Povestea unui teren
Va oferim spre lectura “Povestea unui teren”. Versurile apartin lui Ion Zefir.
La Gigel in fata casei
E un loc viran si care
Ar fi tocmai bun de joaca:
Nu-i nici mic si nici prea mare.
Insa tot terenu-acesta
Este plin de tinichele.
Caramizi, hartie, cioburi
Si de multe alte cele.
Se distreaza-ades copiii
Mai c-o leapsa, mai c-o minge.
Insa cioburile-acestea
Cheful deseori li-l stinge.
Ieri, chiar lui Costin, baiatul
Care sade peste drum
I-a intrat un ciob in mana
Si e bandajat acum.
Insa astazi toti copiii
La teren au adunare,
Vor ca sa se sfatuiasca
Si sosesc cu mic cu mare.
Adunarea o deschide
Chiar Costin cel bandajat.
Cans sfarseste sa vorbeasca,
Este foarte aplaudat.
Apoi alti baieti si fete,
Rand pe rand au cuvantat,
De parea tot cartierul
Azi, aici s-ar fi mutat.
Ce s-a hotarat acolo,
Chiar din ziua urmatoare
Au pronit sa-nfaptuiasca
Fericiti, in ochi de soare.
Si cu greble si cu roabe,
Sape, maturi si galeti,
Unii chiar si cu … farase!
Altii-n mana cu lopeti.
Deci cu ce-au gasit prin casa
Au pornit cu toti de-a valma
Ca terenul lor de joaca
Sa si-l curete ca palma.
Cantec, glume, veselie,
Sa descriu nu-i prea usor …
Lucrul insa – ca in basme –
Progresa mereu de zor.
La-nceput priveau parintii
Treaba lor cam cu uimire,
Dar atunci cand pricepura
Erau plini de multumire.
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi: