“BOUL ÎMPĂNAT”

OBICEI TRADIŢIONAL ÎN SATUL PĂDURENI (ŢOP),

COMUNA MINTIU GHERLII, JUDEŢUL CLUJ

-Studiu de cercetare-

Prof. Mureṣan Mihaela

Liceul Teoretic Ana Ipǎtescu, Gherla

“Pentru a cunoaşte obiceiurile sub toate aspectele se cere să cunoaştem locul şi condiţiile în care apar, să cercetăm concret şi cât mai minuţios fiecare obicei şi apoi să-l raport la obiceiurile similare din alte zone ale folclorului, la întreaga categorie de fapte din care face parte în folclorul nostrum şi în folclorul altor popoare." [1]

În cultura populară tradiţională, obiceiurile formează un capitol important, fiindcă întraga viaţă a omului, munca lui din timpul anului şi diversele lui ocupaţii, relaţiile cu semenii şi cu întruchipările mitologice erau întreţesute cu obiceiuri. În folclorul nostru unele obiceiuri au păstrat până astăzi forme ample de desfăşurare,în care vechile rituri se îmbină cu acte ceremoniale, cu manifestări spectaculoase. Ele sunt adevărate sărbători populare bogate în cântece, dansuri, poezie şi acte mimetice şi dramatice. La aceste sărbători contribuie toate domeniile folclorului chiar şi unele domenii ale artelor populare plastice, de exemlu costumul şi diferitele obiecte de recuzită.

Comunitatea credea în obicei şi-l respecta. Orice membru al colectivităţii căuta să-l îndeplinească, nu încerca să i se sustragă.În acest respect al tradiţiei stătea puterea obiceiului. Individul nu avea altă soluţie decât să acţioneze potrivit cu datina, să se conformeze rigorilor tradiţionale, să respecte buna-cuviinţă îndătinată. De asemenea obiceiul trebuia îndeplinit corect, în conformitate cu rânduiala transmisă de-a lungul generaţiilor.

Viziunea asupra lumii şi a vieţii a oamenilor societăţii tradiţionale era globală şi implica în fiecare act valenţe multiple menite să întărească în om convingerea în păstrarea bunei rânduieli a vieţii sociale ca o unitate.

Respectul faţă de tradiţie şi grija pentru forma obiceiului au făcat ca, în satele cu viaţa tradiţională, persoane cu aptitudini şi interes să se specializeze în anumite obiceiuri ale vieţii folclorice. A făcut ca în statutul lor social să intre practicarea anumitor rituri sau cereminii pentru întreaga colectivitate.

Acestei tipologii i se încadrează şi obiceiul “ împanării boului” în localitatea Mintiul Gherlii, judeţul  Cluj, unde cereminialul a fost instaurat de către Timandi Clemente, fost locuitor al satului Pădurenii ( fost Ţop).

Obiceiul a fost păstrat din generaţie în generţie în fiecare an până în 2002, cauza din care nu se mai practică fiind lipsa tinerilor şi a feciorilor din sat.

În sânul ţăranilor, ceremonialul se bucura de o atenţie deosebită, ajungându-se ca la un momentdat satul să fie identificat cu obiceiul amintit de către locuitorii satelor din apropiere. Astfel, in Mănăstirea, Batin sau Mintiul Gherlii se susţine că tradiţia este cunoscută în forma sa cea mai pură la aceşti săteni.

Acesta se carcterizeză printr-o tradiţie foarte puternică care s-a păstrat datorită faptului că sătenii l-au considerat a fi stâns legat de munca şi de existenţa lor. Aici ceremonialul a fost surprins în complexitatea sa abia în anul 1957, de către Ioan R. Nicola, studii mai recente în acest sens nefiindu- ne cunoscute.

Treptat, expresia artistică şi simbolică a ritului s-a diminuat, ajungându- se la o sărbătoare ce adună în sânul ei familii, prieteni, cunoscuţi, un prilej de odihnă şi de desfătare în acelaşi timp.

Aşadar, una dintre formele  cele mai pure ale obiceiului “Împănatul boului” se serbează în satul Pădurenii, unde impactul transformărilor istorice, sociale a fost mult mai slab decât în alte zone, datorită izolării acesteia de restul localităţilor.

Satul este aşezat între dealurile împădurite ale Transilvaniei şi se află la 10 km de oraşul Gherla şi la 7 km de Mintiu Gherlii, centru comunal de care aparţine, spre care este şi singurul drum de acces practicabil, peste Cobor. Spre satele învecinate sunt numai drumuri de hotar aproape impracticabile. Aşezarea lui este deosebit de pitorească, iar locuitorii sunt oameni ospitalieri, veseli şi harnici. Suprafaţa satului este de aproape 2000 de iugăre, loc arabil, fâneţe, păşuni şi păduri.

Localitatea este foarte veche, atestată documentar în anul 1424. Sătenii mai învârstă povestesc că aceasta s-a format în jurul anului “1700 şi ceva” când refugiaţii din satele apropiate s- au ascuns la Ciurgău. Satul s-a numit la început Ţop, iar din 1964 Pădureni, nume pe care îl poartă şi în prezent.

Pe parcursul anilor populaţia a crescut în anul 1961 ajungând la aproximativ 750 locuitori. În prezent în sat mai există sub 90 de locuitori, consecinţă a depopulării satelor, ca urmare a industrializării socialiste. Tinerii satului au migrat spre oraş, comunitatea  confruntântu-se astfel cu o problemă majoră a ruralităţii actuale, respectiv îmbătrânirea populaţiei.

Obiceiul este cunoscut din moşi-strămoşi, sătenii neputând preciza o dată aproximativă de când se practică în sat. De asemenea acesta a fost reluat an de an din dragoste şi din respect faţă de tradiţie.

Acesta se practica la date fixe, bine determinate în mentalitea colectivităţii: de Rusalii (la cincizeci de zile după Paşti).Importanţa temporalităţii este evidenţiată în următorul citat, “Timpul săvârşirii este în mentalitatea arhaică un timp calitativ distinc, un timp sacru, de la primul gest sau act ritual până la ultimul, acesta reprezentând pragurile de intrare şi de ieşire din timpul sacru.”[2] Asfel în tradiţia bisericească Rusaliile fac parte din cadrul sărbătorilor domneşti sau praznicile împărăteşti, cum mai sunt numite. Data lor depinde de data Paştelui, care se schimbă în fiecare an, considerate a fi sărbători mişcătoare sau schimbătoare. Sărbătoarea se ţine la cincizeci de zile după Înviere, sau la zece zile după Înălţare, fiind numită în popor şi Duminica Mare, Dumica Pogorârii Duhului Sfânt sau Cincizecimea. Acestea comemorează coborârea spiritului sfânt asupra apostolilor.

În vechime Rusaliile erau sărbătorite trei zile. Regimul comunist a impus sărbătorirea Rusaliilor abia o zi sau două, după cum mărturisesc informatorii noştri.

Astfel, in prima zi de Rusalii după săvârşirea liturghiei, preotul însoţit de comunitatea satul “ieşea la ţarină” cu scopul de a sfinţi câmpul pentru a- l apăra de anomaliile naturii: piatră, grindină sau stricăciuni ale gângăniilor. În această situaţie ceremonialul împănării boului  se ţinea abia  a doua zi a sărbătorii.

Începând cu anul 1969, ca urmare a intervenţiei autoritţilor comuniste, ceremonia era organizată duminica, în ziua întâia de Rusalii. După prăbuşirea comunismului, în anul 1989, sătenii au revenit la ziua a doua pentru organizarea “Împănatului boului”.

Pregătirile pentru sărbătoare începeau cu o săptămână înaintea Rusaliilor.

Cu o seară înainte tinerii satului adunau flori pentru împletirea “peanei”. Predominantă era floarea specifică cununii, denumită chiar pana boului. Aceasta creşte numai pe un anumit deal de lângă Mintiu Gherlii. Este o plantă deosebită atât prin frumuseţea ei, cât şi prin importanţa pe care o are. Ea creşte pe versanţii unde iarba nu este prea înaltă. Floarea acesteia are culoarea roz spre mov şi nu are un miros specific. Pe lângă ea la făurirea “peanei” erau folosite şi alte plante de pe câmp sau din grădinile oamenilor: margarete, bujori, crini.

Cununa se realiza în dimineaţa zilei de sărbătoare în şura gospodarului care dădea boul. Confecţionării penei i se dădea o importanţă deosebită deoarece se considera că avea putere magică, motiv pentru care o impleteau din cele mai frumoase flori, era udată pe drum, jucată după terminarea procesiunii şi păstrată de “gazda boului” la loc de cinste (în casă între icoane sau deasupra intrării în grajd). Aceasta se fixa pe coarnele animalului în timp ce ceteraşii îşi începeau repertoriul, iar o parte dintre săteni îşi demonstrau talentul la joc. Întreaga atmosferă era una de veselie şi sărbătoare. De obicei se împănau doi boi, dar cel de- al doilea era împodobit doar cu buchete de flori în coarne.

Boul care purta peana mergea întotdeauna în faţa alaiului. Acesta era acoperit de un cearceaf cu cipcă peste care era aşezată o verincă ţesută la război. De asemenea de-a lungul şirei spinării purta o împletitură realizată din mazăre. Boii erau ţinuţi de coarne de câte doi feciori.

Alaiul se forma în jurul amiezii, după ce sătenii ies de la Biserică. În componenţa acestuia mai intrau şi patru- cinci călăreţi. Ei întotdeauna purtau o fundă tricolor şi o fundă roşie ca de temători. De asemenea caii erau împodobiţi cât mai frumos cu ciucuri coloraţi şi cu clopoţei pentru a atrage atenţia asupra lor. În unii ani unul dintre călăreţi purta “roata învârtitoare”, care consta într-o roată pe care erau legate păpuşi reprezentând o nuntă: mirele, mireasa, naşii, strarostele şi popa.

În urma  alaiului vin lăutarii, iar după ei mulţimea satului. Femeile şi tinerii sporeau atmosfera de voioşie chiuind pe ritmurile ceteraşilor.

“ Ieşiţi oameni şi vedeţi

Numa nu ne deocheţi

Că şi ieri am fost aici

Şi ne- o deocheat vreo cinci.

Câtă lume la strânsură

Tăţi se uită în a me gură.

Să vadă ce- oi tiui

Să ne poată ciufuli.

Mărgând pă uliţă-n jos

Tăt ciufu ne face goz.

Nu- i bai, mie gozu- mi place

Că- acolo grâul se face

Şi mălai cu cucuruz

Ţucu-i ochii cui l- o pus.

Şi l- o pus cu patru boi

Ţucu-i ochii amândoi

Şi l- o pus cu patru junci

Ţucu- i ochii lui cei dulci.

Măgheran cu miros bun

Doamne-ajută- ne la drum

Şi la drum şi la cărare

Şi pe uliţa cea mare.

Chemător cu batistuţă

Tăţi sânteţi fără drăguţă.

Noi, cu năfrămuţă nouă

Avem drăguţi câte nouă.

Noi cu năfruţă veche

Şi- avem drăguţi câte zece.

Ceteraş cu patru strune

Ducem-aş cu tine-n lume.

…………………………..

Tăt aşe-o zis oamenii

C- asta una n- a mai fi

Şi s- ontors frunza pă dos

Ş- o rămas pă gându’ nost.

Şi s- ontors frunza pă faţa

Ş- o rămas pă viaţa noastră.

Când se trece peste-un pod:

“ Noi trecem pă pod de- argint

De frumoase nu pletim.

Noi trecem pe pod de- aramă,

De frumoase nu dăm vamă.

……………………………

Tiui- aş tiui

Nu ştiu badea m- auzi

Şi-nainte mi-a ieşi

Cu blidu cu strugurii

Şi mi-a da ţucu-i ochii

Cu blidu cu zmeura

Şi mi-a da ţucu-i gura.

Tiuiţi fete frumoase

Nu fiţi aşa ruşinoase.”

“Măgheran cu miros bun,

Doamne ajută- ne la drum,

Şi la drum şi la cărare

Şi la uliţa cea mare.”

“Dragu mi- i de dumneavoastră

C- ati venit la casa noastră,

Ca oameni de omenie

La a noastră veselie.

Faceţi bine şi intraţi

Numa cinstea v-o purtaţi

Cinstea şi omenia

Până- ţi ieşi de-aicea.”

“ Frunză verde magheran

N- am prins bou de- acum un an!

Frunză verde matostat

Noi, cu toţi ne- am adunat

Şi boul l-am împănat

Tăt cu flori mândre din sat

Ce feciorii le- au furat

De la oamenii din sat.”

“ Ţâne- i, Doamne norocu

La gazda- a cui îi bou!”

“Ţâne-i, Doamne, viaţa,

La cine-o făcut pi Ana

Ţâne- i Doamne norocu

La cine- o- mpănat bou.”

Din alai mai fac parte şi două- cinci păpărugi şi un goţoi. Păpălugile sunt băieţi tineri care se mascau în scoarţă de cireş întorsă invers. Pe faţă purtau o mască, iar pe cap un coif realizat tot din scoarţă de cireş.( foto ) Aceştia purtau în mâini o rudă lungă cu o “motroaşcă” la capăt pe care o înmuiau în apă şi în praf cu scopul de a- i murdări pe cei care nu-i cadoriseau. Rolul lor era să-l apere pe goţoi de sătenii care încercau să-l ude. Acesta din urmă era îmbrăcat în frunze de fag din cap până în picioare astfel încât identitatea lui nu putea fi determinată. Aceste personaje mirifice se costumau în pădure şi treceau prin  tot satul dintr-un capăt în altul.

Una dintre păpălugi avea un coş realizat tot din scoarţă de cireş cu care mergea pe la fiecare gospodărie pentru a primi ouă. Din toate acestia îşi făceau o papară sau  le vindeau pentru a procura în schimb băutură. Spre amuzamentul tuturor, unii gospodari le dădeau ouă tulburi, “clocite”şi îi udau. Uneori erau răsplătiţi cu bani:cinci, zece bani sau un leu.

Ajunşi în centrul satului, la căminul cultural, în trecut în curtea gospodarului care a dat boul “se joacă peana”. Aceasta este ţinută cu o mâna, învârtindu-se în formă de cerc şi în acelaşi timp chiuind.

Iată câteva strigături specifice:

“ Cine a juca pana

Multă gură a căpăta!”

“Peană mândră şi- nflorită,

Mult s- aşteptă zgâlţâită.”

“Peană mândră cu mugur

Eu te joc, tu te scuturi!”

Aici continuă  şi petrecerea, care se încheie o dată cu căderea nopţii. Oamenii pleacă spre casă, iar boul este dus în grajd.

Această veche tradiţie a sătenilor din Pădurenii nu se mai practică din 2002, cauza fiind reprezentată de lipsa boilor şi de îmbătrânirea populaţiei. Totuşi locuitorii acestei localităţi, stabilindu-se în zonele apropiate au păstrat obiceiul chiar dacă cu anumite variaţiuni. Astfel informatorul nostru Timandi Clemente, poreclit Clemenţ,  susţine că el este cel care mutându-se din Pădurenii a adus obiceiul “Boului împănat” în Mintiu Gherlii. Substraturile mitice ale sărbătorii au dispărut complet, astăzi ritul reprezentând un prilej de distracţie, o reuniune a familiilor, neamurilor şi prietenilor.

În acest an, obiceiul a fost ţinut deja conform unei îndelungate tradiţii în satele din apropiere: Mănăstirea şi Mintiu Gherlii.

LISTA INFORMATORILOR

Butuza Cosmina- născută în 1986, în Mintiu Gherlii, domiciliată în Mintiu Gherlii, jud. Cluj

Iosif Lenuţa- născută în 1967, în Pădurenii, comuna Mintiu Gherlii, domiciliată în Gherla, jud. Cluj

Mustea Ana- născută în 1962, în Pădurenii, comuna Mintiu Gherlii, domiciliată în Gherla, jud. Cluj

Pop Ioan- născut în 1957, în Pădurenii, comuna Mintiu Gherlii, domiciliat în Mintiu Gherlii , jud. Cluj

Szolloşi Ana- născută în 1981, în Pădurenii, comuna Mintiu Gherlii, domiciliată în Băiţa, jud. Cluj

Timandi Ana- născută în 1952, în Pădurenii, comuna Mintiu Gherlii, domiciliată în Mintiu Gherlii, jud. Cluj

Timandi Clemente- poreclit Clemenţ- născută în 1947, în Pădurenii, comuna Mintiu Gherlii, domiciliat în Mintiu Gherlii, jud. Cluj

Bibliografie

Cuceu, Ion, Cuceu, Maria, Vechi obiceiuri agrare româneşti. Tipologie şi corpus de texte, Editura Minerva, Bucureşti, 1988.

Pop, Mihai, Obiceiuri tradiţionale româneşti, Ed. Univers, Buceureşti, 1976.