COOPERARE ŞI TOLERANŢĂ ȊN EDUCAŢIE

Prof. Comănescu Marghioala

Liceul Agricol ,,Dr. C. Angelescu’’ Buzău

Şcoala trebuie să formeze deprinderea preţuirii valorii pluriculturale, nu există valori superioare şi inferioare, ci există valori specifice care trebuie judecate. De aceea este necesară modernizarea orgoliului etnic al majorităţii şi întărirea încrederii în sine a minorităţii. Prin aplicarea metodelor şi procedeelor adecvate, prin activităţi extracurriculare atractive, se urmărește în mod direct dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare la elevi.

Educaţia de calitate presupune crearea de situații de învăţare pentru orice elev, de oportunităţi reale de obţinere a succesului în experienţa de învăţare.

Educația pentru cooperare și toleranțî înseamnă crearea unui mediu în care sunt bineveniţi, protejaţi şi educaţi toți elevii, indiferent de gen, caracteristici fizice, intelectuale, economice, lingvistice sau alte caracteristici.

Educaţia pentru cooperare si toleranta este procesul prin care se răspunde diversităţii nevoilor elevilor prin creşterea gradului de participare la învăţare şi reducerea excluziunii. Aceasta înseamnă o serie de schimbări de substanţă din perspectiva conţinutului educaţional, a abordării didactico-pedagogice, a structurii sistemului de educație şi a strategiilor educaţionale.

Pentru ca activitatea instructiv – educativă să fie profitabilă pentru toţi elevii, aceasta trebuie să se realizeze diferenţiat. Educaţia diferenţiată vizează adaptarea activităţii de instruire la posibilităţile diferite ale elevilor, la capacitatea de înţelegere şi ritmul de lucru propriu unor grupuri de elevi sau chiar fiecărui elev în parte. Important este ca în activitatea didactică să utilizăm fișe de muncă independentă cât mai atractive, eventual să îmbunătățim noi unele fișe existente, să adaptăm cerințele fișei la posibilitățile intelectuale reale ale fiecărui elev, să elaborăm planuri de intervenție personalizată.

Elevii implicați în activitățile instructiv - educative, în activitățile extracurriculare și de voluntariat capătă mai multă înțelegere față de ceilalți, dar și față de ei, devin mai responsabili, mai empatici și astfel devin practic mai pregătiți pentru integrarea socială activă într-o lume caracterizată de multă diversitate.

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare la elevi se realizează aplicând metode şi procedee interactive cum ar fi: discuţia, dialogul şi dezbaterea democratică, compoziţii şi idei proprii, jocul de rol, dramatizarea, dezbaterea de grup, prezentarea de materiale informative, folosirea calculatorului şi a internetului, filmul video, interviul. Participând la aceste activități, elevii devin mai deschişi spre comunicare şi relaţionare, mai atenţi la exprimare şi ţinută, mai ordonaţi şi mai toleranţi, mai buni şi mai receptivi la ce se petrece în jur; învăţă să aprecieze munca, timpul liber, cultura şi tradiţiile si ale acelor elevi de alta etnie, să adopte o atitudine activă faţă de cariera personală, să-şi păstreze echilibrul în situaţii de eşec sau de succes.

Acceptarea elevilor, indiferent de gen, caracteristici fizice, intelectuale, economice, lingvistice sau alte caracteristici de catre scoala nu înseamnă doar tolerarea unor comportamente neadecvate într-o clasă, ci ȋnseamnă și adaptarea strategiilor didactice la cerințele elevilor cu comportamente neadecvate, cuprinderea lor în programele de activitatea ale școlii, asigurarea unor servicii de specialitate și programe de sprijin individualizate.

Activitatea din unitate trebuie sa indeplineasca anumite cerinte:

- nu trebuie să se limiteze în mod exclusiv la transmiterea unor conţinuturi specifice în cadrul unei discipline particulare, consolidarea abordării sale interdisciplinare este fundamental;

- nu poate fi concepută doar pentru mediul şcolar, ci şi în legătură cu extraşcolarul (familie, grupuri sociale, instituţii, comunităţi, mass-media);

- sa implice centrarea pe elev

- sa schimbe rolul profesorului care depăşeşte funcţia de a comunica modele şi programe şi care trebuie să acorde atenţie mai mare spiritului de iniţiativă şi creativităţii.

Incluziunea în educaţie implică următoarele:

 Egalitate în aprecierea tuturor elevilor şi membrilor personalului.

 Sporirea gradului de participare a elevilor la/ în şi reducerea gradului de excludere a acestora din mediile culturale, curriculum şi din comunitate.

 Restructurarea mediului cultural, a politicilor şi practicilor din şcoli, astfel încât să răspundă gradului de diversitate a elevilor din localitatea respectivă.

 Reducerea obstacolelor care împiedică actul de învăţare şi participarea tuturor elevilor, nu doar a celor cu deficienţe sau care intră în categoria celor cu „nevoi educaţionale speciale”.

 Învăţăminte de pe urma încercărilor de a depăşi obstacolele care stau în calea accesului şi participării anumitor elevi, în vederea introducerii unor schimbări în beneficiul elevilor, în general.

 Perceperea diferenţelor dintre elevi ca fiind resurse prin care se poate sprijini actul de învăţare, mai degrabă decât probleme de depăşit.

 Recunoaşterea dreptului pe care îl are fiecare elev la educaţie în propria localitate.

 Îmbunătăţirea condiţiei şcolilor în beneficiul personalului şi al elevilor.

 Întărirea rolului pe care îl are şcoala în dezvoltarea comunităţii şi a valorilor, cât şi în sporirea realizărilor.

 Crearea şi stimularea unor relaţii de sprijin mutual între şcoală şi comunitate.

 Recunoaşterea faptului că incluziunea în educaţie reprezintă un aspect al incluziunii sociale.

In concluzie, fiecare elev trebuie să fie înţeles ca un participant activ la învăţare şi predare, pentru că, în procesul complex al învăţării şi dezvoltării intelectuale, fiecare elev aduce cu sine o experienţă, un stil de învăţare, un model social, o interacţiune specifică, un ritm personal, un mod de abordare, un context cultural căruia îi aparţine.

Deoarece menirea şcolii este de a forma comportamente adecvate de integrare şi adaptare socială, de a lărgi domeniul de competenţe profesionale ale adolescenţilor, pe parcursul anului scolar sunt organizate activităţi extraşcolare. Aceste activităţi au drept scop cultivarea sentimentelor de încredere în om, respect pentru munca celorlalţi, entuziasm, generozitate, meticulozitate şi de bucurie a succesului individual. Altfel spus aceste activităţi au rolul de a-i sensibiliza pe elevi, de a le dezvolta comportamente şi atitudini sociale active, responsabile, tolerante, deschise, comunicative şi autoevaluative.

Bibliografie:

1. Albu Gabriel, În căutarea educaţiei autentice, Editura Polirom, Iaşi, 2002;

2. Neculau Adrian, Manual de psihologie socială, EdituraPolirom, Iaşi, 2003;

3. Văideanu George, Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politică, Bucureşti, 1993.