CREATIVITATEA – DIMENSIUNE PSIHOLOGICĂ

A PERSONALITĂŢII UMANE

Prof. ȋnv. Primar Stavăr – Oprişan Mihaela- Alexandra

Şcoala Gimnazială “Anghel Saligny” Focşani, Vrancea

Creativitatea a devenit un indiciu valoric în multe domenii de activitate, un indiciu al calităţii activităţii în multe profesii şi un element de progres al vieţii social- economice. Multă vreme creaţia a fost considerată apanajul exclusiv al unei minorităţi restrânse. De când s-a constatat că noua tehnică înfăptuieşte toate muncile stereotipe şi deci omului îi revin sarcinile perfecţionare, de înnoire, cultivarea gândirii creative a devenit o sarcină importantă a şcolii. Dezvoltarea creativităţii copiilor reprezintă o preocupare permanentă pentru cadrele didactice înzestrate cu un acut simţ al imperativului social.

Cuvinte cheie: creativitate, personalitate, talent

Conceptul de creativitate, unul dintre cele mai fascinante concepte cu care a operat vreodată ştiinţa, este încă insuficient delimitat şi definit. Aceasta se explică prin complexitatea procesului creativ, ca şi prin diversitatea domeniilor în care se realizează creaţia. După unii autori, acest lucru se întâmplă ori de câte ori o noţiune este difuzată de la un grup restrâns de specialişti la o populaţie mai largă, pierzându-şi astfel caracterul univoc, stabilitatea şi rigoarea. Nu este vorba de un proces de degradare, ci de asimilare a gândirii logice individuale la gândirea socială.

Problemă de cercetare pentru psihologi, pedagogi, psihanalişti, filosofi, esteticieni, sociologi şi sociologi ai culturii, axiologi, antropologi, economişti - dată fiind complexitatea uimitoare a fenomenului, creativitatea este şi în atenţia lingviştilor şi a psiholingviştilor. Precizarea termenului, impunerea lui în limbă din palierul neologismelor în cel al limbii comune şi menţionarea lui nu numai în dicţionarele lexicale, dar şi în cele de pedagogie şi de psihologie, sunt tot atâţia paşi în conştientizarea şi valorificarea creativităţii.

Termenul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin "creare", care înseamnă "a zămisli", "a făuri", "a crea", "a naşte". Însăşi etimologia cuvântului ne demonstrează că termenul de creativitate defineşte un proces, un act dinamic care se dezvoltă, se desăvârşeşte şi cuprinde atât originea cât şi scopul. Termenul şi noţiunea generică au fost introduse pentru prima dată, în anul 1937, de psihologul american G.W. Allport (cf. A. Cosmovici, 1999), care simţise nevoia să transforme adjectivul "creative", prin sufixare, în "creativity", lărgind sfera semantică a cuvântului şi impunându-l ca substantiv cu drepturi depline, aşa cum apare mai târziu în literatura şi dicţionarele de specialitate. În anii '70, neologismul preluat din limba engleză s-a impus în majoritatea limbilor de circulaţie internaţională ("créativité" în franceză, "Kreativität" în germană, "creativita" în italiană, etc.), înlocuind eventualii termeni folosiţi până atunci (cf. în germană se folosea termenul "das Schöpferische" = "forţa de creaţie"). La noi, D. Caracostea folosea termenul încă din 1943, în lucrarea "Creativitatea eminesciană", în sensul de originalitate încorporată în opere de artă.

Definirea creativităţii se face prin referire la produsele creaţiei, care dau marcă personalităţii creative. Un produs este valoros dacă prin el se rezolvă o problemă, sporeşte adaptabilitatea la mediu a creatorului sau schimba condiţiile existenţei acestuia.

Iată câteva din definiţiile date de specialişti creativităţii de-a lungul timpului:

• Creativitatea este facultatea de a introduce în lume un lucru oarecare nou (J.L. Moreno, 1950).

• Creativitatea este procesul modelării unor idei sau ipoteze, al testării acestor idei şi al comunicării rezultatelor (E.P. Torrance, 1962).

• Creativitatea este forma superioară de manifestare comportamentală a personalităţii creatoare, prin care se produce, în etape, un bun cultural original, cu valoare predictivă pentru progresul social (A. Stoica, 1983).

• Creativitatea este reperceperea realităţii din trebuinţa de nou (E. Pickard, 1990).

• Creativitatea este "abilitatea de a face sau, altfel spus, de a produce ceva nou, fie o nouă soluție a unei probleme, fie o nouă metodă sau un dispozitiv nou sau un nou obiect artistic ori o nouă formă artistică".(Enciclopedia Britannica, 2009)

  Al. Roşca este de părere că, datorită complexităţii fenomenului creaţiei este puţin probabil să se ajungă la o definiţie unanim recunoscută, deoarece fiecare autor pune accent pe dimensiuni diferite. Astfel, se arată că după unii autori „creativitatea este aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou şi de valoare”, iar după alţii ea constituie un proces prin care se realizează un produs (Al. Roşca, 1981, p. 234).

  N. Jurcău precizează faptul că,, Creativitatea vizează abilitatea de rezolvare a problemelor într-un mod original, competent şi adaptativ” ( N. Jurcău, 2001, p. 146).

  Creativitatea are o sferă de cuprindere largă, semnificativă atât la nivel individual, cât şi social, ce vizează o multitudine de domenii de activitate.

  La nivel individual, de exemplu, creativitatea este utilă în rezolvarea problemelor întâmpinate de un individ în viaţa sa profesională sau cotidiană.

  La nivel social, creativitatea poate genera descoperiri ştiinţifice, noi curente artistice, invenţii şi programe sociale inovatoare.

  Relevanţa economică a creativităţii e evidenţiată prin faptul că noile produse ori servicii înseamnă noi locuri de muncă, iar pentru a rămâne competitivi indivizii, organizaţiile şi societatea sunt nevoite să-şi adapteze resursele la cerinţele activităţilor în perpetuă schimbare.

  Termenul de creativitate, termen foarte general, a fost introdus în psihologia americană pentru a-l înlocui pe cel mai restrictiv, de talent. Atât creativitatea cât şi talentul au ca notă comună originalitatea, dar talentul corespunde numai creativităţii de nivel superior, pe cînd termenul de creativitate include şi creativitatea de nivel mediu şi chiar inferior. Fără a nega eficienţa talentului, marele avantaj pe care-l prezintă termenul de creativitate este că recunoaşte existenţa în fiecare om a unui grad de creativitate ce poate fi dezvoltat şi valorificat. Talentul a fost definit mai degrabă ca,,o îmbinare a aptitudinilor generale cu cele speciale, în timp ce creativitatea este un produs al întregului sistem de personalitate, nu numai al nivelului aptitudinal” (A. Cosmovici, 1998, p.68).

  Orice persoană dispune de un potenţial creativ şi fiecare dintre structurile psihice poate pune în evidenţă unul sau mai multe aspecte ale acestui proces.

  Demersurile teoretice şi practice legate de creativitate, trebuie sa aibă la bază următoarele premise mai importante (M. Ionescu, 2000, p.189):

• creativitatea este educabilă şi poate fi evaluată;

• se pot identifica anumite modele, strategii, metode, tehnici, abilităţi cu caracter general si/sau specific diferitelor domenii de activitate, aplicabile în soluţionarea majorităţii problemelor legate de creativitate.

  Problema formării prin educaţie a personalităţii autonome şi creative este complexă şi a primit soluţii variate, fără a se putea spune că este rezolvată. Trecerea de la un învăţământ dominant informativ la unul formativ-creativ, cu finalitate măsurabilă dinainte stabilită, trebuie să fie un obiectiv major pentru educatorul care organizează situaţiile de învăţare.

  Personalitatea este definită ca ansamblu elementelor stabile ale conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de o alta persoana. (N. Sillamy, 1998, p. 87)

  Pe parcursul vieţii sale, omenirea a acumulat o experienţă de viaţă pe care a condensat-o în codul limbii prin simboluri, noţiuni, categorii, legi, teze, concepţii, judecăţi de valoare, teorii, explicaţii numite cunoştinţe.

  Omul se naşte cu posibilităţi virtual nelimitate de învăţare şi de dezvoltare bio-psihică.

  Fără a prelua cunoştinţele esenţializate, descoperite de generaţiile anterioare, tânăra generaţie nu numai că n-ar putea să reproducă procesele de producţie, dar nici n-ar supravieţui. Pentru a reproduce procesele de producţie existente trebuie să înveţe, să preia de la înaintaşi experienţa socială, dar pentru a putea perfecţiona procesele de producţie, pentru progres, omul are nevoie nu numai de cunoştinţe, ci şi de capacităţi creative. Copilul se naşte atât cu capacităţi de a învăţa reproductiv, cât şi cu posibilităţi de a-şi forma şi dezvolta o atitudine activă, dominatoare şi transformatoare faţă de mediu, de a căpăta încredere în forţele proprii şi autonomie în rezolvarea problemelor practice, exersând şi dezvoltând capacităţile de inovaţie, invenţie şi creaţie, fără de care nu există progres.

  Competenţa creativă este legată atât de motivaţie, adică de măsura în care subiectul se mobilizează pentru invenţie, inovaţie, creaţie,cât şi de nivelul atins în dezvoltarea unor procese psihice, între care un loc deosebit îl ocupă:

• Spiritul de observaţie – capacitatea de a sesiza în obiecte, fenomene şi acţiuni, trăsături mai puţin evidente, dar importante;

• Operativitatea gândirii – adică acea capacitate mintală de structurare şi restructurare continuă a informaţiilor, de integrare a lor în sisteme din ce în ce mai complexe, capacitatea de a întrebuinţa operaţiile gândirii ( analiză, sinteză, comparare, asociere, disociere, abstractizare, generalizare), de a sesiza relaţii între fenomene, de a deplasa gândirea de la cauză la efect şi invers;

• Imaginaţia creatoare, capacitatea de a elabora imagini noi pe baza prelucrării datelor anterioare, ca rezultat al interacţiunii dintre percepţie, memorie, gândire, emoţie, atenţie, acte de voinţă etc., rezultând un produs nou, inexistent până în momentul conceperii, dar posibil în viitor;

• Creativitatea gândirii ca valoare supremă a personalităţii umane, activitate şi competenţă din care rezultă un produs nou, original, cu valoare pentru societate.

  Creativitatea este legată de încrederea în forţele proprii, de comportamentul de căutare, de analogii neaşteptate, de punere a vechilor concepte în contexte noi, de transformare a lumii, de capacitatea de acomodare cu depăşire prin originalitate. Aceasta se opune activităţii psihice convenţionaliste, reproductive, rutiniere, conservatoare.

  BIBLIOGRAFIE

1. Allport, G. W. Structura şi dezvoltarea personalităţii. Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973

2. Amabile, T., Creativitatea ca mod de viaţă. Ghid pentru părinţi şi profesori,, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti 1997

3. Caluschi, M. Grupul mic şi creativitatea. Ed. Cantes, Iaşi, 2001

4. Moreno, J. L., Psychodrama, în Comprehensive Textbook of Psychiatry IV (Freedman A.M., Kaplan H.I., Sadock B.J., eds.) W. WiLkins, Baltimore, London, 1976

5. Muster, D., Metodologia cercetarii în educaţie și învăţământ. Ed. Litera, București, 1985

6. Roşca, A., Marcu, V.. Aplicaţii cu materiale din natură. Ed. Aramis, Bucureşti, 2003

7. Roșca, Al.. Creativitatea generală și specifică. Ed. Academiei, București, 1981

8. Wallon, P., Cambier, A., Engelhart, D., Psihologia desenului la copil. Ed. Trei, Bucureşti, 2008