CARMEN SYLVA - ASPECTE DIN ACTIVITATEA LITERARĂ

Prof. Mihaela Melinte,

Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Galaţi

Regina Elisabeta a României este considerată drept una dintre cele mai importante mesagere ale literaturii şi culturii româneşti în spaţiul de limbă germană de la sfarşitul secolului al XIX-lea. Prin apariţia sa neconvenţională ca scriitoare, sub pseudonimul literar carmen Sylva, angajată în propăşirea dinastiei române, prima regină a României a demonstrat în faţa publicului semnificaţia modernă a „profesiei” de soţie de monarh.

Cuvinte cheie: roman epistolar, cultură, literatură, limbă germană, pseudonim

Regina Elisabeta a României începe să întrebuinţeze în lucrările sale pseudonimul de rezonanţă latină Carmen Sylva (Cântecul pădurii), care aminteşte de originea ei şi care, probabil, la sfatul regelui Carol, ar fi trebuit să facă o distincţie între persoana reginei şi cea a poetei. „Cântecul pădurii, Carmen Sylva, este numele meu, nume sub care m-am ascuns vreme îndelungată... şi pe care dacă îl scot astăzi la iveală este fiindcă mulţi copii iubiţi şi-au dorit acest lucru, şi fiindcă acum am păr alb şi aş fi putut fi bunică, dacă ar fi vrut bunul Dumnezeu. Cântul pădurii aparţine tuturor copiilor care doresc să-l asculte, şi vrea să-i bucure pe toţi în egală măsură, bogaţi sau săraci, înfometaţi sau sătui, desculţi sau cu cizmuliţele din piele. Cântecul pădurii nu ştie nimic din toate aceste lucruri, fiindcă îi iubeşte la fel de mult pe toţi cei care se apropie de el...”. Creaţiile lirice ale reginei sub pseudonim s-au desfăşurat pe durata a aproape trei decenii (1880-1916), iar primele scrieri literare stau sub semnul unei intense influenţe a tradiţiei germane, atât din punct de vedere al formei, cât şi al conţinutului. Astfel de compoziţii sunt poemele epice istorice, Sappho şi Hammerstein, care au fost incluse în volumul Furtuni din 1881, alături de alte două poeme dramatice Peste ape şi Naufragiu; poemele epice Vrăjitoarea şi Iehova se caracterizează prin motive fantastice, elemente specifice basmelor, istoriei religiei şi aspecte mitice. Au urmat apoi povestiri alegorice Pelerinajul suferinţei, în 1882 şi o lucrre deosebit de importantă - cartea Poveştile Peleşului tipărită în 1883 în Germania, cu scop publicitar pentru noul Regat al României. La sugestia ministrului român al cultelor, Carmen Sylva scrie această carte de poveşti pentru copii, Poveştile Peleşului, care a fost atribuită atunci ca premiu şcolarilor. Prin acestă lucrare regina a înlesnit şi cititorilor din străinătate prilejul de a cunoaşte exoticul şi misteriosul peisaj românesc de la poalele Carpaţilor. Lucrarea reprezintă din punct de vedere literar, o simbioză reuşită între motivele germane şi cele româneşti din basmele populare, cât şi un succes, sub aspectul medierii culturale. Începând din 1884 şi până în 1889 a publicat romane şi volume de nuvele în colaborare cu scriitoarea Mite Kremnitz, o scriitoare de origine germană în România. Romanele sunt concepute sub formă epistolară cu inserţii de jurnale, în care autoarele zugrăvesc diferite caractere ale personajelor care expediază scrisorile. Colaborarea reginei cu Mite a devenit cunoscută publicului sub pseudonimul „Dito şi Idem”, iar romanele epistolare Poşta militară, Din două lumi şi Astra rămân un succes literar al celor două scriitoare. Carmen Sylva avea o preferinţă pentru teme autobiografice, privind natura umană, femeia în familie şi societate, căsnicia, maternitatea, stările sufleteşti, anotimpurile, norocul sau suferinţa din iubire, discordanţe ale societăţii şi chestiuni privitoare la credinţă. Succesul primelor romane scrise în colaborare cu Mite au sporit respectul cu care era privită Carmen Sylva ca autoare şi mediatoare între culturi. De Vasile Alecsandri, Carmen Sylva este legată prin simpatia reciprocă şi prin entuziasmul literar. Lui îi datorează regina o mare parte a cunoaşterii legendelor şi cântecelor populare româneşti. Multe poezii şi lucrări ale scriitoarei-regine au apărut în reviste ilustrate din Europa de Vest şi din România, fiind foarte răspândite datorită nenumăratelor traduceri.

Nota caracteristică a scrierilor sale este dominată de combinaţia intenţionată a mijloacelor de stil naive şi intense, precum: realismul detaliilor, imaginile de o extremă autenticitate, fantezia, motivele folclorice şi populare, sentimentalismul şi tendinţa moralizatoare. În opera sa autoarea furnizează o serie de imagini- clişeu, pline de prejudecăţi, de exemplu: emaniciparea femeilor, evreilor, ţiganilor, clericilor etc. Găsim astfel de exemple şi în cugetările sale: Femeile care se amestecă în politică sunt precum găinile care se imaginează vulturi; Dacă două femei inteligente nu reuşesc să scoată ceva dintr-un bărbat, fiţi siguri că nu există de fapt nimic de scos;

Carmen Sylva s-a aflat permanent într-o strânsă legătură cu viaţa culturală românească şi aparţine culturii şi literaturii române prin traducerile făcute de către ea poeziilor româneşti în limba germană, prin traducerea operei sale în limba română de către scriitori renumiţi, prin nenumăratele recenzii şi articole critice despre lucrările ei apărute în presa românească, şi nu în cele din urmă prin relaţia cu reprezentanţii culturii şi literaturii române din timpul vieţii ei.

Bibliografie:

1. Silvia Irina Zimmermann, Carmen Sylva - Regina poetă: literatura în serviciul Coroanei, Editura ALL, Bucureşti, 2013;

2. Carmen Sylva, Mite Kremnitz, Astra, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011;

3. Carmen Sylva, Cugetări şi impresii, Editura Saeculum, Bucureşti , 2015.