COLABORAREA ŞCOALĂ-FAMILIE - CHEIA SPRE SUCCES

Prof. înv. primar: Tica Ionela Georgiana

Scoala Gimnaziala ”Iosif Catrinescu”

Rezumat: Părinţii trebuie să cunoască, să devină conştienţi de influenţa pe care o exercită prezenţa lor în viaţa copilului, să fie convinşi că educaţia dată copilului, pentru societatea actuală este diferită de cele precedente, că societatea actuală va fi diferită de cea actuală, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.

Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţia pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală şi de la comunitate.Aspiraţiile, rezultatele şi sprijinul social şi familial constituie trei aspecte ale unei interacţiuni dinamice între copilul individual şi cercul său imediat.

Implicarea părinţilor joacă un rol semnificativ în cadrul intervenţiei şcolare.Acţiunile care implică părinţii produc o schimbare în ambientul familiei şi cresc aspiraţiile, atât ale părinţilor pentru copiii lor, cât şi ale copiilor înşişi.

Mediul familial este primul mediu educativ şi socializator pe care îl cunoaşte copilul şi a cărui influenţă îi marchează esenţial dezvoltarea ca individ. Legătura copilului cu familia este extrem de puternică şi de neînlocuit.

Fiecare copil este unic în felul lui, este o minune irepetabilă şi ar fi păcat ca prin acţiunea noastră să uniformizăm aceste individualităţi. Personalitatea micului şcolar este în formare, deoarece este rezultatul unei evoluţii lungi, care are loc în primul rând în condiţiile interacţiunii cu mediul social. Învăţătorul este şi va rămâne „izvorul viu” al unei vieţi deloc uşoare, cu multe „cărări întortocheate”, pe care are misiunea de a-i conduce pe copii spre „ţinta reuşitei”.

Colaborarea cu familia trebuie să se concretizeze într-un program comun de activităţi ale şcolii cu aceasta (lectorate cu părinţii, şedinţe, consultaţii, vizite la domiciliul elevului, serbări şcolare). Părinţii trebuie să vadă în noi un prieten, un colaborator, un om adevărat, care-i poate ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişeze. Aşadar, e o sarcină a şcolii să identifice situaţiile-problemă din familiile copiilor, să dirijeze pe cât este posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este deter­minantă în educarea copiilor.

Educaţia în familie devine astfel un proces de pregătire pentru viaţă, prin întâmpinarea şi rezolvarea problemelor de viaţă. În şcoala noastră ne bazăm pe sprijinul părinţilor şi desfăşuram o sumedenie de activităţi în parteneriat cu aceştia: una dintre aceste activităţi s-a numit „Pumnul nu te face mare”, o activitate prin care am urmărit combaterea violenţei în şcoala noastră. Am avut ca invitaţi reprezentanţi ai Poliţiei locale, care le-au vorbit atât micilor şcolari, cât şi părinţilor despre importanţa menţinerii liniştii atât în familie, cât şi în societatea în care trăim. Tot în parteneriat cu familia şi de această dată şi cu comunitatea locală am desfăşurat activităţi de 1 Decembrie, prin care am evidenţiat patriotismul elevilor noştri care, deşi provin din mediul rural, îşi poartă cu mândrie numele şi îşi cinstesc an de an Ziua Naţională a României.Rolul familiei în educaţia copilului nu se termină la vârsta şcolari­zării. Este greşită concepţia unor părinţi de felul: „L-am dat la şcoală, să-l înveţe dascălul”. Şcoala şi dascălul nu pot suplini cu totul lipsa de preocupare a unui părinte. Efortul educativ îşi găseşte eficienţa dorită atunci când între cei doi factori, şcoală şi familie, există o con­lucrare în interesul comun al educării copilului.

Se constată că unele familii manifestă totală încredere în rolul pe care şcoala îl are asupra dezvoltării copilului, pe când altele sunt dezinte­resate.

Parteneriatele dintre şcoală şi familii pot: a. ajuta profesorii în munca lor; b. perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor; c. îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar; d. îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor; e. dezvolta abilităţile de lideri ale părinţilor; f. conecta familiile cu membrii şcolii.

În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie, se impun deschideri oferite părinţilor privind aspectele şcolare, psihopedagogice, pe lângă aspectele medicale, juridice etc.

Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi, in primul rând prin caracterul său. După cum un tâmplar nu lucrează in acelaşi mod şi bradul si stejarul, tot aşa  şi noi trebuie să ţinem cont de,,lemnul” fiului sau fiicei noastre, elevului sau elevei noastre, adică de elasticitatea şi rezistenţa,,capitalului său biopsihic” pentru a şti ce putem  face din el  fără prea multe riscuri. In ziua de azi educaţia este un fenomen social de transmitere a experienţei de viaţă a generaţiilor adulte şi a culturii, către generaţiile de copii şi tineri, in scopul pregătirii lor pentru integrarea in societate. Factorii instituţionali ai educaţiei sunt şcoala, familia, biserica s.a.m.d., totul educă: oamenii, lucrurile, fenomenele, dar in primul rând si în cea mai mare măsura – oamenii. Între acestia primul loc il ocupă părinţii si educatorii. Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv care contribuie pentru formarea unui om apt capabil sa participe la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viata, să fie pregătit pentru muncă . Menirea şcolii este nu numai de a inzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.

Ajungem şi la un alt factor care contribuie la educarea copilului, care este familia. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. Primele noţiuni educative pe care copilul le primeşte  sunt cele din familie. In familie se conturează caractere.Atât părinţii cât si educatorii in timpul procesului de invatământ trebuie să intervină in numeroase situaţii pentru a corecta  comportamentul copilului. Odată copilul ajuns la vârsta preşcolară familia imparte intr-o bună măsură sarcina educării lui cu dascălii si pedagogii din şcoală; cei din urmă vor fi chemaţi să şlefuiască ceea ce a realizat familia, să completeze golurile din procesul instructiv-educativ care au scăpat pană la această vârstă şi să-l ajute pe copil, în înţelegerea şi lămurirea unor probleme aşa-zis ,,delicate ”, cum sunt cele legate de sentimentul de dragoste, de viaţa sexuală, etc. Îmbinarea eforturilor educative din familie şi  din şcoala este nu numai recomandabilă ci şi obligatorie, pentru că de multe ori pe măsură ce copiii evoluează, părinţii au de infruntat alte şi alte probleme care  se ivesc la o altă categorie de vârstă  şi care se repetă la generaţiile următoare.

Dacă cele două medii educaţionale – şcoala şi familia – se completează şi se susţin, ele asigură într-o mare măsură bună integrare a copilului în activitatea  şcolară şi pe plan general în viaţa socială. Binefacerile sunt numeroase, începând cu o mai bună cunoaştere reciprocă si depăşirea stereotipurilor şi continuând cu identificarea intereselor comune în beneficiul copiilor. Cercetările confirmă că indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, rezultatele determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, reducerea ratei de abandon şcolar si scăderea fenomenului delicvenţei.

Iată câteva principii ale colaborării familie şcoală:

· Copiii  să se implice ca participanţi activi în interacţiunile familie şcoala, centrată pe învăţare;

· Să ofere tuturor parinţilor oportunităţi de a participa activ la experienţele educaţionale ale copiilor lor, chiar dacă vin sau nu la şcoală,

· Colaborarea familie şcoala să fie folosită pentru rezolvarea problemelor dificile şi, drept cadru de sărbatorire a realizarilor, a performanţelor deosebite,

· Relaţia dintre cele doua instituţii atât de importante să constituie fundamentul restructurării educaţionale şi al reinnoirii comunităţii;

· Eficienţa profesională  a cadrelor didactice, a administratorilor şi a întregului personal al şcolii să fie maximizată prin dezvoltarea unor abilitaţi concrete, esenţiale, conexiuni cu părintii şi comunitatea.

Scopurile aferente acestor principii ar fi:

· Să ajutăm şcolile sa privească parteneriatele cu familia ca pe o primă resursă şi nu ca pe un ultim refugiu, în promovarea învăţării şi dezvoltării.

· Să stabilim colaborarea şcoală – familie la nivel naţional, ca pe un standard al politicilor şi practicilor educaţionale.

Atunci când părintii, elevii şi ceilalti membri ai comunităţii devin şi se consideră parteneri în educaţie, în jurul elevilor se formează o comuniune de suport, care poate funcţiona ca un angrenaj bine pus la punct. Parteneriatele reprezintă o componentă esenţiala în organizarea şi desfăşurarea activităţii în şcoală şi în clasele de elevi. Ele nu mai sunt considerate doar o simplă activitate opţională sau o problemă de natura relaţiilor publice.

Bibliografie:

1. Cerghit, Ioan, Neacşu, Ioan,Negreţ Dobridor Ioan, „Prelegeri pedagogice”, Editura Polirom, Iaşi, 2001

2. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat în educaţie”,Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004

3. Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000