Sunetul si auzul la copii

Aparatul auzului e urechea, care consta din partea exterioara, medie si interioara. In partea interioara e labirintul umplut cu o fluiditate, unde se termina nervii acustici. In urma vibrarii aerului, de la corpurile puse in miscare, aparatul acustic devine excitat. Excitarea comunicata creierului da loc sernzatiilor acustice si sinteza acestora reprezinta starile psihice, cunoscute de noi ca sunet – ideile auditive.

Sunetul nu e altceva decat efectul vibrarii unui corp elastic prinse de spiritul nostru. Dupa cum curbele ondularii sunt mai mari sau mai mici, asa si sunetul va fi mai intensiv ori mai putin intensiv, apoi iarasi udnele acelea vor fi mai rare sau mai dese, astfel incat tonul sunetului va fi mai profund ori mai inalt. Cel mai jos bas consta dintr-un sunet de 16 vibratii la secunda si cel mai inalt ton are 38.000 de vibratii la secunda. Intre acestea sunt o multime de tonuri perceptibile. Putem percepe 10 octave, care dau 290 de calitati distincte de tonuri, deci se socotesc atat tonurile de jumatate, cat si patrarele.

E de la sine inteles ca sunetul nu e o productie ce are loc in afara nostra, asa cum pare in aparante, ci totul tine de creierul nostru. Un sunet al clopotului il auzim ca venind din turn si ni se pare produs acolo dar, in realitate, el s-a produs in interiorul nostru, in urma vibrarii aerului urnit, ce e drept, de acolo. Evident, ascultand mai mult timp o muzica ce ne incanta intr-un mod special, ni se pare adesea ca o auzim si dupa incetarea acesteia. E ceva firesc, caci ea se naste printr-o excitare a nervilor ori a creierului, avand la baza un stimul intern.

Gratie deprinderilor, noi suntem obisnuiti sa plasam sunetul, ca si vederea, acolo de unde a venit impresia externa. Si, fiindca si obisnuinta de a localiza sunetul trebuie sa fie insusita, copiii mici nu pot fi nici in aceasta privinta mesteri. Necesita timp! Incetul cu incetul, copiii dovbandesc aptitudinea de a se orienta in privinta locului de unde vin impresiile si unde trebuie sa fie plasate sunetele. Copilul pus in situatia de a tot auzi glasul mamei sale, se invata in timp cu tonul si intensitatea acestuia. Dar i se da prilejul sa-l auda: cand mai intens, cand moderat. Copilul ajunge treptat sa stabileasca anumite concluzii: cand ii aude mai bine glasul e clar ca mama e in apropiere, iar cand nu-i aude glasul foarte bine e clar ca mama se afla la anumita distanta de el. Si, uite asa, copilul invata sa localizeze … mai intai glasul mamei, de care se preocupa atat de mult. Treptat, inca de cand sunt mici, copiii isi insusesc proprietatea de a localiza sunetele. Si, cu cat acumuleaza experienta si percep in functie de gradul de intensitate departarea locului de unde vin impresiile, cu atat mai corect copiii reuesc sa localizeze sunetul, dar fara sa-si dea seama ca el nu se produce acolo, ci ca – de fapt – acesta se produce in fiinta sa …