Povestea lui Prichindel

Va oferim spre lectura povestea norvegiana intitulata “Prichindel”.

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi fost nu s-ar fi povestit. A fost de mult, foarte de mult, pe cand se potcoveau puricii cu noua ace de fier la un picior si tot sareau pana-n tavan. Da, a fost intr-o seara din lumea mare, un biet om batran, care avea trei feciori si, toti erau atat de saraci, incat nu puteau lega doua intr-un curmei, desi munceau toti din greu.

Intr-o zi, batranul zise fiilor sai sa plece in lumea larga, ca poate vor avea mai mult noroc.

Pe cel mai mic dintre frati il chema Prichindel. Desi om in toata firea, totusi era mic la statura de parea ca-i un copil. Nu incepea nimic pana nu-si facea mai intai socotelile. Orice vedea cauta sa afle pricina pentru ce e asa si nu altfel. asa, ca fratii lui isi bateau joc de incetineala cu care el facea orice treaba.

Mergand ei cale lunga sa le ajunga poposira intr-o tara, unde era mare fierbere si vanzoleala in popor, caci imparatul daduse sfoara in tara, ca cine s-o gasi sa-i doboare la pamant un stejar mare de sub ferestrele palatului si sa-i faca o fantana, in curtea palatului, din care apa sa nu sece niciodata, ii va da jumatate imparatia si

bani cat o putea duce. Multi incercase sa darame stejarul, care facea mare umbra odailor palatului, dar nimeni n-o putuse scoate la nici un capat, caci in locul unei craci rupte ieseau doua noi la loc. Cei ce cercase sa faca fantana iarasi nu reusisera, caci palatul find zidit in varful unei stanci, la cateva degete sub pamant dadeau de piatra si nu mai puteau merge mainte.

Cei trei frati hotarira, sa-si incerce si ei norocul:

Plecara deci spre palatul imparatesc. Dupa catva timp, ajunsera pe un deal, in varful caruia era o padure de molid. Stand ei sa poposeasca, auzira niste lovituri ca si cum cineva. ar fi taiat un lemn.

- Ciudat lucru! Cine o fi taind lemne acolo? zise Prichindel.

- Ai si de ce te mira, ii raspunsera cei doi frati; o fi vreun mester care isi taie un copac.

- Se poate, dar eu vreau sa vad cine este.

Asa zicand, pleca spre locul de unde venea zgomot, gasi acolo un topor mare care taia singur un molid.

- Buna ziua, zise Prichindel, ce ... tu singur vrei sa tai lemnul?

- Cum vezi, ii raspunse toporul si de multi ani te asteptam sa vii!

- Bine, bine, iaca-ma venit.

Il lu, il scoase din coada si ambele parti le puse in desagii ce-i avea in spinare. Fratii, cand se inapoie, rasera si-si batura joc de prostia lui.

Mergand ei mai departe, ajunsera la marginea unei prapastii, din fundul careia venea un zgomot ca cel pe care il fac ciocanitoarele.

- Iaca, iar mi se pare lucru ciudat! De unde sa vie acest zgomot?

- N-o sa mai sfarsesti cu prostiile? ii zisera fratii. Ce, n-ai vazut o ciocanitoare gaurind cu ciocul o scoarta de copac?

- Ba da, dar vreau sa vad ce este! Si fara sa tina socoteala de batjocura lor, se cobori in prapastie, unde gasi un ciocan ascutit care sapa singur in piatra.

- Bre! zise Prichindel, da ce esti singur?

- Da, sunt multi ani de cand sap asteptandu-te.

- Bine, iaca-ma.

Lud ciocanul, il scoase din coada si-1 baga in desagi.

Fratii din nou isi batura joc de el.

Mai mersera ei ce mai mersera si au dat peste un paraias si, cum erau obositi de drum, se lungira jos si incepura sa bea apa.

Vreau sa stiu de unde vine apa asta! zise iar Prichindel.

- Zau, draga frate, ne temem ca-ti pierzi mintile, caci intr-adevar cineva trebuie sa fie foarte sarac de minte, ca sa se mire de toate nimicurile. De unde izvoreste acest paraias? Vrei sa stii? Ce, n-ai vazut niciodata un izvor de apa?

- Ba am vazut, dar vreau sa-1 vad pe acesta.

Asa zicand porni pe cursul paraului, care din ce in ce se micsora, pana ajunse la locul de unde izvora dintr-o coaja de nuca.

- Bun gasit, izvoras, in mare pustietate te afli.

- Hei! dragul meu, de multi ani te astept.

- In sfarsit iaca-ma, zise Prichindel, si lua coaja de mica, ii astupa gaura pe unde curgea si o puse si pe ea in desagi.

- Ei bine, ii zisera fratii, curand fi ajunse, ai vazut de unde izvoraste apa? trebuie sa fi fost ceva nemaivazut.

- In adevar ca nu era decat o gaurice mica de unde izvora, chiar sunt foarte multumit c-am vazut cu ochii mei.

Nu mai mersera mult si ajunsera la curtile imparatesti, unde erau adunati o multime de pierde-vara, in dorinta de a castiga rasplata fagaduita.

Din pricina ca venisera din toata lumea o rnultime de coate goale, care alergau dupa noroc, beau si mancau la curtea imparateasca, fara sa poata face treaba pentru care erau chemati; imparatul, suparat, dete tuturor in stire, ca acelor ce nu vor putea indeplini porunca, li se vor taia urechile si vor fi surghiuniti intr-o insula departata in mijlocul marii. Atunci numarul concurentilor sa imputina.

Cei trei frati sa chibzuira, se sfatuira si in urma, hotarara sa se infatiseze imparatului.

Cel mai mare dintre frati se puse intai la lucru, dar saracul pati si el ca altii, caci unde rupea o craculita, ieseau doua in loc, asa, ca gealatii i le luara, ii taiara urechile si ii dusera in insula departata.

Cel mijlociu pati tot asa.

Cand veni randul lui Prichindel, imparatul ii zise:

- Stii ce, mai baiete, eu o sa-ti tai chiar acum urechile, ca sa nu te mai ostenesti degeaba, caci daca n-au putut nimic fratii tai si atati voinici cati au incercat, cum o sa poti tu, un copil pipernicit?

-Marite imparate, raspunse Prichindel, pedeapsa fara judecata nu se poate! Cand nu voi fi in stare sa-ti dobor stejarul ori nu-ti voi putea face fantana, atunci pe buna dreptate voi permite sa mi se taie urechile. Da dar porunca sa fiu dus la stejarul cu pricina si de urechi vom vedea mai pe urma.

- Sa i se implineasca cererea, porunci imparatul.

Cand ajunse la stejar, isi scoase din desagi toporul, il aseza bine in coada si apoi ii zise: Taie.

Toporul se ridica, sa invarti ca o sageata si, cat ai clipi, falnicul stejar a fost doborat la pamant.

Scoase apoi ciocanul, il puse si pe el in coada si-i porunci sa sape. Pietrele zburau in bucati si in putin timp o fantana larga si destul de adanca era sapata. Prichindel sc scobori in ea, scoase coaja de nuca, o aseza intr-un colt, desfacu cepul si-i porunci sa curga. In cateva clipe fantana se umplu cu o apa limpéde ca lacrama si rece de-ti ingheta dintii.

Irnparatul, in culmea bucuriei, isi tinu cuvantul si dadu jumatate imparatia lui Prichindel. Acesta isi rascumpara fratii din robie aduse si-si aduse pe batranul sau tata sa locuiasca cu el.

Tot poporul, care auzise de intamplarile lui Prichindel, il lauda si zicea: Ce bine e ca omul sa cerceteze tot ce-i iese in cale si sa-si dea seama de pricina fiecarui lucru!

Mai tarziu Prichindel se insura cu fata unui imparat vecin si a facut o nunta de s-a dus pomina. Si a trait in bogatie si fericire ani multi si de n-o fi murit mai traieste si acum ...