BOLILE APARATULUI RESPIRATOR

 

Prof. Cosma  Camelia

Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău

Bolile aparatului respirator pot fi grupate în două categorii: infecţii respiratorii acute şi boli respiratorii cronice.

Infecţiile respiratorii acute cuprind boli localizate pe diferite segmente ale aparatului respirator şi sunt denumite după zona afectată: rinite, faringite,  amigdalite, bronşite, traheobronşite, pneumonii, bronhopneumonii, pleurezii. Guturaiul  (rinita)  este o boală infecţioasă acută, contagioasă a căilor respiratorii superioare (nas), favorizată de frig şi umezeală. Boala constă în inflamaţia mucoasei nazale, cauzată de un virus care se transmite de la bolnav la omul sănătos prin „ploaia de picături„ eliminată în timpul strănutului, tusei sau conversaţiei. Guturaiul este una dintre cele mai contagioase boli a cărei perioadă de incubaţie este scurtă, de 1-3 zile, după care boala se instalează  lent cu o stare de astenie uşoară, dureri uşoare de cap, creşterea temperaturii, senzaţia de uscăciune a mucoasei nazale, strănut. Ulterior se instaleză o rinoree (curgere de lichid) puternică, la început apoasă, apoi mucopurulentă. Boala durează 5-7 zile. Tratamentul constă în repaus la pat, dezinfecţie nazală, administrarea de medicamente ( aspirină, vitamine ) la indicaţia medicului .Un guturai netratat complet se poate complica cu otită, faringită, amigdalită, laringită sau chiar bronşită şi pneumonie.

Prevenirea guturaiului se face prin călirea organismului prin factori naturali ( apă, aer, soare ), exerciţii fizice şi sport, administrarea de vitamine, îndepărtarea de sursa de infecţii prin izolarea  celor bolnavi de oamenii sănătoşi.

Anghina (lat. angere = a strânge, a sufoca) este inflamaţia acută a amigdalelor (amigdalita), provocată de diferiţi agenţi infecţioşi (virusuri, bacterii) transmişi de la bolnavi la persoanele din jur prin „ploaia de picături„. După o perioadă de incubaţie de câteva zile apar fenomenele bolii manifestate prin creşterea temperaturii şi o stare de proastă dispoziţie, dureri de cap. Local, mucoasele se înroşesc (gâtul roşu) şi apare durerea la înghiţire, cu iradiere spre urechi. Vorbirea devine greoaie iar saliva este secretată în exces. Amigdala bolnavă are volumul mărit. Anghina se poate complica de la formele superficiale la forme purulente în care amigdala bolnavă este invadată de puroi, creşte în volum şi devine foarte dureroasă.

Tratamentul constă în repaus la pat şi medicamente la prescripţia medicului.

   Laringita  este de obicei o complicaţie a unei anghine cu corize tratate necorespunzător. Boala poate apărea şi ca o infecţie microbiană sau virotică acută a laringelui, în condiţii de frig şi umezeală. Inflamaţia afectează şi mucoasa corzilor vocale, semnul cel mai caracteristic al laringitei este vorbirea răguşită  şi chiar imposibilitatea de a emite sunete. Semnele de irtitaţie la nivelul laringelui se manifestă sub formă de senzaţie de arsură şi o tuse seacă, obositoare. Bolnavul nu are tulburări la înghiţire şi nici dureri, ca la anghină. Boala se vindecă după 3-4 zile, cu respectarea tratamentului. Foarte periculoasă este însă laringita difterică în care bolnavul se poate asifixia din cauza falselor membrane formate şi care pot închide laringele oprind intrarea şi ieşirea aerului.

Bronşita este inflamaţia virală sau microbiană a bronhiilor, manifestată prin dureri retrosternale, tuse cu expectoraţie muco-purulentă şi stare febrilă. Boala este o complicaţie a unei infecţii ale organelor respiratorii superioare (coriză, amigdalită, laringită) neatent tratate. Boala începe de obicei brusc, cu tuse seacă care devine chinuitoare în timpul nopţii. Treptat tusea este însoţită de expectoraţie devenind mai puţin dureroasă. Tusea durează 1-2 săptămâni. Deoarece boala se poate croniciza, tratamentul presupune măsuri mai riguroase. Pe lângă repausul la pat şi administrarea medicamentelor prescrise de medic (siropuri de tuse, calmante,antibiotice, etc.) este foarte importantă aerisirea permanentă a camerei.                                                

Bronhopneumonia  este cea mai gravă dintre îmbolnăvirile acute ale aparatului respirator, în care infecţia microbiană este localizată la nivelul bronhiilor şi alveolelor pulmonare. De obicei agenţii patogeni se localizează numai la nivelul unui lob pulmonar (mai frecvent lobul superior şi cel mijlociu) restul plămânilor funcţionând normal. Boala începe brusc, cu febră ridicată, dureri de cap, vărsături, tuse uscată la început, chinuitoare, faţă roşie. Bolnavul prezintă o respiraţie rapidă, dar superficială  ca să evite durerile sub formă de junghi la nivelul plămânului bolnav. Durata bolii poate fi de 1-2 săptămâni sau mai lungă în formele grave. Tratamentul cu antibiotice scurtează mult evoluţia bolii.

b) Bolile respiratorii cronice mai frecvente sunt:

            Bronşită cronică

Emfizemul pulmonar (gr. Emphisema = umflătură) care constă în apariţia la nivelul plămânilor a unor bule mari de aer, prin ruperea pereţilor dintre alveole, care duce la reducerea suprafeţei de schimb gazos.

Astmul bronşic (gr. asthma = gâfâială) este boala în care se reduce capacitatea de respiraţie prin contracţia muşchilor din pereţii bronhiilor, cu senzaţia de sufocare, ce revine în accese.

            Tuberculoza pulmonară  (T.B.C) este o boală contagioasă provocată de bacilul Koch, care se localizează şi se înmulţeşte la nivelul plămânilor, dând o serie de fenomene patologice, de la modificări tisulare până la distrugerea anumitor zone pulmonare şi la formarea de caverne, cu consecinţe nefaste asupra sănătăţii oamenilor respectivi.

            Bacilul tuberculozei este foarte rezistent şi îşi păstreză vitalitatea timp de câteva luni în afara organismului: în spută uscată, în praf, în special în locurile unde nu pătrunde soarele. Infecţia se realizează în principal prin praf şi prin „ploaia de picături„ atunci când bolnavul nu respectă regulile de igienă şi profilaxie, tuşeşte fără să-şi acopere gura cu batista şi scuipă unde se nimereşte. Picăturile infectate din aer, sputa  uscată împreună cu praful pot infecta aerul inspirat de omul sănătos, care astfel se îmbolnăveşte. Microbii pot pătrunde în organism şi pe alte căi, putându-se localiza şi la alte organe.

Evoluţia tuberculozei pulmonare este de lungă durată şi apare frecvent la  adolescenţi. La copii mai mici este mai des întâlnită tuberculoza osoasă, la preşcolari şi şcolarii mici, tuberculoza ganglionară.

Debutul bolii este lent, cu o stare generală proastă, lipsa apetitului, capacitate de muncă scăzută, o tuse seacă, slăbirea organismului care se accentuează ulterior. La început se consideră că ar fi o afecţiune banală a căilor respiratorii (o traheită sau o bronşită), dar suspiciunea de tuberculoză apare doar la 1-2 săptămâni când se constată că bolnavul nu se vindecă.

Bolnavii de TBC trebuie internaţi în servicii de specialitate (sanatorii TBC) unde sunt trataţi corespunzător, boala putându-se vindeca, dacă este depistată la timp.

Deosebit de importante sunt măsurile de prevenire a bolii: aplicarea vaccinării antituberculoase, examinările periodice pulmonare cu aparate radiografice cutanate la tuberculină, prin care se pot descoperi eventualele infecţii tuberculoase, în fazele lor incipiente. Bolile respiratorii cronice se pot reduce  mai ales prin evitarea fumatului şi a poluării aerului în general.

În cazul când boala s-a instalat se impun măsuri severe de excludere a cauzei care le-a produs, de tratament energic, precum şi de evitare a reîmbolnăvirii.

Bibliografie

Miu, 1999; Sandu şi colab., 1999; Sandu şi colab., 2004