel încât elevii să aibă curajul să îşi asume riscuri, să facă greşeli şi să interacţioneze între ei pentru a-şi susţine punctul de vedere. Un profesor care gândeşte creativ va produce elevi care gândesc creativ.

Bibliografie:

Boden, M. The creative mind. Myths and Mechanisms, Routledge, London , 2004

Ervynck, G. Mathematical creativity, Kluwer Academic Publishers New York, 1991

Leikin, R. Exploring mathematical creativity using multiple solution tasks, Sense Publisher, Rotterdam, 2009