Univers de copil

A+ R A-


Poezii de Pasti

poezii de pastiVersuri întru mărirea lui Iisus Hristos care a înviat din morți spunând “Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Poezii special dedicate sărbătorii de Paști: Nu L-au cunoscut de Nicolae Iorga, Paștile de M. Popescu, De Paști de Tudor Arghezi și Tu duci Înviere de Ionatan Piroşca.


Nu L-au cunoscut de Nicolae Iorga

Oricât de sfânt era Iisus
Şi cât de lămurit prin lut
Vedeai pe Cel venit de sus
Şi ai săi nu L-au cunoscut.

A trebuit ca Trupul Său
De mucenic să-L bată-n cuie
Ca să se-arate Dumnezeu
Şi ca la ceruri să se suie.

Paștile de M. Popescu

S-aude-al clopotelor cânt

Prin firea care se renaște

Și falnic iese din mormânt,

Cu biruință Domnul Sfânt,

Iar azi e Paște.

Și după slujbă ies la rând

Bătrâni, cu spatele-aplecat,

Bărbați cu chipul luminat,

Și-n urmă ies copii cântând:

“Hristos a înviat!”

În jur pe margini, stau cei mari,

Privind la falnicii feciori,

Din mândrul șir al falnicei hori;

Și-n mijloc cântă lăutarii,

Din cobze și viori.

Sunt veseli toți și bucuroși

Și toți cu suflet-nălțat;

Oriunde se-ntâlnesc în sat

Își zic cum zis-au moși strămoși:

“Hristos a înviat!”

De Paști de Tudor Arghezi

La toate lucarnele și balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Și-au aprins pe scări
Candele și lumânări.

Orașele de sus, în sărbătoare,
Au întins velințe și covoare,
Și ard în potire
Mireasma subțire.

Și din toate ferestrele odată,
Mii și sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroșii copii.

Tu duci Înviere de Ionatan Piroşca

Cum razele toate în soare-s mănunchi
Şi apele toate în mare,
Aşa să rămână ai noştri genunchi
În Tine rugare.

Poiene de plâns fiecare avem,
Din lacrimi muşcăm ca din mere,
Nu-n liniştea lumii răgazuri suntem,
Ci-n Tine şedere.

Departele nostru nu e nepătruns,
Şi taina nu e neputinţă.
Un Prinţ în iubire ne este de-ajuns
Şi-un Domn în credinţă.

Aşa că mă-ntăinui cât pot de adânc,
Să rămân la vedere.
Când morţile duc câte-un om la oblânc,
Tu duci Înviere.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Curcubeul planse de colorat

Curcubeul planse de colorat

Curcubeul - planşe de colorat Curcubeul, un arc multicolor care apare pe cer după ploaie, este un fenomen deosebit de frumos. Culorile care îl formează pot fi reţinute mai uşor...

Sa ne ingrijim gura

Sa ne ingrijim gura

Sa ne ingrijim gura Gura constituie o adevarata uzina de chimie alimentara si este constituita din organe foarte delicate care reclama ingrijiri minutioase si constant. Digestia nu poate fi multumitoare decat...

Coada vulpii

Coada vulpii

Coada vulpii Candva, un om, prinzand o vulpe, o intreba: - Cine v-a invatat sa inselati pe caini cu coada? - Cum asa? Noi nu inselam cainii, - noi fugim numai...

Langa tine mama mea

Langa tine mama mea

Lângă tine mama mea   Cântecul “Lângă tine mama mea” – versuri şi varianta audio   Soarele de dimineaţă,Să-ţi apară-n calea ta,Îţi urez, măicuţă dragă,Fericire-n viaţa ta.

Pubertatea furtuna biologica s…

Pubertatea furtuna biologica si psihologica

Pubertatea - furtuna biologica si psihologica Etapa pubertatii este considerata de specialisti ca cea mai complexa perioada a vietii. Din cauza multiplelor transformari biologice si psihointelectuale, ea a mai fost denumita...