CEI 7 ANI DE ACASĂ ÎNTRE ACTUAL ȘI DERIZORIU

Prof. înv. primar Doamna Nicoleta-Ionela, Școala Gimnazială Diaconu Coresi, Fieni-Dâmbovița

Prof. înv. primar Istrate Elena, Școala Gimnazială Diaconu Coresi, Fieni-Dâmbovița

Articolul expune un punct de vedere cu privire la percepția și semnificația celor 7 ani de-acasă și se vrea a fi o dovadă de optimsm și positivism.

La un moment dat circula o glumă cu celebra Alinuța și m-am tot întrebat de atunci, mamă fiind, cât adevăr se ascunde în ea și dacă reflectă cu adevărat realitatea. Gluma suna cam așa:

De ce n-are Alinuța cei 7 ani de-acasă?

Pentru că a început școala la 6.

Și pornind de la această glumă am început să-mi pun o serie de întrebări:

1. Mai sunt de actualitate cei 7 ani de-acasă?

2. Oare nu cumva îmi cresc prost copilul având în vedere exemplele din jur, modelele pe care mass-media le promovează, exemple care sunt din ce în ce mai lipsite de cei 7 ani de-acasă, dar care sunt prezentate ca oameni de succes?

3. Oare nu îi afectez personalitatea copilului, inducându-i un potențial statut de umilit, în încercarea mea de a-l modela după un standard cunoscut și plăcut mie?

4. Nu cumva, încercând să-l fac să fie politicos, altruist, drept, îi ofer cârje copilului meu și nu aripi?

5. Educația de-acasă încetează odata ce copilul începe să meargă la școală?

   Inițial mi-am răspuns că modalitatea aleasă de mine în educarea copilul este cea bună, apoi mi-am spus că sunt subiectivă și umbra îndoielii mi-a pătruns în suflet, dacă maniera aleasă pentru educația copilului nu este cea mai potrivită, dacă îmi transform copilul într-o persoană incapabilă să facă față provocărilor vieții. Off….e tare greu, e foare greu când trebuie să decizi vaiitorul celei mai mari fericiri ce ți-a fost dăruită.

   Și atunci mi-am zis că trebuie să încerc cu varianta pe care o cunosc cel mai bine, cu cei 7 ani de-acasă, căci oricum alternativa nu sunt în stare s-o aplic, nu sunt în stare s-o transmit copilului meu pentru că n-am fost nici eu educată în spiritul ei și n-o cunosc, nu sunt în situația de a avea cunoștințele necesare pentru a da sfaturi în acest sens.

   Dar ce înseamnă cei 7 ani de-acasă?! Mai există cei 7 ani de-acasă, mai sunt ei de actualitate, având în vedere includerea copiilor în diverse forme educaționale instituționalizate încă de la vârste mult mai fragede? Mai sunt ei potriviți în societatea actuală sau au căzut în derizoriu?

   Cred că cei 7 ani de-acasă este o expresie ce nu trebuie tratată mot a mot, cei 7 ani de-acasă reprezintă EDUCAȚIA DE-ACASĂ, educația, bunele maniere, regulile morale transmise copilului de către părinții săi.

   Familia fiind instituția de bază în toate societățile, fiind celula primordială a societății, matricea pe care se clădește viitorul, rolul acesteia în educația copiilor este imens, iar responsabilitatea pe măsură. Educația de acasă are un rol fundamental în pregătirea copilului pentru viață. Nu este de ajuns să îți îngrijești și să-ți hrănești copilul, este imperios necesar să-i transmiți educația potrivită. El trebuie să vadă în tine modelul faptelor sale bune și al comportamentului său onest, atât față de el, cât și față de cei din jurul său.

   Când spunem că un copil are cei 7 ani de acasă ne gândim la un copil bine crescut, un copil care știe să spună “bună ziua”, să spună “mulţumesc”, care cunoaște rolul lui “te rog”, un copil capabil să recunoască că a greșit și care știe să spună “scuză-mă”, un copil care se comportă cuviincios cu toți cei din jurul său, fie că sunt de vârsta lui sau adulți. Când vorbim despre cei 7 ani de acasă nu trebuie să ne gândim la educaţia pe care copilul o primeşte de la părinţi, la formarea personalităţii şi comportamentului copilului numai până când acesta merge la şcoală. Școala nu reprezintă granița unde se termină responsabilitatea părinților, ci poate fi cel mult un test. Copilul trebuie să beneficieze “de cei 7 ani de-acasă” și după debutul lui școlar, educația celor 7 ani trebuie să continue tot atât timp cât copilul este mic.

   Bunicul meu avea o vorbă “copilul trebuie să fie educat atunci când este de-a latul patului, nu când a ajuns de-a lungul patului”, pentru că așa cum lutul îl modelezi mai bine atunci când este crud, tot așa și copilul îl educi mai bine înainte de a crește “mare”.

   Vorbeam mai sus de “educația potrivită”, dar cum stabilești care este aceasta, cum reușești să ajungi la concluzia potrivită atât timp cât nu sti dacă premisa de la care ai plecat este cea corectă. Pur și simplu nu știi. Și aici, dacă aș fi folosit limbajul utilizat în comunicarea pe internet, aș fi pus o față zâmbăreață, o față care nu se vrea a simboliza o resemnare, ci poziția omului care ajuns la o răscruce și neștiind dacă s-o ia la drepta sau la stânga, ia hotărârea potrivită firii lui, ia hotărârea care se mulează caracterului său și zâmbește nu fatidic, nu resemnat în fața sorții, ci mândru și conștient de hotărârea luată: “Uitați-vă la mine ce mândru îs! Dacă cu ce am sunt atât de bun, atunci și pruncul meu va fi bun cu ce am să-i dau eu”. Cu alte cuvinte, trebuie doar să te hotărăști dacă te mândrești cu tine, dacă ești fericit cu tine și dacă răspunsul este pozitiv, înseamnă că deja ai luat decizia referitoare la ceea ce vrei să transmiți copilului tău, în ce fel dorești să-l educi.

   Și eu m-am hotărât. Cei 7 ani de-acasă sunt potriviți copilului meu.

   Numai viitorul îmi va dovedi dacă am greșit. Până atunci am să-mi educ copilul în spiritul celor 7 ani de-acasă și am să-l înconjor cu multă dragoste. Poate că nu va fi bogat material, poate că nu-l va vedea nimeni la TV și nici nu se va duce la examenele vieții cu elicopterul, dar cu siguranță va fi un OM BUN.